O carte nouă la editura Predania, cu şi despre Cuviosul Tadei

Volumul Pace şi bucurie în Duhul Sfânt întregeşte viziunea duhovnicească pe care Stareţul Tadei ne-a lăsat-o moştenire spre mântuirea noastră. Fiecare dintre noi experiează continuu neliniştea individuală şi colectivă. Mass-media trăieşte din aceste surse de angoasă pe care ni le induce permanent. Buletinele de ştiri, ziarele, programele TV speculează nevoia de anxietate (creată artificial) pe care fiecare o avem în noi, dar pe care nu o conştientizăm. Adevărul acestor rânduri îl trăim toţi şi fiecare dintre noi contribuim, mai mult sau mai puţin, la el: “Multe probleme sânt astăzi, în secolul al 20-lea, în familie. Mai cu seamă, este o oarecare nemulţumire şi nerăbdare. Oamenii sânt nemulţumiţi şi nici ei nu ştiu de ce; îşi răspund grosolan şi cu nemulţumire unii altora. Vedeţi, aici, pe pământ, şi în întregul cosmos se împlineşte gândul lui Dumnezeu despre timp şi spaţiu. Şi, vedeţi, gândurile noastre sânt o putere şi-o forţă uriaşă. Însă noi nu luăm aminte la aceasta, la gândurile noastre, nici la faptul că ele se împlinesc. Avem atât de puţină luare aminte (duhovnicească) la noi înşine, la gândurile şi la dorinţele noastre! Putem să-i învinovăţim pe toţi şi pe fiecare, dar pentru ce se întâmplă în familia noastră, cu cei din jurul nostru şi la locul de muncă, cel mai mult noi sântem vinovaţi- asta pentru că nu dăm atenţie gândurilor şi dorinţelor noastre.” Sântem responsabili de gândurile pe care le întreţinem, iată un adevăr foarte greu de crezut şi de acceptat pentru omul postmodern, obişnuit să relativizeze orice şi, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică.
De obicei, în cărţile duhovniceşti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aşază ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii: “Cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă gândurile noastre sânt paşnice, liniştite, bune, blânde şi smerite, este pace în noi. Ea răzbate din noi şi atunci lucrează asupra sistemului nervos al tuturor fiinţelor, fie înţelegătoare, fie animale, fie din lumea plantelor. Şi toţi aşteaptă de la noi dragoste, atenţie şi cinstire. Iar noi dăm cel mai puţin din acestea, pentru că nu ţinem cont de aparatul nostru cugetător. Numai puţini o fac...”
Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Stareţul Tadei sânt: smerenia, ascultarea, blândeţea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor: “Viaţa spune mai mult decât cuvintele. Atunci când vedem un suflet smerit şi blând, care nu ştie să se mânie, care nu ştie să cugete răul, nici să ocărască, nici să osândească, care nu se mânie nici când îl necăjim, atunci acel om ne rămâne ca pildă toată viaţa noastră şi vrem şi noi să fim aşa. Căci băgăm de seamă că omul acela, în inima sa smerită şi blândă, a biruit răul cu ajutorul lui Dumnezeu- asupra sa, răul nu mai are înrâurire. În afară, el este înconjurat de tulburare, dar aceasta nu se atinge de lăuntrul inimii sale, nu îi tulbură pacea...Aşadar, trebuie să fiu liniştit, cu pace şi să iert totul. Dar ce să fac altceva? Trebuie să iert totul, să-i iubesc, să nu ţin răul în mine... După aceasta vom şti cât de mult ne iubeşte Domnul: dacă El ne dă încercări grele şi avem multe necazuri în viaţă!”)
Fiind o învăţătură duhovnicească, viziunea Cuviosului Tadei de la Vitovniţa este şi o învăţătură psihologică, depăşind, însă, ca profunzime căile pe care au mers psihologii moderni, formaţi la şcoala evoluţionismului ateu.
Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii (“Vedem cum în lumea aceasta, mai cu seamă în Apus, dar şi la noi, pretutindeni, stăpâneşte duhul materialist- altfel spus, numai jaf. Omului nu-i pasă de nimic”), se ridică împotriva profeţilor mincinoşi care au apărut sau stau să apară, contra orientalismelor propagate de curentul New-Age (“Toate religiile orientale sânt sub stăpânirea duhurilor rele şi toate se îndeletnicesc cu vrăjitoria... Şi pe noi, Creştinii, ne amăgesc. Mic este numărul celor ce slujesc drept şi cu credincioşie Domnului... Practicarea yogăi s’a răspândit în întreaga lume. Au îndepărtat religia din instituţiile de educaţie şi au introdus exerciţiile yoga ca practică. Când va veni vremea, intelectualii vor primi tot ceea ce li se cere”), avertizându-ne că pecetea Antihristului nu este o glumă: “numărul sau codul 666 este cu adevărat numele Antihristului, aşa precum numele lui Iisus Hristos Mântuitorul este numărul 888. Toţi vor trebui să fie înscrişi cu numărul acesta (al lui Antihrist), în cărţile de identitate.”
Mântuirea noastră stă numai în Domnul Nostru Iisus Hristos pentru că prin El “firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat, iar noi îl preţuim atât de puţin şi ne-am lipit de acest pământ”. Ţinta vieţii noastre este aceeaşi pentru toţi: “Aici ne este dat să ne pregătim pentru veşnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc.”

În curs de apariţie la editura Predania. Stareţul Tadei- "Pace şi bucurie în Duhul Sfânt"

PUTEREA GÂNDURILOR BUNE


Cum ne sânt gândurile, aşa ne este şi viaţa

Din gânduri izvorăşte totul, şi binele şi răul.
Gândurile noastre se înfăptuiesc.
Vedem cum tot ceea ce este zidit, şi pe faţa pământului, şi în univers, a fost zidit de Gândul lui Dumnezeu în timp şi spaţiu.
Cum ne sânt gândurile, aşa ne este şi viaţa. Oamenii dau puţină atenţie faptului acesta, dar Dumnezeu ne descoperă că gândul este o putere uriaşă. Duhul se manifestă prin trup, trup cugetător. Aceasta putere a gândului pune în mişcare materia. Trupul este, în sine, doar mort, fără duh.

Plantele ne întorc iubirea cu iubire

Vedeţi că există o energie de viaţă şi în plante... Şi plantele cugetă, omule! Ne „citesc” gândurile. Aşa cum ne purtăm noi cu ele, aşa se poartă şi ele cu noi. Ne întorc aceeaşi iubire cu iubire. Poporul spune: „Seceri ce-ai semănat.”

Domnul nu va părăsi poporul nostru

O, dacă s’ar schimba-la-faţă poporul nostru, cât de bine ar fi! Ar înceta relele, ar înceta aceste necazuri, această tulburare de acum – nimeni în pace, nimeni mulţumit! Slavă lui Dumnezeu, nădăjduiesc că Domnul nu va lăsa poporul nostru, căci mulţi sânt cei ce se roagă înaintea Scaunului lui Dumnezeu – Maica Preasfântă, îngerii, sfinţii. Şi avem mângâiere de la Domnul şi prin Sfinţii Părinţi.

Înseamnă că sântem iubiţi de Dumnezeu, de s’a ridicat lumea întreagă împotriva noastră

După ce vom cunoaşte că sântem iubiţi de Dumnezeu?
Iată după ce: dacă Domnul ne poartă prin multe necazuri, prin multe pătimiri, multe suferinţe şi multe dureri de inimă, înseamnă că sântem dragi Domnului. Şi El ne ocroteşte.
Dacă lumea întreagă s’a ridicat împotriva noastră, înseamnă că-i sântem dragi lui Dumnezeu. Nu s’a mai întâmplat ca lumea întreagă să se ridice împotriva unui popor mic. Înseamnă că-I sântem dragi lui Dumnezeu şi că ne păzeşte, altminteri ne-ar fi înghiţit, nu am mai fi existat.
Deşi ca ortodocşi ne-am răcit mult, sânt printre ortodocşi multe suflete smerite şi blânde care se roagă Domnului să stăvilească răul. Pentru aceşti smeriţi şi blânzi nu se poate înfăptui noul plan (instaurarea noii ordini mondiale). Pentru că globaliştii slujesc cu credincioşie satanei, i se plâng că nu pot să-şi înfăptuiască planul din pricina ortodocşilor. De aceea pătimesc ortodocşii. Dar ei (globaliştii) nu ştiu din ce pricină nu pot să-şi înfăptuiască planul. Din pricina acestor suflete smerite şi blânde, care se roagă lui Dumnezeu, nu pot ei să-şi înfăptuiască planul...

Ne sântem nouă înşine cei mai mari vrăjmaşi, din pricina gândurilor şi dorinţelor rele

Dumnezeu este pretutindenea; bineînţeles că este şi când ne rugăm Lui din inimă în fiecare zi. Atunci să înmulţim rugăciunile, să ne rugăm Domnului din inimă ca poporul nostru să se pocăiască, să se întoarcă către bine, pentru binele său. Atunci vom vedea cum se schimbă situaţia! Se schimbă cu totul situaţia în jurul nostru. Treptat încetează vrăjmăşiile. Căci noi singuri ne sântem cei mai mari vrăjmaşi, din pricina gândurilor şi dorinţelor rele. Acestea ne năruiesc din lăuntru şi din afară; au o înrâurire negativă pretutindeni, şi asupra celor dimprejur, şi asupra vecinilor noştri. Gândurile pătrund, omule! Pătrund în veşnicie, nu numai aici, pe faţa pământului.

Din pricina căderii omului, totul suferă

Sântem o fiinţă ciudată. Cu multe sântem răsplătiţi de Domnul, iar noi nu pricepem asta. Am căzut şi, din pricina căderii omului, totul pătimeşte – natura toată, căci omul a fost zidit cel din urmă, ca să fie stăpânul întregii lumi materiale. Strămoşii noştri trăiau ca îngerii, ca duhurile, materia era plină de duh, şi nu aşa grosolană ca astăzi.
După călcarea poruncii lui Dumnezeu, de îndată s’a ivit grosolănia. De aceea Apostolul Pavel spune: „Toată zidirea împreună suspină şi împreună are durere până acum.” /Rom. 8:22/ Natura aşteaptă să fim izbăviţi ca să fie şi ea slobozită de stricăciune, căci acum este stricăcioasă şi schimbătoare. Iar în noi, în organismul nostru, sânt toate mineralele cu putinţă care există în cosmos. Am fost stăpâni, iar acum totul s’a ridicat împotriva noastră, căci sântem vinovaţi pentru căderea tuturor. Trebuie să ne îndreptăm, ca totul în jurul nostru să se înnoiască.

Totul se întâmplă fie după pronia, fie după îngăduinţa lui Dumnezeu

Nimic nu se întâmplă pe faţa pământului, nici în univers, fără pronia sau fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Tot ce este nobil şi înalt e purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar tot ce este negativ e îngăduinţă de la Domnul; El ştie de ce a îngăduit lucrul acela şi până când va dura. Dacă puterile cugetătoare netrupeşti şi puterile gândurilor ar avea trup, iar noi, oamenii, am putea face ce vrem, ar fi un haos îngrozitor nu numai pe faţa pământului, ci şi în cosmos. Dumnezeu este pretutindenea şi este Lumină de neatins, energie care cuprinde totul.
La Dumnezeu nu este trecut, viitor sau prezent. Pentru El este întotdeauna astăzi, veşnicie. Totul prin El se ţine. El ştie de ce a îngăduit să se întâmple ceva. Iar noi, oamenii, prin gândurile şi dorinţele noastre adeseori numai complicăm lucrurile. Numai noi, oamenii, putem să ne împotrivim voii lui Dumnezeu, în timp ce îngerii şi sfinţii se supun întru totul voii lui Dumnezeu. Iar noi, copiii lui Adam şi ai Evei, ne împotrivim. Domnul are mai multe probleme cu noi, cei credincioşi, decât cu aceia care sânt întru totul înstrăinaţi de Dumnezeu.

Domnul ne-a poruncit să ne iubim vrăjmaşii nu pentru ei, ci pentru noi

Dumnezeu poate să ne izbăvească de tot răul, dar noi singuri ne ţinem cu tărie de rău. De ce a poruncit Domnul să ne iubim vrăjmaşii? Nu pentru ei, ci pentru noi. Căci atâta timp cât ţinem în noi gândul despre vătămarea pe care ne-au adus-o vrăjmaşii, prietenii sau cei de un neam cu noi, nu avem pace şi nici linişte. Trebuie să ne lepădăm de asta. Cum? Trebuie să iertăm din inimă. Dacă se iartă din inimă, e ca şi cum nu a fost nimic. Apoi nu mai avem aceste munci lăuntrice, care nu ne dau pace şi linişte. Iertat este – atun i pacea a pus stăpânire.

Nu trebuie să ne gândim la rău sub nici un chip

Omul bun şi desăvârşit nu ştie să-şi urască vrăjmaşul, ci îi doreşte binele. Această bunătate îl scapă de neorânduială şi pe el şi pe vrăjmaş. Duşmanul nu mai are putere să atace. Iar dacă cugetăm răul, adăugăm un rău uriaş, dăm putere răului. Nu trebuie să ne gândim la rău deloc.

Bunătatea – putere uriaşă

Dacă toţi ar dori să se unească în bunătate, ar vedea ce putere uriaşă şi nemaiîntâlnită este. Armonia ar fi pretutindeni şi în tot locul!

Încetează să te războieşti cu gândurile

În anii 1980, când eram la Mănăstirea Tuman, a venit la mine o femeie care lucra la „Galenic,” care mi s’a plâns că trebuie să-şi părăsească locul de muncă, fiindcă nu mai poate să lucreze acolo din pricina marilor jigniri pe care le rabdă. I-am spus: „Să nu-ţi părăseşti locul de muncă, locurile de muncă sânt ocupate, este greu să găseşti să te angajezi, şi încetează să te mai războieşti.” „Dar nu mă războiesc cu nimeni,” mi-a spus ea. „Fizic nu,” îi spun eu, „dar te războieşti în cuget. Nu eşti mulţumită cu situaţia în care te afli, cu locul de muncă, cu cei din comunitatea de la serviciu.” „Dar asta nu se poate niciodată” spuse ea. „Nu se poate, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o să se poată. Roagă-te lui Dumnezeu să dea înger bun tuturor, şi pe tine să nu te uite. Şi vei vedea, cu timpul, cum cercul gândurilor de la locul de muncă se schimbă.”
Apoi, cam prin 1984, a venit la mine la mănăstire, la Vitovniţa; a ieşit dintr’un grup şi mi-a spus: „Blagosloviţi, părinte! Eu, părinte, n’am ştiut că toţi oamenii sânt buni, acolo, la locul de muncă. Aşa este! Este o minune că toţi oamenii s’au schimbat, nu mă mai jignesc. Numai cu o persoană n’am putut să mă împac multă vreme. Mă jignea foarte mult.” „Dar ai restabilit înţelegerea cu ea?” „Da.” „Cum?” „Citesc în Sfânta Scriptură şi văd că Domnul a poruncit să-i iubim şi pe vrăjmaşii noştri. Îmi spun mie însămi: «Să o iubeşti cum ştii, căci aşa a poruncit Domnul!» Acum sântem cele mai bune prietene.” Dacă am avea astfel de oameni pretutindeni, iată armonia în ţară, omule!