Din ultimul număr al revistei
„Formula As”.
Cristian Curte -
Sfinţirea apei la Bobotează adună în România mulţimi uriaşe, al căror comportament, din păcate, e certat adesea cu civilizaţia. Credinţa şi bâlciul pot coexista?
- Eu am locuit în copilărie, vreo patru ani, în Munţii Buzăului, şi nu îmi amintesc ca în satul meu să fi fost chiar aşa înghesuială când era vorba să se primească Aghiasmă Mare. Ca să vă dau un alt exemplu - anul acesta, am fost pe 1 ianuarie la părintele Macarie, de la Schitu Munteoru, un loc izolat la 1.300 de metri în Munţii Vrancei. Totuşi, deşi acest lăcaş monahal e pierdut în natură, în biserică erau cam 300 de oameni. Era deci multă lume, dar nu am văzut o lipsă de rânduială. Ştiţi că în rândul intelectualilor noştri circulă o teorie nevalidată şi nesupusă la teste în realitate, anume că noi, ortodocşii, prin definiţie suntem necivilizaţi şi că, dacă am fi fost protestanţi, am fi fost egalii nemţilor, la fel de ordonaţi ca şi aceştia. E o idee pe care o susţin inclusiv istorici ai religiilor, cum e Petru Culianu, de pildă. Eu nu sunt de acord cu ea. Eu cred că fenomenul acesta de neorânduială nu e cauzat de etosul ortodox, ci de mediul în care decizi tu să observi dacă oamenii se comportă sau nu civilizat. Şi mai cred că în marile oraşe, cum e, de pildă, Bucureştiul, este normal să existe această lipsă de rânduială, pentru că este o metropolă, care, ca toate metropolele, este suprapopulată. Una din marile probleme ale metropolelor este că ajung să creeze mediul propice pentru creşterea agresivităţii - care agresivitate, în limite normale, e benefică. Mediul suprapopulat al oraşului creşte însă necontrolat agresivitatea, pentru că omului îi este încălcat spaţiul vital. Adică, omul care a crescut la sat are în jurul lui destul spaţiu vital, mult mai extins decât al omului care s-a născut la oraş şi care e silit mereu să-şi limiteze acest spaţiu. E normal de aceea ca la o coadă din capitală, fie ea şi la Aghiasmă, să izbucnească o agresivitate tipic urbană.
Cristian Curte -
Credeţi că prezenţa din ce în ce mai mare a credincioşilor la slujba aceasta de Bobotează sau la pelerinaje e dată de expansiunea credinţei ortodoxe sau e doar o modă, un obicei social, care se răspândeşte datorită mediatizării?
- E greu de dat un răspuns obiectiv. Cred că e şi un eveniment social, un prilej de întâlnire, amplificat de mass-media. Noi trăim în această eră a tehnologiei, şi orice fapt social este amplificat prin faptul că este difuzat masiv la posturile de televiziune. Şi e suficient ca omul să afle că acolo se întâmplă ceva şi să se ducă şi el, dar nu dintr-o credinţă profundă, ci ca la demonstraţie, ca la miting. Cu toate astea, există întotdeauna şi un nucleu dur de credincioşi, care este şi cultivat într-ale bisericii. De pildă, ştie ce e cu Boboteaza sau cunoaşte viaţa sfântului ale cărui moaşte le sărută. Tipul ăsta de oameni, oarecum elitişti în ale credinţei, este însă net minoritar, raportat la numărul celor care vin acolo doar din superstiţie. Acum vreo doi-trei ani, de pildă, am fost şocat de afluxul mare de rromi, veniţi din toată zona Rahovei, la pelerinajul închinat Sfântului Dimitrie Basarabov. Veniseră pe neamuri, pe familii, stăteau la rând, majoritatea erau tineri. Ei nu aveau aproape nimic din comportamentul omului religios, ba chiar îi ironizau pe dreptcredincioşii care încercau, şi ei, să se roage, să citească o rugăciune, să aibă o discuţie cât de cât duhovnicească. Nu. Ei ascultau la telefon Florin Salam, fumau... E clar că veniseră pentru că aveau probleme de rezolvat, dintr-un spirit utilitarist, pentru că pragmatismul a pătruns, din păcate, masiv şi în biserică şi, între noi fie vorba, sunt puţini creştini care se duc la slujbe pentru că au o credinţă adevărată. Majoritatea se duc fie dintr-o nevoie, fie din superstiţie - am văzut de atâtea ori oameni care încercau să îşi sfinţească maşina sau paşaportul.
Cristian Curte -
Şi tocmai ei sunt căutaţi de ochiul camerei de filmat, în timp ce se înghesuie la Aghiasmă!
- Îmi aduc aminte de o remarcă a unui sociolog şi filosof francez - marxist de altfel - Pierre Bourdieu, care, prin anii '70, explica un fenomen pe care-l naşte televiziunea. E vorba de falsa generalizare. Dacă tu, ca producător de ştiri, selectezi dintr-un cadru mai larg, doar un fenomen minor, atunci spectatorul, văzând doar acel eveniment, are sentimentul că el este caracteristic pentru o întreagă categorie de evenimente. Ceea ce este fals! Să discutăm concret: la o slujbă religioasă, de Bobotează, să spunem, una este să filmezi doar înghesuiala - cum de fapt se şi întâmplă cu toate televiziunile noastre, ca şi cum înghesuiala este definitorie pentru această sărbătoare - şi alta este să filmezi şi Sfânta Liturghie, şi slujba de sfinţire, şi pe oamenii care aşteaptă cuminţi, la rând, şi - desigur - şi învălmăşeala care se produce de multe ori. Deci, altceva e când te concentrezi pe îmbulzeală şi altceva, când prezinţi şi restul. În primul caz, telespectatorii spun: "Domnule, ia uite ce s-a întâmplat, iar s-au împins românii la împărţitul aghiasmei sau la hram la Sfântul Dimitrie!". Asta este părerea mea sinceră, că televiziunile vânează doar fenomenele astea de neorânduială, dar întotdeauna focalizându-se pe oraşe. Nu le-am văzut niciodată să se ducă prin sate, ca la mine în Munţii Buzăului, să-i filmeze pe oameni cum stau cuminţi la slujbă şi apoi la rând ca să-şi ia Aghiasma Mare acasă.
