Cristian Curte m-a întrebat... eu am răspuns... „Televiziunile vânează doar imaginile de neorânduială specifice oraşelor. Nu le-am văzut niciodată să se ducă prin sate şi să-i filmeze pe oameni cum stau, cuminţi, să-şi ia Aghiasma Mare acasă"

Din ultimul număr al revistei „Formula As”. Cristian Curte - Sfinţirea apei la Bobotează adună în România mulţimi uriaşe, al căror comportament, din păcate, e certat adesea cu civilizaţia. Credinţa şi bâlciul pot coexista? - Eu am locuit în copilărie, vreo patru ani, în Mun­ţii Buzăului, şi nu îmi amintesc ca în satul meu să fi fost chiar aşa înghesuială când era vorba să se pri­mească Aghiasmă Mare. Ca să vă dau un alt exemplu - anul acesta, am fost pe 1 ianuarie la părintele Macarie, de la Schitu Munteoru, un loc izolat la 1.300 de metri în Munţii Vrancei. Totuşi, deşi acest lăcaş monahal e pierdut în natură, în biserică erau cam 300 de oameni. Era deci multă lume, dar nu am văzut o lipsă de rânduială. Ştiţi că în rândul intelectualilor noştri circulă o teorie nevalidată şi nesupusă la teste în realitate, anume că noi, ortodocşii, prin definiţie suntem necivilizaţi şi că, dacă am fi fost protestanţi, am fi fost egalii nemţilor, la fel de ordonaţi ca şi aceştia. E o idee pe care o susţin inclusiv istorici ai religiilor, cum e Petru Culianu, de pildă. Eu nu sunt de acord cu ea. Eu cred că fenomenul acesta de ne­orânduială nu e cauzat de etosul ortodox, ci de mediul în care decizi tu să observi dacă oamenii se comportă sau nu civilizat. Şi mai cred că în marile oraşe, cum e, de pildă, Bucureştiul, este normal să existe această lipsă de rânduială, pentru că este o metropolă, care, ca toate metropolele, este suprapopulată. Una din marile probleme ale metropolelor este că ajung să creeze mediul propice pentru creşterea agresivităţii - care agresivitate, în limite normale, e benefică. Me­diul suprapopulat al oraşului creşte însă necon­trolat agresivitatea, pentru că omului îi este încălcat spaţiul vital. Adică, omul care a crescut la sat are în jurul lui destul spaţiu vital, mult mai extins decât al omului care s-a născut la oraş şi care e silit mereu să-şi limiteze acest spaţiu. E normal de aceea ca la o coadă din capitală, fie ea şi la Aghiasmă, să izbucnească o agresivitate tipic urbană. Cristian Curte - Credeţi că prezenţa din ce în ce mai mare a credincioşilor la slujba aceasta de Bo­bo­tea­ză sau la pelerinaje e dată de expansiunea cre­dinţei ortodoxe sau e doar o modă, un obi­cei social, care se răspândeşte datorită media­tizării? - E greu de dat un răspuns obiectiv. Cred că e şi un eveniment social, un prilej de întâlnire, amplificat de mass-media. Noi trăim în această eră a tehnologiei, şi orice fapt social este am­plificat prin faptul că este difuzat masiv la pos­tu­rile de televiziune. Şi e suficient ca omul să afle că acolo se întâmplă ceva şi să se ducă şi el, dar nu dintr-o credinţă profundă, ci ca la de­monstraţie, ca la miting. Cu toate astea, există întotdeauna şi un nucleu dur de credincioşi, care este şi cultivat într-ale bisericii. De pildă, ştie ce e cu Boboteaza sau cunoaşte viaţa sfân­tului ale cărui moaşte le sărută. Tipul ăsta de oameni, oarecum elitişti în ale credinţei, este însă net minoritar, raportat la numărul celor care vin acolo doar din superstiţie. Acum vreo doi-trei ani, de pildă, am fost şocat de afluxul mare de rromi, veniţi din toată zona Rahovei, la pelerinajul închinat Sfântului Dimitrie Basara­bov. Veniseră pe neamuri, pe familii, stăteau la rând, majoritatea erau tineri. Ei nu aveau aproa­pe nimic din comportamentul omului religios, ba chiar îi ironizau pe dreptcredincioşii care încercau, şi ei, să se roage, să citească o rugă­ciune, să aibă o discuţie cât de cât duhov­nicească. Nu. Ei ascultau la telefon Florin Salam, fumau... E clar că veniseră pentru că aveau probleme de rezolvat, dintr-un spirit utilitarist, pentru că pragmatismul a pătruns, din păcate, masiv şi în biserică şi, între noi fie vorba, sunt puţini creştini care se duc la slujbe pentru că au o credinţă adevărată. Majoritatea se duc fie dintr-o nevoie, fie din superstiţie - am văzut de atâtea ori oameni care încercau să îşi sfinţească maşina sau paşaportul. Cristian Curte - Şi tocmai ei sunt căutaţi de ochiul camerei de filmat, în timp ce se înghesuie la Aghiasmă! - Îmi aduc aminte de o remarcă a unui sociolog şi filosof francez - marxist de altfel - Pierre Bourdieu, care, prin anii '70, expli­ca un fenomen pe care-l naşte televiziunea. E vorba de falsa generalizare. Dacă tu, ca producător de ştiri, selectezi dintr-un cadru mai larg, doar un fenomen minor, atunci spectatorul, văzând doar acel eveniment, are sentimentul că el este caracteristic pentru o întreagă ca­te­gorie de evenimente. Ceea ce este fals! Să discutăm con­cret: la o slujbă religioasă, de Bobotează, să spunem, una este să filmezi doar înghesu­ia­la - cum de fapt se şi întâmplă cu toate televiziunile noastre, ca şi cum înghesuiala este defi­nitorie pentru această sărbă­toa­re - şi alta este să filmezi şi Sfânta Liturghie, şi slujba de sfinţire, şi pe oamenii care aş­teap­tă cuminţi, la rând, şi - de­sigur - şi învălmăşeala care se produce de multe ori. Deci, altceva e când te concentrezi pe îmbulzeală şi alt­ceva, când prezinţi şi restul. În primul caz, tele­spec­ta­torii spun: "Domnule, ia uite ce s-a întâmplat, iar s-au împins românii la împărţitul aghiasmei sau la hram la Sfântul Dimi­trie!". Asta este părerea mea sinceră, că televiziunile vânează doar fenomenele astea de neorânduială, dar întotdeauna focalizându-se pe ora­şe. Nu le-am văzut niciodată să se ducă prin sate, ca la mine în Munţii Buzăului, să-i filmeze pe oameni cum stau cuminţi la slujbă şi apoi la rând ca să-şi ia Aghiasma Mare acasă.

Despre domnul Sorin Preda...

Sorin Preda, un om cu suflet mare, a intrat în veșnicia de care s-a apropiat continuu, cu sfială, prin cuvântul scris. Scriitor optzecist, reporter la „Formula As”- unde a realizat ani de-a rândul interviuri și reportaje cu și despre marile figuri ale spiritualității ortodoxe-, profesor la Facultatea de Jurnalism, avea un dar extraordinar: încuraja sufletele care se căutau prin scris. Considera că lumea nebună în care trăim sau în care suntem trăiți trebuie să fie captată în text. Poate așa - mă gândesc acum- întâmplările absurde își găsesc un rost care ne scapă la prima vedere. De la el am aflat de existența minunatului Părinte Macarie Beșliu. Una din bucuriile pe care mi le-a făcut a fost acest mic text de prezentare a „Sfinților de lângă noi”: Ce dar minunat ne oferă Ciprian Voicilă! Darul unei cărţi simple şi frumoase ca peretele de răsărit din casa unui creştin. O carte binecuvântată la umbra icoanei unor cuvioşi: părinţii Justin Pârvu, Proclu, Nicanor sau maica Paisia. O carte plină de gânduri şi emoţii mistice, stârnite de amintirea unor fapte şi întâmplări fără egal: mirul izvorât din fotografia părintelui Justin, piciorul care începe să-i crească unui copil şchiop, zidul de aer ridicat în calea securiştilor. Întâmplări grele, puternice, dumnezeieşti, pe lângă care trecem adesea indiferenţi, apatici şi fără nicio reacţie sau tresărire de conştiinţă – dovadă că trăim, cum spune şi unul din capitolele cărţii, într-o lume greşită, o lume pe dos. O lume pe care nu o putem lăsa aşa copiilor noştri, ci, urgent şi cu un ultim efort, se impune să o schimbăm. E un efort uriaş. Un efort titanic şi nemilos, ce trebuie să înceapă mai întâi cu noi înşine. Acesta este, de fapt, îndemnul cărţii. Să ieşim din inerţia molcomă şi consumistă în care trăim. Să restabilim ordinea firească a lumii, detronând lucrurile şi avuţia, pentru a pune gândul mântuirii şi trăirea lui Hristos, emoţia şi frumosul, bunătatea şi milostenia în chiar centrul vieţii noastre de oameni lesne muritori în însăşi nemurirea noastră. Îmi place să cred că Bunul Dumnezeu îl va așeza undeva aproape de Irina Nicolau- un alt om cu inima largă- și de fostul nostru coleg și prieten, scriitorul din Bănești, Sorin Stoica. Au multe să își împărtășească.