luni, 1 noiembrie 2021
Nea Marcel
A trecut la Domnul Marcel Petrișor, un prieten și un povestitor fără pereche.
La fiecare întâlnire îl provocam să ne povestească iar și iar despre larii și penații noștri: Gheorghe Calciu, Constantin Oprișan, Petre Țuțea.
Era un domn descins din timpurile aurorale ale României interbelice. Avea un cuvânt fascinant, prin care te făcea să vezi aievea întâmplări vesele și triste din Bucureștiul interbelic. De pildă, cea cu poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) care într.o noapte, supărat pe englezi, a început să rostească românește cuvinte englezești. Cu Petre Țuțea care, întâlnindu-l odată pe stradă pe Adrian Marino, proaspăt autor al unui "Dicționar de idei" i-a atras atenția că ideile nu stau în dicționar, ci în empireu.
Frânturi de discuție: "Nea Marcele, îmi închipui că este cumplit să trăiești cu gândul că poți fi executat oricând, la orice oră din zi sau din noapte!" "Dragul meu, la început, da. Apoi te obișnuiești. Omul se obișnuiește cu toate. Ți se face foame, somn..."
"Ce ai suportat cel mai greu în temniță: frigul, foamea?" "Da, era foamea dar mai era ceva: în Casimca Jilavei aveai senzația că cel de lângă tine îți stă pe nervii întinși la maxim".
Altădată: " Voi veți avea de luptat cu ceva mai cumplit decât am luptat noi. Cu corectitudinea politică". "Nea Marcele, de ce mă ajuți?". "Dragă,
ca să îi ajuți și tu pe alții, la rândul tău".
Într-o lume obsedată de planificare, nea Marcel, cu un zâmbet ironic, ne tot repeta: "Omul propune, Dumnezeu dispune".
De la nea Marcel am învățat, printre altele, măsura prieteniei. Cât de impresionant era când nea Marcel ne povestea cum a încercat Gheorghe Calciu să prelungească zilele prietenului său, Constantin Oprișan, tăindu-și venele, dându-i să bea din sângele său!
Cât de mult poți iubi un om, un prieten, încât să reții ani de zile poemele sale, ultima mărturie a spiritului său, cu gândul de a nu le lăsa să se piardă în uitare, să fie înghițite de râul Lethe? Așa făcuse el, împreună cu părintele Calciu și cu Iosif V. Iosif, cu poemele filosofice și creștine ale mărturisitorului Constantin Oprișan. Ne repeta adesea:
"Să nu te-ntorci din cale
Când Duhul Rău te minte
Căci vei rămâne pururi
În a Sodomei carceri.
Prin fier, prin foc, prin apă
Dar numai înainte
Căci drumurile-n spirit
Nu suferă întoarceri".
Tot așa, povestea cum "Ghiță Calciu" îl salvase de la moarte și vreme de mai multe luni el și Iosif V. Iosif îi cedaseră porția lor amărâtă de pâine ca să se întremeze.
Nea Marcel a fost unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am întâlnit. De aceea îmi este greu să accept gândul că nu mai este printre noi.
Mă mângâi cu speranța că odată ajuns pe tărâmul de dincolo, la un symposion platonic, le va povesti vechilor săi prieteni, "Ghiță Calciu", "Costache Oprișan", "nea Petrache" ce s-a mai petrecut, între timp pe pământ, prin ce pățanii am mai trecut noi, românii, noi, creștinii. (Ciprian Voicilă)
(În foto, alături de un alt prieten drag, Șerban Beloiu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu