Imagini de la Conferinta „Din temnite spre sinaxare”, desfasurata la Muzeul Taranului (in cadrul Conferintelor Mircea Vulcanescu), dedicata Sfintilor Inchisorilor. Fotografiile sunt realizate de Marius Caraman.

S-a născut un sfânt. Emisiunea ÎN PREMIERĂ, dedicată Părintelui JUSTIN

Parintele Justin despre canonizarea mucenicului Valeriu Gafencu: Sfintii nu au hotare! Ca-l canonizeaza rusul sau sarbul pentru mine e bun… Ca el nu e rus, e ROMAN!

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruinţe

Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor. Părintele Justin în anul 1938, la Mănăstirea Durău Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica. Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44. Continuarea aici.

MĂRTURIE: Trupul Preacuviosului Părinte Justin Pârvu încuviințează că am câștigat un sfânt în Ceruri

Vedeți și imaginile transmise de Pro TV. Nu cu multe ore în urmă a fost înmormântat trupul Preacuviosului Părinte Justin Pârvu (duhul său nu are cum să fie înmormântat, chiar de ar și voi dușmanii lui Hristos, însă ne va fi și mai aproape de dincolo). Întrucât tocmai m-am întors de la Mănăstirea Petru Vodă, simt ca pe o datorie a face următoarea scurtă mărturisire: - trupul Părintelui, pielea, mîinile erau moi (nu avea rigor mortis) nici la aproape patru zile de la moarte – așa cum se spune că se întâmplă cu monahii din Sf. Mune Athos (deși Părintele nu era athonit); - când i-am sărutat mâna, nu numai că nu mirosea a mort – nu a fost deloc astfel de miros de-a lungul acestor zile, deși a fost foarte cald – , ci mirosea frumos, ca o miresmă de mir pe care nu am mai întâlnit-o. - și alte persoane au dat și pot da această mărturie. De fapt, oricine a fost acolo a constatat că nu miroasea deloc urât. Desigur, unii au simțit mirosul frumos, iar alții, care fuseseră chiar sceptici inițial, au văzut și broboane de mir izvorând din mâna și din zona capului Părintelui. Broboanele au fost șterse cu vată și păstrate de unii. - întreaga atmosferă din aceste zile a fost pascală, fără umbră de întristare, ci numai bucurie, lumină, har. Iar lacrimile – acolo unde și atunci când au fost – au fost de bucurie harică. Niciun pic din atmosfera grea care este adesea la înmormântări, mai ales în preajma trupului celui mort. Niciun pic de teamă nu inspira trupul Părintelui (nici măcar copiilor), ci biruință asupra morții, bucurie, har, cuvioșie care te atrag ca un magnet și te molipsesc de Împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru te făcea pur și simplu să te rogi la și nu pentru Părintele Justin. În concluzie, Părintele Justin Pârvu chiar a adormit întru Domnul și a fost prohodit ca un Cuvios al lui Hristos. Fără să cădem în patetisme, spun ceva ce nu am mai simțit niciodată la alte înmormântări (și, din nou, ca și pentru cele mărturisite mai sus, sunt atâția care o spun – nu este, deci, mărturia mea subiectivă): atmosfera chiar era cea de la racla (și nu sicriul) unui sfânt rămas așa acolo de veacuri, așteptând a fi pentru puțin timp închisă din oarece nevoi, pentru a fi redeschisă mai apoi pentru totdeauna ca o vistierie duhovnicească de preț. Să nu vă mirați de aceste cuvinte ca fiind potrivnice Sfintei Tradiții Ortodoxe, de vreme ce avem cazuri în creștinismul veacului de aur când credincioșii se certau pe trupul unui sfânt cuvios nu numai imediat după moarte, dar chiar și dinainte. La nevoie, se pot da exemplele exacte. Cântăm, deci, „Veșnică pomenirea!”, dar în același timp, simțim în inimă izvorând și „Prea-cuvioase Părinte Justin de la Petru Vodă, roagă-te și pentru noi, păcătoșii!”. Aceasta este ceea cea am simțit și simt și eu între foarte mulți alții. Nimic care să țină de vrednicia mea, ci doar de evidența covârșitoare și de datoria către Dumnezeu și aproapele: „Precum am auzit, așa am și văzut”. Scriu acestea și eu deoarece știu că unii s-au îndoit de mărturiile date zilele trecute de alții. Prof. Marian Maricaru. Preluat de la dogmaticaempirica.wordpress.com

Înmormântarea Părintelui Justin

Interviul cu Părintele Justin Pârvu realizat de Sorin Dumitrescu în 1997