Se afișează postările cu eticheta parintele iustin parvu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parintele iustin parvu. Afișați toate postările
joi, 23 aprilie 2015
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN NR. 38 AL REVISTEI ATITUDINI: „Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă”
Părintele Justin Pârvu: „Mărturisirea credinţei se poate manifesta în multe feluri. Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă. Acum propovăduire pot face mai degrabă credincioşii, decât preoţii. Decepţia aceasta am avut-o din începuturi. Câţi au ieşit în faţă în viaţa aceasta de aşa-zişi luptători? Câţi au venit după noi? N-au venit. Închisorile au fost foarte sărăcite din cauza acestor lipsuri: nici preoţi, nici episcopi… Pentru că avem de-a face cu o generaţie formată în timp, în frică, pentru că statul absolut care conduce lumea merge pe această metodă, de a stăpâni prin frică. Rezistenţa noastră constă în unitate. Masoneria în sensul acesta ne lucrează: să nu avem nicio unitate, să nu avem nicio ordine. Aşa se întâmplă în mănăstirile noastre, că nu găseşti o părere comună la doi sau trei vieţuitori. Lupta noastră e foarte redusă.
Europa s-a îmbolnăvit şi acum este moscovită. Europa este o Moscovă mai largă. Noi trebuie să ne întoarcem la primele veacuri ale creştinismului. Să n-avem nevoie decât de lumânarea pe care s-o punem pe Ceaslov şi nimic mai mult. Dacă nu facem aşa, n-avem niciun spor. Sabia cea mai puternică este rugăciunea. Ciomagul este crucea. Este foarte uşor să discutăm chestiunile acestea, dar foarte greu de aplicat. Este şi zicala asta românească: „Să facem crucea mare, că dracul e bătrân”. La noi sunt foarte mulţi vânduţi. Şi mergem aşa în deruta asta, că nu mai ştie omul cine este şi de unde vine. Aceasta este metoda satanică de a dezbina şi de a stăpâni. La noi sunt vânzători şi cumpărători intraţi până în adâncul conştiinţei umane. De aceea nu avem încredere în unitate şi în dragoste. Că de multe ori vorbeşte omul despre erezie, dar el este eretic. Până la urmă el se trădează, pentru că oricât vrea el să se ascundă, nu poate. Diavolul din el, îl obligă să se trădeze în faţa adevărului.
Eu de la 16 ani, am mers înainte cât m-am priceput. N-am avut ajutor. Dar am mers mereu, până ce ăştia m-au aflat şi m-au pus la tăcere vreo 16 ani. Şi acolo m-am sedimentat, că cea mai înaltă şcoală este cea din suferinţă. Mărturisirea cea adevărată este suferinţa. Ea este şi începutul luptelor. Neamul acesta a trebuit să sufere pentru că am avut conducători nelegiuiţi. Şi astăzi avem aceiaşi conducători.
Jertfa permanentă a fost cea care a menţinut valoarea ortodoxă a neamului nostru. Ceea ce ne rămâne acum este să ne rugăm cu blândeţe şi cu dragoste. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne menţină într-o limită de rezistenţă, pentru că diavolul e mai bătrân decât noi.”
Fragment din numărul 38 al Revistei Atitudini; comenzi se pot face la adresa de mail atitudini.pv@gmail.com sau aici.
Etichete:
atitudini,
iustin parvu,
justin parvu,
parintele iustin parvu,
revista atitudini
duminică, 22 martie 2015
Acatistul Părintelui Justin Pârvu, în format tipărit
Acatistul conţine și viaţa Părintelui Justin, relatată pe scurt de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă şi un cuvânt de învăţătură!
Preţ 2 Ron, conţinut: 52 de pagini.
Comenzi puteți face pe adresa de email: atitudini.pv@gmail.com sau aici.
joi, 26 februarie 2015
Fundaţia Justin Pârvu vă prezintă Filmul documentar despre viaţa Părintelui Justin. FERICIŢI CEI PRIGONIŢI: Părintele Justin Pârvu, Mărturisitor al Temniţelor comuniste
FERICIŢI CEI PRIGONIŢI: Părintele Justin Pârvu, Mărturisitor al Temniţelor comuniste.
Un film documentar realizat în anul 2012 cu binecuvântarea Părintelui Justin, de către Fundaţia Justin Pârvu, în colaborare cu IT VIP Studio Baia Mare.
Scenariu: Ioan Chertiţie.
Regie: Andrei Bărbos.
Imagine: Ioan Teglaş.
Pentru cei ce doresc să mai facă comenzi o pot face aici.
Etichete:
atitudini,
justin parvu,
parintele iustin parvu
duminică, 23 iunie 2013
vineri, 21 iunie 2013
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruinţe
Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.
Părintele Justin în anul 1938, la Mănăstirea Durău
Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.
Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44.
Continuarea aici.
joi, 20 iunie 2013
duminică, 19 mai 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

