Se afișează postările cu eticheta constantin necula. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta constantin necula. Afișați toate postările

luni, 28 august 2017

Picătura de carte - Ciprian Voicilă, „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu”, Editura Martor, Bucureşti, 2016, 265 pg.

[Articol preluat de aici] Un încântător psiholog şi sociolog al culturii urban-ruralului românesc, Ciprian Voicilă, ne propune un excelent excurs prin iconologia lumii. După câteva lucrări devenite deja brand jurnalistic- personal - am învăţat mult din Arca lui Noe- de la neolitic la Coca Cola (Ars Docendi, 2002), Cartea cu bunici (Humanitas, 2007) sau Îngeri, zmei şi joimăriţe (Humanitas, 2008)- autorul nostru ne propune un experiment inedit: Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu (Ed. Martor, 2016, 265 pg.). Autorul consemnează: „Dacă vom sonda puţin în propria conştiinţa, vom descoperi că ceea ce ne deranjează în prezenţa unui homeless este adevărul dur, realitatea crudă pe care acesta o întruchipează şi care ne face să ne trezim pentru câteva secunde din confortul unei iluzii personale. Conştientizăm dintr-odată că într-o societate ca a noastră- a riscului, a concurenţei- nenorocirea care i s-a întâmplat lui se poate întâmpla oricând şi asupra noastră, distrugându-ne siguranţa, certitudinile, echilibrul interior, reperele în care am crezut. Cartea de faţă încearcă să descrie această realitate nemiloasă a străzii, în care homeless-ul, fiinţa condamnată să trăiască (şi de cele mai multe ori să şi moară) acolo, este cel mai calificat să ne iniţieze” (p.8). Pornind de la o cercetare anterioară- asumată editorial în volumul „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan” (Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2016)- specializat în cultura ascultării persoanelor numite „oamenii străzii”, autorul ne pune înainte o sumă de ipostasuri citadine anonime, dar definitorii. Un exerciţiu de stare de vorbă absolut necesar. Veţi cunoaşte oameni, istorii şi zâmbete isteţe, incredibil articulate în zâmbetul mare, mare a lui Dumnezeu. Ion, Verge, Doru, Vasile, Doru, Ionuţ Adrian, Minache, Leon, Vasile, Sandu, Bogdan Florin, Gheorghe, Dan, Lari şi Sorinel sunt numele celor fără de casă dar care, prin Ciprian Voicilă, pot să-şi facă locaş în inima noastră. Lectură obligatorie celor care cred că le ştiu pe toate, lentilă de duh peste o lume incredibil de fragilă.(Pr. Constantin NECULA)

marți, 13 decembrie 2016

O nouă apariție la Editura Evdokimos: „Crăciun întemnițat”. O puteți precomanda

Vă pregătim o nouă surpriză editorială Evdokimos şi Fundaţia George Manu: “CRĂCIUN ÎNTEMNIȚAT. Sărbătoarea Nașterii Domnului în temnițele comuniste și după eliberare, în amintirile mărturisitorilor”. Cartea conţine 33 de mărturii legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului în temniţe, lagăre, în deportare, domiciliu obligatoriu, dar şi după eliberare. Alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache, cartea este prefaţată de Pr. Prof. Constantin Necula.Până la lansarea oficială a cărţii, pe care o vom anunţa în curând, vă aşteptăm precomenzile la edituraevdokimos@gmail.com, cu un preţ special: 25 ron (+ taxe poştale).