Hristos ne privește prin ochii oamenilor străzii

[Articol publicat în  Ziarul Lumina.]

În așteptarea Nașterii Domnului, metropola Bucureștilor devine euforică: un fel de febră a shoppingului ne cuprinde pe toți. Pe străzile luminiscente, pe sub puzderia mirifică de globuri, brazi, instalații de beculețe, alergăm să cumpărăm daruri pentru cei dragi. Ne bucurăm, cu anticipație, de bucuria lor. Ni-i închipuim deja lângă brăduțul de Crăciun, doldora de steluțe și beteală, deschizând febril cadourile. Sentimentul cald al comuniunii cu întreaga familie ne inundă inimile. Fiind atât de exuberanți, putem crede că toți oamenii trăiesc aceste zile sfinte fericiți, îndestulați, lipsiți de griji. Realitatea, însă, se înfățișează sub un alt chip.
 În atmosferă plutesc, ademenitor, miresmele bucatelor sărbătorești: miroase a sarmale aromate cu foi de dafin, a cozonaci cu nucă și a șorici de porc. Pentru câteva ore, timpul, cu cohorta sa de griji, pare suspendat. Suntem atât de euforici încât uităm. Uităm că Împăratul lumii nu S-a născut într-un palat fastuos, înconjurat de fel de fel de servitori, ci într-un staul umil, vegheat de îngeri și înconjurat de animalele necuvântătoare, care L-au încălzit cu răsuflarea lor. I-a avut alături doar pe mama Sa, Fecioara Maria, și pe Sfântul Iosif. S-a ivit pe lume noaptea (un timp al primejdiilor și al incertitudinilor), între străini, pândit deja de ura oamenilor invidioși și trufași, care căutau să Îl suprime. Primii martori ai Nașterii, păstorii, nu se bucurau nici ei de un statut demn de invidiat. Erau priviți cu neîncredere (un proverb ebraic din acele timpuri spunea: „Să nu scoți din puțul în care a căzut nici pe păgân, nici pe cioban”). Înseși darurile primite de la magi sunt paradoxale. După ce I s-au închinat, deschizându-și vistieriile, magii, străini veniți de la Răsărit, I-au dăruit aur (ca unui Împărat), tămâie (ca lui Dumnezeu), dar și smirnă, anunțând moartea Sa, mântuitoare pentru noi, pe cruce.
Și mai uităm ceva purtați de valul fericirii din Ajun. Nu toți oamenii de pe pământ au ocazia să petreacă alături de cei dragi, să se bucure de cadouri, de căldura tihnită a unui cămin.

Sărbătorile în viața unui homeless

Acum vreo 4 ani, chiar în seara de Ajun, s-a întâmplat să ies, pentru o jumătate de oră, în gerul de afară, unde fulgii de nea zburau, duși de vânt, în toate părțile. Era frumos să contempli, câteva minute, acest spectacol feeric la lumina felinarelor de pe alei. Dar dacă ar fi trebuit să înduri gerul mușcător, ore în șir, fără să te poți adăposti undeva, în vreme ce „acele” din mâini și picioare se întețeau, până ajungeai să nu le mai simți, cu siguranță că întregul spectacol se preschimba în dramă, dacă nu în tragedie.
Cu mintea răpită de astfel de gânduri, am ajuns în dreptul unui complex de magazine din cartierul nostru. Cu obloanele trase, păreau că toate hibernează sub stratul gros de omăt. Pe o latură a complexului văd, dintr-odată, o namilă de om, gârbovit, troienit de fulgii mari, care cădeau din tării, în neștire. L-am recunoscut după sacoșele și papornițele strânse în semicerc în fața sa, în care, de obicei, își ținea cărțile, hainele sau te miri ce. În vreme ce noi stăteam alături de cei dragi în jurul bradului, bucurându-ne de cadouri, Sandu (acesta era numele omului) era nevoit să îndure gerul cumplit de afară, înghețat până la oase, fără ca cineva să se milostivească de el cu un ceai sau o cafea fierbinte. De 6 ani trăia așa, pe străzi. Era un homeless. Îl evacuaseră fiindcă nu mai avea cu ce să-și plătească datoriile acumulate la chirie și întreținere.

Pentru unii, iarna nu e anotimpul cadourilor, ci al luptei pentru supraviețuire

Ca nea Sandu, în București sunt acum peste 5.000 de persoane. Pentru ei, iarna este cel mai cumplit anotimp. Nu se pot adăposti prea mult prin scările de bloc fiindcă cineva, mai devreme sau mai târziu, îi alungă de acolo. Nu au haine călduroase. Și dacă le-ar avea, ar rămâne fără ele. În stradă se dă o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Agresiunea și jaful domnesc acolo. Mulți dintre oamenii fără adăpost pier iarna, răpuși de ger. Câteodată, un prieten sau o cunoștință le mai aduce o băutură caldă, o haină ponosită și le mai dă un bănuț. Dar cei care nu pot trece nepăsători pe lângă oamenii străzii sunt atât de rari!
De obicei, nici nu-i remarcăm. Parcă ar fi simple elemente de decor din peisajul cotidian al orașului – formând un tot compact cu blocurile, străzile, copacii de prin parcuri. Nu îl vedem fiindcă un om al străzii subzistă la periferia societății. Mai ales în societatea noastră de consum. Potrivit criteriilor consumiste, el nu există: nu are un statut social, o slujbă care să-i permită să achiziționeze constant bunuri, nu are unde să le depoziteze.
În plus, dacă mâna sorții te-a aruncat în stradă, ceilalți nu te mai privesc cu înțelegere sau simpatie. Pentru ei, tu nu mai ești o ființă umană. Pentru că ai decăzut. În ochii lor ai devenit fie un animal care le stârnește în suflete teama, fie un copil pe care, la o adică, îl pot brusca sau batjocori. A fi homeless e ca și cum ai purta un stigmat social. Mulți dintre ei au unul în plus, fie fizic (un handicap pe care nu și-l pot ascunde de ochii iscoditori), fie psihic (viețuirea îndelungată pe stradă provoacă de la depresie severă până la schizofrenie).

„Și nu uita: când ești voios, române, să fii bun!”

În mod eronat, când întâlnim în drumurile noastre cotidiene un om al străzii, credem că a ajuns în această stare vrednică de plâns fiindcă o merită. În realitate, astăzi, cauzele pentru care cineva ajunge un homeless sunt alarmant de variate: unii sunt victimele înșelătoriei rudelor (fratele sau sora au vândut casa părintească fără știrea lor); alții au avut o calificare în fabricile din perioada regimului comunist, iar după ´90, statul nu a mai avut interesul să-i recalifice; unii sunt foștii copii crescuți prin orfelinate, cărora la 18 ani li s-au deschis larg ușile, fiind invitați să trăiască, de acum, pe cont propriu; alții au suferit un accident grav de muncă, fiind scoși pe linie moartă; unii au fost escrocați de „rechinii imobiliari”; alții au ajuns pe caldarâm din cauza alcoolismului care le-a destrămat viața și familia; unii fiindcă și-au pus în joc resursele financiare și locuința la acele jocuri perdante, gen Caritas, la modă prin anii ´90...
Dacă în sfintele zile ale Nașterii Domnului vom întâlni în calea noastră un om al străzii, să ne gândim că prin ochii săi ne privește Hristos, Mântuitorul. Deși lumea aceasta era atât de largă, nu a avut unde să-Şi plece capul. La fel ca omul condamnat să viețuiască în stradă. Odată ivit pe lume, Pruncul a fost înfășat și culcat în iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,7) la casa de oaspeți. Nici pentru oamenii străzii nu există loc în lumea noastră.
El a pribegit din loc în loc, urmărit de răutatea încuibată în inimile oamenilor. A flămânzit, a însetat, a avut parte de batjocură și umilințe, la fel ca cel condamnat să își ducă povara zilelor trăind pe stradă.
Nu ne stă în puteri să îi redăm acestei fiinţe fericirea de altădată, dar o putem recunoaște ca ființă umană. Îi putem spune o vorbă bună, o putem întreba de sănătate, îi putem întinde o mână caldă. Nu o putem lua la noi acasă, dar îi putem dărui o haină mai călduroasă, gândindu-ne că L-am îmbrăcat cu ea pe Hristos. Și îi putem dărui un zâmbet care să-i încălzească, pentru câteva clipe, inima. De Nașterea Domnului, în gerul mușcător de pe străzi, putem topi sloiurile de gheață din inimile noastre, încurajând sentimentul dragostei față de cei năpăstuiți să se nască în adâncul sufletelor.
Să Îl iubim pe Hristos și să-L cinstim cum se cuvine, recunoscându-L în chipul omului pentru care strada, din nenorocire, a devenit casă. (Ciprian Voicilă)

Joi, 26. 10. 2017, vă aștept la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 26 octombrie 2017, orele 18, la Clubul Țăranului, la conferința Biografii fără domiciliu.

 Conferința este susținută de sociologul Ciprian Voicilă, Muzeul Național al Țăranului Român. Intrarea este liberă.

În ultimii doi ani prezența oamenilor străzii a devenit din ce în ce mai pregnantă. Care sunt cauzele care favorizează fenomenul locuirii în stradă? Oare toți oamenii străzii descind din Filantropica: spun o poveste mincinoasă, manipulatoare, în așteptarea unui ajutor material venit din partea noastră, a trecătorilor? Toți oamenii străzii trăiesc din cerșit? Care sunt mecanismele psihologice care îl ajută pe un individ să reziste condițiilor inumane la care îl expune faptul de a fi privat de un adăpost și de o ambianță intimă, personală? Mai păstrează un „boschetar” legătura cu familia? Atitudinea noastră, mefientă sau participativă, influențează în vreun fel șansele unui om de a supraviețui în stradă? „Boschetarii” și „aurolacii” sunt în conflict pentru resurse sau cooperează ca să reziste împreună? Ce face un homeless când e cuprins de plictiseală? Care sunt dificultățile psihologice și sociale cu care se confruntă oamenii străzii când vine vorba de reinserția lor profesională, de readucerea lor de la periferia societății în sânul comunității?

Acestor întrebări le vom căuta răspunsul în cadrul prezentării Biografii fără domiciliu, care va fi însoțită de fotografii, și urmată de materiale video realizate de Asociația Vira.

Picătura de carte - Ciprian Voicilă, „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu”, Editura Martor, Bucureşti, 2016, 265 pg.

[Articol preluat de aici] Un încântător psiholog şi sociolog al culturii urban-ruralului românesc, Ciprian Voicilă, ne propune un excelent excurs prin iconologia lumii. După câteva lucrări devenite deja brand jurnalistic- personal - am învăţat mult din Arca lui Noe- de la neolitic la Coca Cola (Ars Docendi, 2002), Cartea cu bunici (Humanitas, 2007) sau Îngeri, zmei şi joimăriţe (Humanitas, 2008)- autorul nostru ne propune un experiment inedit: Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu (Ed. Martor, 2016, 265 pg.). Autorul consemnează: „Dacă vom sonda puţin în propria conştiinţa, vom descoperi că ceea ce ne deranjează în prezenţa unui homeless este adevărul dur, realitatea crudă pe care acesta o întruchipează şi care ne face să ne trezim pentru câteva secunde din confortul unei iluzii personale. Conştientizăm dintr-odată că într-o societate ca a noastră- a riscului, a concurenţei- nenorocirea care i s-a întâmplat lui se poate întâmpla oricând şi asupra noastră, distrugându-ne siguranţa, certitudinile, echilibrul interior, reperele în care am crezut. Cartea de faţă încearcă să descrie această realitate nemiloasă a străzii, în care homeless-ul, fiinţa condamnată să trăiască (şi de cele mai multe ori să şi moară) acolo, este cel mai calificat să ne iniţieze” (p.8). Pornind de la o cercetare anterioară- asumată editorial în volumul „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan” (Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2016)- specializat în cultura ascultării persoanelor numite „oamenii străzii”, autorul ne pune înainte o sumă de ipostasuri citadine anonime, dar definitorii. Un exerciţiu de stare de vorbă absolut necesar. Veţi cunoaşte oameni, istorii şi zâmbete isteţe, incredibil articulate în zâmbetul mare, mare a lui Dumnezeu. Ion, Verge, Doru, Vasile, Doru, Ionuţ Adrian, Minache, Leon, Vasile, Sandu, Bogdan Florin, Gheorghe, Dan, Lari şi Sorinel sunt numele celor fără de casă dar care, prin Ciprian Voicilă, pot să-şi facă locaş în inima noastră. Lectură obligatorie celor care cred că le ştiu pe toate, lentilă de duh peste o lume incredibil de fragilă.(Pr. Constantin NECULA)

Nea Gheorghe

n Săptămâna Mare, prietenul Serban Beloiu mi-a făcut o intempestivă bucurie duhovnicească: prin mijlocirea sa l-am cunoscut pe nea Gheorghe. Dar cine este nea Gheorghe? ați putea să mă întrebați. Depinde. Depinde din ce lume (pro)vii și în ce fel îl privești. La prima vedere, este doar un om amărât, lovit de soartă, condamnat de vreo 6 ani să viețuiască fără un acoperiș deasupra capului. Lipsit de un adăpost care să-l ferească de stihii și de răutatea cuibărită în sufletele oamenilor. Răutate care, în vremurile din urmă, amenință tot mai des să dea pe dinafară. După câteva fraze schimbate cu nea Gheorghe îți dai seama că ai în fața ta un trăitor al adevărurilor de credință pe care majoritatea dintre noi le știm mai degrabă din cărți. Când într-o zi nefastă, nea Gheorghe nu și-a mai găsit căsuța improvizată, nici puținele bunuri cu care îl miluiseră oamenii mari la suflet- în marea lor majoritate cărți creștine și icoane- nu și-a lăsat sufletul să alunece în deznădejde. "Așa a fost voia Domnului!" și-a spus în sinea sa și ne mărturisește și nouă nea Gheorghe. E limpede că nea Gheorghe are puterea lăuntrică să primească tot ce i se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu. Tot timpul și-l petrece cu Dumnezeu. De aceea nu simte singurătatea, nici frica. L-am întrebat- printre multe altele- de unde izvorăsc patimile. Și-a îndreptat degetul arătător spre cap și mi-a răspuns: totul pleacă de-aici! Să o recunoaștem: nu e de colea să trăiești într-un soi de coteț, noaptea viața să îți stea la cheremul drogaților care mișună prin parcul respectiv, iar ziua să suporți consecințele legii care îți interzice să locuiești, să îți încropești un adăpost în spațiul public. Dar unde în altă parte să îți duci zilele? Nea Gheorghe le îndură pe toate cu multă răbdare și nădejde doar în Dumnezeu. Recunoaște că a fost un păcătos - cel mai mare, dacă ar fi să-l credem. Acum 6 ani s-a întors la Hristos și în Biserica sa. Aici nea Gheorghe se bucură de Sfintele Taine - se spovedește regulat și se cuminecă. În trecut, i s-a propus un târg: să scape de condiția nenorocită de om al străzii, să locuiască într-un apartament decent, lepădându-și, în schimb, credința ortodoxă. Nea Gheorghe a refuzat târgul. Sunt creștini - mireni sau chiar monahi - care îl cercetează des pe nea Gheorghe. De la el ai multe de-nvățat: cum poți avea totul când, aparent, nu mai ai nimic? Cum să vezi în toate evenimentele care îți compun viața negrăita purtare de grijă a lui Dumnezeu? Cum să ajungi la starea duhovnicească în care să Îi aduci mulțumire pentru toate, și bune și rele? Cum să atingi adevărata smerenie, smerenia Domnului Nostru Iisus Hristos? Cum poți răbda ca o stâncă în nesfârșitele necazuri? Ca un alt Iov? Răspunsurile sale sunt valabile fiiindcă spre deosebire de noi, cei pământești. care de cele mai multe ori ne bazăm pe noi înșine, inima sa, greu încercată, stă sprijinită doar pe cer. (Ciprian Voicilă)

Vă aștept în seara aceasta în Clubul Țăranului, din incinta Muzeului Țăranului. Lansăm „Maturii străzii”

Astăzi, 6 decembrie, chiar în seara de Sfântul Nicolae, vă aștept pe toți în Clubul Țăranului, de la ora 18.00. Lansăm „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu”. Cei ce doresc să cumpere cartea despre oamenii străzii, o vor putea face la prețul de 3,3 lei. Despre cartea mea va vorbi domnul Cătălin D. Constantin. Și, nădăjduiesc, doamna Elena Adam din partea „Samusocial”-ului. „Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 6 decembrie 2016, la o dublă lansare de carte care va avea loc la ora 18, la Clubul Țăranului. Chiar de Moș Nicolae, prezentăm publicului două publicații cu o miză foarte specială, apărute la Editura Martor: Volumul Maturii străzii - 15 biografii fără domiciliu, semnat de sociologul Ciprian Voicilă și cartea-obiect Case-n casă, o construcție făcută cu cărămizi, scânduri și gânduri născocite împreună cu copiii care au trecut pragul Atelierului de creativitate de-a lungul vremii. Volumul Maturii străzii - 15 biografii fără domiciliu, semnat de sociologul Ciprian Voicilă, a apărut recent la Editura Martor și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Acesta reprezintă materializarea cercetării pe care autorul a întreprins-o în anul 2015 în rândul oamenilor străzii, a „persoanelor adulte fără adăpost” din București. Proiectul de cercetare, coordonat de Natalia Negru și Andrei Crăciun, a vizat diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi. Din cele 26 de interviuri cu adulți ai străzii - realizate în cea mai mare parte la centrul de zi al Asociației Samusocial - autorul a selectat 15. Interviurile sunt ilustrate cu diverse fotografii care descriu contextele de viață cotidiană ale oamenilor străzii și îi sunt prezentate cititorului sub forma narativă a „poveștilor de viață”. În consistenta introducere care le precedă, sociologul - pornind de la informațiile furnizate de subiecții pe care i-a întâlnit și de la observația directă - descrie viața cotidiană a adulților străzii sub diverse aspecte: psihologic, economic, sociologic, relațional. Dincolo de miza științifică a volumului există și una secundă, la fel de semnificativă: noi, indivizii izolați, nu îi putem reinsera socio-profesional, nu îi putem readuce, prin propriile puteri, în sânul societății. În schimb, îi putem trata pe oamenii străzii ca ființe umane. Fiindcă ei nu au încetat nicio clipă să fie oameni. Această atitudine va însemna foarte mult pentru un om al străzii: îi va reda, în parte, stima de sine, va câștiga puțină încredere în el, îl va face să își re-activeze resursele sufletești și, poate, îl va motiva să iasă din condiția ingrată și tragică de om al străzii” (Sursa aici).

Apariție editorială: „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu” (de Ciprian Voicilă)

Carte apărută la Editura Martor a Muzeului Țăranului Român, ea constituind materializarea unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Poate fi achiziționată de la Târgul de carte Gaudeamus 2016- standul Muzeului Țăranului Român- la prețul de 3,3 lei. ROMEXPO, pavilionul central, nivel 7.70, standul 393. Când spui homles parcă te-ai referi la un om care a regresat. Care a decăzut din condiția umană. Când treci grăbit pe lângă el – și îl vezi din ce în ce mai des, fiindcă oamenii străzii s-au înmulțit parcă și au devenit nelipsiți din peisajul urban al capitalei – fie îl ignori cu totul, fie îți calci pe inimă și îi întinzi o monedă sau o bancnotă (aceea cu cea mai mică valoare, pe care o găsești după ce ți-ai scotocit sârguincios buzunarul). Oricum, treci pe lângă el cu sentimentul că tu știi de ce a ajuns să trăiască pe stradă – la limita fragilă dintre umanitate și animalitate. Se găsește în această stare jalnică pentru că... o merită. Vina îi aparține întru totul. În orice caz, simpla prezență a oamenilor străzii ne deranjează. Fiindcă avem senzația că ei murdăresc tot ce ating: băncile din parc, scaunele din metrou, locurile în care poposesc în așteptarea unui suflet milostiv. Dacă vom sonda puțin în conștiința noastră, vom descoperi că ceea ce ne deranjează în prezența unui homles este adevărul dur, realitatea crudă pe care acesta o întruchipează și care ne face să ne trezim pentru câteva secunde din iluzia propriei minți. Conștientizăm dintr-odată că într-o societate ca a noastră – a riscului, a concurenței – nenorocirea care i s-a întîmplat lui se poate abate oricând și asupra noastră, distrugându-ne confortul, echilibrul interior, reperele în care am crezut. Cartea de față încearcă să descrie această realitate nemiloasă a străzii în care homlesul, ființa condamnată să trăiască (și de cele mai multe ori, să moară) acolo, este cel mai calificat să ne inițieze. (Ciprian Voicilă)