Mari minuni, daruite noua, de Sfantul Nectarie

Dupa medici, sotul meu trebuia sa fie mort de mult... Sfantul meu drag, Nectarie, a venit in viata mea in ianuarie 2006, cand sotului meu i se descoperise o tumoare maligna la rinichi. Buna mea prietena, mi-a daruit o iconita cu Sfantul Nectarie si mi-a spus ca la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, sunt moastele sfantului, fiind vindecator de cancer. Fara prea multa credinta, am pornit catre manastire, de unde am cumparat cartea cu viata si minunile sfantului si m-am inchinat la sfintele moaste. Am citit cartea... si cam atat. Operatia a fost o reusita. Rinichiul a fost scos, impreuna cu tumoarea. M-am "linistit", daca pot spune asa, si mi-am continuat viata de unde o lasasem, fara Dumnezeu, fara recunostinta si multumiri Sfantului Nectarie, comportandu-ma de parca mi se cuvenea, iarta-ma Doamne, dar... Sunt unul dintre cei multi, care a trait o viata fara Dumnezeu, chiar daca era cu mine, nu-L vedeam, fiind binecuvantata cu toate bunatatile pamantului. Mai tarziu am aflat ca Dumnezeu ma iubea asa cum eram si m-a asteptat. Mi-a dat un semn de mila in anul 1992, cand singurul meu fiu s-a imbolnavit de diabet zaharat. Avea doar 11 ani, dar n-am avut habar, am continuat sa traiesc, ceea ce consideram eu ca este viata si m-a asteptat inca multi ani, pana cand, in vara lui 2009, baiatul meu a facut retinopatie diabetica la un ochi si sotul meu, de la tumoarea maligna, facuse metastaze la plamani si ficat. Eram distrusa. Cand sufletul doare, nimeni si nimic de pe aceasta lume nu te mai alina. Moartea era langa noi, m-am uitat in jur si am realizat neputinta omeneasca. Deznadajduita, am alergat spre Bunul Dumnezeu. Mi-a raspuns imediat, chiar daca nu meritam. Nu-L cunosteam si acum, plangand, ma gandesc la cat de mare este iubirea ce mi-o poarta. Eram ratacita, nu gaseam drumul. Am inceput sa merg la biserica fara niciun elan, cu gand de plecare, nu intelegeam mare lucru. Ma gandeam sa ma spovedesc, dar neintelegand prea multe, am facut-o formal si m-am impartasit cu nevrednicie. Starea copilului meu se agrava. Dupa operatia la ochi, vasele de sange se spargeau, iar medicii se uitau neputinciosi, era la un prag de a se sinucide, gandind ca va orbi. Umblam ratacind pe strazi, zdrobita de durere si in disperare, m-am rugat Bunului Dumnezeu si am promis ca o sa-mi schimb toata viata. Drumul catre Sfantul Nectarie, Manastirea Radu Voda, era singurul care ma alina. Plangeam langa racla sa, si speram sa ma ierte si sa ma ajute, deodata am simtit o mare usurare. Sfantul meu, care nu lasa pe nimeni dintre cei care alearga la El cu credinta, nu m-a lasat nici pe mine. Multumesc sfinte drag, Nectarie. Maicuta Domnului, Sfantul Nectarie, Parintele Arsenie Boca- la mormantul caruia ne-am rugat- si alti sfinti dragi, mi-au daruit ceea ce nu cunoscusem pana atunci, fericirea de a-L cunoaste pe Bunul IISUS HRISTOS, care mi-a luat povara grea, ajutandu-ma sa-mi spun pacatele grele si sa cred cu toata fiinta mea in EL. Aveam credinta vie si spuneam tuturor, ca sotul meu n-o sa mai aiba nicio metastaza si fiul meu va fi bine. Parca nici acum nu pot sa cred ca Bunul Dumnezeu s-a milostivit de mine, nu meritam nimic din darurile lui. Medicii, uimiti, se uitau la CD-ul cu metastaze si la cel care-l facuse dupa un an, si nu stiau ce sa creada. Dupa ei, ar fi trebuit ca sotul meu sa fie mort de mult. Mentionez, ca sotul meu, dupa ce am aflat de metastaze, a urmat un tratament naturist cu Bio Bran, atat, dar fara ajutor de la Dumnezeu nimic nu are putere. Au trecut patru ani si jumatate de-atunci si sotul meu e bine. Medicii, dupa doi ani, l-au declarat sanatos clinic, chiar daca are doar un rinichi, au considerat ca e apt de munca, ridicandu-i si pensia de boala, slava lui Dumnezeu, iar fiul meu... Retinopatia diabetica i-a stopat. Dupa aproape 22 ani de diabet necontrolat (si medicii se mira),el nu are nici o complicatie si la fiecare control, vederea la ochiul operat se imbunatateste. Acum, fiecare clipa a vietii mele o consider minune si nu voi inceta a vorbi despre minunile si comoara pe care am gasit-o si care ma face atat de fericita (despre minunile din viata mea am scris in „Formula As", la Puterea rugaciunii, in August 2010). De-atunci, Manastirea Radu Voda este cel mai drag loc de pe pamant, unde ma-ntorc mereu cu drag si cand mi-e bine, dar si cand sufletul mi-e greu. Langa racla cu pretioasele moaste, am gasit comoara, am gasit ce nu credeam vreodata ca exista, fericirea fara margini, care este Bunul Dumnezeu si povestesc cu drag, daruind iconite si carti, cu viata, minunile si acatistul Sfantului Nectarie, celor care sunt cum am fost si eu. Stiu ca multi din jur sunt sceptici, din pacate, chiar si sotul meu, care a trait minunea. Si cand nu vrem sa ne schimbam viata, gasim argumente si explicatii, dupa cum dorim, refuzand adevarul si ramanem in mizeria vietii, pacalindu-ne cu „cred in Dumnezeu, dar nu sunt habotnic"- habotnicie, in ochii celui care nu doreste schimbarea insemnand: spovedanie, post, rugaciune, participarea la sfintele slujbe... Cand ne insotim cu mandria, trufia, si ne comportam, raportandu-ne strict doar la cele pamantesti, e greu de crezut in minuni. O prietena, cand a venit in casa mea, dupa ani, si a vazut multele icoane, m-a intrebat, te-ai pocait? Pocainta, din pacate, pentru multi inseamna sectari, dar ei nu stiu ca pocainta inseamna sa-ti recunosti pacatele in fata lui Dumnezeu, sa incerci sa nu le mai faci, sa-ti para rau ca le-ai facut, sa nu mai judeci, sa fii smerit si astfel iubindu-l pe Dumnezeu, ii iubesti pe toti si te imbraci in haina noua. Cu haina noua, toate le vezi daruri de la Dumnezeu, ai bucuria vesnica, nu mai ai teama de nimic. Ca esti cu El mereu,mereu. Constanta Szlavics / Voluntari.

Petronela Paduraru: „Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit?”

Ma numesc Petronela Paduraru, sunt din Bacau , am 27 de ani , si spre marea noastra bucurie Sfantul Nectarie a aparut in viata noastra atunci cand aveam mare nevoie, desi noi pacatosii nu stiam despre acest mare sfant. In anul 2012, in luna ianuarie am aflat cu mare bucurie ca ceea ce asteptam sa ni se intample a avut loc... Eram insarcinata. lucru mult dorit de mine si de sotul meu, mai ales ca, in 2010, am mai avut o sarcina care s-a oprit in evolutie la 12 saptamani, ceea ce ne-a demoralizat destul de mult, iar eu ramasesem chiar cu teama ca nu voi mai avea copiii, mai ales stiind ca am si o problema medicala (uter retrovers). Stiind trauma prin care am trecut, doamna doctor mi-a dat din prima un tratament si mi-a spus sa stau cat mai mult cuminte, urmand ca dupa 2 saptamani sa ne vedem la spital sa mi spuna daca mai continuam tratamentul. Cand a venit ziua controlului, la ecografia pe care mi-a facut-o mi-a spus ca nu stie ce s-a intamplat, dar nu se mai aud bataile inimii copilului, si ca si aceasta sarcina s-a oprit din evolutie, mi-a spus ceva, ca ma va trimite la Bucuresti pentru niste investigatii si ca ma asteapta maine (vineri) la spital pentru a ma chiureta. Nu stiu cand am iesit din cabinet, cand i-am spus sotului meu ce mi-a spus sau cand am ajuns in masina, cert este ca imi amintesc ca stateam amandoi in fata spitalului in masina si plangeam. I-am trimis mamei mele mesaj si i-am spus ce s-a intamplat si aceasta a decis sa vina la mine ca sa ma sustina. Nu stiam atunci ce bine im va prinde acest lucru, ba eram oarecum suparata ca o sa vina si o sa planga si ca si asa sufar eu si nu vreau sa o vad si pe ea ca sufera. Vazand ca nu o scoate la capat cu mine, m-a lasat sa stau singura in camera si ea a inceput sa citeasca din niste ziare pe care le aveam prin casa. Acolo a descoperit despre minunile sfantului Nectarie, si mai ales despre minunea pe care a facut-o cu doamna preoteasa cu sarcina extrauterina. Si mi-a spus ca ar vrea sa mearga pana la o biserica sa cumpere acatistul. Atunci mi-am adus aminte ca eu am in casa acest acatist, pe care il luasem cu ceva timp inainte pentru o prietena insarcinata, la sfatul unui calugar, dar nu i-l dadusem pentru ca aceasta il avea deja. A doua zi am plecat la spital, cu ochii neuscati de plans toata noaptea si cu inima stransa pentru ca iara va trebui sa trec, pentru a doua oara, prin aceasta „operatie”. Cand am ajuns la spital, doctorita mi-a facut ecografie iarasi si mi-a spus ca inima copului BATE, ca este dezvoltat normal si ca este totul bine. Nu pot spune ce am simtit. Mi-am facut cruce si am pupat cruciulita cu Maica Domnului de la gat, si am simtit ca zbor. Si doamna doctor si asistenta si-au facut cruce. Ajunsa acasa i-am spus mamei ca totul e bine, iar ea mi-a spus ca in tot timpul cat am fost plecata ea a aprins candela si s-a rugat Sfantului Nectarie pentru o minune si ca doctorita sa-mi faca o alta ecografie si copilul sa fie in viata. Abia atunci mi-a aratat ce gasise in ziare si ce minuni a mai savarsit sfantul si mi-am dat seama ca si aceasta este tot minunea sa, desi eu nu merit,„ pacatoasa. Sarcina a decurs foarte bine, nu mi-a fost rau nici macar o data, nu am avut probleme si mi s-a parut o sarcina foarte usoara. Pe data de 20 septembrie 2012, tot cu ajutorul sfantului am nascut un baietel de 3400 g si 53 cm, prin cezariana, caruia i-am pus numele David Nectarie. Si de aceasta data, prin marea sa bunatate, acesta a vegheat asupra noastra si a facut astfel incat contractiile sa inceapa exact in dimineata de joi in care doctorita avea programat sa plece in cursul serii la cursuri, in Iasi, si sa vina abia dupa 2 zile, iar eu eram programata duminica sa merg la spital sa vedem cand voi naste (ce m-as fi facut daca ea era plecata si ma apucau contractiile a doua zi?). Copilul avea cordonul ombilical rasucit de doua ori dat in jurul gatului, si lichidul amniotic verde, ceea ce insemna ca trebuie sa facem niste analize si era posibilitatea sa trebuiasca sa faca injectii cu antibiotic si sa stam mai multe zile in spital. Dar, veghind sfantul asupra pruncului nostru, a facut ca acesta sa nu necesite acest tratament, iar pe mine m-a ajutat sa-mi revin foarte repede dupa operatie, iar luni dimineata deja eramm acasa. Ii multumim Sfantului Nectarie ca ne-a ajutat si ne ajuta si ca vegheaza asupra copilului nostru, care acum are 1 an si 3 luni - si care o singura data a facut temperatura, aproape de varsta de 1 an - ca il mentine sanatos si ca ne-a luminat vietile. Oricat as fi incercat, nu pot descrie in cuvinte ajutorul pe care ni l-a dat, si-mi cer iertare ca mi-a trebuit atata timp sa scriu cum s-a milostivit cu noi. Im cer iertare si celor care vor binevoi sa citeasca aceste randuri, pentru ca nu am stiut sa scriu frumos,clar, si fara de greseala, asa cum ar merita descrise minunile sfantului. Insa, mi-am dorit sa nu-l supar cu aceasta tacere a mea; chiar daca verbal am spus oamenilor, aveam pe constiinta ca nu am facut destul. Maica Domnului, Domnul Iisus Hristos, Sfantul Nectarie, Sfantul Stelian, Sfanta Parascheva, Sfanta Xenia, Sfantul Andrei, Sfantul Petru, toti sfintii lui Dumnezeu sa fie cu noi, cu toti!

De la durerea pierderii unei sarcini la bucuria de a fi din nou însărcinată prin mijlocirea Sfântului Nectarie

Încă de la început vreau să precizez că niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să dau vreo mărturie într-o astfel de carte. În lipsa mea de credinţă aveam impresia că minunile se întamplă cu oamenii virtuoşi, care au o viaţă duhovnicească aleasă, care persistă în rugăciune profundă, însă acum ştiu pe propria-mi piele că sfinţii nu se uită la virtuţiile tale când le ceri ajutorul ci se apleacă asupra necazului tău, se uită la nevoile tale şi sunt grabnici ajutători. Înainte de a scrie acest articol l-am întrebat pe soţul meu Cătălin dacă crede că ar trebui să spunem acum de minunea petrecută cu noi sau să mai asteptam. El mi-a rărpuns: ,,Cristina, eu înainte să intrăm la doctor m-am rugat lui Dumnezeu şi Sfăntului Nectarie să fie bebe la locul lui şi să vindece tot, şi asa a fost, tu îţi dai seama ce minune mare a făcut cu noi.” În consecinţă dau această mărturie cu nădejdea că va fi de folos femeilor care au trecut prin încercarea grea de a pierde o sarcină şi care îşi doresc din tot sufletul să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu de a avea copilaşi. Povestea noastră începe în luna octombrie a anului 2011, când după două luni petrecute în Israel la mănăstirea de pe muntele Tabor, unde am putut să ne rugam amândoi la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de acolo, minunea s-a petrecut, rămasesem însarcinată imediat după ce ne-am întors acasă. Eram în culmea fericirii împreună cu toată familia, părinţi, socrii, cumnate, fratele meu, toţi ne-am bucurat nespus de această veste. Inclusiv părintele nostru duhovnic care este de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucuresti, unde sunt moastele Sfântului Nectarie, aştepta de ceva timp vestea asta. Când a auzit vestea părintele mi-a zis: ,,Bucură-te că sunt gemeni nu tripleţi.” pe un ton de glumă ştiind că eu îmi fac griji de cum o să ne descurcam financiar cu un copil. Aşa că, am făcut analizele de primul trimestru care au ieşit ideale pentru sarcină, am facut şi o ecografie transvaginală la cinci saptămâni , de care nu am fost prea multumită din caza durerii pe care am sinţit-o atunci şi din cauza modului expeditiv în care a fost facută, dar rezultatele de pe ea erau bune, se vedeau sacul gestatioanl şi vezicula vitelină însă nu se vedea embrionul. Am întrebat dacă este ceva înneregulă însă doctoriţa ne-a garantat că totul este în paramertii normali si că totul este bine, şi ne-a recomandat recontrol în 7-10 zile. Am mers cu analizele şi cu ecografia la medical ginecolog care mă supraveghea şi în acord cu dumnealui am decis să nu mai refacem recontrolul ecografic, să lăsam lucrurile în mâna lui Dumnezeu, asta şi datorită faptului că soţul meu trebuia să plece iar în Israel şi nu voiam să merg la ecografie fără el. Plus eu urma să plec acasă la Bistriţa să petrec sărbătorile împreună cu părinţii. Totul a decurs perfect normal până în seara de revelion, când m-am trezit cu o hemoragie minoră dar care m-a speriat şi care m-a facut să merg la urgenţă, de Sfântul Vasile la prima oră. Nicio clipă nu m-am gândit la ce urma să se întâmple. Eram însărcinată deja în unsprezece săptămâni conform calendarului. La ecografia efectuată de medicul de gardă diagnosticul a fost cutremurător. Sarcina se oprise în evoluţie la şase săptămâni şi două zile. Doctorul m-a întrebat dacă nu am simţit că ceva nu merge bine şi dacă mai aveam greţuri. Greţuri mai aveam , mai rar e adevărat dar credeam că mă număr printre fericitele femei care suportă bine sarcina. M-a mai întrebat încă ceva la care nu mă asteptam: ,,Dar ţie nu ţi-a zis nimeni nimic până acum de sarcină gemelară?” La unsprezece săptămâni trebuia să li se audă inimioarele aşa că l-am rugat pe doctor să dea drumul la sonor pentru că nu puteam să cred ce mi se întamplă, şi .…nimic, nu se auzea nimic, inimioarele lor nu băteau. Mă gândeam ,,Doamne fă ceva, nu ne lăsa acum”. Eram distrusă, nu eram pregătită să pierd o sarcină de care eu credeam că merge aşa de bine, şi cu atât mai mult nu eram pregatită să pierd o sarcină gemelară. Mi s-a recomandat internare de urgenţă şi chiuretaj, pe care eu le-am refuzat. Doctorul mi-a zis că o să dau în septicemie dacă nu mă internez, şi i-am răspuns doctorului că şi Dumnezeu ştie asta şi dacă e să pierd sarcina face El ceva, se porneşte de la sine, dar nu pot merge eu la chiuretaj. În plus aveam nevoie de timp să imi revin şi să pot să vorbesc cu soţul meu care era atunci în Israel pe Tabor împreună cu cumnata mea Mihaela, să le spun ce se întamplă. El a suferit mult pentru că nu era langă mine în cea mai grea încercare din viaţa noastră de până atunci, însă faptul că era acolo, pe pamântul acela Sfânt la Mănăstirea Schimbării la Fată, ne-a ajutat mult. Maicile de acolo şi Gheronda s-au rugat pentru noi, l-au îmbărbătat mult pe Catalin şi pe Mihaela, şi asta m-a întărit şi pe mine. În noaptea următoare hemoragia s-a intensificat şi am ştiut că nu se mai poate face nimic, trebuia să plec la spital deoarece pierdeam sarcina. A doua zi de gardă era D-nul Doctor Porfirie Vasiluţ, când am auzit numele doctorului am stiut că toate le rânduise Maica Domnului la care ne rugam cu toţi de când am aflat ce mi se întamplă. Domnul Doctor s-a îngrijit de mine în mod exemplar, mi-a înţeles suferinţa, şi mi-a ridicat moralul. L-am intrebat de ce se întamplă asta şi mi-a dat un raspuns la care nu mă asteptam din partea unui medic dar pe care aveam nevoie să îl aud. Mi-a zis: ,,70% din Voia Lui Dumnezeu şi 30 % din varii motive care acum nu mai au importanţă. Dumnezeu te fereşte de un necaz şi mai mare, asa se intamplă uneori, cum mărul rău pică din pom asa se întâmplă şi cu sarcinile care sunt înneregulă” Intervenţia a decurs bine, la tratamentul cu antibiotic am răspuns bine însă febra nu scădea, după trei zile s-a constatat că organismul meu vrea cu tot dinadinsul să se comporte ca şi cum încă aş fi însărcinată, uterul se închisese complet fără să permită curăţirea şi a fost necesar un al doilea chiuretaj. Pentru mine a fost foarte greu să fac primul chiuretaj, şi asta nu din cauză durerilor fizice care nu aveau nici o importanţă atunci, ci din cauza durerii sufleteşti care a fost copleşitoare, gândul că copii mei nu mai sunt îmi tăia respiraţia. Al doilea chiuretaj la care am fost supusă nu a făcut altceva decât să rememoreze tot prin ce trecusem prima dată. După ce am putut să cobor la capela din spital, l-am vazut zilnic pe domnul doctor acolo, ceea ce îmi comfirma că din grija Maici Domnului am ajuns pe mâna lui. După o saptamână de la internare m-au externat, sănătoasă fizic, distrusă sufleteşte, şi cu interdicţia de la medic să mai ramân însărcinată pentru următoarele şase luni. Simţeam că duc cu mine un gol în care risc să mă pierd, copilaşii mei au ajuns intr-un aspirator, şi acest gand nu ma lasa nici să respir. Am vorbit cu părintele meu duhovnic, i-am spus ce mi se întamplase şi m-a linistit zicându-mi că toate sunt de la Dumnezeu, să dîm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate şi să mergem înainte, noi nu ştim judecăţile Lui Dumnezeu dar cu siguranţă că totul e spre binele nostru. Pe măsură ce zilele treceau încercam să mă linistesc, şi făceam Paraclisul Maici Domnului. Pe atunci nu mă rugam încă la Sfântul Nectarie de care ştiam, şi la ale cărui moaşte mă închinam dar nu de fiecare data când mergeam la mănăstire. M-a liniştit mult gândul că apucasem să îi impărtaşesc, şi după cum şi părintele zicea Hristos i-a luat la El, iar faptul că i-am impărtaşit pentru mine a fost ca şi un fel de botez pentru ei. Cumnata mea Nina mi-a zis după ce am ajuns în Bucureşti că acum sunt ca o mamică de îngeri. Mi-am zis atunci în gând că în loc să am eu grijă de ei de acum încolo, vor avea ei grijă de noi. Aceste cuvinte spuse Nina, cât şi dragostea şi răbdarea pe care mi le-a arătat în timp ce îl asteptam pe soţul meu să se întoarcă acasă m-au ajutat mult. După ce s-a întors şi soţul meu acasă împreună cu cealaltă cumnata, lucrurile au început să se aşeze la locul lor. Toată familia ne-a sprijinit şi ne-a susţinut într-un mod deosebit. Cu toate aceste golul pe care îl simţeam se încăpăţâna să ramănă. După postul Paştelui am căzut de acord cu soţul meu să lăsăm lucrurile în mâna Lui Dumnezeu chiar dacă nu au trecut acele şase luni recomandate de medic, şi dacă e să ramân însărcinată mai repede are El grijă să fie totul bine. Vroiam să îmi reiau şi serviciul deoarece nu mai lucram din decembrie, noi fiind pictori restauratori, mediul toxic şi condiţile de şantier nu erau recomandate nici în sarcină şi nici în perioada de recuperare, motiv pentru care am hotărât să stau acasă. Trecuseră patru zile de când îmi reluasem munca şi într-o sâmbătă noapte m-am trezit cu o colică renală. Mi-am dat seama imediat că e vorba de colică renală deoarece mai avusem crize si în trecut şi nu le confund. Obişnuiam să le tratez singură deoarece la doctor de câte ori m-am dus imi dădeau acelaş tratament, nospa, papaverină, rovatinex şi vitamina C. Toate bune şi frumoase însă de data asta exista posibilitatea să fiu însărcinată şi nu puteam să iau decât nospa. A doua zi la Sfânta Liturghie m-am simţit din ce în ce mai rău şi am fost nevoiţi să plecam acasă mai devreme din cauza durerilor. După masă am început să fac febră. Ştiam că febra dăunează în sarcină, dar şi la medic mă temeam să merg deoarece ştiam că dacă mă duc nu o să ţină cont de o sarcină neconfirmată, aşa că până marţi am încercat să ţin febra sub control cu paracetamol şi comprese. Marţi însă nu am avut ce face şi a trebuit să plec la doctor deoarece febra ajunsese la 38,5- 38,9 şi nu ceda. Mă rugam Maicii Domnului ca totul să fie bine şi dacă e sarcină să îmi scotă în cale un medic bun cum făcuse şi data trecută care să ţină cont de faptul că aş putea fi însărcinată. Cumnatele mele mi-au facut programare la urologie, de acolo am fost trimisă la analize şi ecografie abdomilală totală. La ecografia abdominală nu a detectat nici un calcul în deplasare, la rinichi doar nisip fără calculi, şi lichid în abdomen, care nu ştia de unde este. Doctoriţa mi-a spus că poate fi de la un ovar spart şi că trebuie să merg de urgenţa la giecologie, că din câte vede ea lichidul are urme de sânge sau puroi. Vă daţi seama ce spaimă mă luase iar, în condiţile în care eu credeam că sunt însărcinată. La interpretarea analizelor doctorul urolog a confirmat că trebuie să merg de urgenţă la ginecologie că nu mă poate lăsa acasă cu febra de 38,50C fără să mi se pună un diagnostic, pentru că infecţie urinară nu este, iar colica renală trecuse. Aşa am ajuns la D-ul Dr. Gheorghe G. la ginecologie care era de gardă, şi la care nu m-aş fi dus sub nici o formă dacă aveam de ales, din cauza prejudecăţilor mele pentru că era tânăr, aş fi ales ori o femeie, ori un doctor în vârstă. În urma consultului şi pe baza analizelor mi-a pus diacnosticul de Boală Inflamatorie Pelvină, la care sunt dispuse femeile care au suferit de curând pierderi de sarcină sau avort. Aşa că doctorul mi-a recomandat nişte analize ca să vadă dacă am contactat vreun virus în spital în timpul chiuretajului ce îl făcusem de curând. De lichidul din abdomen nu s-a arătat foarte îngrijorat spunând că la astfel de infecţii mai poate apărea. Doctorul a ţinut cont de suspiciunea mea că aş putea fi însărcinată şi mi-a dat un tratament care este compatibil cu sarcina. Pentru mine asta a fost încă o încercare grea pentru că toate diagnosticele şi suspiciunile m-au îngrijorat foarte tare deoarece toate puteau duce la infertilitate, iar gândul că nu pot să mai am copii era prea greu de suportat. Datorită faptului că durerile din zona pelviană persistau am fost chemată să fac o ecografie pentru a vedea dacă sunt sau nu leziuni la nivelul ovarului. Între timp mai trecuseră trei zile timp în care organismul meu a răspuns bine la tratamentul cu antibiotic, au iesit şi rezultatele analizelor pentru viruşi care au fost negative, ecografia nu a pus în evidenţă leziuni la nivelul ovarului sau a trompelor urterine. În schimb era mult lichid în abdomen de care doctorul nu îşi dădea seama de unde este, dar de care mi-a zis că în timp ar trebui să se retragă de la sine numai că va dura. În consecinţă doctorul m-a trimis de urgenţă să fac testul la sânge pentru sarcină. Cu diagnosticul de Boala Inflamatorie Pelvină şi lichid în abdomen se punea problema existenţei unei sarcini extrauterine. Testul de sânge a ieşit pozitiv. Eram într-adevăr însărcinată, l-am întrebat pe doctor dacă pot să mă bucur şi mi-a răspuns clar şi simpu ,,Nu”. Se temea la fel ca şi mine de sarcină extrauterină. Trebuia să aştept încă două săptămâni până să se poată vedea la ecograf unde anume este localizată sarcina. Acestă suspiciune m-a dărâmat pur şi simpu, sunt însărcinată iar acum ar trebui să îmi omor copilul deoarece îmi pune viaţa mea in pericol, dacă se adevereşte că e într-adevăr extrauterină. Am mers la părintele nostru duhovnic şi i-am spus prin ce trecem şi mi-a zis: ,,Eu nu cred că Dumnezeu face lucrurile pe jumătate, ce ţine de voi aţi făcut, haide de acum să îl lasăm pe Sfântul Nectarie să işi facă treaba. Încredinţaţi copilul Sfântului Nectarie, daţi-i numele Sfântului, şi roagă-te Lui Dumnezeu aşa : Doamne de vrei să îl iei şi pe copilul acesta la tine ia-L acuma, iar de vrei să mi-L laşi, lasă-L şi să fie sănătos, facă-se Doamne voia Ta”. Din acea zi am făcut acatistul Sfântului Nectarie în fiecare zi, citisem în cartea cu minunime Sfântului Nectarie de o preoteasă care avea sarcină extrauterină confirmată şi în timp ce se ruga la Sfântul Nectarie a simţit cum se duce sarcina la locul ei, asta m-a ajutat foarte mult. Acum şi eu mă rugam Sfântului Nectarie ca sarcina să se dezvolte unde trebuie. Mărturisesc că cele două săptămâni au trecut foarte greu, gândul meu era în permanenţă numai la copilaşul meu pentru care aş fi făcut orice numai să fie bine, mă rugam Sfîntului Nectarie în continuu şi la Maica Domnului şi la Sfinţii Închisorilor, îmi era aşa de teamă să nu fie extrauterină încât nu am putut să accept un astfel de diagnostic, nu puteam să mă văd în situaţia de a-mi omorî copilul pe care mi-l doream aşa de mult. Mă dădeam în fiecare zi cu ulei din candela de la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de pe Tabor, cu mir de la Mormântul Domnului care a izvorât în săptamâna patimilor pe care le primisem de la maicile de pe Tabor. Cu greu a venit şi ziua în care trebuia să aflam dacă e bine sau nu, şi Sfântul Nectarie a facut mare minune cu noi, nu numai că sarcina se dezvolta unde trebuie, dar era şi bine dezvoltat, şi a dispărut şi tot lichidul din abdomen în timp record încât şi doctorul s-a arătat uimit ca nu mai e şi astfel toate problemele au dispărut şi au lăsat în urmă o sarcină sănătoasă. Nu vă puteţi da seama de bucuria care ne-a cuprins inimile şi nu avem cum să mulţumim suficient de mult Sfântului Nectarie pentru purtarea Lui de grijă. Între timp cumnatele mele au adus acasă încă o sticluţă cu ulei de la mai mulţi Sfinţi printre care şi de la Sfântul Nectarie adus direct din Egina, cu care mă ung zilnic ca să aibă grijă de copilaş. Acum sunt însărcinată în nouă saptămâni şi trei zile, inimioara lui bate de 175 de ori pe minut şi are 2,13 cm şi e perfect sănătos. Mă rog Sfântului Nectarie să îl păzească în continuare să crească sănătos şi la timpul potrivit să îl nasc cu bine. Nădăjduiesc că prin mijlocirea Sfântului Nectarie şi a Maicii Domnului voi putea să îl ţin în braţe pe micul Nectarie sau Nectaria la începutul lunii februarie. (Cristina Costandache, Bucureşti)