Cele mai bune volume semnate de Danion Vasile

 

Le puteți cumpăra accesând linkul https://areopag.ro/magazin/set-cele-mai-bune-carti-10-carti-scrise-de-danion-vasile/

Din volumul "Despre Părintele Macarie", în curs de reeditare la Areopag. O nouă mărturie urmată de postfața semnată de Danion Vasile

 Părintele Macarie, un părinte

cu viață sfântă 

Despre părintele Macarie aș putea scrie o carte întreagă, cu toate că ne-am întâlnit doar de trei ori până în prezent.

O să încerc să rezum ce vreau să spun, pentru a nu plictisi cititorul cu toate întâlnirile cu dânsul.

 La începutul anului 2020, împreună cu niște prieteni, am organizat un pelerinaj spre sfintele mănăstiri din zona Moldovei. Primul popas a fost la Mănăstirea Petru Vodă, spre a ne închina la mormântul Părintelui Justin Pârvu.

Ne-am închinat la mormântul părintelui, pe urmă am mers în sfânta biserică, pentru a ne închina sfintelor icoane. În biserică am găsit un părinte slujitor care citea pomelnicele credincioșilor. Am lăsat şi noi câte un pomelnic şi, înainte de a pleca spre mănăstirile următoare, l-am rugat pe acel părinte să ne spună un cuvânt de folos. Părintele ne a întrebat de unde suntem. I-am răspuns că suntem din județul Sălaj şi că dorim să vizităm mai multe mănăstiri: Neamț, Secu, Sihăstria, Sihla şi altele, la care părintele ne-a răspuns:

- Ce cuvânt de folos să vă dau eu vouă, din moment ce-l aveţi lângă voi pe părintele Serafim Bădilă de la Cășiel?

Atunci am spus, bucurându-mă, că părintele este chiar duhovnicul nostru. 

Pe urmă el ne-a recomandat să mergem neapărat la părintele Macarie, la Muntioru. Noi nu auziserăm nimic nici despre această mănăstire, nici despre acest părinte. Ajunşi acasă, ne-am documentat, citind şi vizionând nişte videoclipuri cu şi despre părintele Macarie.

Peste câteva luni, în data de 27 octombrie 2020, am organizat un nou pelerinaj, de data aceasta având ca ţintă Mănăstirea Muntioru. Făcându-ne planul, înainte de a pleca la drum, şi văzând că sunt vreo 600 km doar dus, am căzut de acord să mergem cu cea mai bună mașină pe care o deținea unul dintre noi. Pe drum, unul din pelerini a început o discuţie despre preoţi, spunând încontinuu că nu mai sunt preoți buni, că toţi umblă doar după partea financiară şi lasă la o parte mântuirea sufletelor credincioşilor şi chiar a sufletelor lor. Era nemulţumit că nu se mai fac minuni, că nu mai sunt preoţi cu har şi zicea câte şi mai câte.

Atunci am intervenit în discuţie, spunându-i că doar într-o oarecare măsură are dreptate, dar că există şi preoţi cu har şi trăitori, însă nu-i cunoaştem noi. El, indignat, m-a întrebat:

- Cunoşti tu vreunul ?

I-am răspuns: 

- Cu ajutorul lui Dumnezeu cunosc trei, dar cu siguranţă sunt mult mai mulţi. 

- Care sunt cei trei ?

- Părintele Serafim Bădilă (de la Căşiel), părintele Irineu Curtescu (de la Ponor) şi părintele Macarie (de la Muntioru).

I-am explicat că, dacă atunci când trupul se îmbolnăveşte căutăm cei mai buni medici din ţară şi de peste hotare, trebuie să facem acelaşi lucru şi pentru suflet, căutând la nevoie cei mai buni preoţi. Cu aceasta, subiectul nostru a fost încheiat.

Ajunşi aproape de mănăstire, înainte de a urca muntele, mașina cu care mergeam s-a defectat. Problema nu era că nu aveam cu ce urca muntele, fiindcă la baza muntelui ne-am dat întâlnire cu alt grup de la Bucureşti, care aveau o maşină 4x4 potrivită pentru a urca până la mănăstire.

Având semnal la telefon, am sunat la patru mecanici, pentru a cere un sfat, cu speranţa că vom reuşi să pornim mașina. Menționez că pe bord era indicată apariţia unor defecţiuni.

Aș dori să nu omit un lucru foarte important: doi dintre mecanicii consultaţi, cărora le-am trimis fotografii cu defecţiunea afişată la bord, sunt printre cei mai buni mecanici din zona Clujului. Răspunsul lor a fost la fel: că ei au mai întâmpinat această problemă şi că maşina trebuie dusă neapărat la un service auto. 

Toţi fiind cu moralul la pământ, nu știam ce să mai facem. La un moment dat, mi-a venit o idee şi le-am zis celor cu care eram să urcăm la părintele Macarie, fiind convins că dânsul o să ne poată ajuta. Eu am crezut aceasta fiindcă văzusem un reportaj în care, cu adâncă smerenie, părintele zicea că a văzut îngeri şi chiar pe Mântuitorul Hristos stând sus pe munte. 

Ajunşi la mănăstire, am mers în biserică, ne-am închinat şi am scris fiecare câte un pomelnic, pentru a-l da părintelui Macarie.

Nevăzându-l în biserică, am întrebat un părinte dacă ştie unde este bătrânul Macarie.

Răspunsul lui a fost să-l aşteptăm, pentru că este la chilie şi urmează să coboare. 

 Aflând unde este chilia dânsului, ne-am gândit să-i ieşim în întâmpinare, aşteptându-l la vreo 15-20 metri mai jos de aceasta. M-a urmat un prieten cu prietena sa, restul aşteptând în biserică.

În câteva clipe a apărut părintele Macarie împreună cu părintele Valerie.

M-am plecat, cerându-i binecuvântare părintelui Macarie, şi zicându-i că ni s-a stricat maşina.

Părintele mi-a răspuns:

- Ce să vă fac eu? Mergeţi la primărie, la poliţie, vedeţi voi ce faceţi.

Părintele ne-a pus credinţa la încercare. Următoarea întrebare a părintelui a fost, arătând spre cuplul de mai jos:

- Cum sunt finii ăştia ai tăi ?

Eu i-am răspuns că nu îmi sunt fini, la care dânsul a continuat:

- Sunt cuminţi finii ăştia ai tăi? 

I-am răspuns din nou:

- Sunt cuminţi, dar v-am mai spus că nu îmi sunt fini. 

Atunci el a încheiat:

- Lasă, că o să vezi. 

Cuvintele părintelui s-au adeverit, căci după șapte luni am fost rugat de cei doi să le devin naş. În momentul de faţă sunt finii mei. 

După slujbă l-am rugat pe părinte să stea cu noi de vorbă. Foarte greu s-a lăsat convins. Ne-a primit pe toţi deodată. Dându-i părintelui pomelnicele, ne-a întrebat despre familie şi despre copii. 

Pe drum unul dintre pelerinii cu care ne aflam în mașină zisese la un moment dat că are mici certuri cu soția sa și a adăugat: „Dacă o pun pe soție să aleagă între mine și maică-sa, soția o alege să trăiască cu soacra mea”. Ajungând la părintele Macarie, fiind toți de față, ne-a întrebat în ordine pe fiecare despre familie și dacă avem copii. Când a sosit rândul acelei persoane, părintele i-a zis: „Mă, nu te mai tot certa cu soția ta!”

Celălalt a spus: „Aveți dreptate, în ultima perioadă am avut ceva certuri mai aprinse, dar o și iubesc”.

La care părintele i-a zis: „Mă, dacă o pui pe nevastă-ta să aleagă între tine și maică-sa, o alege pe maică-sa”. Părintele a reprodus exact ceea ce el ne spusese pe drum).

Când l-a întrebat pe altul din grup dacă are copii, acela a răspuns că are. Părintele l-a întrebat:

- L-ai scris pe pomelnic ? 

Tatăl i-a arătat unde era scris numele fiului său pe pomelnic. Uitându-se părintele la nume, i-a zis:

- Nu vorbeşte copilul, nu zice „mama” şi „tata”, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îşi va reveni încet. (Într-adevăr, aşa este, băieţelul are o formă uşoară de autism).

L-a întrebat pe următorul dacă este căsătorit, a răspuns că nu este, fiindcă nu a putut face nunta, având în vedere situaţia epidemiologică din ţară. 

Părintele îi zice:

- Bine, bine dar cununia religioasă puteai să o faci, pentru a nu trăi în desfrâu. 

Îi mai aminteşte părintele despre un păcat şi îi zice că pentru acel păcat i s-a stricat maşina (părintele neştiind de la noi cine era proprietarul maşinii).

Multe alte lucruri ascunse şi doar de noi ştiute au fost aduse de către părintele la lumină.

Ne-a binecuvântat şi ne-a urat drum bun.

Eu m-am întors din nou, singur, voind să-i mai zic ceva. Dânsul m-a chemat, zicând:

- Hai, mă! Zi, zi!

 Atunci eu l-am rugat să zică o rugăciune, să ne pornească maşina, fiindcă, după ce am văzut minuni mult mai mari, făcute prin rugăciunile sale, credeam că va porni.

Dânsul a zis:

- Bine, mă!

A zis o rugăciune scurtă, specificând la sfârşit că minuni au fost mult mai multe, dar nu mi le poate spune.

Afară m-a aşteptat părintele Valerie, chip al blândeţii, dragostei şi smereniei, chemându-mă la dânsul pentru a-mi da nişte cărţi şi icoane pentru mine şi pentru ceilalţi. 

I-am mulţumit şi l-am rugat să zică şi dânsul o rugăciune pentru noi, fiindcă avem maşina defectă. 

M-a întrebat: 

- Dar nu i-ai zis părintelui Macarie? 

- I-am zis şi a spus să mergem liniştiţi. (Am crezut în cuvântul părintelui Macarie, dar în acea situaţie tensionată voiam să se roage mai multă lume, amintindu-mi de cuvintele Mântuitorului: Unde sunt doi sau mai mulţi adunaţi în numele Meu, acolo voi fi şi Eu.)

Pe urmă, părintele Valerie a exclamat:

- Cum să nu zicem o rugăciune ? Pentru rugăciunile Sfântului Arhimandrit Arsenie Boca şi ale stareţului meu Macarie, Doamne, Iisuse Hristoase, porneşte-le maşina şi cu pace să ajungă la casele lor. 

M-a rugat să fac semnul sfintei cruci pe capotă, când ajung la mașină. 

 Când am ajuns în parcare, tovarăşii de călătorie erau puțin revoltaţi, crezând că am pierdut timpul, nefiind conştient de situaţia gravă în care ne aflam din cauza maşinii defecte. 

Am încercat să-i calmez, zicându -le că maşina va porni după cuvintele părintelui Macarie şi ale părintelui Valerie. 

Ajunşi la maşină, nimeni din grup nu a crezut că o să pornească şi, spre slava lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, al tuturor sfinţilor şi cu rugăciunile stareţului Macarie şi ale părintelui Valerie, după ce am făcut semnul sfintei cruci pe capotă, maşina a pornit şi de atunci nu a mai făcut probleme.

Acel tovarăş de călătorie, care era revoltat la început, s-a convins că mai sunt preoţi buni şi în zilele noastre. 

A doua oară când am fost la Muntioru ne-am întâlnit cu alt grup de pelerini. Părintele ne-a scanat pe toţi, zicându-ne fiecăruia problemele şi patimile ascunse. 

Unui domn din grupul nostru, care venise la Muntioru pentru că avea o problemă, nu putea face copii, când l-a văzut, părintele l-a întrebat:

- Ți-s morți toți?

La care domnul a răspuns că nu îi sunt morți, fiindcă îi trăiește familia.

La care părintele: „Nu, mă, nu, spermatozoizii ți-s morți toți”.

- Așa e, părinte, deși de mulți ani ne dorim un copil...

Apoi, părintele i-a mai zis:

- Mă, nu mai fuma !

Domnul acela a crezut că părintele are un simţ al mirosului mai dezvoltat. Atunci, părintele, citindu-i gândul, a continuat:

- Mă, te mai doare operaţia ? 

Doar atunci acel domn a realizat că stă de vorbă cu un om al lui Dumnezeu, care ştie toate despre tine, fără să te cunoască dinainte. 

A treia oară când am fost la părinte, am intrat la dânsul şi mi-a zis:

-  Mă, de ce nu te-ai făcut călugăr ? Ai avut două chemări. Erai un călugăr mare!

I-am răspuns: 

- Aşa este, am dorit sa fiu călugăr, dar am avut o ispită.

Părintele, văzând cu duhul ispita la care făceam referire, mi-a zis: 

- Mă, să-l ierţi! Fiindcă are şi el neputinţa lui şi diavolul nu a vrut să te vadă călugăr. 

I-am răspuns:

- Părinte, l-am iertat din toată inima.

- Aşa să faci, mă, m-a îndemnat părintele. 

După această discuţie, i-am pus un pomelnic pe masă, cu două nume, unul de bărbat, altul de femeie. Cei doi sunt căsătoriţi de mulţi ani, având şi copii, dar şi-au călcat jurământul făcut înaintea lui Dumnezeu la cununie, ambii având relaţii extraconjugale. L-am rugat pe părinte să se roage pentru dânşii. Părintele s-a uitat la numele lor, zicându-mi cu un ton ridicat, cum nu l-am mai auzit niciodată:

- Alexandru! Cu oameni de aceştia nu mai veni la mine, lasă-i în pace! 

Mi-am cerut iertare şi am promis că voi fi mult mai atent (menţionez că nu-i spusesem nimic despre dânşii).

Doresc să mai fac o mărturie. A intrat să vorbească cu părintele Macarie un preot pe care îl cunosc personal - este un om extraordinar, dar avea un păcat ascuns. Când l-a văzut, părintele i-a zis:

- Părinte, de ce nu posteşti ? 

- Părinte Macarie, postesc. 

- Părinte, de ce nu posteşti?, a repetat părintele Macarie.

- Postesc, v-am spus că postesc .

A treia oară, pe un ton mai apăsat, părintele i-a zis:

- Tu posteşti ce este greu şi ce este uşor nu posteşti !

Atunci i-a venit un gând părintelui acela şi a zis:

- Aveţi dreptate, părinte, eu nu postesc miercurile şi vinerile de peste an. 

- Ai văzut, părinte, că nu posteşti cum trebuie? De acum să posteşti.

Înainte de a pleca spre casă, părintele m-a chemat la dânsul şi mi-a zis:

- Măi, Alexandru, mi-ai adus un braţ de pomelnice de la tine din oraş, dar tu ce probleme ai ? 

- Vă zic acum problemele mele grave. 

- Ia să aud.

- Să vă rugaţi lui Dumnezeu să îmi dea înţelepciune, fiindcă mi-am pierdut-o când eram mai tânăr, fiind foarte rău. Nu că acum aş fi mai bun. A doua problemă, mai gravă, e că am o căruţă de păcate şi vă rog să-L rugaţi pe Dumnezeu să mă ierte şi să mă miluiască pe mine, întâiul păcătos.

Părintele a răspuns:

- Bine, mă, bine ! 

Şi m-a binecuvântat. 

Vă rog pe toţi cititorii să mă iertaţi pentru cuvântul lung de mărturisire scris despre părintele Macarie şi vă mai rog să mă credeţi că nu am exagerat cu nimic din ceea ce am mărturisit. Ar mai fi mult mai multe de zis, dar mă opresc aici. 

Mă mai întreabă unul, altul: „Cum este părintele Macarie? Pentru că vedem şi auzim că mergi pe la dânsul.” 

Eu le răspund:

- Este un fel ca şi părintele Arsenie Boca. Sper să nu se supere părintele sfânt Arsenie pentru această analogie. În mintea şi în inima mea sunt sfinţi amândoi. 

Sunt convins şi am certitudinea că părintelui Macarie nu-i plac cuvintele de laudă, dânsul fiind chipul smereniei. Totuşi, am scris aceste mărturii având în gând psalmul 88, versetele 1 şi 2: "Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta". 

Din neam în neam voi vesti adevărul Tău cu gura mea. 

 Slavă lui Dumnezeu că ne-a mai lăsat nouă, păcătoşilor, asemenea oameni ca părintele Macarie în această lume anarhică.

Sfântul Apostol Pavel face referire la asemenea oameni în Epistola către evrei (11, 38): "Ei, de care lumea întreagă nu era vrednică…"

(Alexandru Chiorean, Jibou, jud. Sălaj)

 

Nota editorului

Avem reflexul de a ne plânge că numărul duhovnicilor iscusiţi a tot scăzut (parcă exagerat de mult faţă de ritmul în care a crescut numărul călăuzelor oarbe şi al ereziarhilor de tot felul). Totuşi, până în vremurile din urmă, Dumnezeu va avea aleşii Săi, care vor duce lupta cea bună pentru Hristos, povăţuind poporul pe calea mântuirii. Avva Macarie Beşliu este unul dintre părinţii cărora generaţia veche – ai cărei reprezentanţi au trecut, aproape toţi, la Domnul – le dă ştafeta (şi cuvintele de apreciere ale părintelui Justin Pârvu faţă de părintele Macarie, incluse în cartea de faţă, confirmă acest fapt).

Ciprian Voicilă a lucrat cu entuziasm la prima carte despre viaţa şi lucrarea părintelui Macarie, luându-i acestuia primul interviu biografic şi strângând mărturii ale ucenicilor săi. (Titlul inițial al cărţii a fost Părintele Macarie Beşliu – Ctitorul cu mâini de aur.) Drumul deschis de Ciprian Voicilă a avut reverberaţii imediate. Nu după multă vreme, a apărut un alt volum, scris de părintele Mihail Milea de la Buzău, intitulat "Părintele Macarie, în slujba Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului" (cartea a apărut sub pseudonimul Sava Bogasiu).

După apariţia primei ediţii a cărţii despre părintele Macarie, Ciprian Voicilă a strâns şi alte mărturii, care au văzut lumina tiparului în anul 2013, în volumul "Despre părintele Macarie". 

Ediția de față are o singură mărturie inedită, cea semnată de Alexandru Chiorean din Jibou – cea așezată la sfârșitul cărții. Mărturia este importantă mai ales pentru că prezintă câteva crâmpeie dintr-o Românie aproape necunoscută, dintr-o Românie ignorată, dintr-o Românie uitată: România, Grădina Maicii Domnului. Mulți români trăiesc într-o țară pe care o cunosc la nivel superficial, fiind manipulați de mass-media, de internet și de rețelele de socializare. Aceasta e, fără îndoială, România lor. România adevărată, România autentică, e cu totul altfel. Ea coexistă cu România artificială, dar este foarte diferită de ea. Pentru mulți români, anul 2020 a fost un an de tensiune, frică, împuținare a credinței. Exact în această perioadă, unii au reușit să se apropie mai mult de Dumnezeu și de oamenii Lui. Același interval de timp, același loc geografic, dar o cu totul altă raportare…

Nu încerc să prezint o imagine utopică și idilică a țării în care trăim. Sunt conștient că doar ipocrizia ne face să ne batem cu pumnii în piept că suntem majoritar ortodocși pe aceste meleaguri, în timp ce suntem pe un loc de frunte în clasamentul mondial al avorturilor sau în timp ce doar un procent mic de români vine în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. În timp ce mulți au renunțat să vină la slujbe de frica de a nu se îmbolnăvi, iar unii dintre cei care vin sărută sfintele icoane (sau sfintele moaște) purtând măști pe fețele lor și temându-se că sărutarea acestora i-ar putea îmbolnăvi. Dar tocmai în această Românie, greu încercată de ispitele veacului, Hristos lucrează în chip minunat, prin ierarhii, preoții și mirenii care îi sunt cu adevărat credincioși în aceste vremuri de cernere a credinței. Să ne rugăm pentru părintele Macarie Beșliu, ca Dumnezeu să îi dea în continuare putere și cuvânt de folos, pentru a putea fi sprijin pentru cât mai mulți credincioși… 

Danion Vasile, 7 iunie 2021

Conferinta „Avva Justin Parvu si Sfintii Inchisorilor”, Aula Facultatii de Drept, Bucuresti

Imagini de la lansarea cărții domnului Octavian Anastasescu - „Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”, Editura Areopag, 2014

Octavian Anastasescu este un erou anticomunist discret. Scopul vieții sale a fost să treacă neobservat prin lume. Așa cum ar trebui să treacă prin această viață fiecare creștin autentic, motivat, îmboldit doar de dorul spre Lumina cea Nezidită a lui Hristos. Zeci de ani securitatea l-a presat în fel și chip, cu scopul de a-l transforma într-un informator. Nu a reușit. În ochii torționarilor comuniști a rămas „un element ireeducabil”. Octav ne-a lăsat moștenire cea mai afectuoasă mărturie despre Sfântul Valeriu Gafencu. Scena în care Valeriu Gafencu- țintuit pe patul spitalului, incapabil să se ridice și să vadă lumea de afară, de la fereastră - privește în ochii prietenului său, Octav, cum coboară credincioșii de pe dealul Măgurei din Târgu Ocna, ducând la casele lor lumina și bucuria Învierii este un imn închinat prieteniei și comuniunii dintre suflete. Vă recomand să revedeți aceste imagini cu Octav când sunteți deznădăjduiți, când vi se pare că viața nu mai are sens, când sentimentul că ați suferit prea mult și prea inutil vă inundă ființa. Îi mulțumim prietenului nostru, Olivian Breda pentru filmări și fotografii. (Ciprian Voicilă)

Ciprian Voicilă: Părintele Proclu, pustnicul de la marginea lumii

Peregrinul pornit pe drumul spre Mănăstirea Petru-Vodă, ca să primească sfaturile și blagoslovenia părintelui Justin Pârvu sau ca să își plece genunchii în fața moaștelor mărturisitorilor, așezate în biserică, sau la mormintele din cimitirul mănăstirii2 se abate 6 kilometri, din comuna Crăcăuani, spre satul Mitocu Bălan (unde în vechime exista un metoc al Mănăstirii Neamț), sperând să primească un cuvânt de folos, bun ca o merindă de drum, de la părintele Proclu. Pe măsură ce lasă în urmă drumul principal, „civilizat”, în goana mașinii regăsește casele străvechi, tradiționale, specifice satului românesc de altădată. Te și miri cum de au supraviețuit furiei noilor generații de țărani care se dezic masiv de vechile case, „bătrânești”, și își construiesc altele noi, importate din Italia, Spania și alte state occidentale prin care i-au purtat pașii, dar și nevoia. Casele importate sunt stringente prin dimensiuni, termopanul plantat în scop utilitar în ferestre și prin lipsa lor de organicitate, prin inadecvarea la peisajul autohton. Locuințele „occidentale” par aduse în zbor cu avionul și prăbușite care, cum. Pot fi întâlnite pe întregul cuprins al României. Cum a părăsit drumul național, călătorul pătrunde într-o atmosferă vecină cu veșnicia, familiară și totuși pierdută pentru totdeauna. De-a stânga și de-a dreapta drumului se deshide o perspectivă din ce în ce mai largă. Pădurile falnice, apa ce se prelinge cristalin, în legea ei, la vale te anunță că te găsești la poalele Munților Stânișoarei. Aerul e saturat de mireasma rășinei de brad. La un moment dat, se trece pe sub o barieră rămasă ca piesă muzeografică din alte vremi, iar satul locuit, succesiunea caselor se sfărșește. Fix pe linia gospodăriilor care desparte ținutul locuit al satului de cel nelocuit, sălbatic, se întrezărește pe partea dreaptă o poartă cenușie din lemn, care ascunde o căsuță desprinsă din povești. O casă mică, bătrânească, așa cum se făceau odată. După ce te-ai rugat tot drumul la Dumnezeu să te ajute să vorbești fie și puțin, o frântură de vorbă, cu părintele Proclu, îți iei inima în dinți și bați cu putere în poarta scorojită de vreme. Dacă rugăciunea ți-a fost ascultată, îți iese în cale o femeie în vârstă, cu trăsături aspre, îmbrăcată cernit, dar bună la inimă. Te întreabă ușor repezit ce vrei și de unde vii. Dacă îi mărturisești că vii de la distanță mare, să spunem, de la București, și că ții neapărat să capeți un cuvânt de folos de la părintele, bătrâna bate și ea în poarta cea scorojită și strigă cu sârg: - Părinte! Părinte! Ai vizitatori! Până se deschide poarta, afli că părintele Proclu e bolnav, neputincios și că sora lui – persoana care îți oferă amabil aceste amănunte - are grijă de el. Timpul așteptării crește, intensificând tensiunea întâlnirii cu părintele. Într-un sfârșit, poarta cea veche se deschide și pentru câteva clipite timpul încremenește, și tu odată cu el: în fața ochilor se ivește un bătrân cu barba mare, care i se revarsă până la piept. Nasul îi este ușor ridicat spre cer și de sub claia căruntă te privesc binevoitor, cu dragoste, doi ochișori de viorea. Poartă haine ponosite, iar în picioare are niște încălțări care seamănă bine de tot cu opincile străvechi. Te poftește în șopronul în care îi primește de obicei pe vizitatori, dar care geme de mulțimea icoanelor atârnate pe pereți sau care stau așezate pios pe masă. În acest mic spațiu există o concentrație fantastică și palpabilă de dumnezeiesc. Părintele se așază agale pe un scaun și ascultă păsurile fiecăruia. Prima dată când am ajuns la el, eram însoțit de doi prieteni. Pe drum s-au iscat tensiuni între noi. Șoferul nu înțelegea de ce trebuie să ne abatem din drumul nostru spre Mănăstirea Petru-Vodă. Dacă nu ajungem la timp la destinație, dacă rămânem fără cazare... Nici nu a deschis bine poarta părintele, că noi ne-am aplecat capetele ca secerați în fața lui și, binecuvântându-ne, făcând atent, de trei ori semnul Sfintei Crucii deasupra capetelor noastre, i-a dat fiecăruia câte un sfat care viza exact problema care îl frământa mai mult pe fiecare în parte. Unuia i-a spus să se ferească de dușmani, să moară și să învieze în fiecare zi. Același sfat îl primise prietenul meu de la părintele Arsenie Papacioc. Ulterior, avea să indentifice dușmanii, după învățătura Sfinților Părinți: aceștia sunt trupul, lumea și diavolul. Celuilalt prieten cu care venisem la părintele, care locuia împreună cu familia, într-o atmosferă conflictuală, i-a spus că dacă îi vine gândul să se răzbune să amâne răzbunarea, spunându-i gândului: nu astăzi, mâine. Și până a doua zi gândul drăcesc va dispărea. Ne-a sfătuit apăsat să încercăm să adormim rostind rugăciunea, spunând cu multă smerenie „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. În toiul discuției a venit vorba despre importanța credinței pe care trebuie să o avem în ajutorul lui Dumnezeu. Părintele ne-a povestit că a venit la el o familie cu un copilaș care se născuse cu un picior mai scurt. Mama copilului s-a rugat cu nădejde la Maica Domnului și piciorușul a început să-i crească de la sine, iar acum copilul este normal. Cât timp am petrecut la părintele, am simțit nevoia să mă așez în genunchi lângă el. Mă copleșise dintr-odată părerea de rău pentru toate faptele mele prin care l-am rănit, și nu o dată, pe Hristos și am întristat-o pe Maica Domnului. Ba chiar, la un moment dat, l-am prins de mână pe părintele Proclu ținându-l strâns minute în șir – un gest spontan, inconștient, care exprima dorința mea de a nu mă mai despărți niciodată de sfinția sa. Mi-a rămas pentru totdeauna în inimă chipul său, cu ochii scăldați în lacrimi. Mi-am amintit de o fotografie cu părintele Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, stând pe un jilț, pe pridvorul unei case, poate al unei chilii. Avea aceiași ochi înecați în lacrimi. Lacrimile inconfundabile ale pocăinței neîncetate. A doua oară când mi-a fost dat să-l revăd s-a întâmplat la începutul Postului Mare. S-au perindat prin mintea mea multe gânduri de îndoială: poate nu o să ne primească de data aceasta, știut fiind că sihaștrii, părinții îmbunătățiți, trăiesc într-o recluziune sporită și își aspresc asceza în tot acest timp sacru, marcat de Jertfa și Învierea Mântuitorului. Un timp diferit calitativ de timpul comun, cotidian. Un timp în care relația Dumnezeu-om, eu-Tu, redevine decisivă, în ea concentrându-se întreaga energie sufletească a creștinului trăitor. Am avut cu noi, însă, prieteni de nădejde: moaștele sfinților închisorilor, care ne-au deschis calea spre părintele Proclu. Eram vreo patru. Unul dintre noi se afla la începutul vieții duhovnicești, era proaspăt revenit în biserică. Ghid ne era Danion, care îl cercetează pe părintele Proclu de mai bine de zece ani, pentru sfaturi duhovnicești. El ne-a prezentat pe fiecare părintelui, vorbindu-i și despre problema sufletească a fiecăruia. Părintele Proclu nu i s-a adresat direct prietenului nostru, întors de curând în sânul bisericii. I-a răspuns la problemă indirect, vorbind cu Danion: - Trebuie, cât poate, să adoarmă din rugăciune. Să nu stea de vorbă cu gândurile rele. Pe toți care adorm din rugăciune Duhul Sfânt are să-i ajute. Și toți care se roagă în timpul zilei sunt ajutați în timpul nopții să adoarmă din rugăciune. Pe măsură ce am o rânduială bună în timpul zilei, așa sunt ajutat în timpul nopții. Are nevoie să se mărturisească. Are nevoie de căință. Și când va vedea că vine diavolul prin deznădejde să îi spună: Hristos a murit pentru cei păcătoși. Cel dintâi sunt eu. Și când va voi Bunul Dumnezeu, va primi o mângâiere duhovnicească. Dar pe măsură ce va spori în smerenie. Apoi prietenul nostru a îngenuncheat la picioarele părintelui, care i-a luat capul între mâini și a început să se roage tânguitor pentru el. De fier să fi avut inima și tot te pătrundeau până în străfundurile ființei cuvintele pe care părintele Proclu le înălța spre Maica Domnului, spre Sfânta Treime, spre sfinții lui Dumnezeu: - Măicuța Domnului să vă ajute! Măicuța Domnului! Măicuța Domnului și toți sfinții care au pătimit pentru Hristos ajutați-l, dăruiți-i iertare de păcate și sfârșit creștinesc în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Și Duhul Sfânt, a continuat părintele, are să-l ajute să poată căpăta raiul. Și cât putem, a nu da vina pe nimeni. Să zică așa: pentru păcatele mele s-a întâmplat. Și Duhul Sfânt are să ne ajute pe măsură ce ne smerim. Măicuța Domnului să vă ducă în rai! Măicuța Domnului, Sfântul Neculai, Sfântul Mina și toți sfinții rugați pe milostivul Dumnezeu să ne ducă în rai, să ne izbăvească de vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Măicuța Domnului! Măicuța Domnului să ne ajute prin duhovnic, prin mărturisire. A urmat la rând un prieten care e bântuit de o frică fără obiect, o angoasă care îl ia în stăpânire mai ales la căderea nopții. Părintele l-a alinat, dându-i mai multe povețe: - E nevoie de Sfântul Maslu. Pe măsură ce o să aibă mărturisirea și Sfântul Maslu, îl ajută Duhul Sfânt. Vin duhuri sfinte și vor izgoni acele duhuri necurate. Duhul Sfânt într-o clipă izgonește aceste duhuri. Dar Duhul Sfânt vrea ca acest suflet să se smerească, să dea vina numai pe el. Așa vin unii la mine, că îi supără duhurile din cauza vrăjilor. Măi, băiete, chiar de ar ști vrăji, el (cel care face vrăjile) e cu diavolul lui. Nu dau vina pe nimeni. Pentru păcatele mele. Dar cât timp gândesc: mi-o zis și o să-i zic, văleeu!!! Și trebuie să caut să nu adorm cu gândul în altă parte. Dacă eu fac rugăciune, dar cu mintea în altă parte, n-ajută Duhul Sfânt. Duhul Sfânt atâta ajută: dacă mă mărturisesc corect și mă duc la Sfântul Maslu. Atunci vin puteri sfinte și vor izgoni acele duhuri. Și dacă e slab trebuie să se ducă la mărturisire și la Sfântul Maslu de mai multe ori, până când nu mai are încredere în el. Are încredere numai în Bunul Dumnezeu. Mi-a venit și mie rândul să mă așez în fața părintelui. Până atunci stătusem în genunchi, lângă scaunul lui. Din timp în timp veneau dinspre el valuri de bună-mireasmă, pe care le-au simțit toți cei prezenți. La serviciu mi se întâmplase ceva care mă scârbise mult. O ispită care a ridicat asupra mea și a unor colegi de-ai mei ura conducerii. Am fost, toți cei implicați în conflictul cu conducerea, anchetați administrativ. Exista pericolul să fim dați afară din serviciu. Părintele Proclu m-a sfătuit în aceeași manieră, indirectă, vorbind cu Danion: - Spune așa un sfânt părinte: în ziua în care te va năpăstui și nu te vei răzbuna atunci Duhul Sfânt are să te ajute, are să te încununeze dar trebuie să rabzi până la ultima suflare. Dacă ai răbdat un timp și începi a cârti, ai pierdut iară. Să cugete la sfinți, cum au suferit. Că ai văzut, Sfântul Arhidiacon Ștefan așa a spus: iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac. Și așa vom căpăta mântuirea. Uite, dacă vrea să reușească să nu adoarmă cu mintea în altă parte. Să adoarmă din rugăciune. Și dacă adoarme din rugăciune, pentru smerenia lui, Bunul Dumnezeu îi va da din altă parte. Dacă el o să cate să adoarmă din rugăciune, Duhul Sfânt are să-l ajute să își poată câștiga pâinea din altă parte. Dar atâta: a nu cârti! A nu da vina pe nimeni. Să zică așa: pentru păcatele mele. La sfârșit mi-a luat capul între mâini și a început să se roage: - În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Măicuța Domnului, Măicuța Domnului, Măicuța Domnului ajută-i, izbăvește-l de vrăjmașii văzuți și nevăzuți! Măicuța Domnului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și toate puterile cerești veniți în ajutorul nostru! Izbăviți-l de vrăjmașii văzuți și nevăzuți! Măicuța Domnului, Măicuța Domnului ai milă de soarta lui. Măicuța Domnului, Măicuța Domnului ceartă duhurile cele tulburăcioase de la suflețelul lui! Măicuța Domnului, dăruiește-i răbdare. Și felul doi, tot răbdare. Când părintele implora ajutorul Maicii Domnului m-a cuprins o stare extraordinară de pocăință și lacrimile au început să îmi curgă de la sine. Stând cu capul între mâinile lui aveam impresia că în acel moment rugăciunea părintelui urcă direct, ca un stâlp de foc, fără nicio opreliște, spre Maica Domnului și că părintele își pune, într-un anumit fel, sufletul chezaș pentru mine. Era atâta dragoste, smerenie, compătimire în rugăciunea lui! Îmi aștern aici, pe foaia de hârtie, aceste trăiri nu ca să mă mândresc, ci pentru că sunt sigur că la fel au simțit majoritatea creștinilor care au bătut la ușa părintelui Proclu. Apoi Danion l-a întrebat cum trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus. Părintele Proclu ne-a răspuns plecând de la o întâmplare. - Cineva o venit la mine și o zis așa. O adormit zicând, „Doamne, Iisuse”. Și atuncea s-o întâmplat că l-am îndemnat să se smerească. Și cum o adormit, nu s-o rugat mult și s-o trezit zicând „Doamne, Iisuse” cu mintea în cap. Și atuncea o-nceput a se smeri, o simțit o putere sfântă care i-o dus mintea cu tăt cu Doamne Iisuse în inimă. Și acolo, cu multă smerenie s-o rugat. Un dor mare l-a răpit în rai. Și când l-a răpit și-a dorit mai apoi să fie iar răpit. Și cândva, într-o noapte, o venit la mine. Și atuncea mi-a spus că iară dorește să mai fie răpit. Și i-am spus că erau niște părinți, niște pustnici la Mănăstirea Sihăstria și de la aceia știu că pentru ca să-l mai răpească trebuie așa: rugăciunea cât de scurtă, cât de deasă, și cu multă smerenie. Înainte să plecăm de la el, părintele a simțit nevoia să ne arate încă o dată cât de important este să nu cultivăm răutatea împotriva aproapelui și să dăm întotdeauna vina numai pe noi. Ne-a mai relatat o întâmplare. - Amu, o mai venit altu. Și o zîs așa: eu mă împărtășesc mai des și am ispite. M-o întrebat de ce are atâtea ispite, dacă se împărtășește. Și eu i-am spus: măi, băiete, ca să te poți împărtăși trebuie spălat vasul. Trebuie spălat bine, mă, de răutate. Și trebuie să îți pui în minte că pentru păcatele mele, din cauza mea am atâtea ispite. A nu da vina pe altu. Duhul Sfânt atâta te ajută, cât poți a nu da vina pe nimeni. Dacă părintele Justin Pârvu avea darul de a-ți revigora credința în ajutorul nedezmințit al lui Dumnezeu și de a te pune pe o poziție de luptă față de orice înfățișare a răului - al cărui câmp de luptă este dintotdeauna lumea, părintele Proclu Nicău – care aparent nu este decât un simplu monah, care s-a retras la pustie, cu binecuvântarea părintelui Cleopa, ca să se îndepărteze de zarva lumii - îți reamintește practic valoarea smereniei și a prihănirii de sine. Am plecat încredințat că părintele Proclu se roagă cu osârdie pentru toți oamenii care i-au trecut pragul. Printre ei, și pentru mine. (Ciprian Voicilă)

Imagini de la conferinta inchinata Sfintilor Inchisorilor la Onesti

VIDEO: Conferința Sfinții Închisorilor, Bacău, 23 aprilie 2013

Imagini de la lansarea cartii despre minunatul Parinte Macarie Besliu

Imagini de la lansarea ultimului volum cu minunile Sfantului Nectarie, publicat de editura Areopag

Filmările cu Sfinte Moaşte din gropile comune de la Aiud izvorând mir la sfârşitul conferinţei de la Iaşi, teatrul Luceafărul, 19 Martie 2012

Aici puteti citi si marturia mea. "Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare se va întruni în luna septembrie a acestui an şi va discuta numele a o sută de noi mucenici și mărturisitori din perioada comunistă din Bulgaria propuşi spre canonizare. Se pare că proclamarea lor ca sfinţi va avea loc până la sfârşitul acestui an. Cu această ocazie şi, totodată, cu ocazia împlinirii a şase luni de la izvorârea de mir din acest an de la Iaşi a moaştelor mai multor noi mucenici din perioada comunismului, blogul nostru publică, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al noilor mucenici, filmările realizate atunci cu moaştele izvorând mir. Iată că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare dă un nou motiv şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru canonizarea mulților noştri noi mucenici și mărturisitori, între care, cum atrage atenţia păr. Mihai-Andrei Aldea, se pot enumera şi unii ierarhi (cum ar fi IPS Sebastian Rusan)! Filmările realizate cu ocazia izvorârii de mir din diferite părți de Sfinte Moaşte ale Noilor Mucenici provin din groapa comună de la Râpa Robilor aflată la marginea Aiudului. Alături de acestea, în acea seară, se găseau şi rămăşiţe pământeşti ale poetului mărturisitor Radu Gyr şi ale soţiei sale, care în acele zile fuseseră deshumaţi de familie şi aşteptau să fie mutaţi în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, alături de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa și de alți nevoitori. Este al patrulea an succesiv când, pe data de 19 Martie, izvorăsc diferite moaşte aduse de la Aiud. În aceşti ani au fost aduse şi au izvorât, spre surprinderea tuturor, diferite rămăşiţe care aveau aspect de Sfinte Moaşte. Însă doar o bucată de coastă mai izvorâse bună-mireasmă şi mir mai înainte. Apoi, au izvorât şi cu alte ocazii, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, pe Sfânta Masă, în bisericii, la conferinţe sau chiar şi în casele creştinilor. Anul acesta a izvorât din nou bucata de coastă care izvorâse de mai multe ori la mănăstirea Petru Vodă și în alte contexte. Pe aceasta o puteţi vedea într-o raclă alături de o vertebră, tot de la un mucenic necunoscut, care va izvorî şi ea mir. De asemenea, o jumătate de craniu, primită, ca şi celelalte bucăţi, tot de la Aiud, prin mâinile părintelui Justin Pârvu. Craniul a fost găsit în groapa comună gata traforat. Moaştele au izvorât de două ori la sfârşitul conferinţei. Prima dată mai puțin, dar emanând un puternic miros, care a umplut sala. După cum se poate vedea, atunci când o filmam pe o credincioasă ce povestea niște minuni săvârșite de noii mărturisitori în viața domniei sale, deja se simțea miros puternic. Personal, credeam că, probabil, mirosul vine de la vreun părinte care ar mirui pe credincioși în timp ce treceau să se închine la moaștele aflate undeva în spatele nostru. Chiar credincioasa spune că mirul izvorât din imaginea moaștelor de pe coperta patru a cărții „Marturisitorii – Minuni. Marturii. Repere” mirosea „cum miroase și acum”. La puțin timp sunt chemat degrabă să filmez cum craniul traforat izvora mir. De asemenea, izvora puțin și coasta aflată în racla alăturată. Unii spun că și rămășițele lui Radu Gyr sau ale soției au izvorât într-o anumită zonă mir. Izvorârea are loc ca și cum moaștele ar transpira mir, formându-se broboane. Întrucât credincioșii treceau și ștergeau în permanență cu vată sau alte lucruri mirul, nu se poate vedea bine fenomenul îmbrobonirii. Însă, după ce s-a închinat toată lumea și s-a făcut Acatistul Noilor Mucenici și Mărturisitori din Temnițele Comuniste, când deja ne pregăteam de plecare, deodată, moaștele din racla hexagonală (cuprinzând bucata de coastă și vertebra; împreună cu acestea este și o bucată albă de os deshumată anul trecut la Târgul Ocna, dar care nu a izvorât mir nici atunci, nici altă dată), au izvorât abundent mir, astfel încât racla se umpluse și a dat pe afară, scurgându-se pe procovățul pe care era așezată. Întrucât tocmai se umpluse memoria mobilului cu care filmam, aparatul s-a oprit din filmare exact cu câteva secunde înainte de a începe izvorârea cu putere. De altfel, pregătindu-ne de plecare, îl și pusesem deoparte. De aceea ultima filmare, cea mai importantă, începe la un minut după ce, deja, moaștele izvorâseră abundent, timp în care a trebuit să mă dezmeticesc și să și șterg în grabă niște înregistrări mai vechi pentru a curăți memoria. Filmările surprind emoția și surpriza tuturor celor prezenți de față, care se înghesuie să se încredințeze, să ia mir, să se închine, să se roage sau să și facă poze sau să filmeze. De asemenea, puteți vedea filmată mărturia celor trei persoane care, alături de mine, au văzut cum a izbucnit izvorârea de mir. Dintre acestea, doar pe domnul Ciprian Voicilă, care și conferențiase, îl cunoșteam de dinainte. Pentru rugăciunile noilor Tăi mucenici ale căror nume îl cunoaștem sau nu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!" În Hristos, Marian Maricaru

O noua lansare la libraria Sophia

Prefata la volumul "Intalnirea mea cu Hristos" de Claudiu Raducu, aparut recent la Editura Areopag

Valorile fundamentale ale tinereții sunt sinceritatea și efervescența căutării. Cele trei mărturii pe care le va parcurge nesățios ochiul cititorului sunt unite prin aceste două calități care fac dintr-o carte o carte vie, iar dintr-un om, un om viu.

Nostalgicii anilor 90 vor retrăi ceva din emulația spirituală postrevoluționară, în care majoritatea românilor erau însetați să redescopere dimensiunile duhovnicești și culturale ale unei Românii puse la index de comuniști, dar și zorii unei epoci întunecate care amestecă indistict tradițiile religioase forțând cu orice preț evidențele spre o concluzie falsă: „toți oamenii din toate timpurile s-au închinat aceluiași Dumnezeu” - premisa fundamentală a New-Age-ului.

Așa se face că mulți tineri au părăsit Ortodoxia sub mirajul religiilor orientale, la vremea respectivă apărând o sintagmă absurdă: yoga creștină.

La acest miraj a contribuit din plin un nume evocat în carte: Mircea Eliade. Cine i-a citit Jurnalul știe că un Allen Ginsberg, un guru al generației beat, îl cerceta pe românul stabilit în America ca să afle din experiența acestuia, dobândită la Rishikesh, secretele tantrismului. Eliade credea într-o nouă religie exprimată de tinerii hippie, care manifestau chipurile o nostalgie după starea paradiziacă și își căutau propriile forme de a intra în extaz, de a ieși din „teroarea istoriei”.

Mircea Eliade a fost, alături de Carl Gustav Jung și René Guenon, unul din părinții curentului New-Age.

Autenticitatea mărturiilor de față este dată și de privirea cu care aceștia își revizuiesc experiențele: este o vedere exigentă care taxează înșelarea drept înșelare, rătăcirea drept rătăcire, îndrăcirea ca îndrăcire.

Pentru că tinerii de oriunde și din totdeauna iubesc deopotrivă autenticitatea și judecata clară a faptelor îndrăznesc să spun că această carte va fi ușa prin care mulți vor întra în singura biserică: Biserica lui Hristos.

Ciprian Voicilă

Imagini de la lansarea de joi de la librăria Sophia unde s-a vorbit despre Sfinții Închisorilor

Le-am preluat de pe blogul anastasiateodosie.blogspot.com.

"Palatul Povestilor" va fi lansata in Pitesti

Ziua copilului la librăria Sophia

Dacă vrei să scrii o poveste intră pe http://www.palatulpovestilor.blogspot.com/

Avem nevoie de poveşti, mai ales acum, când cadrele vieţii noastre sunt concepute de alţii - de regulă, de minţi reci şi cenuşii care ne invadează oraşele cu clădiri cenuşii şi cu spaţii alergice la tot ce înseamnă natură, creaţie a lui Dumnezeu, viaţă neprinsă în captivitatea comportamentului predictibil.

Aşa cum avem nevoie de poveşti în care mai există eroi, în care se merită să înfrunţi răul sau chiar să mori, deşi societatea noastră ne învaţă că e mai bine să îţi vezi de colţişorul tău de viaţă privată - ca şi cum am fi nişte turişti permanenţi care am trăi într-un hotel în care singura regulă general respectată este să îţi plăteşti camera.

Timpul poveştilor este un timp al sărbătorii, un altfel de timp în care te poţi reîntoarce la copilul ascuns în tine, regăsind felul său de a vedea lucrurile. Dezinteresat, direct, simplu, cu bucuria ascunsă că eşti şi că totul în jur este bine.

Ciprian Voicilă

O carte pe care v-o recomand

O puteţi comanda la librarie.net, obţinând o reducere de 33 la sută.

Conferinţa "Minunile Sfinţilor în România"

Vineri, 4 martie – avanpremiera piesei “Taina iubirii”