A apărut Revista ATITUDINI NR. 38, închinată lui George Manu şi martirilor din temniţele comuniste

DIN SUMAR: EDITORIAL: Părintele Gheorghe Calciu: I-am spus „Hristos a înviat!” gardianului, transformat în îngerul Domnului/ 6. PORTRET: GEORGE MANU – RECTORUL „UNIVERSITĂŢII” DE LA AIUD; „ERA VEŞNIC CU MÂNA ÎNTINSĂ SĂ DEA ŞI CU SUFLETUL DESCHIS”/ 16. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă/ 20. IN MEMORIAM: In memoriam Părintele Justin Pârvu: Un portret alcătuit de Pr. Vasile Păvăleanu/ 31. MĂRTURIE: „Doamne, pentru rugăciunile Părintelui Justin, ajută-ne şi pe noi să trecem!”; O mărturisire emoţionantă a D-lui Corneliu Muha/ 36. SCRISORI: Din corespondenţa Părintelui Justin Pârvu cu Părintele Petroniu Tănase şi Arhim. Dr. Ioasaf Popa/ 41. MEMORIALISTICĂ: TAKE RODAS, CEL CU NEPUTINŢĂ DE BIRUIT. ÎNFRUNTÂND TEMNIŢELE COMUNISTE, DE MÂNĂ CU MAICA DOMNULUI/ 50. INTERVIU: Aspazia Oţel Petrescu: „Suferinţa este o treaptă de iubire pe care poţi să te înalţi mai mult decât prin alte nevoinţe”/ 56. NAŢIUNE: Părintele Dumitru Stăniloae: despre comuniunea românească cu Dumnezeu. Adevărata relaţie între Stat şi Biserică/ 62. CENZURĂ: CENZURAREA TUTUROR CLERICILOR ŞI MONAHILOR ANTIECUMENIŞTI, ANTIPAPISTAŞI./ 72. ECUMENISM: Pregătiri pentru sinodul panortodox, programat în 2016/ 77. RELIGIE:„Categoric, Îl vreau pe Dumnezeu lângă copilul meu, iar Şcoala nu poate să nu ţină cont de aspectul acesta”, de Sergiu CIOCÂRLAN/ 82. REPLICĂ: DESPRE ALERGIA LA EROISM. REPLICĂ LA ACUZELE ADUSE DE MASS-MEDIA LA ADRESA ŞCOLII ORTODOXE „SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI”. de Ioan Vlăducă/ 88. SOCIOLOGIE: MICUL ECRAN – OGLINDĂ A LUI NARCIS, de Ciprian Voicilă/ 94. RECENZIE: Între Dumnezeu şi tatăl meu… Povestea cutremurătoare a Ramonei, imnografă pentru Hristos, de Marius Ianuș/ 97. Părintele Justin Pârvu despre implicarea României în război: „Problema este insă că azi nu te mai lasă să lupţi pentru România, nu te lasă să fii român”.

A apărut Revista ATITUDINI Nr. 37, dedicată filosofului şi mărturisitorului Petre Ţuţea.

În cuprinsul ei veți găsi recenzia lui Sergiu Ciocârlan la cartea Sfinții de lângă noi („Un vernisaj al gândirii”) și evocarea luptătorului anticomunist, Octavian Anastasescu. SUMAR: Editorial: Mărturisire ortodoxă de credinţă; 6. Portret: PETRE ȚUȚEA – ROMÂNUL ABSOLUT; „UN COLOS INTELECTUAL ÎNTR-UN SUFLET DE COPIL”, de m-rea Paltin Petru-Vodă; 18. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: Cuminţi şi cu „Pace tuturor!”– nu facem altceva decât să trădăm valorile şi interesele naţiunii; 25. „Ceea ce datorăm noi bunului Dumnezeu este bucurie, indiferent dacă trecem prin încercări grele şi dureroase!” – De vorbă cu Doamna Aspazia Oţel Petrescu; 36. DEZBATEREA PENTRU CARDUL DE SĂNĂTATE CU BUNE ŞI RELE de Pr. Mihai Andrei Aldea; 41. DE CE TREBUIE SĂ REFUZĂM CARDUL DE SĂNĂTATE? de Pr. prof. dr. Mihai Valică; 46. Victorie împotriva cardului electronic de sănătate! Există alternativă, el nu mai este obligatoriu! 51.„Se cere multă rugăciune şi luptă pentru a rezista timpurilor” de Schimonahul Gurie, M-rea Sf. Sava, Palestina; 54. DREPTURI FĂRĂ DRAGOSTE de Emilia Corbu; 57. Lumea în 2015 sau Agenda Elitei. O decriptare a noii ordini mondiale; 63. O canonizare de mult aşteptată: Sfântul Paisie Aghioritul; 68. Eroul discret – Octavian Anastasescu, luptător anticomunist: Prezent! de Ciprian Voicilă; 72. MONAHIA TEODOSIA (ZORICA) LAŢCU – poeta temniţelor comuniste, de Pr. Stavrofor Constantin Catană, Sf. Mănăstire Văratic; 78. Inedit: Corespondenţa lui Radu Gyr cu Pr. Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade şi Pan M. Vizirescu; 82.CANCERUL, REUMATISMUL, BOLILE DE INIMĂ ŞI INFECŢIA DE FOCAR DENTAR de Dr. Gavrilescu Mihai, medic primar cardiolog; 88. VIRTUŢI, PATIMI ŞI PROFESII (II), Ignoranţii şi funcţiile de conducere de Ioan Vlăducă; 91. Sinaxar Luna Februarie: Mucenicul Valeriu Gafencu şi Mărturisitorul Ioan Ianolide. „Ordinul slujitorilor lui Hristos” de Alexandru Virgil Ioanid; 95. UN VERNISAJ AL GÂNDIRII, de Sergiu Ciocârlan. Comenzi se pot face aici.

Marius Ianuș: Ion Pillat și locul lui în literatura română

Literatura e un domeniu al vieții sociale la fel de supus manipulării ca oricare altul. Am văzut toți cum a fost scos „din cărți” (reviste etc) prozatorul Paul Goma, acum , în zilele noastre, și știm cum au fost azvârliți în pușcării sau trași pe linie moartă, pe vremea comunismului, atâția și atâția scriitori, de la Radu Gyr la Nichifor Crainic. Ion Pillat a fost ucis după moarte, ca alți câțiva, și aruncat într-un colț al tăcerii până azi. Toată obștea postmodernistă a încremenit când a văzut că cel mai apreciat critic contemporan, Alexandru Cistelecan, a ieșit pe piață, în locul istoriilor de smiorcăiți și alienați poeți optzeciști pe care aceștia (și) le așteptau, cu un volum despre poetul Ion Pillat. O tăcere sumbră s-a așternut peste lumea literară. Gânduri negre au încolțit în mințile tuturor postmodermiștilor. „A înnebunit?” „Cis a înnebunit?”, s-au minunat cântărind în palme „cărămida” de aproape cinci sute de pagini dedicată de criticul târg-mureșan poetului Ion Pillat. limpezimi-ion-pillatAm citit cartea, iar aceasta m-a împins la reflecție, până la concluzia că e cazul unui poet profund nedreptățit, unul dintre cei mai buni poeți români din toate timpurile, cam la fel de bun ca Mihail Eminescu, Tudor Arghezi și Radu Gyr. Pe scurt, cu toate poeziile lui Ion Pillat și cu toate datele expuse de Alexandru Cistelecan pe masă, ar putea fi vorba despre cel mai mare poet român. Drept dovadă, vă pun în față o singură poezie – și o trimitere la antologia lui numită „Limpezimi” (pe care o puteți descărca de AICI).

DRUM DE SEARĂ: Ți-aduci aminte seara de sub munte/ În țara ce privește către Jiu?/ Catapeteasma culmilor cărunte/ Purta chenar de aur stacojiu./ Mesteacănii cei albi veneau în pâlcuri/ De lumânări cu sfeșnice de-argint ;/ Soborul stelelor citea cu tâlcuri/ Adânci, în stranele de mărgărint./ Și cum treceam pribegi cu toamna-n țară,/ Ardeau mestecenii frunzișul rar/ Și-l dăruiau în lacrime de ceară/ Topite-n pacea mare de altar;/ Pleșuvii munți îngenuncheau în zare/ Trudiți de mers ca peregrini bătrâni./ Mătăniile de oi coborâtoare/ Se deșirau în drumul de la stâni./ Bisericile vechi, purtând potcapul/ Monahilor pe turla lor de lemn,/ Blagosloveau. Troițele cu capul/ Atâtor sfinți uitați ne făceau semn./ Dar noi, nebuni, nu ne-am oprit trăsura,/ Ne-am dus – păgâni grăbiți – spre Polovraci:/ De pretutindeni ne-arăta pădurea/ Copaci schimonosiți ca niște draci/. P.S.: Și ar trebui spus că dacă lumea ortodoxă ar putea să așteapte o reîndreptățire culturală în lumea de azi, ea ar putea veni tocmai prin oameni precum Alexandru Cistelecan și Daniel Cristea-Enache. Deși e extrem de importantă și încercarea de repoziționare în ochii lumii a literaturii ortodoxe și de discernere a ortodoxiei din literatură făcută de Sergiu Ciocârlan, chiar dacă el nu e cunoscut în lumea căreia într-o anume măsură i se adresează, ci doar în mediul ortodox (dar să sperăm că va fi foarte cunoscut și „în lume”). Pentru început, l-ar putea citi alți critici cu aplecare către Ortodoxie și s-ar putea folosi de ideile lui. Cred că datoria fiecărui creștin e să arunce cât mai multe „cârlige” în lume, pentru că nu știm pe cine va lumina Dumnezeu să se agațe în ele.

Conferinta „Avva Justin Parvu si Sfintii Inchisorilor”, Aula Facultatii de Drept, Bucuresti

+ Pr. Rizea Dobre - Un preot mucenic, asasinat în Miercurea Patimilor, 1989, personaj principal al romanului cu același nume, semnat de Sergiu Ciocarlan

Note de lectură despre un roman total. Scriu febril, condus de firul narativ al romanului. Arunc pe hârtie gândurile pe care mi le suscită lectura. Primul meu gând a fost să scriu cea mai scurtă prezentare a unui roman. Aș fi scris așa: Adevăr + Libertate = mucenicie pentru Hristos. Ar fi cea mai bună carte de vizită a romanului, dar și a autorului său. Văd „Miercurea patimilor” în aceeași familie cu alte două cărți: „Struțocămila” lui Vladimir Volkoff și cu „Audiență la un demon mut” a părintelui Savatie. Mă surprinde stilul: dens, fără să fie obositor. Mai presus de toate, convingător, o calitate pe care puține romane o satisfac. Cel mai dificil lucru pentru un scriitor este să creeze ex nihilo o lume întreagă, veridică, în care cititorul să vrea să pătrundă, să se arunce uitând de foame, de sete, de condiționările care îl îngrădesc. Lui Sergiu Ciocârlan i-a reușit din plin acest pariu cu cititorul. „Miercurea patimilor” este, înainte de toate, un roman de idei. De idei, dar și de adevăruri. Adevăruri care ne privesc îndeobște pe noi, românii și mai ales pe noi, creștinii...Dați un click aici pentru detalii. Mai jos vedeți o fotografie inedită a teologului Rizea Dobre, din 1971. Era tradiția prin acei ani, să facem schimb de fotografii, la absolvirea seminarului, noi, colegii de an, dar și colegii mai mici, cărora le eram șefi de meditație. Fiecare dintre noi avea un pseudonim, așijderea unui "nume de scenă", în vremurile de astăzi. Fotografia din dreapta, î-l reprezintă pe teologul de atunci ("țiganul Rizea", așa il dezmierdau colegii, datorită tenului pielii sale cam bronzate, înaintea absolvirii seminarului STBz (Buzău), promoția 1971, oferită de autor, cu dedicație (a se vedea încrisul, de pe vers-oul fotografiei, scrisă cu mâna sa) subsemnatului, cu nume conspirativ "Joan Baptista" (fiindca eram pe'atunci crâsnic al capelei, deci un înainte-mergător al părinților profesori slujitori, care urmau a se înveșmânta înaintea serviciilor liturgice). Fotografia originală se păstrează în albumul personal al subsemnatului, și va constitui, pe veșnicie, o valoare inestimabilă, ce mi-a fost oferită de acest sfânt martir, și mărturisitor al credinței dreptmăritoare, mucenicit (asasinat) în Miercurea Patimilor, 26 aprilie, anul de Gratie al Domnului 1989, de către iehoviști, (sau poate chiar de mâna lungă a securității!!!), chiar în Gradina Maicii Domnului, România. Cu profundă plecăciune, mucenicule al lui Hristos, al tău umil frate co-slujitor, (pr). Constantin Alecse, Los Angeles, California, USA (18 Februarie 2014). Mai multe detalii aici. Cartea Miercurea patimilor va fi lansata in seara asta la conferinta Avva Justin Pârvu și Sfinții Închisorilor.

O selectie din conferinta dedicata Sfintilor Inchisorilor, din catedrala de la Baia Mare (17 noiembrie 2013), cu ocazia lansării romanului „Fără frică: despre curajul mărturisirii lui Hristos” de Sergiu Ciocarlan

Vorbitori (in ordinea cronologica a discursului): Ciprian Voicila, sociolog; Sergiu Ciocarlan, scriitor; Danion Vasile, teolog; Parintele Serafim de la Casiel. In cuvantul meu am evocat, in special, personalitatea extraordinara a Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa.

CONFERINTA - Exemplul de credinta si de patriotism al sfintilor inchisorilor comuniste, evocat in Baia Mare

Au fost dispretuiti, batjocoriti si chiar torturati, dar n-au cedat in lupta lor pentru apararea neamului si valorilor crestine, chiar daca in cele din urma unii au platit cu viata. Calauziti in jertfelnicia lor de iubirea pentru Dumnezeu si dragostea de neamul romanesc, Sfintii inchisorilor comuniste au devenit adevarate modele demne de urmat in aceste vremuri tulburi. Amintirea lor a fost readusa in atentia celor prezenti ieri, 17 noiembrie, in Catedrala Episcopala „Sfanta Treime” din Baia Mare, in cadrul simpozionului referitor la rezistenta anticomunista. „Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal ziditorul, dar mai cred si-n neamul meu, infratit cu dorul. Cred in sfinti, dar si-n voinici, cred in flori si-n cremeni, caci tacutii mucenici cu haiducii-s gemeni”, e „crezul” izvorat din zbuciumul sufletesc al poetului Radu Gyr, trecut prin teroarea temnitelor comuniste. Acelasi crez l-au purtat in inimile lor si ceilalti mucenici si marturisitori din inchisorile comuniste. Au avut taria sa lupte pana la final, ajungand in cele din urma biruitori. Chiar daca au existat si „caderi” in urma presiunilor fizice si psihice prin care au trecut in temnitele comuniste, au stiut sa se ridice si sa nu renunte la idealurile lor. In timp ce unora dintre noi a ajuns sa „ne fie rusine chiar si sa recunoastem ca suntem romani”, Sfintii inchisorilor comuniste nu s-au lepadat de adevaratele valori: iubirea de neamul romanesc si dragostea de Dumnezeu. Memoria Sfintilor din inchisorile comuniste romanesti a fost reinviata aseara, 17 noiembrie, in Catedrala Episcopala „Sfanta Treime” din Baia Mare acolo unde numerosi credinciosi s-au adunat pentru a-i cinsti asa cum se cuvine pe „noii marturisitori si mucenici romani”. „Noi traim niste vremuri in care sub diferite influente a ajuns sa ne fie teama sa mai recunoastem ca suntem romani, nicidecum nationalisti. A fi nationalist, adica a-ti iubi neamul din care te tragi, a devenit un cuvant de rusine, un soi de plaga. Sfintii inchisorilor, elita acestui neam care a fost decimata, distrusa in temnitele comuniste timp de 40 de ani, nu doar ca nu se rusinau de faptul ca sunt romani, ci o spuneau cu glas tare”, a aratat sociologul Ciprian Voicila. Credinta in Hristos a fost cea care le-a dat forta celor din inchisorile comuniste sa nu cedeze. Celula in care au fost inchisi au transformat-o de multe ori intr-o chilie, iar temnita „in manastire”. Multi dintre monahii ortodocsi care au trecut prin inchisorile comuniste marturiseau ulterior ca acele trairi duhovnicesti profunde din temnitele comuniste nu le-au mai intalnit in libertate. „Atunci cand vorbim despre inchisoare sau ne gandim la o inchisoare, probabil avem aceasta idee de suferinta, de groaza a atmosferei care era acolo, dar citind marturiile lor vedem ca toata suferinta si tortura fizica sau psihica la care au fost supusi au transformat-o intr-o perspectiva crestina. Am vazut ca isi aveau idealurile specifice varstei lor, vedem ca celule inchisorii i-au inteleptit si i-au facut sa treaca peste toate greutatile pe care le-au intampinat pentru ca au avut aceasta putere a Duhului pentru ca ei au trait in Hristos si s-au lasat traiti de catre El”, a spus preotul Cristian Stefan, consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. In cadrul simpozionului, desfasurat chiar in ziua in care s-au implinit 50 de ani de la plecarea muceniceasca la ceruri a parintelui Daniil Tudor, au fost evocate mai multe figuri ale celor care au dus o viata plina de sfintenie: parintele Justin Parvu, parintele Arsenie Boca si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. „Intr-adevar, acesti dispretuiti, acesti paria, calcati in picioare, batjocoriti, infometati in fel si chip, au ajuns in imparatia cerurilor si se roaga lui Dumnezeu pentru noi. Parintele Gheorghe Calciu la un moment dat era numit parazit. In blocul in care locuia, scria la avizier, se pusese un anunt: «sa scapam de parazit», pentru ca iubind adevarul, acesti eroi ai credintei erau considerati de trepadusii vremii lor, paraziti. Tot parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a spus un cuvant profetic: or sa se bata cu noi si morti, dar noi vom fi alaturi de voi si va vom apara si morti vom izbandi. Ei bine, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a vrut ca noi, sa marturisim despre ei, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa ne indeamna sa purtam in sufletele noastre marturia lor, si in momentul in care noi ii purtam in inimile noastre, ei au biruit”, a punctat teologul Danion Vasile. Lectia pe care credinciosii trebuie sa si-o atribuie e asa cum spunea teologul Danion Vasile, ca „vietuind in Hristos, buturuga mica rastoarna carul mare”. Chiar daca n-au fost deocamdata canonizati, sfintenia mucenicilor din inchisorile comuniste a ajuns sa fie recunoscuta de foarte multi credinciosi, mai ales ca marturie stau si numeroasele minuni care se intampla la raclele cu sfintele lor moaste. Evenimentele dedicate „sfintilor inchisorilor” vor continua si in aceasta saptamana. Astfel, marti, 19 noiembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultura se va discuta despre Sfantul Iov de Uglea, iar miercuri, 20 noiembrie, de la ora 18.00 la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, tema conferintei va fi „Din temnite spre sinaxare. De la Valeriu Gafencu la parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa”. Vedeti video : aici.

Editura Areopag a lansat un roman exceptional si un scriitor remarcabil: „Jertfa unui preot mucenic. Miercurea patimilor” de Sergiu Ciocarlan

Note de lectură despre un roman total. Scriu febril, condus de firul narativ al romanului. Arunc pe hârtie gândurile pe care mi le suscită lectura. Primul meu gând a fost să scriu cea mai scurtă prezentare a unui roman. Aș fi scris așa: Adevăr + Libertate = mucenicie pentru Hristos. Ar fi cea mai bună carte de vizită a romanului, dar și a autorului său. Văd „Miercurea patimilor” în aceeași familie cu alte două cărți: „Struțocămila” lui Vladimir Volkoff și cu „Audiență la un demon mut” a părintelui Savatie. Mă surprinde stilul: dens, fără să fie obositor. Mai presus de toate, convingător, o calitate pe care puține romane o satisfac. Cel mai dificil lucru pentru un scriitor este să creeze ex nihilo o lume întreagă, veridică, în care cititorul să vrea să pătrundă, să se arunce uitând de foame, de sete, de condiționările care îl îngrădesc. Lui Sergiu Ciocârlan i-a reușit din plin acest pariu cu cititorul. „Miercurea patimilor” este, înainte de toate, un roman de idei. De idei, dar și de adevăruri. Adevăruri care ne privesc îndeobște pe noi, românii și mai ales pe noi, creștinii. Toate adevărurile exilate din manualele de istorie a României și din istoria recentă a bisericii glăsuiesc aici puternic, chinuitor pentru cititorul în care mai pâlpâie o conștiință. Declinul nostru a început odată cu ocupația sovietică. Reeducarea a început în închisoarea de la Suceava, dar se continuă cu noi și peste noi și acum. S-a transformat, hiperbolic, într-o reeducare de masă. Zeci de ani noi, părinții noștri, bunicii noștri am trăit într-o lume sufocată de o ideologie materialistă și lipsită de Dumnezeu, care se baza pe frică. Din frică românul își dezvoltase un comportament schizoid, duplicitar: „lăuda partidul alături de lăudaci şi înjura partidul cu reacţionarii”, cum scrie autorul acestui roman. O deprindere care se face simțită și astăzi, la toate nivelele existenței. „Miercurea patimilor” este o carte despre frică, dar și despre exorcizarea fricii prin alegerea unei vieți și mai ales a unei morți pentru Hristos. Cine citește romanul de față are șansa unică de a înțelege întregul proces prin care România a fost schimbată la față în rău, urâțită, boită cu o cosmetică întotdeauna importată. Este procesul involutiv de la Statul-Milițian la Statul-Big Brother. În perioada ceaușismului elita noastră s-a bucurat de „facilitățile”, „libertățile” pe care le punea la dispoziția individului statul comunist. Au plecat la specializare în Occident, întorcându-se ca agenți ai ideologiilor occidentale: au respins materialismul dialectic, dar au devenit promotori ai consumerismului, fiind preocupați permanent de politicile și strategiile de recalibrare a sistemului. Au contribuit din plin la crearea în rândul nostru a acelor nevoi artificiale, nevoi de care nu aveam nicio nevoie. S-au întors aici cu idei cvasiliberale pe care au încercat să le împământenească, în funcție de context: dacă nu putem avea democrație reală, măcar să avem și noi perestroika noastră. În paranteză fie spus, pseudoliberalismul le-a afectat, unora dintre cei plecați în acei ani la burse, și conștiința dogmatică/eclesială: au devenit promotori ai ecumenismului, în care văd o modalitate de a fi și noi „cu lumea bună”, „în rând cu lumea”. Cartea retrezește la viață o Românie sumbră în care preoții trebuiau să propovăduiească sloganurile comunismului, să trăiască timorat, cât mai șters cu putință pentru a nu intra în raza de acțiune a Ochiului sauronic al sistemului. Cuvintele cheie, cuvintele de ordine - pe cât de găunoase, pe atât de vitale - erau: partidul, progresul, „conducătorul iubit”, clasa muncitoare, „tezele din iulie”. O Românie în care oamenii „vedeau foarte bine că ceea ce se spune la biserică e la fel cu ceea ce spune partidul”. Este acea Românie în care Paul Goma căuta un preot curajos care să îi boteze băiatul, iar părintele Gheorghe-Calciu era caterisit de propriii frați întru Hristos pentru „vina” de a înfrunta prin cuvânt dărâmarea bisericilor. Ca Sandu Stoenescu, personaj din romanul de față, care „strigase în gura mare în 1964 că biserica mare a Cuvioasei Parascheva va fi dinamitată şi pe locul ei se vor construi blocuri”. Este România protoiereului Haritonovici, în al cărui nume stă ascunsă partea ocultă a destinului României postbelice. Compromisul unei părți din ierarhia bisericii cu puterea comunist-atee e vechi. Czeslaw Milosz laureat al premiului Nobel pentru literatură (1980), în volumul său „Gândirea captivă”- carte de căpătâi pentru cei care vor să înțeleagă mutațiile pe care le-a provocat în mintea umană comunismul - scria: „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii - crude, ce-i drept - care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului.” În măsura în care „Miercurea patimilor” exprimă toate aceste adevăruri pe care Sistemul le sufocă în continuare, romanul este o carte periculoasă. Părintele R. se ridică împotriva întregului angrenaj al dictaturii, mergând până la capăt. Are puterea să o facă pentru că libertatea sa lăuntrică nu are un temei social. Părintele R. refuză libertatea de expresie și, în general, „libertățile” după care aleargă omul în calitatea sa de zoon politikon (Aristotel), de ființă socială. Libertatea părintelui se înrădăcinează în Adevăr și amândouă au un nume: Iisus Hristos. Crezul său ne apare limpede încă de la primele pagini: „Oamenii sufereau aici şi el voia să sufere cu ei, să poarte poverile lor, asta îi cerea sufletul, inima care L purta pe Hristos Cel ce suferise pentru întreaga suflare. Nu înţelegea misiunea în afara graniţelor ţării, adică acolo unde nu era co­munism, unde prigoana împotriva credinţei nu era aşa dezlănţuită ca aici, unde oamenii nu erau forţaţi să creadă în progres, în ştiinţa care dezvăluia că există cosmos, dar nu există Dumnezeu. Ce era mai grav din punct de vedere existenţial decât să trăieşti zi de zi într o ţară unde o mână de oameni pusese mâna pe putere şi falsificaseră totul, de la cifrele producţiei anuale până la trecutul recent, încât bietele generaţii care credeau că deschid ochii în lumea plină de promisiuni a partidului se tran­­s­formau în cobai, în articole de studiu al psihologiei maselor, fiind supuse unor ma­nipulări atât de grosolane prin evidenţa pe care finalitatea lor o prezuma!” De aceea „Miercurea patimilor” este și un roman despre libertate, din care cititorul învață sau își reamintește că singura libertate veridică, existențială, se obține numai în Hristos și prin Hristos. Romanul este unul cum puține sunt în literatura română: apologetic. Testul ultim al personajului principal, proba finală pe care va trebui - mai devreme sau mai târziu - să o dăm și noi, ca neam și creștini, este proba martirajului. Singura garanție a libertății, spunea părintele Nicolae Steinhardt, este curajul fizic în fața morții. „A fi ortodox înseamnă a avea curaj. Laşii nu pot fi ortodocşi. Cum poate mărturisi Adevărul un laş?” se întreabă, pe bună dreptate, autorul. Părintele R. primește de la Dumnezeu puterea de a trece peste ultima probă pentru că a fost un om care s-a autoeducat ca spirit liber - intrând în dialog cu marile cărți ale umanității, cu geniile culturii universale, dar mai cu seamă cu Sfinții Părinți - și s-a identificat cu acea Românie din străfunduri: România martirilor pentru Hristos și pentru neamul românesc. Singura Românie care nu a făcut compromisul cu puterea politică, adică nu a bătut palma cu stăpânitorul acestei lumi: „Româ­nia este un astfel de peisaj cu multe morminte necunoscute. Pe aceste morminte trăim noi şi fără aceste morminte n am fi fost. Dacă ei s ar fi temut, aşa cum se tem astăzi cei mai mulţi, ce s ar fi întâmplat cu acest pământ? Am fi fost ţărână proastă, bătută de vânturile pustiitoare ale Apusului, şi n ar fi crescut nimic din noi. Un neam există dacă există în el curajul de a se jertfi, iar Hristos a binecuvântat această jertfă pe care stă Biserica. Fără identitate, fără paşi în istorie, fără Hristos, fără libertate. Ce trist! Nu Occidentul este modelul, ci aceste morminte, suferinţele oamenilor care devin rugăciuni pline de bună mireasmă”. În inima creștinului care a citit aceste rânduri reverberează spontan versurile poetului-mucenic al închisorilor, Radu Gyr: „Morminte dragi, lumină vie,/ Sporite'n-tr-una an de an,/ Noi v-auzim curgând sub glie, / Ca un șuvoi subpământean. (...) Ascunse-n lut, ca o comoară,/ Morminte vechi, morminte noi,/ De vi se pierde urma-n țară,/ Vă regăsim mereu în noi! (...) Nu plângem lacrima de sânge,/ Ci ne mândrim cu-atâți eroi./ Nu! Neamul nostru nu va plânge,/ Ci se cuminecă prin voi. („Imn morților”) Singura libertate adevărată este aceea pe care o capeți asumând suferința pentru Hristos, Crucea – aceasta este înțelepciunea care se desprinde din acest roman. În timpul Postului Mare, părintele R. ține o cateheză, avertizându-i pe enoriașii săi, în special pe tineri: „Cultura europeană este îmbibată de arianism, copiii mei. De aceea ei, occidentalii, prin Varlaam de Calabria, l au respins pe Sfântul Grigore de Palama. O cultură care nu înţelege inima şi rugăciunea din inimă este o carcasă inutilă pe care noi o purtăm la recomandarea unor profesori şi pedagogi pe umerii noştri. E rea în sine cultura? Nu. Cultura este un atu, dacă ea se edifică pe Cuvântul cel întrupat”. Autorul se întâlnește aici cu reflecțiile Sfântului Iustin Popovici despre arianismul culturii europene moderne. O temă extrem de actuală despre care nu s-a dezbătut suficient. Sfântul Iustin Popovici a surprins esența arianismului, identificând și efectele sale care se resimt până în prezent: „Ideea de bază a lui Arie este aceea că Hristos nu este Dumnezeu. (...) Ce este în realitate arianismul? De unde se trage? - În ce privește latura lui metafizică, el își are rădăcinile în satanism, iar în ce privește latura lui psihologică, în raționalism. Arianismul este o încercare de a impune metodele și mijloacele filozofiei după om ca metode și mijloace de cunoaștere a lui Hristos și de cunoaștere a lui Dumnezeu; de a pune mintea omenească cea păcătoasă ca măsură a lucrării divino-umane a lui Hristos în har; de a face ca legile raționaliste (categoriile) ale lui Aristotel să înlocuiască legile creștine ale Duhului Sfânt”.1 Arianismul culturii moderne a Europei a generat papismul, kantianismul, etica despărțită de credința în Hristos, autonomizată, protestantismul (Sf. Iustin Popovici- „Protestantismul l-a depășit în arianism chiar și pe Arie”), relativismul metafizic, relativismul moral. Am scris în titlu că „Miercurea patimilor” este un roman total. Aduc un nou argument: este o scriere care readuce în memoria colectivă viața cotidiană din comunism și, din acest punct de vedere, este un roman antropologic. O viață complet necunoscută tinerilor de azi, de neînțeles pentru ei. Cititorul care a trăit fie și puțin în comunism regăsește nostalgic nume, obiecte, stări afective, fapte sociale de atunci: „magnetofoane Tesla, aspiratoare Electro Argeş, pungi cu Vegeta, lanterne Elba, frigidere Fram, cutii cu Perlan albastru, săpun Cheia, ţigări Mărăşeşti, Carpaţi, BT, Papastratos, motorete Mobra, trotinete, baterii Focus, biciclete Torpedo, sticle de cabernet bulgăresc, coniac Vrancea, benzi magnetice „BASF”, aparate de radio Gloria, pantofi Guban, cizme de piele Clujana, cutii cu rahat Adakaleh, calupuri de halva cu cacao, caiere de vată de zahăr, bilete de tramvai cu cinci călătorii de 1,25 lei, muşchi ţigănesc, cozile la care stătea ore şi se lupta pentru o găină roca, pentru un kilogram de portocale, pentru un bilet la Atenţie la pana de vultur!, la Comoara din Lacul de argint sau la Jandarmul şi extratereştrii, cartela de pâine, de ulei şi făină”. Citind această înșiruire sufletul ți se învăluie de nostalgie. Nu e nicidecum nostalgia după orânduirea comunistă. Te întorci dureros la starea copilăriei sau a adolescenței în care credeai că toți oamenii sunt buni și toate drumurile vieții îți sunt deschise. Părintele R. moare mucenicește în Miercurea Patimilor, refuzând rolul de informator al securității. Și ca orice mărturisitor al lui Hristos, îi înspăimântă pe torționarii săi și de dincolo de moarte. Starețul Zosima din „Frații Karamazov” este proiecția literară a Starețului Ambrozie de la Optina. Are ceva din personalitatea sa și totuși este diferit. Părintele R. i-a fost inspirat autorului de un mărturisitor în carne și oase: părintele Rizea Dobre, care a fost asasinat pe data de 26 aprilie 1989. Nu a apucat să își scrie memoriile. Sergiu Ciocârlan a reușit să îi scrie, într-un fel, într-o manieră inconfundabilă viața. Este primul scriitor român care s-a încumetat să creeze un roman inspirat din viața unui mare mărturisitor. Un roman ca un imn de laudă închinat mucenicilor pentru Hristos, din secolul XX. A făcut-o admirabil și, de aceea, merită toată considerația noastră. Ciprian Voicilă. Note: 1.Cf. Sfântul Iustin Popovici – Omul și Dumnezeul-Om; Editura Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2010, pp. 187-189.