Cosmin Budeanca: Victor Roşca, „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste

Semnalez apariţia cărţii semnate de dl. Victor Roşca, „Experimentul Târgşor” - începutul represiunii comuniste, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2011.

Ceea ce s-a întâmplat în penitenciarul de minori Târgşor între 1948-1950, „Experimentul Târgşor” cum îl numeşte autorul, este parte din fenomenul complex al „reeducării” care a avut loc în mai multe închisori comuniste. El a avut, însă, câteva
caracteristici aparte. În primul rând vârsta „subiecţilor”, care erau, la acel moment, elevi de liceu. În al doilea rând faptul că deşi la Târgşor a fost o reeducare nonviolentă, o parte dintre cei de acolo au ajuns „personaje” importante, ca victime sau ca agresori în „reeducarea” violentă care a avut loc în anii următori în alte închisori (Piteşti, Gherla, Peninsula, Târgu Ocna ş.a.).

„Experimentul Târgşor”, s-a aplicat timp de trei ani asupra a circa 800 de elevi de liceu, utilizându-se ca stimuli în special avantajele şi pedepsele. În acelaşi timp, cei care şi-au manifestat deschis opoziţia faţă de acţiunea de reeducare au fost trimişi disciplinar în alte închisori, sau au fost izolaţi în camere speciale, în condiţii inumane.

Cartea reprezintă pentru cei care au trăit anii comunismului o bună ocazie pentru a rememora ce a fost, iar pentru cei care s-au născut mai târziu, o şansă de a cunoaşte o pagină tragică din istoria recentă a României şi cum, împotriva tuturor greutăţilor, câteva sute de tineri au reuşit să-şi păstreze demnitatea.

Despre volum Victor Roşca afirmă: „Am scris această carte ca un omagiu adus generaţiei de adolescenţi, elevi de liceu, care au avut curajul să se opună dictaturii comuniste şi să refuze colaborarea cu diavolul, atunci când majoritatea populaţiei se supunea cuminte, cedând în faţa forţei brutale.
Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viaţă şi de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare să vă facă să visaţi. Fără să simţiţi, sunteţi purtat prin multiple hăuri ale urei umane unde riscul de a vă cutremura este real.”

Cartea a apărut cu sprijinul Fundaţiei ASPERA (www.aspera.ro).

Despre autor: Victor Roşca s-a născut în 17 decembrie 1926, în satul Râuşor, judeţul Braşov. Studii: Liceul „Radu Negru“ din Făgăraş; Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca (absolvită în 1969).
Profesia: inginer. A fost deţinut politic între anii 1948-1951; 1959-1963.
A fost arestat în 28 iunie 1948, în timpul examenului de bacalaureat şi condamnat la 2 ani de închisoare corecţională. A executat pedeapsa în Penitenciarul Târgşor. În 28 iunie 1950 i s-a prelungit detenţia şi a fost eliberat în 1951 din Penitenciarul Ploieşti.
După eliberare i se impune domiciliu obligatoriu în satul natal (1951-1952).
În 1958 este exmatriculat din anul 5 de facultate pentru că fusese deţinut politic. În 1959 este arestat pentru manifestări legate de Revoluţia din Ungaria şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională. A executat pedeapsa în lagărele de muncă din Balta Brăilei şi a fost eliberat în 1963 de la Formaţiunea Ostrov în urma unui decret de graţiere.
După eliberare au continuat şicanele din partea autorităţilor, până în 1988 când reuşeşte să plece împreună cu soţia în vizită la una din fete în Canada şi se decide să ceară azil politic.
Victor Roşca este întemeietorul şi redactorul-şef al revistei literare Candela de Montreal pe care o editează în Montreal, Canada, din anul 1997.
A mai publicat Moara lui Kalusek - Începutul represiunii comuniste, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2007.

Victor Rosca despre marturisitorul Virgil Maxim

"In august 1948 a fost transferat de la penitenciarul Aiud la penitenciarul Targsor al doilea lot de detinuti politici, fosti elevi de scoli secundare la data arestarii, toti vechi puscariasi. Cu acest lot a venit si Virgil Maxim, fost elev la Scoala Normala din Buzau, condamnat de instanta militara inca din 1941 la 25 de ani de munca silnica. El a fost introdus in camera cu ceilalti sapte elevi.


Virgil Maxim era renumit in inchisorile politice prin tinuta sa incadrata de o
disciplina morala exemplara. Acest stil de viata insusit de multi tineri aflati in puscariile politice, mai ales in perioadele de paroxism ale regimului de exterminare prin infometare, consta in indeplinirea preceptelor biblice, de acceptare a sacrificiului personal in folosul celui mai nevoias. Se renunta la haina, la bucatica de paine sau la medicament in beneficiul unui bolnav sau al celui care, la un moment dat, s-ar fi aflat intr-o situatie dificila. De regula, detinutul pedepsit avea dreptul doar la o portie de mancare la trei zile. Totul se facea in numele iubirii aproapelui, asa cum ne indeamna invatatura crestina.

Intre tinerii adepti ai acestui stil de viata, arestati inainte de 1945, erau si studentii Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, elevul Iulian Balan, muncitorul Sebastian Avram si altii, care au dus in puscarii o viata comparabila cu a sfintilor. Ei puneau trairea morala crestina inaintea preceptelor politice pentru care fusesera arestati.

Virgil Maxim era un tanar de 26 de ani, cu o constitutie fizica armonioasa si o fire blanda, cu fata permanent luminata de un suras discret. Intrucat fusese incarcerat in acceasi celula cu elevii din Buzau, asista vrand-nevrand la sedintele de reeducare conduse de Spirea Dumitrescu. Intr-o zi, directorul adjunct, rasfoindu-I dosarul, gaseste marcata atitudinea lui mistica. Nerabdator sa-l cunoasca, il acosteaza la prima sedinta:
- Tu esti Virgil Maxim?
- Da, eu sunt Virgil Maxim!
- Pentru sedinta urmatoare, tu vei prezenta referatul! Iti alegi o tema din cartile distribuite!
Virgil Maxim, luat prin surprindere, nedumerit, stanjenit de autoritatea directorului adjunct, ii raspunde oarecum nehotarat:
- D…a…!
- Bine. O sa te ascultam, a conchis scurt tovarasul Vasilache.

A accepta sa dai lectii de ateism detinutilor politici intr-o inchisoare comunista in anul 1948 era o adevarata sinucidere morala. In conceptia detinutilor politici, aceasta era coborarea primei trepte spre dezastrul capitularii.

Pentru Virgil Maxim dilema nu era intre a prezenta sau a refuza sa tina prelegerea. Decizia fusese deja luata. Problema care-l preocupa din momentul in care spusese “da” era alegerea subiectului in perspectiva impactului pe care l-ar avea atat asupra celor sapte adolescenti, pana atunci convinsi ca cedarea era unica solutie a prizonierului politic, cat si asupra opresorilor, ca sa nu le atate mania.

Dupa o saptamana de cautari, framantari si insomnii, a venit ziua scadentei. Subiectul era ales. Ideile expunerii erau conturate. Mai trebuia doar sa aleaga cuvintele cele mai potrivite. O confruntare cu reprezentantii dictaturii proletare l-ar fi putut costa viata. Temnicerii nu se limitau la chinuirea trupului, ci incercau din rasputeri sa zdrobeasca sufletul detinutului, sa-l supuna, inspaimantandu-l, fiindca unde incepe frica, dispare curajul infruntarii.

In sala, in afara celor doi directori si a celor sapte elevi din Buzau, mai venisera sa asiste prim-gardianul Vitzel, seful sectiei Mosh Dumitrache si grefierul Coman.

Virgil Maxim, cu emotia bine stapanita, a scos din buzunar Noul Testament, o carte prohibita in puscarie, si a citit din Epistola Sf. Apostol Pavel catre Romani, capitolul XIII: “ Nu este stapanire decat de la Dumnezeu… Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare, celui cu vama, vama, celui cu teama, teama, celui cu cinstea, cinste. Nimanui cu nimic sa nu fiti datori decat cu iubire unul fata de altul; cel ce il iubeste pe aproapele a implinit legea.”

Sfidarea era dubla: mai intai cutezanta de a scoate din buzunar o carte interzisa in puscariile comuniste, apoi indrazneala de a cita din Noul Testament intr-o alocutiune ce trebuia sa serveasca educatiei ateiste.

Virgil Maxim a vorbit de supunerea fata de stapanire, dar si de darurile iubirii crestine in opozitie cu ura atatata de Partid in politica luptei de clasa.

La terminarea expunerii, in linistea salii nu s-a auzit decat respiratia lui de despovarare. Elevii pareau inmarmuriti. Frica le anchilozase intreaga fiinta. Oamenii administratiei inlemnisera si ei, buimaciti de intamplarea neasteptata”.

( Victor Rosca- Experimentul Targsor- inceputul represiunii comuniste, editura Curtea Veche, 2011, pp.24-27)