Joi, 18 Februarie 2010 19:24
(Preluat din
Ziua Veche)
Ascultati
aici inregistrarea intalnirii din data de 5 februarie 2010, care a avut loc la Muzeul Taranului Roman, privind viitorul expunerii Horia Bernea. Inregistrarea a fost postata de domnul Victor Roncea.
Cititi si:
Din blogosfera Ortodoxa
Claudiu Tarziu
Victor Roncea
Editura Predania
NapocaNews
A treia forta
Arta licitata
Laurentiu Dumitru
hristosestealstrainilor.blogspot.com
Marius Vasileanu
Din blogosfera heterodoxa
Observatorul culturalDilema veche
Catavencu
Observator cultural
Am aflat recent ca, “potrivit proiectului initiat de actuala conducere a Muzeului Taranului Roman din luna mai 2010 se va trece la strangerea expunerii Horia Bernea”. Pentru “renovari”. Inainte de a fi impachetata, expunerea Bernea va fi “fotografiata, filmata si expusa in mediul virtual, pe internet”. Expunerea Bernea ilustreaza modul in care crestinismul se regasea in structura vietii cotidiene a taranului roman. Dupa cum observa pictorul Sorin Dumitrescu: “Cine se atinge de nucleul expunerii Bernea atenteaza la identitatea muzeului, caci nu ne putem imagina un taran roman ateu. Asistam practic la o noua moarte a creatorului Muzeului”. Si asta pentru ca, inspirat de opera etnografica si antropologica a tatalui sau, Ernest Bernea, pictorul Horia Bernea a gandit Muzeul Taranului Roman nu ca pe un loc unde sa expuna in vitrine pitorescul local, ci ca pe un centru de iradiere a Romaniei profunde. Parcurgand salile concepute de Horia Bernea intelegeai de ce, intrebat de un etnograf despre cat cere pe fereastra casei sale, un taran roman a raspuns: “Nu pot s-o vand, domnule, ca prin ea am vazut toata viata mea cerul.”
Desfiintand ce a mai ramas din Muzeul Taranului Roman asa cum a fost el conceput de Horia Bernea, actuala conducere “dilematica” a muzeului sterge ultimele urme muzeografice ale unui om, Horia Bernea, si ale unei traditii intelectuale interesate de cum vedea taranul roman cerul. E, intr-un fel, normal ca acest lucru sa se intample astazi. De douazeci de ani elitele noastre, oligarhii politici, mogulii economici si minigarhii intelectuali, nu fac decat sa evacueze ultimele ramasite ale Romaniei vechi. Pretextul e ca, oricum, romanii au fost dintotdeauna niste violatori, betivi, lenesi si nespalati a caror istorie nu valoreaza nici cat o varza de Bruxelles. Comunistii au ucis Romania veche. Elitele neoliberale o evacueaza in virtual. O filmeaza, o catalogheaza si o stocheaza intr-un fisier, criogenata pentru generatiile – de extraterestri probabil - viitoare.
Dupa epoca masacrelor sistematice (’44-’64), dupa deceniile complicitatilor si pervertirii calculate (’65-‘89), poporul roman a cunoscut, dupa 1989, epoca evacuarii in virtual. Totul, de la istorie la literatura, si de la religie la familie, a fost “rescris” astfel incat sa nu ne mai ramana nimic solid, niciun punct de rezistenta, nicio icoana, niciun criteriu. Sub pretextul diverselor “procese” istorice prin care ar trebui sa trecem, de la cel de “restructurare” la cel de “integrare”, si de la cel de “privatizare” la “procesul comunismului”, conducatorii nostri ne-au rescris ca simpla fictiune politica pe baza careia pot accesa fonduri UE/FMI.
Daca “renovarea” Muzeului Taranului Roman e un bun pretext pentru a scapa de “crucea lui Bernea”, care depune marturie pentru o Romanie a taranilor crestini, “privatizarea” a fost doar un pretext pentru a rescrie infrastructura economica a Romaniei, pentru a transfera in buzunarele catorva intreaga economie nationala. Lipsiti de putere economica datorita unei legislatii care penalizeaza micul intreprinzator onest sau taranul harnic, romanii au trait democratia ca pe o noua modalitate de a fi tinuti sub control. In contextul unei vieti economice si culturale dominate de oligopoluri, democratia romaneasca a ultimilor doua decenii nu a fost decat un mod de a ne evacua in virtual, in zona optiunilor lipsite de miza, libertatea.
In contextul unui regim al carui rol e acela de a rescrie democratia intr-un cod (de bare) autoritar, “procesul comunismului” a devenit, in mod deloc suprinzator, vehicul pentru practici comuniste, pentru trafic de influenta, pentru sinecuristi si pentru santaje. In loc de a fi parte a unei campanii pentru restabilirea adevarului istoric si a criteriilor de judecata care ne-ar permite sa fim liberi, “procesul comunismului” a devenit, sub obladuire prezidentiala, parte a algoritmului politic care intretine minciuna si coruptia in Romania. Lichidarea fizica a luptatorilor anticomunisti din anii '50 e desavarsita, astazi, de lichidarea discursiva a adevarului pentru care au luptat martirii anticomunisti. Ambele operatiuni s-au facut prin "decret" de sus si cu ajutorul politrucilor vremii, gata oricand sa elimine in virtual crucea din miezul lucrurilor.
Se pare ca, printre intentiile celor care si-au facut trambulina academica din oasele detinutilor politici, se numara si infiintarea unui “departament” pentru “memoria si nostalgia comunismului”. Nu stiu cum poate un institut public sa “cerceteze” nostalgiile cuiva. Nu stiu ce politruc orwellian s-ar putea dedica unei asemenea activitati. Si nici in ce scop. Dar stiu ca, atat timp cat va exista in Romania un astfel de “minister al nostalgiei”, e semn clar ca cineva, acolo sus, ne vinde.
Nascut in 1974 la Iasi, poet, eseist, traducator, Mircea Platon este in prezent doctorand in istorie la Ohio State University. Autor, printre altele, al lucrarilor Ortodoxia pe litere (2006) si Cine ne scrie istoria (2007), Mircea Platon este unul dintre cei mai profunzi si originali ganditori conservatori ai momentului.
Daniel Turcea a zis ca: cerul/
e o pasăre/
în Dumnezeu.
E cel mai bun comentariu la tabloul de mai sus, pictat de Bernea.
Peisajul si poemul au fost culese de aici.
Despre Daniel Turcea, poetul cu cele mai adanci ganduri prefirate, puteti afla mai multe de aici.
Horia Bernea l-a pictat pe Daniel cum statea si astepta la poarta Imparatiei:
Tot Bernea a schimbat la fata muzeografia romaneasca punand in miezul ei chipul Mantuitorului si Lemnul invierii noastre.
Iarna e anticamera sarbatorii Nasterii Domnului. Mai importanta chiar decat propria noastra nastere. Sau: adevarata noastra nastere.
Si este un timp al anamnezei, un prilej de a face un mic plonjon in memoria noastra si de a scoate la suprafata ei evenimentele semnificative. Cat bine am facut in anul ce sta sa se piarda in vesnicia monolitica a trecutului si cat rau?
Se trezesc in sufletul nostru bunii samariteni care ne-au intins o mana, cand bataia de aripa a neființei ameninta sa ne inghete inima. De Craciun stau, nevazuti, la masa cu noi, uneori mai prezenti, mai pregnanti decat noi insine.
Un astfel de Om a fost pentru mine Irina Nicolau. Am vrut sa ramana o urma a intalnirii noastre aici si am descusut-o frenetic aici, spre folosul tinerilor cautatori. Pe domnul Bernea nu am avut sansa sa il cunosc indeaproape. Dar pe vremea directoratului sau de la cercetator si muzeograf pana la pompier sau femeie de serviciu angajatii Muzeului Taranului traiau participativ, intr-o comuniune. Foarte putini erau cei care se trezeau dimineata ca sa plece cu naduf la serviciu. Munca nu era blestem adamic. Era o stare de spirit.
Ea este Irina:
Irina si Bernea aveau de la Dumnezeu darul si/sau harul de a invia sufletele moarte. Dumnezeu i-a luat la El exact cand a trebuit. Nu stiu cum ar fi rezistat haosului grotesc pe care il traim acum. Poate ca acumulasera cantitatea maxima de suferinta pe care o poate duce un om. Domnul Marcel Petrisor - prieten vechi al Irinei Nicolau - citeaza adesea o vorba a lui Spinoza: omul este o suma limitata de posibilitati. Nu o vad deloc pe Irina accesand incontinuu fonduri mai mult sau mai putin europene, conditie sine qua non la ora actuala pentru orice proiect de cercetare, o matrice ineluctabila. Asa cum nu o vad scriind in limitele fixe ale corectitudinii politice, nu cumva sa se sesizeze cineva, fie ea persoana sau fie el institut. Nici pe domnul Bernea nu il vad in rol de director de mall cultural, de maestru de ceremonii, de executant al ordinelor venite de la vreun „animal politic”. Nu ii vad intr-o lume sufocata de politic. Politicul impune noi reguli de comportament. Persoanele devin brusc indivizi manipulandu-se unii pe altii, in propriile jocuri de putere. Daca ies impotriva guvernului Ponta, e un gest politic. Daca stau in casa, inmultind talantii pe care mi i-a daruit Dumnezeu, este tot un act politic. Iar daca ies in gerul de afara sa imi strig nemultumirea care ameninta sa ma si sa ne sufoce trebuie sa fiu foarte atent langa cine protestez. Nu cumva sa fie intr-o alta tabara ideologica. Nu cumva sa ii fac, involuntar, aceluia, campanie electorala. Nu vi se pare ca acest mod de a gandi este prea complicat? Prea satanic? Cand mergem duminica la Sfanta Liturghie suntem atat de atenti la detaliile care configureaza portretul interior al celui de langa noi? Sa gandeasca intru totul ca noi, sa fie un alter-ego? Eu nu as intra intr-o biserica in care toti credinciosii ar semana la perfectie cu mine. As crede ca am ajuns in iad. Crestinii sunt uniti intre ei prin Hristos, capul Bisericii, nu prin afinitatile lor elective sau prin umorile personale.
Pana una, alta, ne ramane noua, celor care i-am cunoscut pe Bernea & Irina sarcina de a ramane vii intr-o lume de strigoi, naluci, avataruri. E vremea strigoilor!- a scris odata un om care a stiut sa mearga pana la capatul crezului sau. Acum e vremea strigoilor mai mult ca niciodata. E greu sa ramai viu, nesolidificat. Adesea simt cum imi ingheata portiuni intregi de suflet. E si mai greu sa transmiti mai departe ceea ce ai invatat de la oamenii vii: viata ca stare de spirit. Cui sa trasmiti?- in primul rand. La ce bun, la urma urmei? (Ciprian Voicila)
