Cine ne va despărți pe noi de Numele preasfânt, preadulce al Domnului?
*
În vecinătatea morții, viața își recapătă limpezimea. Dacă astăzi îți vei petrece ultima zi pe pământ, toate acele momente peste care mintea ta trecea în fugă, nonșalant, devin instantanee ale vieții, grele de sens: prezența caldă a soției (alteritatea ta biblică), privirea și joaca pruncilor tăi (tu, cel de mâine, în ipostaze ontologice inedite), cuvintele pe care le răspândeai în lume mecanic, momentele de retragere în sine pentru întâlnirea cu Dumnezeu (alteritatea maximă, radicală), acele acte care te defineau ca ființă umană (de la gândurile care ți-au populat mintea până la decizia de a întinde o mână de ajutor cuiva obidit de soartă), gesturile prin care semenii tăi ți-au împărtășit dragostea și grija...
Toate erau ale tale, toate îți fuseseră dăruite, doar că tu - prins în ritmul alert al vieții - ai inceput să le uiti, să le disprețuiești.
*
Pe urmele Marelui Inchizitor, alegem pâinea în schimbul libertății iar și iar. Ne descotorosim de libertate ca de o imensă și inutilă povară.
Dacă am fi prețuit libertatea, am fi luptat pentru ea.
*
Trăim vremuri binecuvântate în care nu mai putem fi și cu Hristos și cu lumea. Și călare și pe jos, și în căruță și în teleguță, și cu varza unsă și cu slănina în pod. Sau/SAU.
De mâine vin vremuri grele, mai ales pentru oamenii în vârstă. Fiecare dintre noi are în preajma sa pe cineva singur, bolnav, neputincios. Să îl ajutăm, după puteri, convinși fiind că prin noi Hristos Însuși îi întinde o mână izbăvitoare.
Să nu ne lăsăm asfixiați de iubirea de sine, de egoism, de micime sufletească.
*
Noi experimente sociale, cu o arie de aplicabilitate foarte extinsă. Haideți să studiem comportamentul uman în condițiile în care: le impunem indivizilor să se autoizoleze cu lunile la domiciliu; le îngrădim drepturile și libertățile (la exprimare, la intimitate, la asociere); îi separăm pe liderii religioși de comunitățile credincioșilor; generăm suspiciune, ură, panică; îi anihilăm pe micii întreprinzători; impunem vaccinarea obligatorie; comutăm cadrul interacțiunilor umane din mediul real în cel virtual; îi constrângem pe oameni să se concentreze pe satisfacerea strictă a nevoilor inferioare (s-a zis cu cele superioare: nevoia de apartenență la un grup, nevoia de stimă, statut, autorealizare).
Europa întreagă este noul arhipelag Gulag. Noua ideologie globală este o combinație stranie de "Primul cerc", "1984" și "Minunata lume nouă".
*
Liturghia de astăzi a fost una dintre cele mai frumoase liturghii la care am luat parte. Am fost mai puțini, dar mai conștienți de ce ne găsim acolo.
La sfârșit, cuvântul insuflat al părintelui Radu: Sfânta Împărtășanie este cel mai puternic antidot nu doar împotriva coronavirusului, ci și a morții; nu trebuie să ne temem de moarte - acum avem mai puține motive de temere decât am avut vreodată; ei, slujitorii altarului, ne vor pomeni în continuare, rămânem în comuniunea Duhului Sfânt; ei, preoții, nu vor pregeta să îi cerceteze pe cei bătrâni și neputincioși pentru a-i spovedi și împărtăși, dacă ei vor dori asta.
Lumi paralele: creștinii strânși în jurul "altarului de vară", deși preocupați de ceea ce le poate rezerva viitorul, s-au purtat firesc: s-au împărtășit cu bucurie, și-au vorbit, s-au încurajat.
Odată ieșit pe poarta bisericii, parcă ai intra în tărâmul Nimicului, din Poveste fără sfârșit, pustiitor pentru ținuturile în care mai palpită viața. Nu există magazin în fața căruia distanțarea socială să nu creeze suspiciune rece, nervozitate, bădărănie fățișă sau chiar transgresarea regulilor specifice distanțării sociale.
Atomizarea ultimă a lumii, aceasta ne este dat să trăim în aceste vremuri. Unii se vor increde total în stat și în dispozițiile care poate vor stăvili expasiunea coronavirusului, dar vor eroda sever comuniunea umană, alții își vor pune nădejdea doar în Dumnezeu și în Biserica sa. Asta este realitatea dramatică prin care suntem nevoiți să ne mișcăm. Fiecare este liber să aleagă. Și este responsabil pentru alegerea sa. (22 martie 2020)
*
Când te rogi deasupra prăpastiei, când te rogi cu moartea suflându-ți în ceafă, mica și chinuita ta rugăciune capătă aripi, devine foc ce pârjolește totul în jur (toate înțelesurile și reprezentările dobândite din lume). Rugăciunea rămâne singurul punct de sprijin. Al tău și al lumii. Unde au dispărut acele 1000 de lucruri care îți înrobeau, până mai ieri, mintea, despărțindu-te de Dumnezeu? (Ciprian Voicilă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu