Vizitati site-ul dedicat Sfantului Ilie Lacatusu.
1. „Uită- te la ochii mei...”
Sunt o persoană din Satu Mare, care, într un moment din viaţă, am trăit o mare deznădejde. Aveam nevoie de ajutorul lui Dumnezeu cu disperare şi într- o clipă am strigat la El să mă ajute. Dumnezeu m-a auzit şi a sădit în sufletul meu dorinţa de a ajunge la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Am simţit în suflet chemarea sfântului de a merge la el pentru a mă ajuta. Ajungând la sfânt, am trăit ceva ce nu se poate spune în cuvinte. Intrând la sfintele sale moaşte, am avut nădejdea că Dumnezeu, prin sfântul Său, mă va ajuta. L- am rugat pe Sfântul Ilie Lăcătuşu din suflet, zicându- i: „Sfinte Ilie, ajută- mă!” Şi, în clipa următoare, eu fiind sprijinită cu capul de mâinile sfântului, am simţit cum sfântul parcă mă ridică încet, spunându- mi în gând: „Uită- te la ochii mei”. În clipa următoare, uitându- mă la ochii lui, am văzut cum se deschid uşor, încet, şi i- am văzut pupila ochilor vie cum s- a mişcat, uitându- se fix în ochii mei. Mi- a transmis o bucurie cerească, parcă eram ridicată de la pământ la cer, unde eram numai eu cu sfântul. Acea trăire o am ori de câte ori vorbesc despre Sfântul Ilie Lăcătuşu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această minune, care m- a întărit în credinţă, şi pentru părintele meu duhovnic O.E., care m- a sprijinit sufleteşte. Trebuie să mărturisim cu curaj despre sfinţii noştri. Asta ne o cere Dumnezeu, ne-o cer sfinţii şi e datoria noastră de creştini trăitori.
Slavă Domnului pentru toate!
(
S.A., Satu Mare)
2. Sfântul le cheamă la el pe doamnele de la Piteşti.
Sunt o creştină din Piteşti, Anca Tănase mă numesc, şi sunt martora unor minuni înfăptuite de Sfântul Ilie Lăcătuşu. Mi- am promis că voi spune lumii despre minunile lui, ori de câte ori voi avea ocazia. Şi, ca să trec la subiect, mărturisesc că în data de 28.12.2011, fiind în concediu, mi- am oferit o zi de pelerinaj pe la mănăstirile din Bucureşti, împreună cu sora mea mijlocie, dorindu- mi foarte mult să ajung la moaştele Sfântului Nectarie, care este protectorul casei noastre. Am ajuns la obiectivele pe care doream să le văd şi să le simt mai aproape spiritual, iar sora mea mijlocie găsise pe net informaţii despre moaştele sfinte ale părintelui Ilie Lăcătuşu, care se află la Cimitirul Giuleşti, şi mi- a spus: „Hai să mergem şi noi, să ne rugăm la el”. Spre ruşinea mea, mărturisesc că a fost prima oară când am auzit despre părintele Lăcătuşu. Întrucât eram în pragul disperării, soţul meu nu îşi găsise de lucru de mai bine de un an de zile, sărbătorile erau în toi, însă fetiţa mea nu se putea bucura de acestea la fel ca toţi prietenii şi colegii ei din cauza situaţiei noastre financiare din ce în ce mai precare, facturile utilităţilor şi impozitele fiind prioritare, eram conştientă că numai o minune dumnezeiască îmi mai poate aduce o bucurie de aceste sărbători. Aşa am ajuns la mormânt. Era închis în ziua de miercuri, dar o femeie care venise să se roage ne- a spus că ar trebui să venim joia, sâmbăta sau duminica, ori în zi de praznic, când se deschide racla. Însă, aflând că noi venim de la Piteşti şi nu puteam reveni a doua zi, ne- a îndemnat să scriem un acatist pe care să- l vârâm prin crăpătura zidului din dreapta, să aprindem lumânări şi să ne rugăm în faţa uşii, spunându- ne că nu vor trece două săptămâni şi vom vedea o schimbare. Am făcut întocmai, iar la o săptămână (4.01.2012) soţul meu a fost chemat la un interviu şi din 10.01.2012 (fix după cele două săptămâni) a şi fost chemat la muncă.
Fără loc de muncă era şi sora noastră cea mică, tot de aproape un an de zile, şi, poate nu o să mă credeţi, dar acesta este adevărul, în aceeaşi dată, 10.01.2012, a fost şi ea la un interviu şi deja i s- a făcut o ofertă de angajare. Astăzi este joi, 12.01.2012, zi în care se deschide racla, iar surorile şi mama s- au dus din nou la Sfântul Ilie Lăcătuşu – şi cu ele s- a dus şi fetiţa mea, Miruna Mihaela, să- i ducă sfântului un acatist de mulţumire şi un buchet de flori. Eu nu am putut pleca de la serviciu, dar sunt cu sufletul alături de ele. Voiam să închei mărturia mea, însă între timp m- a sunat sora mea şi mi- a zis că, aşteptând la coadă să intre la Sfântul Ilie Lăcătuşu, a ieşit ginerele său şi a spus că sfântul le cheamă la el pe doamnele de la Piteşti. Ele fiind singurele venite din Piteşti în această zi, a întrebat o pe fiica mea exact ce am întrebat- o şi eu dimineaţa: „Îţi este frică să pui mâna pe el?” Iar fiica mea i- a răspuns că nu – şi l- a atins cu mânuţa la care are o alergie şi sperăm că sfântul o să o vindece. Poate că plictisesc cititorul cu atâtea detalii, însă acesta este purul adevăr.
(
Anca Tanase, Pitesti)
3. „Cum am ajuns la credinţă”.
„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide.”
Sunt Gabriela şi am să vă povestesc cum am ajuns la credinţă. Trecusem de 30 de ani, dar nu ştiam de biserică decât când era vreo nuntă, vreun botez sau vreo înmormântare. Acum mă rog: „Iartă- mă, Doamne, că am trăit atâta timp fără să încerc să Te cunosc”. „Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni.”
Mama a murit când aveam 9 ani şi probabil că de atunci nu mai spusesem rugăciuni. Începusem să citesc cărţi despre fenomene paranormale, yoga, dar m- a ferit Dumnezeu să le practic. Am ajuns mai apoi la qi qong, yoga chineză, pe care ei însă o numeau medicină tradiţională chineză. În timpul acestui curs de qi qong am fost pentru prima dată la o mănăstire şi am asistat la Sfânta Liturghie, în duminica de dinaintea înălţării Sfintei Cruci. Ţin minte că am plâns atunci, dar nu ştiu de ce. Prietenul soţului meu mi- a zis să merg cu el la Mănăstirea Antim, unde era călugăr şi preot un fost coleg de facultate de- al lor (de la Facultatea de Electronică). Acesta mi- a vorbit despre experienţele lui din yoga, paranormal, ce înseamnă ele, cum a făcut apoi Teologia şi a ajuns la mănăstire din dragoste de adevăr, de Dumnezeu. A căutat cu durere, cu dragoste, cu entuziasm, a cerut, a bătut şi i s- a deschis.
Primeam totul ca un pământ însetat. Eram pregătită, uşa inimii era deschisă. Părintele Ilie Lăcătuşu m- a ajutat. Cu o seară înainte de aceasta, am stat câteva ore la rând ca să mă rog la nou descoperitele moaşte ale părintelui mărturisitor Ilie Lăcătuşu, aflate în cimitirul din cartierul meu. Odată cu ninsoarea blândă de afară, şi în sufletul meu ningeau rugăciuni fierbinţi şi întrebări: ce să fac? Care este calea pe care trebuie să merg?
Nu ştiam să mă rog, nu ştiam să cer ajutorul sfinţilor, nici al Maicii Domnului. Am venit la părintele Ilie pentru că era aproape şi pentru că am auzit că merge lumea acolo. Şi a doua zi am primit răspunsul. Cu ce bucurie, ce mulţumire, ce entuziasm şi dragoste am pornit pe calea Bisericii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că a avut răbdare cu mine, şi părintelui Ilie Lăcătuşu, că a mijlocit pentru mine. Aceasta este cea mai mare minune din viaţa mea şi cred că din viaţa fiecărui om: vindecarea sufletească, întoarcerea la credinţa adevărată.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte- ne pe noi, păcătoşii. Iartă- ne, ai răbdare cu noi şi învaţă- ne şi pe noi să avem răbdare, credinţă, dragoste, nădejde. Ajută- i pe toţi oamenii să Te cunoască pe Tine, Dumnezeul cel adevărat.
Doamne, iartă- ne că nu ne cinstim cum se cuvine sfinţii.
(
Gabriela Tilvan)
4. „Am mai găsit un prieten”.
Părintele Paisie Aghioritul îndemna: „Dacă vrei un prieten adevărat, după Dumnezeu, leagă prietenie cu sfinţii”. Cu adevărat, unde am putea afla mai multă mângâiere?
Odată cu citirea unei cărţi despre viaţa şi minunile părintelui Ilie Lăcătuşu, am avut certitudinea că am mai găsit un prieten – sau poate că el ne- a găsit pe noi. Spun „noi” pentru că părintele Ilie le- a purtat de grijă şi unor persoane dragi mie.
Lăsasem la o biserică, pentru o prietenă, o pereche de cizme pe care le uitase în camera de cămin. Ştiam că de acolo le va putea recupera. Îi spusesem unde le- am pus, dar, când să le ia, acestea nu mai erau. Îmi spunea la telefon că nu era prima pereche de cizme care îi dispar. Telefonul era primit după puţin timp de la terminarea cărţii sus amintite. Şi atunci am îndrăznit să cer ajutorul părintelui Ilie Lăcătuşu şi Sfântului Mina, gândindu- mă că poate voi publica şi eu o minune, spuneam atunci, mai mică decât cele despre care citisem. Întâlnindu- mă cu prietena mea, mi- a spus că cizmele i- au fost puse în alt loc. Cineva le recunoscuse.
Nu e tot! Într- una din serile următoare, părintele a luat cu mâna starea de rău a unei alte persoane dragi. L- am chemat şi a venit degrabă. Umbra de îndoială cu privire la părintele Ilie Lăcătuşu şi la ajutorul pe care l- am putea primi de la dânsul a fost alungată prin această minune. Ştiusem că aceste stări de rău durau chiar şi două zile.Mărturiseşte chiar prietena vindecată că s- a simţit ca şi acei copii care, ştiind că sunt în faţa doctorului, continuă să plângă, deşi nimeni nu le mai face nimic. Faţa îi era încă posomorâtă, dar durerea şi tot disconfortul dispăruseră. Îmi spunea cu zâmbetul pe buze că s- a apucat chiar atunci, noaptea, de spălat haine, atât de bine se simţea.
Singura părere de rău pe care prietena mea a avut- o atunci, când era în acea stare, a fost că nu se va putea împărtăşi a doua zi, că nu va putea ajunge la biserică. Şi a ajutat- o părintele Ilie, am văzut- o a doua zi la Liturghie. Cred că aşa fac sfinţii: orice, ca să ne apropie de Hristos.
Să ne rugăm părintelui Ilie Lăcătuşu. Mare este lucrarea lui Dumnezeu cu noi prin sfinţii Săi!
Părinte Ilie, mărturisitorule al lui Hristos, roagă- te lui Dumnezeu pentru noi!
(Nicoleta Silviana)
5. „Am simţit o uşurare nespusă”.
Nu ştiu dacă aţi avut vreodată ocazia să ajungeţi la cimitirul Giuleşti, la moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu. Nu este încă canonizat, dar are moaşte întregi şi face minuni!
El a trecut prin temniţele comuniste. L au prigonit ateii comunişti. Nu doresc să vin cu detalii asupra vieţii lui, deoarece sunt atâtea site uri pe care o puteţi găsi, ci doresc să vă împărtăşesc ce am simţit eu de fiecare dată când am ajuns la sfintele lui moaşte. Moaştele sunt puse la vedere într un cavou frumos şi simplu. M am aplecat să sărut moaştele şi am cerut binecuvântarea părintelui. Când m am retras din cavou, am simţit cum cineva mi a pus mâna pe cap şi m a binecuvântat. Am simţit o uşurare nespusă, pe care o simţi doar în întâlnirea cu Dumnezeu din cadrul spovedaniei. Eu zic că părintele e un sfânt şi e grabnic ajutător! Mergeţi cu încredere la el! Vă va ajuta! Cavoul e situat pe aleea principală din cimitir. Cavoul îl puteţi găsi şi închis, dar sunt slabe şansele. Se îngrijesc rudele să fie deschis mai des.
(
Constantin Iordăchescu)
6. „Am născut la 9 luni un băiat sănătos”.
Vreau să dau o mărturie despre Sfântul Ilie Lăcătuşu. Pot să o consider o minune. În vara lui 2011 am fost însărcinată. Mai am doi copii, născuţi la 8 luni, sănătoşi. Toţi medicii îmi spuneau că voi naşte tot la 8 luni sau mai devreme. Când am aflat de sfânt de la o vecină, am fost la cimitirul Giuleşti. Eu, care stăteam acasă în pat, am aşteptat vreo cinci ore pe canicula verii în cimitir, aşteptând să deschidă capela la sfânt. Acolo m am rugat şi mi a ajutat. Am născut la 9 luni un băiat sănătos. Rugăciunile mi au fost îndeplinite. Doamne, ajută la toată lumea! Să vă fie rugăciunile auzite!
(
Cristina)
7. „Sfântul m- a privit, a deschis ochii...”
Nu ştiu cum să încep a spune ce mi s- a întâmplat. În luna mai am fost la Bucureşti, pentru a merge la controale medicale, având foarte multe probleme, mai ales cu stomacul. Dar, înainte de- a ajunge la Bucureşti, aveam cartea cu Sfântul Ilie Lăcătuşu de la o prietenă şi făcusem acatistul sfântului timp de 40 de zile. Aproape când să îl termin, sora mea l- a visat pe sfânt şi i- a zis să nu mai plângă, că o să mai aibă un copil, „şi spune- i şi surorii tale, adică mie – că peste patru luni o să aibă un copil”. Acum, revenind la ce am scris mai sus, eu, cum am venit în Bucureşti, m- am dus direct la sfântul, am intrat şi m- am rugat pentru sănătate, dar mai ales pentru copil, că de zece ani am încercat cu ce a fost posibil. Şi, după ce am sărutat mâna sfântului, am privit spre el cu lacrimi în ochi, să mă ajute şi pe mine, păcătoasa, că a fost prima dată în viaţa mea când am văzut un sfânt întreg şi mirosea toată încăperea numai a mir de la sfântul. Şi, când am ridicat capul, sfântul m- a privit, a deschis ochii şi s- a uitat după mine. Am izbucnit în plâns şi am ieşit cu o mare bucurie în suflet că sfântul o să mă ajute şi pe mine, păcătoasa. Şi am stat în Bucureşti o săptămână şi am fost la sfânt de patru ori şi a doua oară i -am simţit mâna caldă şi am simţit cum s- au mişcat mâinile sfântului. Şi a treia oară s- a întâmplat acelaşi lucru. Şi, când am fost ultima oară, era într- o marţi, ştiam că e închis, dar am zis că plec şi o să mă rog afară, că o să mă audă sfântul. Era femeia care avea grijă de florile de afară şi mi- a zis că nu vine nimeni în acea zi. I- am zis că ştiu şi am rămas lângă capelă, unde este un gemuleţ mic, ca să- mi spun necazul meu. Şi nu vă spun că, după cinci minute, zice femeia care avea grijă de florile de afară că vine nepotul sfântului. Ea zicea: „De ce o fi venit?”, dar eu am zis că sfântul a vrut ca încă o dată să intru să sărut sfintele moaşte, că a doua zi plecam.
Nu vă spun ce bucuroasă eram că mai pot intra iar la sfântul. Am intrat şi, la fel, m- a privit, iar eu, cu ochii în lacrimi, I -am mulţumit lui Dumnezeu şi sfântului că mă învrednicise pe mine, păcătoasa, să mă închin şi cred din tot sufletul meu că o să mă ajute sfântul. Deja mă ajutase, că analizele mi- au ieşit foarte bune şi mi- au dat un tratament pentru stomac.
Acum fac în continuare acatistul sfântului şi când voi mai veni în Bucureşti merg la sfântul. Eu, când am ocazia, merg la toţi sfinţii din Bucureşti. Am fost în mai 2012, acum când scriu suntem în luna iunie.
Am vrut să scriu şi eu mărturia mea, pentru că aşa s- a întâmplat cu mine. Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului că am ajuns şi eu la Sfântul Ilie Lăcătuşu.
Dacă sunteţi din Bucureşti, vă îndemn să vă duceţi la sfântul, să- i cereţi ajutorul, că, dacă aveţi credinţă în suflet, vă va ajuta. Indiferent de necaz şi de problemă nimeni nu pleacă neajutat, că sfântul ne aude şi ne vede.
(Viorica Mosor)
