luni, 31 mai 2010
Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului- Pentru ce am parasit papismul
(Material apărut în Familia Ortodoxă nr. 15)
Va recomand cartea lui, Convertirea mea la Ortodoxie- marturia unui calugar franciscan.
Bucurestenii o pot cumpara cu 5 lei de la pangarul Manastirii Radu Voda sau o pot comanda la Synaxis.
"Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon. Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485). Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat în Grecia, la Atena şi Halki. Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954. Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984). În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic. Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură. A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic. La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop. În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un monument aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México. (F.O.)
O DILEMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE
Întoarcerea mea la Ortodoxie a început într-o zi când făceam ordine în cataloagele din biblioteca mănăstirii de care aparţineam. Această mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se află în patria mea, Spania.
Pe când aranjam diferite documente vechi referitoare la Inchiziţie, mi-a căzut în maini un manuscris cu adevărat şocant, ce data din anul 1647. În acest manuscris se spunea despre o decizie a Inchiziţiei care anatematiza ca eretic pe orice creştin ce cuteza să creadă, să accepte şi să transmită altora faptul că Apostolul Pavel avea drept suport al propovăduirii sale autoritatea apostolică.
Era vorba de o descoperire de-a dreptul cutremurătoare, pe care mintea mea n-o putea cuprinde. M-am gandit pe moment, ca să-mi liniştesc sufletul, că poate este vorba de vreo greşeală de tipar sau de vreo plastografie – lucru de altminteri obişnuit în Biserica Apuseană din acea perioadă, căci despre ea era vorba în acel manuscris. Dar tulburarea şi surprinderea mea a devenit şi mai mare când am cercetat şi am constatat că acea hotărâre a Inchiziţiei la care făcea referire acel text a existat în realitate, era autentică!
Într-adevăr, deja în două cazuri anterioare, adică la 1327 şi respectiv la 1351, Papii Ioan al XXII-lea şi Clement al VI-lea condamnaseră succesiv şi anatematizaseră pe oricine ar fi îndrăznit să tăgăduiască că Apostolul Pavel, pe toată durata lucrării sale apostoleşti, ar fi fost subordonat în totalitate autorităţii monarhico-bisericeşti a primului Papă şi Împărat al Bisericii – adică Apostolului Petru. Mai apoi, în 1907 şi 1920, Pius al XX-lea şi Benedict al XIV-lea au respectat aceleaşi anateme şi aceleaşi condamnări. În consecinţă, se exclude orice posibilitate de inadvertenţă sau plastografie. Şi astfel am întâmpinat îndată probleme de conştiinţă! Personal mi-era cu neputinţă să accept că Apostolul Pavel îşi desfăşura lucrarea apostolică sub vreo oarecare comandă sau ordin al Apostolului Petru.
Independenţa lucrării sale apostolice printre neamuri, faţă de ceea ce caracteriza apostolia lui Petru între cei tăiaţi-imprejur, era pentru mine un fapt de nezdruncinat, propovăduit cu glas mare de către Sfânta Scriptură[1].
Lucrurile erau foarte clare pentru mine, de vreme ce lucrările exegetice ale Sfinţilor Părinţi cu privire la acest subiect, nu lasă loc nici celei mai mici îndoieli. „Pavel” – scrie sfinţitul Gură-de-Aur – „propovăduieşte egalitatea lui cu ceilalţi apostoli şi se poate compara nu doar cu ceilalţi apostoli, ci şi cu primul dintre ei, ca să dovedească că fiecare din ei are aceeaşi autoritate”. Cu adevărat, toţi Sfinţii Părinţi acceptă într-un glas că „toţi ceilalţi apostoli erau la fel cum era şi Petru, adică erau înzestraţi cu aceeaşi autoritate şi cinste”. Era cu neputinţă pentru oricine din ei să exercite vreo stăpanire mai presus de ceilalţi pe temeiul că titlul apostolic ce-l avea era „cea mai mare autoritate, vârful tuturor supremaţiilor”. „Toţi erau păstori, în timp ce turma era una. Iar această turmă era păstorită de apostoli cu împreună-înţelegerea unanimă a tuturor”.
Chestiunea era deci foarte limpede. Şi, totuşi, învăţătura romano-catolică era în acest punct contrară evidenţei. Astfel, pentru prima oară în viaţa mea, am intrat într-o dilemă infricoşătoare. Ce să fi ales? Pe de-o parte se aflau Sfânta Evanghelie şi Sfânta Tradiţie, pe de altă parte învăţătura Bisericii mele. Potrivit teologiei catolice, este de neapărată trebuinţă pentru mântuire să credem că Biserica e o monarhie nepătată, al cărei conducător şi monarh este Papa. Astfel, Conciliul Vatican I, expunând pe scurt toate condamnările anterioare, a declarat oficial: „Dacă cineva zice… că Petru (considerat a fi primul Papă) n-a fost rânduit de Hristos ca mai-mare al apostolilor şi cap văzut al Bisericii… să fie anatema”!
CONFESORUL MEU
În această frământare sufletească, m-am îndreptat către confesorul meu şi i-am expus cu naivitate problema în cauză. Era unul din cei mai renumiţi preoţi ai mănăstirii noastre. M-a ascultat cu mâhnire, dându-şi seama că era vorba de o problemă dificilă. După ce se gândi câteva clipe, căutând zadarnic o soluţie satisfăcătoare, mi-a spus în cele din urmă nişte lucruri pe care, mărturisesc, nu mă aşteptam să le aud:
- Scriptura şi Sfinţii Părinţi ţi-au făcut rău, fiule! Pune-le pe ambele deoparte şi limitează-te să urmezi cu fidelitate învăţăturile infailibile ale Bisericii noastre, şi nu te mai lăsa pradă unor astfel de gânduri. Nu da prilej să ţi se zdruncine credinţa în Dumnezeu şi în Biserică de orice ar putea pricinui aşa ceva dintre făpturile lui Dumnezeu!
Acest răspuns, dat cu multă naturaleţe, a făcut ca nedumerirea mea să ia proporţii. Întotdeauna eram de acord că Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru ce nu poate fi desfiinţat. Fără ca să mi se dea răgazul de a face vreo obiecţie, confesorul meu a adăugat:
- În schimb, am să-ţi dau un catalog cu operele a diverşi scriitori în care credinţa ta se va întări şi odihni, căci în ele vei afla învăţătura Bisericii noastre fără vreo pată sau zbarcitură.
Şi, întrebându-mă dacă aveam altceva care să prezinte „mai mult interes”, a pus capăt discuţiei noastre.
Câteva zile mai târziu, confesorul meu plecă din mănăstire pentru a ţine nişte predici pe la diferite biserici de-ale Ordinului nostru. Mi-a lăsat lista cu scriitorii respectivi, recomandându-mi să-i citesc. Şi m-a rugat să-i fac cunoscute progresele mele pe parcursul acestei lecturi, prin scrisori pe care i le-aş fi trimis. Deşi vorbele lui nu mă convinseră nicidecum, am adunat acele cărţi şi m-am pus pe citit cu toată imparţialitatea şi atenţia posibilă. Cele mai multe dintre cărţi erau texte teologice şi rezumate ale hotărarilor Papilor, precum şi ale „sinoadelor ecumenice” papiste[2].
M-am afundat în studiu cu o căutare sinceră, având ca singură călăuză Sfânta Scriptură, care era „făclie picioarelor mele şi lumină cărărilor mele”. Pe cât înaintam în citirea acelor cărţi, înţelegeam din ce în ce mai bine că până atunci nu ştiam prea multe despre natura Bisericii mele. De abia fiind convertit la creştinism şi botezat imediat ce-mi terminasem studiile din învăţământul general, am urmat apoi cursuri de filosofie; în perioada în care se întamplau toate acestea, mă aflam de abia la începutul studiilor teologice. Era vorba de o ştiinţă cu desăvârşire nouă pentru mine. Până atunci, creştinismul şi Biserica Romano-Catolică erau în viziunea mea un amalgam, ceva absolut nedefinit. În viaţa mea monahală mă preocupa doar aspectul lor suprafiresc; încă nu mi se dăduse prilejul să examinez mai în profunzime temeiurile şi perceptele fundamentului organic al Bisericii mele.
ÎNVĂŢĂTURA ABSURDĂ DESPRE PAPĂ
Aşadar, chiar în acel buchet de texte alese cu înţelepciune de confesorul meu, începuse să se descopere în adevăratul său chip acest organism monarhic-religios numit „Biserica Catolică”. Cred că o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor ei este binevenită:
Întâi şi întâi, în romano-catolicism Biserica Creştină „nu este altceva decât o monarhie absolută”, al cărei singur conducător este Papa, acţionând în fiecare sector în calitatea lui de Papă. În această suveranitate papală „stă toată puterea şi tăria Bisericii”, care „altminteri nu va dăinui”. Însuşi creştinismul are ca suport total Papalitatea. Încă ceva: Papalitatea este nici mai mult nici mai puţin decât „cel mai important element al Creştinismului; vârful şi esenţa lui”.
Autoritatea suverană a Papei în calitate de comandant suprem şi cap văzut al Bisericii („Piatra cea din capul unghiului”; „Dascăl al lumii, fără de greşeală în materie de credinţă”; „Reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ”; „Păstorul păstorilor” şi „Marele Arhiereu”) este dinamică şi puternică, însumând toate drepturile legislative şi doctrinare ale Bisericii. Papa îşi extinde „dreptul divin” asupra tuturor şi îndeosebi asupra fiecărui om botezat din toată lumea. Această autoritate dictatorială poate fi deci exercitată oricând în mod direct asupra oricărui creştin, laic ori preot, şi asupra oricărei Biserici, de orice rit sau neam ar fi, dat fiind că Papa e super-episcopul fiecărei eparhii ecleziastice din lume.
Toţi cei ce refuză să-i recunoască această autoritate şi nu i se supun orbeşte sunt „schismatici”, „eretici”, „necinstitori de Dumnezeu” şi „sacrilegi”, iar sufletele lor sunt de pe acum sortite osândei veşnice, întrucât pentru a ne mântui e necesar să credem în dumnezeiasca instituţie papală şi să ne supunem ei şi reprezentanţilor ei.
Astfel, Papa întruchipează acel fantastic conducător despre care a prevestit Cicero când scria că toţi vor trebui să-l recunoască pentru a se mântui. Întotdeauna, conform învăţăturii catolice, „dat fiind că Papa are dreptul să intervină şi să judece deplinătatea problemelor spirituale ale tuturor creştinilor şi ale fiecăruia în parte, cu atât mai mult are dreptul să facă aceasta şi în problemele lor lumeşti. Nu poate fi limitat doar la a judeca prin prisma pedepselor spirituale, privându-i de mântuirea veşnică pe cei ce nu i se supun, dar are de asemenea şi dreptul de a exercita stăpânire lumească asupra credincioşilor, pentru că Biserica are două săbii, simbol al puterii spirituale şi lumeşti. Prima dintre ele e în mâna clerului, cealaltă în mâna împăraţilor şi a ostaşilor, care totuşi şi ei sunt în slujba clerului, supunându-se lui”.
Papa susţine că este pe pământ vicarul Aceluia a Cărui „Împărăţie nu este din lumea aceasta”, a Aceluia Care n-a îngăduit Apostolilor să-i imite pe împăraţii pământului care „stăpânesc neamurile”, arogându-şi titulatura de împărat lumesc şi continuând, ca atare, tradiţia imperialistă a Romei. În diferite epoci, Papa a ajuns, într-adevăr, stăpân peste domenii întinse şi a purtat războaie sângeroase împotriva altor regi creştini pentru a pune stăpânire pe alte întinderi de pământ sau, pur şi simplu, din sete de alte bogăţii şi stăpâniri. Avea nenumăraţi sclavi. Juca un rol vital şi de multe ori decisiv în istoria lumii. Datoria principilor creştini este de a ceda în faţa „divinului şi dreptului împărat”, dându-i lui tronul acestei împărăţii politico-bisericeşti.
Astăzi, împărăţia lumească a Papei este restrânsă la statul Vatican. E vorba de un stat independent, cu ataşaţi diplomatici la guvernele celor două emisfere, cu armată, armament, poliţie, închisori, monedă etc. Şi ca o cunună şi un apogeu ale atotputerniciei Papei e faptul că el se bucură de un privilegiu teribil, unic în lume.
Un privilegiu absurd, ieşit din comun, pe care nici idolatrii cei mai învederaţi nu şi-l puteau închipui. Este infailibil de drept divin, potrivit definiţiei dogmatice a Conciliului Vatican I din anul 1870. De atunci încoace, acestuia omenirea îi e datoare să i se adreseze cu cuvintele adresate Domnului: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. De aici încolo nu mai e nevoie de Duhul Sfânt ca să călăuzească Biserica „la tot adevărul”. Nu mai e nevoie de Sfânta Scriptură, nici de Sfânta Tradiţie, căci de acum este un dumnezeu pe pământ, având puterea de a cataloga ca netrebnice şi înşelătoare învăţăturile Dumnezeului Ceresc.
În virtutea acestei infailibilităţi, Papa este singurul dreptar al credinţei şi poate afirma şi susţine, chiar şi contrar învăţăturii Bisericii, noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le primească pentru a nu-şi pierde mântuirea. „Depinde doar de voinţa şi dispoziţia lui ca un lucru pe care îl vrea (Papa) să fie considerat sfânt sau sfinţit în toată Biserica”, iar edictele lui epistolare trebuiesc luate în consideraţie şi crezute, cerând aceeaşi supunere ca nişte „epistole canonice”.
Din moment ce Papa este infailibil, trebuie ascultat orbeşte. Cardinalul Bellarmine, proclamat „sfânt” de către Biserica Catolică, zice următoarele într-un mod foarte firesc: „Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.
Articol apărut în revista „Θεοδρομία”, nr. 1, ian.-mar. 2006, pp. 69 – 88.
Traducerea: Monahul Gherontie (Nica), Sfântul Munte Athos
[1] De aceea Sfântul Apostol Pavel şi-a şi permis să-l mustre pe Apostolul Petru şi să-l înfrunte în faţa tuturor, atunci când acesta se abătuse şi „nu umbla drept după adevărul Evangheliei” (Gal. 2:14). (n. tr.)
[2] În vreme ce Biserica Ortodoxă recunoaşte ca Sinoade Ecumenice şapte astfel de adunări ale Sfinţilor Părinţi din primul mileniu, catolicismul a adăugat la numărul acesta şi o serie de 13 concilii apusene, cărora le-a dat titlul de „ecumenice” (cele mai cunoscute în Răsărit fiind Sinoadele unioniste de la Lyon şi Ferrara-Florenţa din sec. 13-15, precum şi Conciliul Vatican II din 1965). (n. red.)
Ioan Vlăducă: Despre MONOFIZISM — Raspunsuri la 100 de intrebari
Zilele acestea a iesit de sub tipare o noua carte semnata de teologul Ioan Vladuca si editata de editura Fundatiei Justin Parvu. Aceasta lucrare vine sa lamureasca faptul ca monofizismul este o erezie, condamnata clar de catre Sfintii Parinti, iar cei care o imbratiseaza se fac partasi acestei erezii si cad sub anatema Sfintilor Parinti de la al 4-lea Sfant Sinod Ecumenic — Calcedon, 451. Mai departe va impartasim cuvantul de inceput al Parintelui Justin Parvu, la al carui indemn a fost scrisa aceasta carte.
“In veacul acesta, cu atatea framantari politice, economice, materiale, nu este lipsita nici Biserica de aceste grele incercari si intrebari fara raspunsuri, incercari concretizate in erezii si fel si fel de rataciri. Erezia monofizismului este una din ereziile aspru combatute si condamnate de Sfinti mari ai Bisericii noastre, incepand de la Sfanta Eufimia, Sfantul Eftimie cel Mare, Sfantul Sava cel Sfintit, Sfantul Theodosie Chinoviarhul, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Maxim Marturisitorul si multi alti Sfinti Parinti si teologi de renume. A spune ca monofizismul nu este erezie si ca armenii, coptii, iacobitii, care sustin in continuare erezia monofizita, impartasesc adevarul Bisericii Ortodoxe, inseamna a-i anula pe toti acesti Sfinti Parinti si a te impotrivi Duhului Sfant care a lucrat si a grait prin acestia. Intrebari nu se pun si raspunsuri nu se dau, iar lumea ia de bun tot ce se scrie, la nivel oficial. Dar prin nerezolvarea acestor probleme de ordin dogmatic se sedimenteaza incet, incet neadevarul in Biserica noastra crestin ortodoxa. Toate incercarile ecumeniste, de unificare a celorlalte comunitati crestine aflate in erezie, dialoguri care s-au dezvoltat si in cadrul Bisericii noastre crestin ortodoxe, de cand cunosc eu, de altfel, n-au ajuns la niciun rezultat, pentru ca au temeiuri false, sunt neadevaruri si nu fac altceva decat sa tulbure viata crestina autentica.
Biserica crestina nu a mers niciodata dupa multime; nu cei multi conduc sau detin adevarul, ci cei putini, dar alesi, in calitatea aceasta de purtatori ai Duhului Sfant. Noi nu lucram decat in temeiul acesta al adevarului Sfintilor Parinti, al Evangheliei Domnului si in Traditia Bisericii noastre Ortodoxe.
Sa fim atenti la ce citim. Tot ceea ce apare tiparit in brosuri ori in carti trebuie citit cu multa atentie si bine studiat, pentru ca acolo se pot strecura o multime de neadevaruri fata de care noi trebuie sa fim cu multa discernere. De pilda, intr-o singura carte, de trei, patru sute de pagini, in care sunt scrise lucruri duhovnicesti si reale, daca numai un singur cuvant este impotriva dogmelor Sfintilor Parintilor, impotriva adevarului Evanghelic, un singur cuvant care sa nu fie la locul lui sau un comentariu neadecvat, care sa modifice subtil intelesul, atunci toata cartea a cazut si adevar in ea nu mai este. Sa fim foarte atenti! Nu avem voie sa plecam urechea la adevaruri aparute peste noapte.
Astazi asistam la cea mai grea incercare abatuta asupra Bisericii Ortodoxe, pentru ca nici in primele veacuri ale crestinismului nu exista atata viclesug si atata eroare de a putea suci mintile oamenilor ca acum. Acum sunt parca sustinuti si platiti chiar din cadrul — cu parere de rau spun aceasta — chiar din cadrul Bisericii noastre. Dar asa cum au fost 12 apostoli si unul s-a pierdut, asa si in Biserica noastra, sa imi fie cu iertare, sunt astfel de elemente platite foarte bine si introduse pentru a deforma adevarul ortodox. In Biserica noastra, de-a lungul istoriei, lucrurile acestea s-au tot petrecut, rataciti si apostati au tot fost, incercari cu interesul de a lovi Biserica Ortodoxa si care continua si azi sub forme diferite.
Aceasta carte, scrisa de fratele nostru, Ioan Vladuca, vine sa raspunda la intrebari la care nu se vrea sa se raspunda despre erezia monofizismului si pericolul reactivarii ei. S-a ajuns pana intr-acolo incat niste eretici sa fie numiti ortodocsi. Pai daca ereticii sunt ortodocsi, ortodocsii ce mai sunt? Ratacirile nu au incetat niciodata, ele au menirea sa poata micsora si distruge unitatea aceasta a adevarului ortodox, dar noi sa fim cu luare aminte sa nu ne infruptam din aluatul ereticilor farisei de azi.”
Inainte cuvantare, de Arhimandrit Justin Parvu
Voi reveni cu noutăţi despre cartea domnului Florin Mătrescu
Holocaustul rosu Autor: Matrescu, Florin
Editura: Irecson
Pret: 100.00 lei Adauga in cos
3 volume
Doctorul Florin Matrescu provine dintr-o familie de luptatori anticomunisti. Personalitate puternica, în timpul regimului comunist, Florin Matrescu avea sa intre în conflict cu directorul Spitalului Municipal Bucuresti, socrul lui Sorin Oprescu (actualul senator PSD). Atunci a hotarât sa plece în Germania Federala, unde avea sa fie medic peste 20 de ani. Acolo a continuat sa dezavueze dictatura comunista din România. Prin eforturi deosebite si pe banii lui. A contribuit la organizarea rezistentei anticomuniste din Germania, iar dupa caderea sistemului bolsevic, s-a întors în tara. Înca mai avea iluzii. A tradus Constitutia Germaniei Federale si a oferit-o spre studiu si aplicare conducatorilor Conventiei Democrate. Inutil fiindca toti cei 15000 de specialisti stiau ce aveau de facut. Ulterior, si-a oferit serviciile ca doctor cu practica într-o lume cu mari performante în domeniu. Confratii l-au primit cu suspiciune.
În paralel, doctorul Florin Matrescu a ramas un observator atent al fenomenelor politice contemporane. Cartea Holocaustul rosu este rezultatul acestor cercetari personale, care, prin sagacitatea lor, neconventionala astazi, îl marcheaza pe oricare cititor. Pe data de 7 septembrie 2006, Florin Matrescu, împreuna cu alti intelectuali români, a realizat la Cluj un autentic proces al comunismului. Actiune care, din nefericire, nu s-a bucurat de atentia cuvenita din partea presei si a prietenilor lui Vladimir Tismaneanu, inchizitorul "epocii de aur". N-a înteles atunci ca "tot noi" trebuie sa facem rechizitoriul "holocaustului rosu"...
Etichete:
florin matrescu,
holocaustul rosu,
libraria sophia
Noutăţi editoriale de la Egumeniţa (1)
Predici la Marile Sarbatori
Arhimandrit Hierotheos Vlachos
Format: 13 x 20 cm; pag.369
ISBN: 973-7952-34-0
Toata invatatura Bisericii referitoare la Hristos se articuleaza in chip armonios in jurul celor douasprezece praznice imparatesti, care sunt sarbatori ale sfintei iconomii. Atunci cand vorbim despre sfanta iconomie, ne referim la intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, adica la ceea ce Dumnezeu a planuit si a facut pentru mantuirea neamului omenesc. Sfanta iconomie, care este singura noastra nadejde de viata, vine in contradictie cu economia lumeasca sau, mai bine zis, teantropocentrismul se opune antropocentrismului contemporan, eretic si ratacit. Din nefericire, in zilele noastre, centrul de greutate a fost mutat, pentru ne indepartam tot mai mult de sfanta iconomie, fiind, in schimb, impinsi spre diferite sisteme economice. Cu alte cuvinte, ne indepartam de Dumnezeul-Om Hristos si ne indreptam spre omul-dumnezeu, aceasta fiind cea mai mare problema a epocii in care traim.
13 lei
Noutăţi editoriale de la Egumeniţa (2)
Sfantul Serafim de Virita - Patericul Viritei
Alexandru Trofimov
Traducere de Severin Alexandru
Format: 13 x 20 cm; pag.167
ISBN: 973-7952-22-7
Nu departe de Sankt Petersburg, în satul Viriţa, se află o biserică ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului Kazanskaia, ctitorită în cinstea împlinirii a 300 de ani de împărăţire a dinastiei Romanovilor. În partea sa nordică, aproape de absida altarului, se află un mic cimitir, înconjurat de un gard nu prea înalt. Pe o cruce de lemn, prima dinspre dreapta, este o inscripţie „Ieroschimonah Serafim, duhovnic al Sfintei Lavre Alexandru Nevski, născut în 1865, adormit în Domnul pe 3 aprilie 1949“. Pe mormânt arde o candelă nestinsă. Faţă în faţă se află o bancă care rar se întâmplă să fie neocupată. Încă în timpul vieţii, stareţul Serafim spunea: „Cine are nevoie de ajutor, să vină la mine, ca şi cum aş fi viu, să-şi spună necazul său şi îl voi ajuta“.
7 lei
Etichete:
egumenita,
patericul viritei,
serafim de virita
Pe 25 mai am lansat la libraria Sophia, "Pace şi bucurie în Duhul Sfânt" de Stareţul Tadei
Vă supun atenţiei următorul fragment din volumul lansat:
"Vestiţi-le cititorilor dumneavoastră şi tuturor celorlalţi să fie buni, pentru binele lor! Să se îndeletnicească cu gânduri paşnice, bune şi liniştite. Dacă stăpânul casei este împovărat de gânduri, nici copilul mic nu va avea pace şi linişte de ele. Domnul se osteneşte. Nu ne va lăsa nici flămânzi, nici însetaţi, nici goi, nici bolnavi. Nu-i aşa? Pentru asta trebuie să ne ostenim. Gânduri paşnice, liniştite, pline de bunătate şi dragoste… Noi sântem un aparat cugetător deosebit de precis, o, omule! De aceea, gândurile noastre au înrâurire nu numai asupra sistemului nervos al fiinţelor raţionale, ci şi asupra lumii plantelor şi animalelor. Fiecare dintre noi aşteaptă iubire şi atenţie. Iar acesta este cel mai mărunt lucru, căci noi nu pricepem ce putere uriaşă sânt gândurile noastre. Este nevoie numai de puţină cumpănire ca să vezi dacă aproapele îţi dă gânduri pline de iubire şi bunătate sau altfel de gânduri." ( Stareţul Tadei)
Etichete:
cuviosul tadei de la vitovnita,
libraria sophia,
predania
joi, 20 mai 2010
miercuri, 19 mai 2010
Recomandare de la Atelierul de Grafica: Retrospectiva Vasile Gorduz - Palatul Mogosoaia, mai 2010
"...artistul a reusit de fiecare data sa descifreze substratul poetic al motivului investindu-l cu aura unui mister inaugural...,...a abordat portretul ca pe o modalitate de a dezvalui inefabilul ascuns al personajului..."
Nu stiu ale cui sunt vorbele de mai sus, dar stiu ca le gasesti pe cel putin sapte site-uri la o simpla cautare. Predomina un instinct de mameluc in tara asta. Oamenii dau copy-paste de pe alte site-uri intr-al lor, fara sa rumege catusi de putin. Dar asta e alt subiect.
Multe nu spun. Dincolo de aranjarea foarte proasta a lucrarilor, poti avea mari bucurii acolo. Poti vedea oameni simpli, animale cu capete nostime, incolaciri, aplecari, o forma extrem de simpla, sincera si placuta. De fapt un mare rafinament. Mai intai cauti personajul, nu stii de unde sa-l apuci dar cand l-ai gasit esti rasplatit din plin, simti cumva bucuria pe care a avut-o sculptorul descoperind forma. E remarcabil cum stia sa aleaga momentul cand sa se opreasca in demersul lui.
Mai multe despre doua bronzuri ale sculptorului, Tutea si Eliade, de la biserica Popa Soare si respectiv strada Mantuleasa, puteti citi aici.
Afisul expozitiei, prezent doar la palat, isi face treaba, chiar daca merita un pic mai multa atentie. Surprinsi am fost ca nu exista nici macar un pliant care sa insoteasca expozitia, nicidecum un album - cum ar fi meritat marele sculptor. Nici poze nu aveti voie sa faceti, ca asa a hotarat dom director, spunea o supraveghetoare care alerga pe-acolo.
Programul de vizitare este 10-18, pana pe 20 iunie.
Etichete:
atelierul de grafica,
vasile gorduz
marți, 18 mai 2010
Invitaţie de la Proiectul Avdhela
Proiectul Avdhela - Biblioteca Culturii Aromâne, vă invită duminică, 23 mai, la standul cu poveşti organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Aromânilor, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Vă aşteaptă :
- O expoziţie de obiecte şi imagini cu o poveste în spate: va vom relata istoria obiectelor de la stand - cui a aparţinut de-a lungul timpului, ce folosinţă a avut etc.
- Un "colţ al cititorului" - o bibliotecă în miniatură în care vă vom îndemna să răsfoiţi cărţile din raft
- Cărticele cu basme aromâneşti, precum şi cu poveşti ale unor cuvinte, expresii aromaneşti şi tradiţii.
Începând cu ora 15.00, vom lectura public basme în aromână. Unul dintre acestea va fi basmul „Dafna”, din lucrarea „Literatura poporană a aromânilor”, de Pericle Papahagi.
De asemenea, invităm vizitatorii să participe la atelierul nostru de compus poveşti în aromână. Împreuna vom alcătui oral o poveste, în care fiecare va continua cu inspiraţia de moment partea celui care îl precede. Povestea va fi apoi scrisă şi publicată pe blogul nostru.
La standul Avdhela, va funcţiona în permanenţă un laptop conectat la site-ul proiectului: www.proiectavdhela.ro , care va fi prezentat de către unul din voluntarii noştrii. Îi asteptam pe cei interesaţi pentru a le depana povestea proiectului Avdhela, a misiunii si activitatilor noastret, în care oricine interesat de prezervarea culturii aromâne se poate alătura. Şi de aici începe altă poveste...
COMUNICAT: Apăraţi familia, salvaţi România!
Forul Ortodox Român (FOR) şi Alianţa Familiilor din România (AFR) atrag atenţia întregii clase politice că este direct responsabilă pentru gravele ameninţări şi loviturile neîncetate la care este supusă familia în România.
Din cauza problemelor de ordin material, dar şi a celor de ordin moral şi legislativ, instituţia familiei riscă să dispară sau să se transforme într-o curiozitate inutilă în cadrul societăţii moderne. Iar în absenţa familiei româneşti solide, însuşi viitorul ţării este pus sub semnul întrebării.
FOR şi AFR protestează împotriva preconizatei măsuri guvernamentale de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut. Această măsură descurajează serios natalitatea şi riscă să provoace încă o creştere a valului de avorturi – prin care România deja ocupă un trist loc de lider în lumea civilizată.
Potrivit studiilor demografice, populaţia din România se află într-o scădere dramatică, ceea ce face acţiunea guvernului şi mai condamnabilă, întrucît duce la îmbătrînirea populaţiei, la scăderea forţei de muncă şi de aici la consecinţe economice şi sociale grave.
Pe de altă parte, FOR şi AFR îşi manifestă îngrijorarea faţă de lejeritatea cu care autorităţile tratează fenomene deosebit de dăunătoare familiei, ca prostituţia, pornografia şi propaganda deşănţată a unor practici sexuale aberante – care iau amploare în contextul relativizării valorilor, al slăbirii credinţei şi al unei legislaţii şubrede, deloc româneşti – deci necreştine şi nereprezentative – în setul ei intim de valori.
Pe marginea acestor pericole conjugate la adresa familiei, FOR şi AFR organizează o conferinţă de presă miercuri 19 mai a.c., ora 16.00, la sediul FOR din Bucureşti, str. Vulturilor nr. 8.
La conferinţă participă, alături de reprezentanţii FOR şi AFR, şi doi invitaţi special: omul de presă Liana Stanciu şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă.
Pe linia continuării protestului, vineri 21 mai a.c., începînd cu ora 17.30, FOR şi AFR cheamă lumea creştină, dar şi toate forţele sociale asumate la un Marş pentru Familie, pornind de la Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei, până în Piaţa Unirii.
Persoane de contact:
Bogdan Mateciuc (AFR), tel. 0745 783 125
Iulian Capsali (FOR), tel. 0722 593 033
Etichete:
aparati familia,
bogdan mateciuc,
iulian capsali
marți, 11 mai 2010
O carte nouă la editura Predania, cu şi despre Cuviosul Tadei
Volumul Pace şi bucurie în Duhul Sfânt întregeşte viziunea duhovnicească pe care Stareţul Tadei ne-a lăsat-o moştenire spre mântuirea noastră. Fiecare dintre noi experiează continuu neliniştea individuală şi colectivă. Mass-media trăieşte din aceste surse de angoasă pe care ni le induce permanent. Buletinele de ştiri, ziarele, programele TV speculează nevoia de anxietate (creată artificial) pe care fiecare o avem în noi, dar pe care nu o conştientizăm. Adevărul acestor rânduri îl trăim toţi şi fiecare dintre noi contribuim, mai mult sau mai puţin, la el: “Multe probleme sânt astăzi, în secolul al 20-lea, în familie. Mai cu seamă, este o oarecare nemulţumire şi nerăbdare. Oamenii sânt nemulţumiţi şi nici ei nu ştiu de ce; îşi răspund grosolan şi cu nemulţumire unii altora. Vedeţi, aici, pe pământ, şi în întregul cosmos se împlineşte gândul lui Dumnezeu despre timp şi spaţiu. Şi, vedeţi, gândurile noastre sânt o putere şi-o forţă uriaşă. Însă noi nu luăm aminte la aceasta, la gândurile noastre, nici la faptul că ele se împlinesc. Avem atât de puţină luare aminte (duhovnicească) la noi înşine, la gândurile şi la dorinţele noastre! Putem să-i învinovăţim pe toţi şi pe fiecare, dar pentru ce se întâmplă în familia noastră, cu cei din jurul nostru şi la locul de muncă, cel mai mult noi sântem vinovaţi- asta pentru că nu dăm atenţie gândurilor şi dorinţelor noastre.” Sântem responsabili de gândurile pe care le întreţinem, iată un adevăr foarte greu de crezut şi de acceptat pentru omul postmodern, obişnuit să relativizeze orice şi, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică.
De obicei, în cărţile duhovniceşti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aşază ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii: “Cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă gândurile noastre sânt paşnice, liniştite, bune, blânde şi smerite, este pace în noi. Ea răzbate din noi şi atunci lucrează asupra sistemului nervos al tuturor fiinţelor, fie înţelegătoare, fie animale, fie din lumea plantelor. Şi toţi aşteaptă de la noi dragoste, atenţie şi cinstire. Iar noi dăm cel mai puţin din acestea, pentru că nu ţinem cont de aparatul nostru cugetător. Numai puţini o fac...”
Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Stareţul Tadei sânt: smerenia, ascultarea, blândeţea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor: “Viaţa spune mai mult decât cuvintele. Atunci când vedem un suflet smerit şi blând, care nu ştie să se mânie, care nu ştie să cugete răul, nici să ocărască, nici să osândească, care nu se mânie nici când îl necăjim, atunci acel om ne rămâne ca pildă toată viaţa noastră şi vrem şi noi să fim aşa. Căci băgăm de seamă că omul acela, în inima sa smerită şi blândă, a biruit răul cu ajutorul lui Dumnezeu- asupra sa, răul nu mai are înrâurire. În afară, el este înconjurat de tulburare, dar aceasta nu se atinge de lăuntrul inimii sale, nu îi tulbură pacea...Aşadar, trebuie să fiu liniştit, cu pace şi să iert totul. Dar ce să fac altceva? Trebuie să iert totul, să-i iubesc, să nu ţin răul în mine... După aceasta vom şti cât de mult ne iubeşte Domnul: dacă El ne dă încercări grele şi avem multe necazuri în viaţă!”)
Fiind o învăţătură duhovnicească, viziunea Cuviosului Tadei de la Vitovniţa este şi o învăţătură psihologică, depăşind, însă, ca profunzime căile pe care au mers psihologii moderni, formaţi la şcoala evoluţionismului ateu.
Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii (“Vedem cum în lumea aceasta, mai cu seamă în Apus, dar şi la noi, pretutindeni, stăpâneşte duhul materialist- altfel spus, numai jaf. Omului nu-i pasă de nimic”), se ridică împotriva profeţilor mincinoşi care au apărut sau stau să apară, contra orientalismelor propagate de curentul New-Age (“Toate religiile orientale sânt sub stăpânirea duhurilor rele şi toate se îndeletnicesc cu vrăjitoria... Şi pe noi, Creştinii, ne amăgesc. Mic este numărul celor ce slujesc drept şi cu credincioşie Domnului... Practicarea yogăi s’a răspândit în întreaga lume. Au îndepărtat religia din instituţiile de educaţie şi au introdus exerciţiile yoga ca practică. Când va veni vremea, intelectualii vor primi tot ceea ce li se cere”), avertizându-ne că pecetea Antihristului nu este o glumă: “numărul sau codul 666 este cu adevărat numele Antihristului, aşa precum numele lui Iisus Hristos Mântuitorul este numărul 888. Toţi vor trebui să fie înscrişi cu numărul acesta (al lui Antihrist), în cărţile de identitate.”
Mântuirea noastră stă numai în Domnul Nostru Iisus Hristos pentru că prin El “firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat, iar noi îl preţuim atât de puţin şi ne-am lipit de acest pământ”. Ţinta vieţii noastre este aceeaşi pentru toţi: “Aici ne este dat să ne pregătim pentru veşnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc.”
La editura Predania s-a reeditat CUM ÎŢI SÂNT GÂNDURILE, AŞA ÎŢI ESTE ŞI VIAŢA
Omul lumesc înţelege viaţa în chipul unui raport permanent la lume. Omul duhovnicesc se adânceşte în sineşi, găsind acolo toate resorturile lumii. Cel lumesc caută să descrie şi să înţeleagă ce vede, cel duhovnicesc e orientat spre cele nevăzute. El ştie că sensul vieţii vine din lucrarea lăuntrică a gândurilor. Cartea cuprinde interviuri, convorbiri, sfaturi şi apoftegme ale unuia dintre cei mai de seamă părinţi duhovniceşti, Român de neam, din Serbia veacului XX, adunate din convorbiri avute cu fii duhovniceşti, adresate cu precădere mirenilor, în mijlocul cărora Stareţul Tadei şi-a împlinit misiunea. O parte a acestor materiale circulau în perioada comunistă, printre credincioşii ortodocşi sârbi, sub formă dactilografiată
luni, 10 mai 2010
duminică, 9 mai 2010
sâmbătă, 8 mai 2010
Fie ca Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, să le îmblînzească mințile tuturor oamenilor
Mi-am scris joi articolul pentru VIP. Articolul care urmează urma să apară luni. Joi a fost o zi, iar luni e altă zi. Între ele nu e un interval lumesc de trei zile, ci un interval sufletesc de nemăsurat.
Scriu acum, aici, articolul pe care ar fi trebuit să-l public în VIP, dacă ritmul publicației ar fi corespuns în această săptămînă cu ritmul meu interior…
Cum am putut să merg prin lume fără Dumnezeu? Am făcut asta ani de-a rîndul… Sîmburele credinței era în inima mea, dar mă rugam atît de rar, atît de puțin… Eu am mers prin lume fără Dumnezeu, dar El a avut grijă de mine chiar și așa. A fost lîngă mine tot timpul. Mi-a arătat de atîtea ori că totul e în puterea lui… M-a lăsat în mîna diavolilor și apoi m-a luat înapoi cu fermitatea unui stăpîn care își ține în lesă cîinele neștiutor.
Trebuia să sufăr înzecit pentru tot răul pe care l-am făcut, acum înțeleg asta. Numai așa se putea topi crusta groasă de îndărătnicie din creierul meu. Altceva ce e suferința, dacă nu îndărătnicia de a te împotrivi Domnului Tău? Cum nu înțeleg oamenii că Dumnezeu e lîngă noi și ne ascultă mereu rugăciunile? Nu sîntem și nu am fost niciodată abandonați, poate doar atunci cînd mintea noastră i-a întors definitiv spatele lui Dumnezeu. Sîntem niște copii care se joacă într-un loc de joacă bine amenajat, sub directa supraveghere a Tatălui lor Atotputernic, Creatorul Lumii. Atîta vreme cît ne rugăm Creatorului… cum ar putea să ne fie frică?
Să alungăm din inima noastră frica. Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, ne-a arătat cît de importanți sîntem pentru Creatorul Lumii. Cine ar putea, cu Iisus în inima noastră, să ne facă vreun rău? Cum să ne fie frică vreodată că Tatăl nostru ceresc în marea Sa iubire nu ne va hrăni sau îmbrăca?
Fie ca Iisus Hristos să le limpezească mințile și să le îmblînzească inimile tuturor oamenilor!
Marius Ianus- Cum face crocodilul?
Dupa ce mi-am scris marturisirea crestina, adresata chiar cititorilor revistei VIP, „Fie ca Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, sa le imblinzeasca mintile tuturor oamenilor“, satana m-a atacat cu furie. In fapt, cum se intimpla in aceasta poveste minunata care este viata noastra crestina, totul era stiut de mult. Icoana Maicii Domnului de la Minastirea Simbata, unde eu si sotia am fost cununati, iar fiica noastra botezata, a plins in fata noastra. Mai degraba, in fata mea, pentru ca sotia mea nu a observat sau a trecut repede peste, zicindu-si, poate, ca icoana o fi fost udata cu ceva, si nu a rezistat mai mult de citeva minute in biserica, tragind-o si pe fiica noastra dupa ea. Ar fi trebuit sa-mi dau seama de atunci ca diavolul isi incepuse lucrarea.
In fapt, a si avut impotriva cui lucra. Daca m-as fi indreptat mai devreme spre biserica, n-as fi ajuns aici... Daca nu m-as fi dat eu insumi pe mina necuratului, legat fedeles, prin arta de a insira cuvinte fara Dumnezeu, arta inchipuita a literaturii. Pe deasupra, am un orgoliu nemasurat. Curatia sotiei mele mi se parea parte a fiintei mele, o podoaba de mare pret pe care, fara sa o afisez, o cultivam subinteles cu strasnicie. Nicio femeie din lume nu era ca sotia mea. Si niciuna nu era mai grozava decit ea in lucrurile pe care le facea. M-am luptat din rasputeri ca, pe fondul firii ei aparent timide, sa ii promovez literatura si sa fac ca scrierile ei sa apara la edituri si pe site-uri bune si sa fie mentionate in mod deosebit.
Incepusem si sa ii tin fiicei mele lungi prelegeri religioase, sa o invat sa se roage, sa ii deraiez interesul dinspre dracoveniile vrajitoresti de pe Disney Channel spre Cartea Cartilor, dinspre povestile laice spre cele crestine. Dar cum face crocodilul?, o piesa aparent inofensiva a grupului Zecchino d’Oro, ma face sa ma gindesc acum la „balaur“ si la cum a dat el cu mine de pamint. Fie ca Sfintul Gheorghe sa ma ajute!
Cind mi-era lumea mai draga, o regula interna „europeana“ a Institutului Cultural Roman, aceea de a nu lasa sotii sa participe impreuna la actiunile sale, mi-a zdruncinat casnicia din temelii. Cind scriu aceste lucruri, nu stiu incotro sa ma indrept sau daca voi mai putea sa stau in aceeasi casa cu fetita mea vreodata. Neplatit de multa vreme, macinat de neliniste, imi mai gasesc impacarea doar in biserici, in rugaciuni. Acolo mi se coboara in suflet o liniste miraculoasa, bataile inimii mi se intetesc si imi transmit cu duiosie, pe dinauntru, cifrul secret al acestei vieti.
vineri, 7 mai 2010
Maica Siluana Vlad- Impreuna dumiriri pe Cale- V-
Cartile Maicii Siluana ofera raspunsuri la toate intrebarile si antidoturi la toate durerile. De fapt, citindu-le, afli ca Domnul nu a venit sa ne ofere panaceuri. Prin urmare, cartile Maicii nu sunt antidoturi. Sunt un dialog cu toata durerea lumii in care traim si o lectie predata pas, cu pas, cu rabdare si acribie, din care invatam ca pentru a fi urmasi ai Domnului trebuie sa ne maturizam: adica sa acceptam suferinta. Si sa ne bucuram de bucuriile pe care El ni le ofera continuu. Intra in Bucuria Domnului!- iata toata invatatura Maicii.
Etichete:
impreuna dumiriri pe cale,
maica siluana vlad
LA VARSTA DE 9 ANI A AJUNS LA JUMATATEA DRUMULUI
IOANA MIRUNA ENACHE
Prahova, Romania
EU SUNT MIRUNA. Sunt din Prahova, am 9 ani si 3 luni si de cand ma stiu fac transfuzii de sange la doua saptamani si stau noapte de noapte cu pompeta in burtica pentru a regla cantitatea de fier din organism, asteptand un Miracol. Am TALASEMIE MAJORA si singura mea sansa sa fiu un om matur, este un transplant de maduva osoasa,intr-o clinica din strainatate. Cei dragi mie au facut tot ce este posibil pentru a trai fericita pana la batranete, dar medicii au hotarat ca pretul vietii mele este 145760 € Din pacate, desi imi plac foarte mult povestile,nu mai cred in Miracole! Credeti ca puteti voi sa fiti Zana mea cea Buna si sa faceti posibil Miracolul meu?
Corpul omenesc rezista la aproximativ 300 de transfuzii de sange. Ioana Miruna Enache a ajuns la 150. Invata bine la scoala si ii place sa se joace cu colegii si prietenele. S-a nascut cu Beta Talasemie Majora, iar seara cand toti copiii dorm in patul lor in caldura caminului parintesc, Miruna doarme pe un pat rece si steril de spital. De la varsta de 11 luni are nevoie de o transfuzie completa de sange la fiecare 3 saptamani,dar din iunie 2009 ,medicii au decis ca are nevoie de transfuzie la 2 saptamani si i-au dublat doza de medicamente.
Efecte secundare? Depuneri de fier pe organele interne, ceea ce duce la extirparea lor din corp.
Ce o mentine in viata? O perfuzie cu Desferal, sapte nopti pe saptamana, si iubirea mamei, ce ii este alaturi clipa de clipa. Perfuzia dureaza 12 ore. De la o vreme nici nu mai plange, o doare mai tare suferinta de pe chipul mamei..
Solutii? La o viata normala,, este transplantul medular.de la un donator neinrudit, perfect compatibil
Donator? Din iunie 2009 si pana in prezent nu s-a gasit niciun donator perfect compatibil,in Registrul International de Donatori care cuprinde13 milioane oameni. Cautarile sunt facute la I.B.M.D.R.Genova.si vor continua cativa ani….
Singura ei sansa? Transplantul medular.de la mamica ei,cu o compatibilitate de 50 %. Institutul Mediteranean de Hematologie din Italia ,clinica Tor Vergata din Roma, poate efectua aceasta procedura, complexa pentru echipa medicala,
Costuri procedura? 145760 de Euro.
Rezultatele? Pacientii traiesc pana la 50 - 60 de ani, fara nici o transfuzie, iar majoritatea ajung sa isi vada si nepotii.
Riscuri? Cu cat Miruna inainteaza in varsta si apar transformari ireversibile,sansele de reusita a interventiei se diminueaza.
Timpul? Ne ajunge pe toti din urma, de obicei la batranete. Doar cu transfuzii si Desferal, Miruna poate spera cel mult la adolescenta.
Pentru cei care nu am uitat copilaria, pentru cei care ne este greu sa ne imaginam suferinta Mirunei, este in puterea noastra sa-i salvam viata.
Un Euro de la noi = viata pentru Miruna !
Va rugam donati la:
TELEDON, VALABIL IN RETEAUA ROMTELECOM:
15.03. – 15.06.2010
0900 900 580 – pentru a dona 3 euro
0900 900 582 – pentru a dona 5 euro
0900 900 584 – pentru a dona 10 euro
SAU
Cont la BRD, sucursala Ploiesti
Lei: RO57BRDE300SV07754833000
Euro: RO80BRDE300SV32102343000
CAD: RO 80 BRDE 300 SV 6195 7973 000
Cod SWIFT: BRDEROBU
Titular cont: Enache Elena Amalia
sau
Asociaţia IME – Ioana Miruna Enache
CIF: 25604410
Domiciliul fiscal: Judeţul Prahova, oraş Băicoi, Str. Baicului nr. 16
Cont la BRD sucursala Baicoi
RON: RO 61 BRDE 300 SV 5595 2113 000
Titular cont: Asociaţia IME.
Telefon: 0723 577 328, E-mail: mirunica_e@yahoo.com
Din luna Mai 2009 pana pe 06.04.2010 Miruna a adunat 35000 Euro, pentru care le multumeste din suflet colegilor de scoala si tuturor donatorilor,cunoscuti sau anonimi.
joi, 6 mai 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)