Pelerinajul religios - un prilej al regăsirii de sine

[Articol publicat în Ziarul Lumina ]

Mi s-a întâmplat să stau de două ori la rând la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou. Un bun prilej să fac, pe cont propriu, ceea ce în limbajul de specialitate al etnologilor şi antropologilor se numeşte „observaţie participativă“.

În urma celor 24 de ore, cumulate, petrecute în proximitatea Cuviosului am ajuns la câteva concluzii pe care le voi împărtăşi cu dumneavoastră, cititorii.

În perioada sărbătoririi lui, moaştele Sfântului Dimitrie creează un pol mai mult decât semnificativ pe harta Bucureştiului. Pentru câteva zile, problemele economice, politice, care ne-au acaparat în ultima vreme aproape la toate nivelurile existenţei, cad într-un plan secundar. Timp de trei zile, cel puţin pentru miile de credincioşi din Bucureşti, dar şi din ţară, care vin să i se închine ocrotitorului Bucureştilor, viaţa reintră în hotarele firescului. Oamenii regăsesc tărâmul realului. Şi nu e puţin lucru, într-o lume în care se vrea ca limitele dintre lumea reală şi cea virtuală să fie şterse, ba chiar să prevaleze domeniul virtualului. Oamenii redescoperă ierarhia firească a valorilor, care a definit dintotdeauna fiinţa umană: dimensiunea transcendentă, raportul cu Dumnezeu, şi relaţia egalitară cu semenul nostru. Aşteptând ore în şir la rând la moaştele Sfântului Dimitrie m-am convins de veridicitatea observaţiei de mai sus.

Am constatat cum credincioşii care stau cuminţi pe Dealul Patriarhiei vin la Sfântul Dimitrie impulsionaţi, în principal, de două mobiluri: vor să îi aducă un prinos de jertfă Sfântului şi vin să îi destăinuie necazurile care i-au împovărat, le-au adumbrit bucuria de a trăi, convinşi fiind că Sfântul va mijloci pentru ei şi multe din noianul problemelor vor dispărea fără de urmă.

Pelerinajele anuale pe care credincioşii le fac la Cuvioasa Parascheva, la Sfântul Dimitrie Basarabov, la Mănăstirea Nicula relevă faptul că Predania - Sfânta Tradiţie a Bisericii - este vie, veche şi nouă în acelaşi timp. Ne amintim de moş Gheorghe Lazăr (1846-1916), prototipul pelerinului român, care în primăvara anului 1884 a pornit spre Ierusalim având un toiag într-o mână, iar într-o traistă Sfânta Scriptură şi Psaltirea. A ajuns la Mormântul Domnului, a stat în Cetatea Sfântă 40 de zile, apoi a vieţuit un an de zile în mănăstirile din pustia Iordanului şi a Sinaiului şi mai mult de un an în Sfântul Munte Athos, iar spre sfârşitul vieţii, după un pelerinaj pe la toate mănăstirile din Moldova, s-a stabilit în clopotniţa ridicată de Sfântul Ştefan cel Mare în centrul oraşului Piatra Neamţ.

Stând timp de doi ani, cam 12 ore de fiecare dată, la rând la moaştele Sfântului Dimitrie, am cunoscut o altă faţă a României, nebănuită, despre care aş fi crezut - la o privire superficială - că a dispărut în negura vremii. Sociologul francez Jean Baudrillard remarca paradoxul societăţii de consum: într-o eră a comunicării tehnologice, maxime, a dispărut comuniunea dintre oameni. Stând în mijlocul credincioşilor, mi-am dat seama că impulsul de a intra în comuniune cu celălalt nu a murit cu desăvârşire: a intrat în amorţire. Dar, într-un context favorabil, el renaşte spontan în grupurile mici, animate de valori comune. Oameni care nu s-au văzut niciodată se întâlnesc la poalele Dealului Patriarhiei, fac cunoştinţă, îşi deschid sufletele unii faţă de ceilalţi, îşi împărtăşesc necazurile, se încurajează reciproc, redescoperă valoarea fundamentală a nădejdii în Dumnezeu. După cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“ (Galateni, 6, 2). Credincioşii regăsesc în străfundul fiinţei proprii fraternitatea, acel „sentiment de duminică“.

Aici dispar pentru câteva ore inegalităţile de orice fel, naturale sau sociale. Raporturile interumane nu se mai stabilesc pornind de la diferenţele de statut, inteligenţă, grad de cultură etc. Fiecare redescoperă în el şi în ceilalţi calitatea sa esenţială: suntem fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Orele petrecute la rând la moaştele Sfântului Dimitrie m-au făcut să înţeleg că există o dimensiune iniţiatică, în cel mai clasic sens cu putinţă, în toată această aşteptare a pelerinilor. Ea devine evidentă la lăsarea întunericului, când oboseala trupului devine din ce în ce mai simţită, iar frigul dimineţii ce stă să vină începe şi el să dea primele semne. Credinciosul caută în sine puterea de a rezista până la capăt, recurgând la întregul „arsenal“ pe care îl are la îndemână: citeşte acatistul Sfântului Dimitrie, rosteşte ore în şir „Doamne Iisuse“, îşi alungă somnul întreţinându-se verbal cu credincioşii care îi stau în preajmă, rememorează anumite episoade din viaţa sa. În orice probă iniţiatică, spun istoricii religiilor, etnologii, antropologii, fiinţa umană acceptă să fie supusă la diverse probe, pentru ca la finalul ritualului iniţiatic să acceadă la un nivel ontologic superior, la un preaplin de fiinţă. Dacă nerăbdarea, foamea, somnul, frigul sunt principalele obstacole pe care trebuie să le învingă pelerinii, beneficiul ultim pe care îl simte cât se poate de concret fiecare suflet care ajunge să se închine în faţa moaştelor Sfântului Dimitrie poate fi descris ca un preaplin de fiinţă, o bucurie lăuntrică, o pace nelumească, un contact cu sfinţenia care adevereşte că Duhul Sfânt este viu şi lucrător. Şi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Mult mai aproape decât bănuim noi. Ciprian Voicilă

[ casa de-a casa ] [ 84 ] [ duminica lui Ciprian ] [ casa Domnului.12.impresii pe marginea unui pelerinaj ]

Pentru omul religios, pelerinajul este o experiență dacă nu decisivă, cel puțin una importantă. Pentru o vreme, părăseşti lumea ambientală, devenită cu totul banală datorită prea marii familiarități cu ea, şi porneşti la drum atras de farmecul irezistibil al sfințeniei, în multitudinea ipostazelor ei: sfântul mormânt din cetatea Ierusalimului, o mănăstire cunoscută pentru viața aparte a celor care s-au nevoit în ea, luptând aprig împotriva patimilor şi concupiscențelor, sau trupul înmiresmat al unei ființe care a depăşit granițele comunului, atingând culmile celeste ale veşniciei. Mi s-a întâmplat să particip în două rânduri la pelerinajul prilejuit de praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului (pe 27 octombrie). Prima dată am nimerit, pur şi simplu, la rând fiindcă am zărit în marea de oameni o veche prietenă: pe Cerasela. M-am alăturat credincioşilor, alternând sporovăiala, cu clipele de adâncire în sine: mă rugam cu rugăciuni scurte, improvizate, sau citeam acatistul sfântului, uimindu-mă de delicatețea sa sufletească: fiindcă omorâse din greşeală o pasăre, păstorul teofor s-a pedepsit să meargă desculț amar de vreme. Orele se scurgeau ca apa printre degete. Între timp, ni s-a alăturat Angela, cea care avea să-mi devină soție. După 8, 9 ceasuri de aşteptare densă, am simţit apropierea vicleană a oboselii care îți înmuia oasele, a sâcâitoarei nerăbdări, iar la mijirea zorilor acestora li s-a adăugat ca aliat frigul muşcător. Ajuns, în cele din urmă, la poalele dealului patriarhiei, m-am simțit ca un atlet care abia de acum încolo urma să ia startul, din spatele liniei trasate ferm cu creta. Nu mai aveam mult până la țintă. Pelerinajul, deci, avea în el ceva inițiatic: trebuia să înduri cu stoicism foamea care îți rodea ca un şoarece flămând măruntaiele, vântul şficuitor, oboseala de granit pentru a accede la o altă stare, superioară, greu de cuprins în cuvinte: aveai doar câteva clipe la dispoziție să săruți mâna înmiresmată a Sfântului Dimitrie şi să îl rogi să mijlocească la Cel de sus pentru binele celor dragi, pe care îi purtai ca pe o dulce povară în inima ta: rude, prieteni, cunoscuți. Coborai dealul, cu sufletul învăluit într-o oboseală plăcută, în timp ce o mică flacără te lumina şi încălzea pe dinăuntru. (Ciprian Voicilă) Text preluat de pe pagina de Facebook Educație Muzeală MȚR.

„Minuni daruite mie, de sfinti dragi, ale caror moaste sunt in Bucuresti”

E tarziu, imi pare rau, dar abia acum am inteles ce trebuie sa fac, privind inapoi, spre viata traita fara Dumnezeu. Am crescut alaturi de parinti si bunici, iubitori de Dumnezeu, dar atunci nu intelegeam nimic. Nu intelegeam de ce bunica mea cea draga tinea post, de ce duminica dimineata nu o gaseam acasa niciodata, pentru ca era la Slujba Sfintei Leturghii si imi amintesc, chiar spre sfarsitul vietii ei, cand nu mai putea ajunge la Biserica, buna, nu manca nimic pana nu se termina Sfanta Slujba. Nu intelegeam iubirea ei pentru toti si nici bunatatea, pentru care era atat de iubita. Bunicii mei, pentru ca nu aveau copii, l-au infiat pe tatal meu. Cat de mult m-a iubit Dumnezeu, cand mi i-a daruit pe bunii mei! Cat am fost copil, buna ma invata sa ma rog, ma lua la biserica, ma impartaseam, ma indemna la Sfanta Spovedanie, pana cand... m-am afundat in mizeriile lumii. Totul a inceput, cand profesoara de romana de la scoala generala, ne tot spunea, biata, ca nu exista Dumnezeu, acesta fiind o inventie a oamenilor. Mintea mea de copil prost, cu mintea slaba, a receptionat, spunandu-le obraznic celor dragi, ca nu exista Dumnezeu, ca doar tovarasa de romana stie, ca ea e mai „desteapta" . Au urmat ani in care am trait fara sa traiesc si luptam sa-i conving pe toti de neexistenta lui Dumnezeu, iarta-ma Doamne, ca habar nu aveam ce fac. Abia cand fiul meu, la 11 ani , s-a imbolnavit de diabet, am inceput sa-L caut, dar fara credinta si totusi Bunul Dumnezeu mi-era alaturi, nu m-a parasit, chiar daca meritam, caci mare pacatoasa sunt. Acum, dupa ani, stiu ca Domnul ma iubea, ca mi-a vazut mintea proasta si nu m-a luat in seama. La biserica mergeam doar la nunti si inmormantari, nici macar la inviere, ca habar n-aveam ce inseamna inviere. Drumul a fost lung si greu, dar multumesc, Doamne, ca l-am gasit si pentru ca L-am gasit, ii sunt datoare primului meu sfant drag la care m-am rugat si mi-a raspuns, Sfantul Mina, caruia ii multumesc. Era in iarna lui 1995, cand, fiind la serviciu si fiul nostru la scoala, casa ne-a fost sparta, de unde au fost sustrase bunurile care le aveam si noi mai de valoare, nu mare lucru, televizor, video, ceva aur, dar casa a fost toata rascolita. Am avut un soc cand mi-am vazut casa intoarsa pe dos. Am chemat politia, urmand procedurile stiute, iar a doua zi, ravasita, povesteam colegelor de patania noastra. O colega, Mariana, Dumnezeu s-o aiba in paza, mi-a povestit de Sfantul Mina, sfantul pagubitilor. Habar nu aveam, dar la gandul ca poate imi voi recupera bunurile, m-am dus la biserica Sfantul Mina din Bucuresti, unde se afla si sfintele moaste ale sfantului. Am lasat un acatist pentru 40 zile, fara prea multa credinta si incredere, spunandu-mi „hai s-o fac si p-asta", dupa cele 40 zile, am fost si am mai lasat unul, ca poate, poate. Bunica sotului meu, Dumnezeu s-o ierte, cand a aflat ca am fost la Sfantul Mina, mi-a spus ca sfantul sigur ne va ajuta si noaptea vom primi vesti despre aceasta. Nu am dat importanta, dar, la cateva zile, la miezul noptii, cineva striga la poarta. Am iesit ingrijorati. Era tatal unuia din hoti. Ii prinsese la o alta spargere si au recunoscut ca au fost si la noi. Baiatul avea o situatie foarte buna, dar intrase intr-un anturaj. Tatal, sfasiat de durere, venise sa ne roage sa dam declaratie ca ne-am recuperat lucrurile, urmand sa ni le restituie, ca sa-si salveze fiul. Fiind si noi parinti, nu am putut rezista durerii tatalui si am dat declaratia, fara sa stam pe ganduri. Dupa o perioada, am fost despagubiti. A fost prima minune pe care am constientizat-o, din viata mea. Chiar daca eram ratacita, de atunci, pana am gasit drumul, singura mea legatura cu biserica era Sfantul Mina, la care ma duceam, constiincioasa, la sase saptamani sa-i multumesc si sa ma rog de sanatate, caci de mantuire inca nu auzisem. In vremea aceea fumam, dar ma mustra constiinta ca intru in biserica sa ma rog intr-o astfel de stare si Sfantul Mina m-a ajutat sa ma las de fumat. O alta minune a Sfantului Mina, a fost, cand intr-o vineri, sotul meu m-a sunat sa-mi spuna ca ii furase din masina de serviciu, geanta cu ceva bani si toate actele firmei la care lucra. Am plecat de la serviciu direct la Sfantul Mina, am lasat un acatist si m-am rugat. Luni dimineata, sotul meu a fost sunat sa mearga sa-si recupereze geanta, fara bani, dar cu toate actele, Slava lui Dumnezeu. In toti acesti ani, stiu ca rugaciunile Sfantului Mina m-au ajutat mult sa gasesc drumul cel bun, mi-a ajutat copilul sa fie sanatos, m-a ajutat in casnicie, in tot. Sfinte Mina, multumesc pentru toate minunile si ajutorul pe care mi le-ai daruit, chiar daca nu meritam si iarta-ma ca abia acum scriu despre ele. Am povestit mereu de minunile Sfantului Mina din viata mea, dar de asternut pe hartie, abia acum o fac. Acum, ma intorc cu drag la Sfantul Mina, sa-i multumesc, caci daca eu il uit, sfantul nu ma uita niciodata. In 27 octombrie 2012, de ziua Sfantului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, fiind si ziua mea de nastere, m-am asezat in rand, pentru a multumi si a cinsti sfintele moaste. La Mitropolie sunt si moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, al carui nume il port, Constanta si prin voia Lui Dumnezeu, au fost aduse si Sfintele Moaste ale Sfantului Nectarie de la Eghina, un alt sfant iubit, care a facut mari minuni cu familia mea.Am scris o alta marturie pentru cartea cu minunile Sfantului Nectarie. Aveam destule motive sa fiu acolo, nu sa cer, doar sa multumesc, ca de ziua sfintilor e mare bucurie. Am stat la rand o zi si o noapte. In perioada aceea aveam mari dureri de coloana, de nici in pat nu puteam sa ma mai intorc, vreo doua luni am fost intepenita, ma gandeam ca trebuie sa ma operez, caci durerea se ducea si in picioare. Abia mergeam, cocosata de durere. Nu-mi mai simteam mijlocul, dupa atatea ore, si picioarele imi ardeau, dar mereu spuneam, „lasa ca ma ajuta Sfantul Dimitrie, Sfantul Nectarie si Sfintii Imparati Constantin si Elena si o sa fiu bine”. Am ajuns la sfintele moaste, multumind Lui Dumnezeu si am plecat usoara ca fulgul. Pe moment, fiind inca amortita, dupa atatea ore, nu am realizat ca coloana nu ma mai doare.. si nici pana in ziua de azi, ianuarie 2014, nu m-a mai durut. Minunat este Dumnezeu intre Sfintii Sai! Durerile sfasietoare de suflet prin care am trecut in viata asta sunt comorile mele cele mai de pret, ca m-au ajutat sa-L cunosc pe Dumnezeu, care este fericire fara margini. Dupa ce Il cunosti pe Dumnezeu, te uiti in jur si nu mai vezi nimic din ce parea de pret, din ce parea valoare, caci toate cele pamantesti, dupa care alergam, s-au naruit. Azi, Bunul Dumnezeu, Maicuta Sfanta si sfintii dragi, sunt pentru mine tot, si chiar daca nu merit, ei nu ma lasa niciodata. Slava Lui Dumnezeu pentru toate. Amin. Constanta Szlavics / Voluntari

Sfantul Dimitrie Basarabov - primul meu prieten din cer

"Ce frumoasa este ortodoxia!
Ce fericiti trebuie sa fim noi crestinii ortodocsi!"

Ma numesc M.P., din Bucuresti, si doresc sa marturisesc despre minuni facute mie de catre Dumnezeu prin Sfantul Dimitrie Basarabov, primul meu prieten din cer.
Am fost botezata in credinta noastra stramoseasca ortodoxa si ii dau slava Domnului pentru asta.
Educatia religioasa insa nu a fost asa cum ar fi trebuit, din pacate, insa Domnul nu m-a lasat.
In anii studentiei in Bucuresti nu am calcat deloc in nicio biserica, asta inainte de 1990.
Dupa, prin 1992-1993, am intrat prima data in Catedrala Patriarhala, unde se afla Sfantul Dimitrie Basarabov. M-a impresionat foarte mult si vazand ca oamenii merg la Sfantul Dimitrie m-am asezat la rand sa ma inchin...viata mea fara Dumnezeu de dinainte m-a oprit sa ma apropii de sfantul...ma luase o stare de rau, nu ma puteam apropia...insa am insistat sa ma apropii si am sarutat moastele. Din acel moment am simtit ca sfantul meu drag ma iubeste...eu fiind un copil mai putin dorit si iubit de parinti.
In perioada aceea aveam unul din copii la cresa si il duceam in brate circa 15 minute de mers, pe o conformatie fizica de lumbago...aveam dureri mari, cred ca au durat aproape un an.
Placandu-mi foarte mult biserica am revenit si am cautat un parinte sa ma spovedesc. Domnul mi-a implinit dorinta si aici mi-am lasat pacatele si tot aici m-am bucurat de prima sfanta impartasanie de dupa sfantul botez, la varsta de 33 ani. Au urmat bucurii peste bucurii, slujbe, hramuri...Nici nu am observat ca eu nu mai aveam dureri. Baiatul cel mic ( sunt mama a 2 baieti) a fost ales paraclisier in sfantul altar si cativa ani a slujit alaturi de parintele patriarh, episcopi si ceilalti parinti. Insa ceva s-a intamplat si el nu a mai vrut sa mearga si am fost nevoita sa ma retrag in parohie, unde incepuse sa se construiasca biserica. Am lipsit de la sfantul Dimitrie vreo 3 ani...timp in care am avut o cadere spirituala pe fondul unor neajunsuri (de fapt, necredinta) dar si boala mea, durerile de spate, revenise cu riscul unei operatii.
Dumnezeu care vine cu noi si in iad ca sa ne lumineze si sa ne mantuiasca, mi-a intins mana si m-a ridicat. Am inteles atunci cat de mult m-am lipsit eu de ajutorul Lui si a sfantului Dimitrie.
Au trecut 2 ani de la revenirea la sfantul Dimitrie si pot sa marturisesc ca durerile au disparut, starea sanatatii s-a ameliorat foarte bine. La aceasta au contribuit fara indoiala si tainele bisericii noastre la care am participat cu mai multa ravna.
Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca daca auzim de un sfant, sau ne inchinam lui, sau citim despre el cate ceva, din acel moment acel sfant se roaga pentru noi. Asta am simtit cu Sfantul Dimitrie Basarabov, primul meu prieten din cer, care s-a rugat la Domnul pentru sanatatea si mantuirea mea si a celor dragi mie.

"Intru tine Parinte, cu osardie s-a mantuit, cel dupa chip, ca luand crucea ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii se bucura, Prea Cuvioase Dimitrie, duhul tau".
Slava Tie Doamne intru sfintii Tai

Anul acesta voi scoate o carte cu minuni săvârşite de Sfinţi cu moaşte în Bucureşti

Coperta a fost realizată de Alexandra Corbu.

Dacă aţi trăi o minune mijlocită de Sfinţii
Ciprian,
Mina,
Dimitrie Basarabov,
Nicolae,
Spiridon,
Ecaterina,
Ioan Gură de Aur,
Calinic de la Cernica,
Siluan Athonitul,
Simon Zelotul
vă rog să mă contactaţi la adresa:

ciprianvoicila@gmail.com şi la numărul de mobil:

0723.021886.

Domnul şi Sfinţii săi să vă răsplătească!