luni, 29 iulie 2013

Bunul Dumnezeu să îl odihnească cu drepții pe fratele nostru, Costel

A murit sufletul pomenirilor martirilor din închisorile comuniste. Un om pe al cărui cuvânt te puteai baza. Un vertical la propriu și la figurat. I-am admirat întotdeauna gândirea limpede și (auto)ironia pe care și-o păstrase și în ultimele zile hărăzite lui de Domnul. A plecat din această vale a plângerii ca un creștin adevărat: spovedit și împărtășit. Îmi pare enorm de rău că nu o să-l mai văd, dar îmi pare bine că o să am acolo sus, la Domnul, încă un prieten care o să pună o vorbă bună pentru mine, pentru noi. Veșnica lui pomenire!

Un izvor nesecat de apă vindecătoare

E început de vară și totul miroase a diferite miresme de flori. De cum intri pe poarta mănăstirii simți că ți-a deschis Dumnezeu porțile raiului. Locul parcă te așteaptă înflorit de sute de trandafiri și creițe, cu miresme copleșitoare. Doar pe Bătrânul Macarie nu-l vezi nicăieri. Abia într-un târziu îl zărești în marginea pădurii, robotind cu mâinile goale și muncite, cu rasa agățată, cărând piatra din stânca din pădure. Nu-ți vine să crezi dar e adevărat: nu stă o clipă locului. Cosește, strânge fân și seara se întoarce ca albina la stup, plin de mireasmă și miere vindecătoare, pe care a adunat-o cu rugăciuni în timpul zilei. Este bătrân, dar stă aplecat punând piatră lângă piatră, muncind cot la cot cu obștea. Când stai lângă părinte simți nevoia să vorbești în șoaptă, să nu îl tulburi cu nimic. A muncit foarte mult și a suferit în inima lui, dar pe fața lui luminată au dispărut toate lacrimile umilinței, el neîncetând să le numească bucurii. Ca să-l cunoști mai bine pe părintele Macarie este de ajuns să-i vezi chilia unde locuiește, pe măsura sufletului său: simplă, țărănească, cu o candelă veșnic aprinsă și înconjurat de icoane. Nu poți să îl privești în față deoarece simți forta sa lăuntrică, el fiind tot timpul în rugăciune. Nu îi poți ascunde nimic pentru că te pătrunde cu privirea. Spun asta datorită a ceea ce mi s-a întâmplat mie. Eu am ajuns cu mulți ani în urmă la părintele Macarie cu o problemă în ale cărei amănunte nu aș vrea să intru. Când am intrat în curte la părinte, am început să plâng. Apare părintele de la bucătărie și-mi zice: „plângi cât vrei, lumea nu o să reușești să o convingi prin plâns”. Deja părintele știa ce vreau să îi spun și ce problemă am fără să fi apucat să îi spun eu. Am început să îi povestesc de unde a plecat totul, dar părintele știa mai bine. Cert este că m-a certat, mi-a zis să nu mai blestem spunându-mi că nu este bine și că este păcat, mai adăugând că, fiind acuzat de o faptă nefăcută primești cunună de la îngeri. Pentru mine părintele este un izvor nesecat de apă vindecătoare. Am o verișoară la Iași al cărui copil s-a îmbolnăvit, a făcut roșu în gât, aprindere la plămâni și l-a ținut pe gentamicină.De la Iași m-a sunat să mă duc la părintele. „Și spune-i, zice, că Mirel, băiatul, moare”. Nu, n-o să moară, stai liniștită. „Dacă îmi spune să vin în genunchi până acolo în genunchi vin, dar să îmi scape băiatul”. Dar ce are? „Leucemie”. Lasă că sun eu pe cineva în București, trimite-mi diagnosticul. Până la urmă nu avea leucemie, era intoxicat de medicamente. Dar copilul era grav, grav. Numai în perfuzii. Părintele i-a transmis să mai facă Acatistul Sfântului Nectarie și al Sfântului Stelian că e apărătorul copiilor. „Dar eu îl pomenesc”, a zis părintele. După 3 zile m-asunat iar. „Poți să mă ajuți să te mai duci o dată la părintele?” Pot. M-am dus și părintele a început să râdă: „a început să-și revină copilul, să stea liniștită”. Nu, părinte, că țipă copilul, stă numai cu el pe picioare. „Dar ce ar vrea? La cât a fost de bolnav acum să nu-l mai țină pe picioare? Spune-i să stea liniștită”. A venit la părintele și l-a întrebat: „părinte, ce fac? Peste o lună trebuie să mă duc cu el la control”. „Ar fi bine să te duci la control să nu afli alt diagnostic peste mai mulți ani”. Nu știu dacă s-a mai dus. Dar nu s-a mai îmbolnăvit, este o splendoare de copil, i-a întrerupt și tratamentul. Numai prin rugăciunile părintelui s-a făcut bine. Mi s-a întâmplat să îi spun părintelui un diagnostic și el să spună, nu e adevărat, nu e nici pe departe așa. (Florica M., Județul Vrancea)

duminică, 28 iulie 2013

Un avva bătrân din vremurile de demult: Părintele Macarie Beșliu de la Schitul Muntioru

Părintele Macarie cărând cu măgarul mâncarea pentru muncitorii care l-au ajutat să ridice Schitul Muntioru. Așa s-a jertfit părintele pentru ridicarea celor 7 biserici pe care le-a ctitorit. Bisericile clădite de el pot fi numărate. Nu și sufletele, fără de număr, pe care numai Dumnezeu le știe și pe care părintele le-a refăcut bucată cu bucată, ca un olar plin de har, măiestrie și dragoste pentru omul căzut, al cărui chip dumnezeiesc abia mai pâlpâia în străfundurile sale de ființă.

Adio, dragostea mea, Poiana Mărului

(Re)Public aici un text frumos, scris de o ucenică a Părintelui Macarie în anul 2011, izvorât dintr-o durere rămasă, din păcate, actuală. Este, pe vecie, împotriva firii ca fiii să nu-și recunoască tatăl, așa cum este împotriva firii ca o mănăstire să fie despărțită de omul care a retrezit-o la viață. (CV) - Scrisoare deschisă, adresată Părintelui Macarie Beșliu, fost stareț la Mănăstirea Poiana Mărului, ctitor a 7 biserici, actual paraclisier (măturător în biserică) la Schitul Muntioru- Bunul meu părinte inimos, Am ajuns la Mănăstirea Poiana Mărului în urmă cu mulți ani. Eram un morman de amintiri părăsite pe o targă, trăiam în întuneric, într-o mâzgă în care intri și ești strivit, în care îți pierzi mințile de durere. Atunci v-am cunoscut pe dumneavoastră, bunul și dragul meu părinte. Erați într-un colț al bucătăriei, aplecat asupra unei covate cu aluat dospit, făcând prescuri pe care le însemnați cu desenul unui pecetar, apoi le-ați acoperit cu o pânză albă, desenând în aer semnul sfintei cruci, solemn și ritualic. Ați stat puțin cu mine, după care ați plecat la biserica mare. Pe unde treceați totul se umplea de o mireasmă suavă de tămâie, busuioc și mir. Acum, de când ați plecat, acel miros nu mai există, pentru că nu mai are cum să transforme în valoare tot ce-i iese în cale. Mai târziu aveam să descopăr că locul unei mănăstiri nu ți-l oferă nimeni, tu trebuie să-l câștigi, să-l uzi cu lacrimi și rugăciune. Erați senin și liniștit, așa cum sunteți și acum, după ce ați fost alungat – pentru că ați reușit să vă țineți mereu cugetul curat, neîngreunat de nicio patimă, de niciun gând rău. Poate de aceea ați primit darul sfatului de suflet și, pentru toți cei care au venit de-a lungul anilor, ați avut mereu un gând bun, o mângâiere… Ați sădit în sufletul tuturor, prin puterea exemplului, modestia, prețuirea adevăratei valori, dorul după un rost mai înalt decât satisfacerea nevoilor materiale. Dragoste înseamnă sa vezi cu inima, iar dumneavoastră vedeți numai cu inima. La Poiana Mărului ne-a așezat Domnul, dar ne-a gonit omul cel rău. Omul îndobitocit de răutate și orgoliu a trecut astfel peste voia Domnului, și-a luat libertatea de a încălca testamentul unui sfânt, semnându-și singur pedeapsa la moarte veșnică. Mintea lui nu știe că „un lucru rău nu-l termini când îl sfârșești, ci atunci când nu-l începi”. Am spus „omul cel rău” pentru că există și omul cel bun. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea despre omul care se sfințește că devine un sărac plin de iubire frățească, sărac pentru că se leapădă de funcțiile lui pentru a se deschide lui Dumnezeu și aproapelui, fără să despartă rugăciunea de slujirea aproapelui. Bunule părinte, ne-ați dăruit tuturor în mod egal iubire, ne-ați mângâiat sufletele osândite de păcate și durere. Cei care v-au alungat, umilit și contestat nu au avut puterea să vă primească iubirea căci în inimile lor împietrite nu poate pătrunde iubire, dar mai ales ne-ați daruit 7 biserici și hainele sfinției voastre au fost aruncate afară și acolo au putrezit. Ei ne-au învins pe noi, cei care ne-am dus cu flori și am cerut milă și îndurare, dar Hristos nu poate fi învins niciodată. Ei, săracii, nu au înțeles că raiul se cumpără cu credință multă și nu cu saci de bani. Domnul să fie blând cu ei! Preacuvioase părinte, ați iertat fără să fiți iertat, l-ați susținut pe cel care v-a lepădat, ați rămas liniștit deși erați nedreptățit, ați îndurat fără să cârtiți și de toate care v-au aparținut v-ați lipsit bucuros. De când ați fost gonit de omul cel rău la Mănăstirea Poiana Mărului a rămas golul iubirii. Căprioarele acelea, știți dumneavoastră care, au plecat înapoi în sălbăticie pentru că a dispărut pacea, veverițele care vă mâncau nucile pe care le adunați pentru colivă preferă să stea flămânde, veranda de la “Vlahuță” e plină de nuci, dar ele nu mai vin. Iepurașii de la lucernă au dispărut. De fapt, toate animalele sălbatice veneau la dumneavoastră pentru hrană și încă ceva. Acum nu mai vin căci nu mai este acel „încă ceva “, adică iubirea dumneavoastră pe care o împrăștiați peste tot în jur. Când erați acolo aerul avea parfum de sfințenie, iar păsările aduceau împreună cu întreaga obște imnuri de slavă lui Dumnezeu. Acum toate acestea au dispărut, căci omul cel rău s-a angajat într-o serie de comportamente catastrofale, de distrugere, fiindcă, așa cum zice Sfântul Efrem Sirul, „diavolul nu suportă lucrul vechi ci vrea mereu lucruri noi”. Bietul om, cel rău, crede că va obține vreo bucată de aur dintr-un pachet de cuie; a adus la Mănăstirea Poiana Mărului alt preot și maicuțe, dar sărmanul om rău nu știe că dumneavoastră, din iubire, ați lăsat-o stareță pe Măicuța Domnului. Bucuria dumneavoastră nu stătea în loc fizic și cu așezare geografică, ci în tihnă și dragoste. Adio, dragostea mea, Mănăstirea Poiana Mărului! Rămâi în grija Maicii Domnului, cu cele patru anotimpuri. Al cincilea anotimp a plecat în vârf de munte să-și odihnească neputința. O să venim să vă colindăm, bunule părinte, acolo, în vârf de munte, mai aproape de Domnul. Am să închei cu un citat, sfatul părintelui Neagoe Basarab cel Sfânt către fiul său, Teodosie: „Cerul să-și scuture stelele pe haina de nuntă a sufletului tău.” (Rodica)

sâmbătă, 27 iulie 2013

Părintele Macarie, trăitorul din Munții Vrancei

Pe părintele Macarie l-am cunoscut prin anul 2006. Veneam la dânsul încărcați sufletește, cu fel de fel de probleme de care ne loveam zi de zi, și plecam cu o bucurie imensă, ca și cum acele probleme nu ar fi existat. Eram ușori sufletește, cu mai multă putere de luptă. Părintele spunea mereu că Dumnezeu ne iubește și cât de importanți suntem noi pentru Dumnezeu! De multe ori nu realizăm importanța acestor mari cuvinte și cum îl supărăm pe Dumnezeu cu păcatele noastre. Părintele, cu sfaturile și rugăciunile, a reușit să ne apropie de Dumnezeu și îndrăznesc să spun că până în acel moment nu am avut nicio bucurie adevărată. Părintele Macarie are un mod simplu de a vorbi, dar cu puține cuvinte acoperă tot ce ai pe suflet, esențialul. Nu cred că un preot cu multe studii, care ar vorbi mult și ar face multă oratorie, fără să ajungă în sufletul nostru și să ne dea doctoria potrivită, ar reuși să ne ajute cum reușește părintele prin simplitatea dumnealui. Am pleca goi, cu mâinile goale și nu ne-am mai întoarce. Prezența a mii de oameni din toate colțurile țării și din străinătate mărturisește despre înalta trăire în Hristos a părintelui Macarie și dragostea lui pentru semeni. Împreună cu părintele Valerie au avut un rol important în viața familiei mele. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că a rânduit să îi cunosc și ca simplu om de rând consider cuvintele prea sărace să poată cuprinde calitățile, trăirile și faptele acestor oameni ai lui Hristos. Am avut probleme grave de sănătate cu copilul nostru. La vârsta de trei ani și jumătate a făcut două convulsii la interval de o lună. Am fost cu el la mai mulți medici, dar împreună nu găseam cauza. Nu vă pot descrie în cuvinte ce era în sufletul meu de mamă: să îți vezi copilul convulsiv și fără să poată respira și să nu îl poți ajuta și cu posibilitatea ca aceste convulsii să se repete! Atunci am venit împreună cu soțul meu la părintele Macarie și i-am spus problema. Părintele ne-a zis că se va face bine. La scurt timp, ca urmare a rugăciunilor părintelui, Dumnezeu a rânduit să descoperim cauza convulsiilor și tratamentul. În prezent cele spuse de părintele s-au adeverit, copilul nostru este bine și nu avem cuvinte de dat slavă lui Dumnezeu. (Sabina P. )

Ajutor primit prin Sfantul Ilie Lacatusu

1. Ma numesc Georgeta I., sunt din Slanic Prahova, si as vrea sa va relatez cateva din minunile pe care le-am trait de cand l-am cunoscut pe parintele Ilie Lacatusu: L-am cunoscut citind despre dumnealui, in timp ce ma intorceam de la parintele Justin Parvu in octombrie 2011. Apoi m-am rugat, mult mai tarziu, sa ma primeasca si pe mine la cimitir, sa—i sarut mana. Am ajuns la 30 iulie 2012, dar am gasit inchis pentru ca era luni, i-am scris un bilet, sa se roage si pentru mine si familia mea, eu avand un frate bolnav de ciroza, acesta urmand sa-si faca niste analize sa vada daca o sa faca sau nu interferon. Si prima minune s-a produs: i-au iesit analizele bune, nefiind nevoie decat de tratament obisniut pentru aceasta boala. A doua minune si mai mare: fata mea daduse examen la Medicina in Bucuresti, dar intrase fara loc si trebuia sa luam dosarul pentru ca nu se mai aprobau alte locuri ,dar ea nu a vrut, sperand intr-o minune, care a venit pe 13 august, cand am fost anuntate de la secretariatul facultatii ca s-au mai aprobat niste locuri. O alta minune. Nu avea unde sa stea decat la camin, eu neavand posibilitati s-o tin in gazda in Bucuresti. Si iarasi am venit la parinte si l-am rugat sa ma ajute, dar si acum era inchis, ca era marti, dar minunea tot s-a intamplat, ca un om cu suflet mare a vrut sa o primeasca in camin fara nici macar un ban spaga, afland situatia mea, ca sunt o mama singura care vreau sa-mi ajut copiii. Multumesc lui Dumnezeu ca atunci cand imi e mai greu intalnesc oameni cu suflet mare care ma mai ajuta. O alta minune: am dat un examen la serviciu si dupa ce am iesit am trecut pe la parintele sa-l rog sa reusesc sa raman in continuare, sa pot sa-mi ajut copiii si minunea a venit din nou ca am luat examenul. Sunt multe de spus despre sfantul nostru parinte Ilie Lacatusu. Mai sunt si oameni care nu cred in puterea parintelui, dar e bine sa tina pentru ei aceasta parere, pentru ca puterea parintelui e mare si mai tarziu dumnealui le arata ca au gresit. Iata alta intamplare, pot sa-i spun: cu ajutorul Bunului Dumnezeu am inceput sa organizez pelerinaje, primul fiind la Bucuresti la cateva biserici si manastiri si la finalul pelerinajului am trecut pe la parinte. Aici, unele femei s-au indoit de puterea lui. Au discutat in spatele meu acest lucru. Una din ele a avut probleme mari de atunci, iar eu cred ca abia cand o sa-si dea seama ca a gresit fata de parintele si o sa-l roage s-o ierte, poate atunci se vor termina. Eu ii indemn pe toti care au nevoie de ajutorul parintelui sa mearga cu toata increderea, ca parintele le va ajuta daca merg cu sufletul curat si cu ganduri bune. De fiecare data cand am fost am descoperit lucruri noi, cu folos duhovnicesc. In biletul catre parintele am pus un leu si parintele nu a incetat sa ma ajute de cate ori i-am cerut-o. Cu toata convingerea pot sa va spun ca Parintele mi-a schimbat intr-un fel viata. Am avut o incercare chiar in ziua in care am fost la dumnealui, prima data, care la inceput m-a tulburat , eu neintelegand atunci de ce, abia mai tarziu am inteles ce a vrut sa-mi spuna parintelep Multumesc Bunului Dumnezeu ca avem si noi sfintii nostrii romani, pe acest parinte Ilie Lacatusu, pe parintele Arsenie Boca- un alt mare sfant care m-a ajutat, si pe marele parinte Justin Parvu (ale carui sfaturi si binecuvantare le-am primit de curand) si care sper sa mijloceasca si pentru noi in continuare, de cand a plecat la Domnul. 2. Ma numesc Ana E. si sunt din Slanic Prahova. Vreau sa va spun cu toata convingerea ca parintele Ilie Lacatusu face minunii Am primit cartea cu acatistul dumnealui si, din prima clipa de cand am inceput sa-l citesc, am simtit ajutorul sfantului. Apoi l-am rugat sa ma primeasca la dumnealui sa-I sarut mana si m-a primit in martie 2013. M-am rugat de sanatate, pentru reusita nepoatelor mele la examenele de la facultate si au luat numai note mari, deci parintele a mijlocit la Bunul Dumnezeu si m-a ajutat. Mi-am dorit din tot sufletul sa ajung din nou la sfantul si sa-i multumesc si sa-l rog sa-mi ajute in continuare. Am reusit sa ajung din nou, a doua oara, in timp ce ma intorceam din pelerinaj de la Sfantul Ioan Rusul, iar acum l-am rugat sa-si gaseasca un serviciu prietenul nepoatei mele, deoarece nu se mai puteau descurca, si iarasi parintele m-a ajutat. Chiar in acea zi, pe 27 mai 2013, baiatul a fost sunat din doua parti sa vina la interviu, ulterior angajandu-se la unul din cele doua oferte. Cu toate ca nu e declarat sfant, eu nu am incetat sa-i citesc acatistul. Ma rog cand am nevoie de ajutorul lui, cred in puterea parintelui si sper sa ma ajute in continuare.

Vindecarea lui Andrei

As vrea sa-mi incep povestioara prin a-mi cere iertare Sfantului Nectarie pentru intarzierea cu care marturisesc minunea pe care a facut-o pentru baietelul meu. Totul a inceput in Ianuarie 2012, de Boboteaza, cand mama mea impreuna cu micutul Andrei erau in sfanta biserica. Un domn care era in fata lor si care il urmarea pe Andrei s-a intors catre ei si a intrebat-o pe mama de ce copilul este asa slabut, palid si incercanat la ochisori. Pentru noi era un subiect relativ sensibil, in sensul ca Andrei s-a nascut perfect sanatos, a luat foarte bine in greutate, insa in jurul varstei de 3 ani a stagnat in evolutia normala pe care a avut-o pana la acea varsta. Toti doctorii la care am fost i-au facut tot felul de analize, dar niciunul nu a recomandat sa i se faca o radiografie (ne dadeau tot felul de tratamente pentru tratarea giardiozei si a bolilor specifice, pentru viermisori si giardia). Pe acel domn pe care l-au intalnit in biserica nu il vazusera pana atunci, dar cu siguranta a fost trimis de Bunul Dumnezeu. Dupa ce s-a uitat cu atentie la Andrei, a intrebat daca i-am facut investigatii si la rinichi. Va marturisesc ca nu am vrut sa cred nicio clipa ca ar putea exista o problema de genul acesta cu copilul meu. Au mai trecut cateva luni, am intrat in postul Pastelui, dupa care m-am hotarat sa facem toata familia analize, printre care si o ecografie lui Andrei. Primul organ cercetat la ecograf a fost rinichiul drept la care s-a dat diagnostic de hidronefroza grad IV-V, parca asteptand sa fie descoperit. Pe moment nu am inteles ce inseamna asta. Asa ca ne-am decis sa mai facem inca o ecografie mai performanta, de data aceasta. Nu va puteti imagina prin ce momente cumplite am trecut, au urmat si alte analize, toate cu anumite riscuri pentru care noi ca parinti trebuia sa semnam pe propria raspundere. Vazandu-ma neajutorata, intr-o situatie asa complicata- caci medicii spuneau ca un rinichi de genul acesta, cu cativa ani in urma il scoteau, dar ei s-au hotarat sa faca tot posibilul sa il salveze- am alergat la biserica Sf. Gheorghe unde se afla moastele Sfantului Nicolae - care pentru mine a facut o minune cu 7 ani in urma pentru ca nu reuseam sa raman insarcinata (asta este o alta minune care s-a intamplat in familia mea. M-am rugat cu lacrimi fierbinti la Sfantul Nicolae, Sfantul Gheorghe si la Maica Domnului sa ma ajute cum stiu ei mai bine. In ziua de Sfantul Gheorghe, cand sunt nascuta eu, m-am rugat neincetat la sfantul meu ocotitor. Noaptea am reusit sa atipesc cateva clipe si o voce m-a indrumat sa merg la Manastirea Ghighiu de la Ploiesti. Auzisem de ea, dar nu am ajuns niciodata acolo. Intre timp, mai multe prietene care au primit ajutor de la Sfantul Nectarie mi-au sugerat sa il duc pe baiat la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. In ziua cand se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii am ajuns la moastele Sfantului Nectarie, care de atunci a intrat in viata noastra si in suflele noastre, fiind o stare ce nu se poate exprima in cuvinte. Dupa ce am citit Acatistul Sfantului Nectarie si minunile pe care le-a facut, s-a asternut o pace si o liniste in sufletul meu si increderea ca va fi bine. Am reusit sa ajungem si la Manastirea Ghighiu unde surpriza: maicutele citeau Acatistul Sfantului Nectarie. L-am trait cu o intensitate foarte mare. Parca acea slujba se tinea pentru noi. Baietelul meu, cum a intrat in sfanta biserica, s-a dus atras ca un magnet la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. A stat in genunchi toata slujba la cei 6 anisori ai lui. Am plecat de acolo mult mai puternici si mai increzatori. Va marturisesc, dragii mei, ca nimic nu este mai frumos decat planul lui Dumnezeu. Aceasta interventie chirurgicala ne-au spus ca va dura 2 - 3ore, dar s-a prelungit la 6 ore, din cauza unei sonde care trebuia sa ajunga din rinichi pana in vezica urinara, dar nu au reusit sa o monteze stricand 3 seturi de diverse marimi. De cum am auzit, primul gand care mi-a venit in minte a fost ca Bunul Dumnezeu a hotarat asa (teoretic l-ar fi ajutat mai mult sa inceapa sa functioneze rinichiul care se golea cam la 25 de minute in loc de 3 minute, cat este normal). Au urmat zile grele de recuperare urmate si de nenumaratele intrebari din partea micutului: de ce trebuie sa faca toate astea fiindca el este sanatos si nu este nevoie sa stea in spital. In tot acest timp citeam Acatistul Sfantului Nectarie si il ungeam pe Andrei cu ulei de la racla sfantului si imediat se linistea fizic si psihic. Cei care au primit ajutor din partea Sfantului Nectarie ma inteleg cu adevarat. Pe langa Sfantul Nectarie am primit ajutor si de la Sfantul Stelian, Sfantul Arhanghel Rafael si chiar daca nu m-am rugat la Sfanta Cuvioasa Parascheva, in momentul in care Andrei se ruga la Manastirea Radu Voda la icoana mare si frumoasa a Cuvioasa Parascheva, mi-a spus la ureche : - Mami, mi-a dat putere!!! Ca sa vedeti cum sfintii au lucrat impreuna, la acest plan minunat am fost ajutati si de Sfantul Parinte Arsenie Boca, la mormantul careia am fost si ne-am rugat! Cand s-a implinit 1 an de la operatie am avut marea surpriza sa vedem ca analizele (ecograf, scintigrafie, analize sange) au iesit aproape perfecte pentru un copil de varsta lui Andrei, cu toate ca medicii au avut rezerve in ceea ce priveste recuperarea. Multumesc tuturor sfintilor pentru ca ne-au ajutat si oamenilor de buna credinta care ne-au ajutat, pe care Bunul Dumnezeu ni i-a scos in cale. Ne dorim ca in vacanta din aceasta vara sa mergem la moastele Sfintei Parascheva de la Iasi, pentru a implini dorinta lui Andrei. Este minunat sa stii ca cineva acolo sus te iubeste !!!

miercuri, 17 iulie 2013

Părintele Nicanor Lemne, o predică întrupată a dragostei

Aceasta este căsuța părintelui: caldă, intimă, duioasă, rămasă ca un vestigiu dintr-o lume în care oamenii încă mai trăiau în comuniune unii cu alții și încă le mai păsa. Când am intrat pe poartă m-a învăluit o căldură din cap până în picioare ca un halou de duioșie pe care îl simte nepoțelul răsfățat în brațele bunicului. Acolo e o insulă a iubirii și a gingășiei în care oamenii ajung osteniți de atmosfera egocentrismului, calculului, individualismului feroce, hăituielii programatice, presiunii timpului, a nevoilor materiale, a obsesiei proiectelor. Stai acolo pe prispă cu părintele. Te privește cu dragoste. Câtă nevoie avem să fim priviți de cineva cu dragoste! Măcar puțin. Doar câteva clipe. O clipită Mântuitorul l-a privit cu blândețe pe Cuviosul Siluan Athonitul și acea privire l-a urmărit toată viața. Te miri de răbdarea părintelui Nicanor, care la 97 de ani nu se plânge de beteșugurile trupești. Le poartă ascunse în sine nu cumva să îi împovăreze cu durerea sa pe cei care îl vizitează. Dar te miră și echilibrul său, dreapta socoteală, accentul pe care îl pune pe calitatea vieții duhovnicești, nicidecum pe cantitate. Te servește cu ce are el mai bun în cămară. Și parcă bucatele au un alt gust. Ați observat că hrana dăruită din dragoste își schimbă gustul? Te împărtășești din credința părintelui că totul va fi bine. Asculți un cuvânt de folos sau mai multe. Ți le notezi grabnic. Eu mi-am notat, la această primă întâlnire cu părintele, două: „Zilele omului sunt în mâinile Domnului” și „Nu rămâi cu ce ai, rămâi cu ce dai”. Părintele îți cere să îi lași un pomelnic pe care trebuie să îți treci toate rudele. Când pleci, te întorci cu convingerea că rugăciunile părintelui sunt în mod cert ascultate de Dumnezeu și că cel mai important lucru pe lume este să iubești, să iubești, să iubești. Părintele Nicanor este o predică întrupată a dragostei. Pleci sub imboldul de a te întoarce degrabă. Pleci cu gândul că n-ai mai pleca. (Ciprian Voicilă) P.S.: Le mulțumesc prietenilor mei Afrodita și Florin Nan pentru bucuria pe care mi-au făcut-o, iar despre ei veți descoperi mai multe aici. Vă recomand două articole despre părintele: Părintele Nicanor Lemne și Părintele cu chip athonit din Siliștea Snagovului. Aici îl puteți vedea.

joi, 11 iulie 2013

„Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi…” – Părintele Justin Pârvu

“Să ne rugăm lui Dumnezeu să naştem eroi; cum erau înainte mamele, năşteau copii pentru martiraj, parcă ar fi crescut lanuri de grâu pentru a face anafura. Nu mai putem să ne ridicăm fără jertfă; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fără oameni de jertfă. Tot creştinismul e o jertfă; post şi rugăciune – care sunt oarecum îndrăzneala noastră către Dumnezeu. Cu acestea poţi cuceri Cerurile. Noi trebuie să urmăm pilda Mântuitorului, Care a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri: atunci când vedem că fratele face o greşeală, să nu ne grăbim să aruncăm degrabă cu piatra în el, ci mai întâi să ne socotim noi vinovaţi pentru acea greşeală – şi aceasta înseamnă să purtăm slăbiciunile fratelui, şi astfel el se uşurează. Cel mai mult iubeşte Dumnezeu acest tip de jertfă şi nu există cunună mai mare ca pentru aceasta, pentru că aşa a spus Domnul: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Cel care stă nepăsător la suferinţa aproapelui, acela nu merge cum trebuie. Starea duhovnicească este aceea în care tu, socotindu-te mai jos decât toţi, vezi în tine căderea întregii omeniri. Adică fiecare suntem vinovaţi pentru toţi şi toţi suntem vinovaţi pentru unul. Şi aceasta este calea cea mai bună de a-l ajuta pe aproapele: mai întâi de toate pe tine să te socoteşti mai păcătos decât toţi, pentru că acesta este şi adevărul!” Preluat de la familiaortodoxa.ro. Ultimul număr îi este dedicat Părintelui Justin.

Despre Rugăciunea inimii – Părintele Justin Pârvu

„E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţiai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu”. Preluat de la familiaortodoxa.ro.

marți, 9 iulie 2013

Cum m-a chemat la el Parintele Ilie Lacatusu

Parintele a stiut ca eu am nevoie de ajutorul lui, si iata cum m-a chemat la el. Acum 2 ani am facut o operatie grea, rezultatul histopatologic fiind unul dintre cele mai rele. Cu frica in suflet, fiind crestin ortodox, m-am lasat in nadejdea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, avand incredere ca numai El imi va arata calea si ce am de facut. Nu peste mult timp, in vara anului trecut, am avut un vis ciudat: in casa parinteasca, pe casa scarilor, se cobora un sicriu in care era un barbat uscativ si care avea pe cap o caciula neagra, trasa pe frunte si peste urechi. Cand m-am trezit am incercat sa fac o legatura, sa gasesc un fir, o explicatie a visului ce l-am avut, dar fara niciun rezultat. Imaginea ma urmarea si, daca inchideam ochii, o revedeam intocmai. Am plecat la serviciu. Viata curgea normal. Dupa-amiaza, cand veneam catre casa, am mers la Carrefour sa cumpar alimente. Cand am intrat in magazin, fara sa vreau, pasii m-au dus la raionul cu carti. Din mers, intr-unul din cosurile acelea imense, mi-a atras atentia o carticica, intoarsa cu coperta din spate deasupra, pe care era o fotografie cu un mort intr-un sicriu, uscativ la fata si cu o caciula neagra trasa pe fata si pe urechi, aidoma ca in visul meu. Am luat cartea in mana, am intors-o si am citit titlul: Viata, minunile si acatistul Parintelui Ilie Lacatusu. Era singurul si poate ultimul exemplar. Ma astepta pe mine, astfel asezata ca sa recunosc imaginea din vis. Imediat am facut legatura cu visul ce l-am avut si am constietizat ca nu a fost intamplator si ca asta este si calea ce o am de urmat. Am fost la Bucuresti, la moastele Sfantului Parinte Ilie si m-am rugat cu multa evlavie si credinta, multumindu-i ca m-a chemat la el sa ma ajute in necazul meu. In incheiere fac mentiunea ca pana la acel vis eu nu am stiut nimic de Parintele Ilie Lacatusu. Stiam, insa, de arestarile masive facute de comunisti din randurile intelectualilor si mai ales ale preotilor. Cred ca nici in tara mama a comunismului nu a fost atata prigoana, ura si teroare cum a fost in Romania. Cu repect, Mihail.

luni, 8 iulie 2013

O nouă mărturie despre minunile Sfântului Nectarie

Mă numesc Nicolae Iliescu, am 47 de ani şi locuiesc în Bucureşti. Acum câţiva ani, întâmplarea a făcut să mă mut, pentru un timp, foarte aproape de Mănăstirea Radu Vodă.   Dumnezeu m-a binecuvântat, printre altele, cu o sănătate destul de bună. Totuşi, în marea Sa grijă pentru noi, ne trimite - uneori spre întărire, alteori ca un semn de luare aminte pentru păcatele noastre - tot felul de încercări. Şi bolile sunt asemenea încercări. Cu câtva timp înainte de a mă muta unde am pomenit mai sus, am suferit un mic traumatism la genunchiul piciorului stâng. Aceasta nu s-a întâmplat în urma vreunui efort sau accident, ci pur şi simplu în urma unei mişcări „greşite”. Totuşi, nimic care să iasă din cotidian. Practic, s-a instalat o uşoară durere la mers şi o anume imobilitate (nu mai reuşeam să îndoi complet genunchiul stâng, iar dacă încercam acest lucru, aveam dureri destul de mari).   La început nu m-am speriat, mă gândeam că este un traumatism local simplu, care va trece de la sine în scurt timp. Nu a fost însă aşa. Încet-încet, durerile la mers s-au accentuat. La un moment dat am realizat, de exemplu, că nu mai puteam să alerg, iar la mersul obişnuit şchiopătam. Aceste lucruri s-au întâmplat într-o perioadă în care participam destul de rar la Sfânta Liturghie.   Mama (Elena Iliescu), un om înduhovnicit, arhitect, pictor (de icoane în ultima vreme), autoarea volumelor „Mărturii despre nemurire. Omul şi liberul arbitru în Univers” şi „Introducere în gândirea arhetipală” m-a îndemnat să mă duc la Mânăstirea Radu Vodă, unde se găseşte o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.   Am cumpărat de la pangarul Mânăstirii câteva cărţi despre viaţa şi minunile acestuia făcute în timpul vieţii şi după trecerea sa la Domnul, sau scrise de sfinţia sa pentru întărirea noastră sufletească şi zidirea întru credinţa ortodoxă, precum şi cutiuţa cu ulei de la candela care arde la icoana sa, aghiazmă şi iconiţa sfinţită care-l reprezintă.   Acasă, am început să citesc acatistul şi cărţile, după care mă ungeam la genunchiul stâng cu ulei sfinţit. Nu cred că au trecut mai mult de două zile până ce am simţit lucrarea vindecătoare a Sfântului Nectarie asupra mea. Zilele au trecut, nu foarte multe, şi din vechea durere la genunchiul piciorului stâng nu a mai rămas decât o amintire.   Acum particip, cât pot de des, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, fie la Mânăstirea Radu Vodă, fie la o altă biserică. Slavă lui Dumnezeu întru Sfinţii Săi! Amin. (Nicolae Iliescu)

Cuvântul meu de la conferința-lansare de carte Virgil Maxim- „Imn pentru crucea purtată”

Îl puteți asculta aici: Ciprian voicila mp3

Asculta mai multe audio traditionala

sâmbătă, 6 iulie 2013

Părintele Justin – Ultimul cuvânt, ultima profeţie: Mai sunt 12 luni!

Simţeam cu toţii că se pregăteşte, demult nu mai voia să mănânce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat. Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa. În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvânt. Am intrat să îi sărut mâna şi voiam să mă retrag. Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea putere să vorbească: „Ce faci, maică?” „Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă însănătoşiţi, părinte”, i-am răspuns. „Ce se mai întâmplă în ţară?” M-a întrebat părintele, aşa cum obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă! Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”. Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: „Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau”. A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare. Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!” Această făgăduinţă am să încerc să o ţin cât voi putea cu ajutorul celorlalţi fraţi şi surori, colegi de redacţie. Citiți integral Cuviosul Justin de la Petru Voda- sfantul care va incalzi inima poporului roman. Jurnalul suferintei si ultima profetie.

miercuri, 3 iulie 2013

Doctrina șocului

Preluare de la filmedocumentare.com. Acest film documentar este o investigație asupra a ceea ce putem numi “capitalismul de dezastru” și se bazează pe cartea activistei sociale Naomi Klein, „The Shock Doctrine”. Potrivit lui Klein, capitalismul neoliberal se „hrănește” din dezastrele naturale, războaie și teroare pentru a-și asigura dominația. Regizat de Michael Winterbottom și Matt Whitecross, filmul susține că piața liberă mondială nu a triumfat în mod democratic. Gândirea, urmele banilor și sforile trase în spatele crizelor mondiale și al războaielor din ultimul deceniu ne arată cum au ajuns Statele Unite ale Americii să domine mari părți ale lumii, exploatând popoarele din țările afectate de dezastre. Mai precis, SUA au profitat de momentele de criză la nivel global pentru a-și impune agenda politică și economică.