Un izvor nesecat de apă vindecătoare

E început de vară și totul miroase a diferite miresme de flori. De cum intri pe poarta mănăstirii simți că ți-a deschis Dumnezeu porțile raiului. Locul parcă te așteaptă înflorit de sute de trandafiri și creițe, cu miresme copleșitoare. Doar pe Bătrânul Macarie nu-l vezi nicăieri. Abia într-un târziu îl zărești în marginea pădurii, robotind cu mâinile goale și muncite, cu rasa agățată, cărând piatra din stânca din pădure. Nu-ți vine să crezi dar e adevărat: nu stă o clipă locului. Cosește, strânge fân și seara se întoarce ca albina la stup, plin de mireasmă și miere vindecătoare, pe care a adunat-o cu rugăciuni în timpul zilei. Este bătrân, dar stă aplecat punând piatră lângă piatră, muncind cot la cot cu obștea. Când stai lângă părinte simți nevoia să vorbești în șoaptă, să nu îl tulburi cu nimic. A muncit foarte mult și a suferit în inima lui, dar pe fața lui luminată au dispărut toate lacrimile umilinței, el neîncetând să le numească bucurii. Ca să-l cunoști mai bine pe părintele Macarie este de ajuns să-i vezi chilia unde locuiește, pe măsura sufletului său: simplă, țărănească, cu o candelă veșnic aprinsă și înconjurat de icoane. Nu poți să îl privești în față deoarece simți forta sa lăuntrică, el fiind tot timpul în rugăciune. Nu îi poți ascunde nimic pentru că te pătrunde cu privirea. Spun asta datorită a ceea ce mi s-a întâmplat mie. Eu am ajuns cu mulți ani în urmă la părintele Macarie cu o problemă în ale cărei amănunte nu aș vrea să intru. Când am intrat în curte la părinte, am început să plâng. Apare părintele de la bucătărie și-mi zice: „plângi cât vrei, lumea nu o să reușești să o convingi prin plâns”. Deja părintele știa ce vreau să îi spun și ce problemă am fără să fi apucat să îi spun eu. Am început să îi povestesc de unde a plecat totul, dar părintele știa mai bine. Cert este că m-a certat, mi-a zis să nu mai blestem spunându-mi că nu este bine și că este păcat, mai adăugând că, fiind acuzat de o faptă nefăcută primești cunună de la îngeri. Pentru mine părintele este un izvor nesecat de apă vindecătoare. Am o verișoară la Iași al cărui copil s-a îmbolnăvit, a făcut roșu în gât, aprindere la plămâni și l-a ținut pe gentamicină.De la Iași m-a sunat să mă duc la părintele. „Și spune-i, zice, că Mirel, băiatul, moare”. Nu, n-o să moară, stai liniștită. „Dacă îmi spune să vin în genunchi până acolo în genunchi vin, dar să îmi scape băiatul”. Dar ce are? „Leucemie”. Lasă că sun eu pe cineva în București, trimite-mi diagnosticul. Până la urmă nu avea leucemie, era intoxicat de medicamente. Dar copilul era grav, grav. Numai în perfuzii. Părintele i-a transmis să mai facă Acatistul Sfântului Nectarie și al Sfântului Stelian că e apărătorul copiilor. „Dar eu îl pomenesc”, a zis părintele. După 3 zile m-asunat iar. „Poți să mă ajuți să te mai duci o dată la părintele?” Pot. M-am dus și părintele a început să râdă: „a început să-și revină copilul, să stea liniștită”. Nu, părinte, că țipă copilul, stă numai cu el pe picioare. „Dar ce ar vrea? La cât a fost de bolnav acum să nu-l mai țină pe picioare? Spune-i să stea liniștită”. A venit la părintele și l-a întrebat: „părinte, ce fac? Peste o lună trebuie să mă duc cu el la control”. „Ar fi bine să te duci la control să nu afli alt diagnostic peste mai mulți ani”. Nu știu dacă s-a mai dus. Dar nu s-a mai îmbolnăvit, este o splendoare de copil, i-a întrerupt și tratamentul. Numai prin rugăciunile părintelui s-a făcut bine. Mi s-a întâmplat să îi spun părintelui un diagnostic și el să spună, nu e adevărat, nu e nici pe departe așa. (Florica M., Județul Vrancea)