sâmbătă, 24 aprilie 2010

Dumnezeu sa-l ierte pe Drasius Kedys!




Fratele nostru, Drasius, s-a jertfit pe altarul dreptatii. Un erou al prezentului, dar mai ales al viitorului, cazut in lupta cu un sistem satanizat,in care institutiile dreptatii sunt surde si lucreaza pe dos, in contradictie totala cu principiul lor de subzistenta.
Drasius a cazut, dar actiunea sa ramane ca model paradigmatic al viitorului, cand ceea ce s-a intamplat in Lituania, se va intampla si la noi.

joi, 22 aprilie 2010

În curs de apariţie la editura Predania. Stareţul Tadei- "Pace şi bucurie în Duhul Sfânt"






PUTEREA GÂNDURILOR BUNE


Cum ne sânt gândurile, aşa ne este şi viaţa


Din gânduri izvorăşte totul, şi binele şi răul.
Gândurile noastre se înfăptuiesc.
Vedem cum tot ceea ce este zidit, şi pe faţa pământului, şi în univers, a fost zidit de Gândul lui Dumnezeu în timp şi spaţiu.
Cum ne sânt gândurile, aşa ne este şi viaţa. Oamenii dau puţină atenţie faptului acesta, dar Dumnezeu ne descoperă că gândul este o putere uriaşă. Duhul se manifestă prin trup, trup cugetător. Aceasta putere a gândului pune în mişcare materia. Trupul este, în sine, doar mort, fără duh.

Plantele ne întorc iubirea cu iubire


Vedeţi că există o energie de viaţă şi în plante... Şi plantele cugetă, omule! Ne „citesc” gândurile. Aşa cum ne purtăm noi cu ele, aşa se poartă şi ele cu noi. Ne întorc aceeaşi iubire cu iubire. Poporul spune: „Seceri ce-ai semănat.”

Domnul nu va părăsi poporul nostru


O, dacă s’ar schimba-la-faţă poporul nostru, cât de bine ar fi! Ar înceta relele, ar înceta aceste necazuri, această tulburare de acum – nimeni în pace, nimeni mulţumit! Slavă lui Dumnezeu, nădăjduiesc că Domnul nu va lăsa poporul nostru, căci mulţi sânt cei ce se roagă înaintea Scaunului lui Dumnezeu – Maica Preasfântă, îngerii, sfinţii. Şi avem mângâiere de la Domnul şi prin Sfinţii Părinţi.

Înseamnă că sântem iubiţi de Dumnezeu, de s’a ridicat lumea întreagă împotriva noastră

După ce vom cunoaşte că sântem iubiţi de Dumnezeu?
Iată după ce: dacă Domnul ne poartă prin multe necazuri, prin multe pătimiri, multe suferinţe şi multe dureri de inimă, înseamnă că sântem dragi Domnului. Şi El ne ocroteşte.
Dacă lumea întreagă s’a ridicat împotriva noastră, înseamnă că-i sântem dragi lui Dumnezeu. Nu s’a mai întâmplat ca lumea întreagă să se ridice împotriva unui popor mic. Înseamnă că-I sântem dragi lui Dumnezeu şi că ne păzeşte, altminteri ne-ar fi înghiţit, nu am mai fi existat.
Deşi ca ortodocşi ne-am răcit mult, sânt printre ortodocşi multe suflete smerite şi blânde care se roagă Domnului să stăvilească răul. Pentru aceşti smeriţi şi blânzi nu se poate înfăptui noul plan (instaurarea noii ordini mondiale). Pentru că globaliştii slujesc cu credincioşie satanei, i se plâng că nu pot să-şi înfăptuiască planul din pricina ortodocşilor. De aceea pătimesc ortodocşii. Dar ei (globaliştii) nu ştiu din ce pricină nu pot să-şi înfăptuiască planul. Din pricina acestor suflete smerite şi blânde, care se roagă lui Dumnezeu, nu pot ei să-şi înfăptuiască planul...

Ne sântem nouă înşine cei mai mari vrăjmaşi, din pricina gândurilor şi dorinţelor rele

Dumnezeu este pretutindenea; bineînţeles că este şi când ne rugăm Lui din inimă în fiecare zi. Atunci să înmulţim rugăciunile, să ne rugăm Domnului din inimă ca poporul nostru să se pocăiască, să se întoarcă către bine, pentru binele său. Atunci vom vedea cum se schimbă situaţia! Se schimbă cu totul situaţia în jurul nostru. Treptat încetează vrăjmăşiile. Căci noi singuri ne sântem cei mai mari vrăjmaşi, din pricina gândurilor şi dorinţelor rele. Acestea ne năruiesc din lăuntru şi din afară; au o înrâurire negativă pretutindeni, şi asupra celor dimprejur, şi asupra vecinilor noştri. Gândurile pătrund, omule! Pătrund în veşnicie, nu numai aici, pe faţa pământului.

Din pricina căderii omului, totul suferă

Sântem o fiinţă ciudată. Cu multe sântem răsplătiţi de Domnul, iar noi nu pricepem asta. Am căzut şi, din pricina căderii omului, totul pătimeşte – natura toată, căci omul a fost zidit cel din urmă, ca să fie stăpânul întregii lumi materiale. Strămoşii noştri trăiau ca îngerii, ca duhurile, materia era plină de duh, şi nu aşa grosolană ca astăzi.
După călcarea poruncii lui Dumnezeu, de îndată s’a ivit grosolănia. De aceea Apostolul Pavel spune: „Toată zidirea împreună suspină şi împreună are durere până acum.” /Rom. 8:22/ Natura aşteaptă să fim izbăviţi ca să fie şi ea slobozită de stricăciune, căci acum este stricăcioasă şi schimbătoare. Iar în noi, în organismul nostru, sânt toate mineralele cu putinţă care există în cosmos. Am fost stăpâni, iar acum totul s’a ridicat împotriva noastră, căci sântem vinovaţi pentru căderea tuturor. Trebuie să ne îndreptăm, ca totul în jurul nostru să se înnoiască.

Totul se întâmplă fie după pronia, fie după îngăduinţa lui Dumnezeu

Nimic nu se întâmplă pe faţa pământului, nici în univers, fără pronia sau fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Tot ce este nobil şi înalt e purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar tot ce este negativ e îngăduinţă de la Domnul; El ştie de ce a îngăduit lucrul acela şi până când va dura. Dacă puterile cugetătoare netrupeşti şi puterile gândurilor ar avea trup, iar noi, oamenii, am putea face ce vrem, ar fi un haos îngrozitor nu numai pe faţa pământului, ci şi în cosmos. Dumnezeu este pretutindenea şi este Lumină de neatins, energie care cuprinde totul.
La Dumnezeu nu este trecut, viitor sau prezent. Pentru El este întotdeauna astăzi, veşnicie. Totul prin El se ţine. El ştie de ce a îngăduit să se întâmple ceva. Iar noi, oamenii, prin gândurile şi dorinţele noastre adeseori numai complicăm lucrurile. Numai noi, oamenii, putem să ne împotrivim voii lui Dumnezeu, în timp ce îngerii şi sfinţii se supun întru totul voii lui Dumnezeu. Iar noi, copiii lui Adam şi ai Evei, ne împotrivim. Domnul are mai multe probleme cu noi, cei credincioşi, decât cu aceia care sânt întru totul înstrăinaţi de Dumnezeu.

Domnul ne-a poruncit să ne iubim vrăjmaşii nu pentru ei, ci pentru noi


Dumnezeu poate să ne izbăvească de tot răul, dar noi singuri ne ţinem cu tărie de rău. De ce a poruncit Domnul să ne iubim vrăjmaşii? Nu pentru ei, ci pentru noi. Căci atâta timp cât ţinem în noi gândul despre vătămarea pe care ne-au adus-o vrăjmaşii, prietenii sau cei de un neam cu noi, nu avem pace şi nici linişte. Trebuie să ne lepădăm de asta. Cum? Trebuie să iertăm din inimă. Dacă se iartă din inimă, e ca şi cum nu a fost nimic. Apoi nu mai avem aceste munci lăuntrice, care nu ne dau pace şi linişte. Iertat este – atun i pacea a pus stăpânire.

Nu trebuie să ne gândim la rău sub nici un chip


Omul bun şi desăvârşit nu ştie să-şi urască vrăjmaşul, ci îi doreşte binele. Această bunătate îl scapă de neorânduială şi pe el şi pe vrăjmaş. Duşmanul nu mai are putere să atace. Iar dacă cugetăm răul, adăugăm un rău uriaş, dăm putere răului. Nu trebuie să ne gândim la rău deloc.

Bunătatea – putere uriaşă


Dacă toţi ar dori să se unească în bunătate, ar vedea ce putere uriaşă şi nemaiîntâlnită este. Armonia ar fi pretutindeni şi în tot locul!

Încetează să te războieşti cu gândurile


În anii 1980, când eram la Mănăstirea Tuman, a venit la mine o femeie care lucra la „Galenic,” care mi s’a plâns că trebuie să-şi părăsească locul de muncă, fiindcă nu mai poate să lucreze acolo din pricina marilor jigniri pe care le rabdă. I-am spus: „Să nu-ţi părăseşti locul de muncă, locurile de muncă sânt ocupate, este greu să găseşti să te angajezi, şi încetează să te mai războieşti.” „Dar nu mă războiesc cu nimeni,” mi-a spus ea. „Fizic nu,” îi spun eu, „dar te războieşti în cuget. Nu eşti mulţumită cu situaţia în care te afli, cu locul de muncă, cu cei din comunitatea de la serviciu.” „Dar asta nu se poate niciodată” spuse ea. „Nu se poate, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o să se poată. Roagă-te lui Dumnezeu să dea înger bun tuturor, şi pe tine să nu te uite. Şi vei vedea, cu timpul, cum cercul gândurilor de la locul de muncă se schimbă.”
Apoi, cam prin 1984, a venit la mine la mănăstire, la Vitovniţa; a ieşit dintr’un grup şi mi-a spus: „Blagosloviţi, părinte! Eu, părinte, n’am ştiut că toţi oamenii sânt buni, acolo, la locul de muncă. Aşa este! Este o minune că toţi oamenii s’au schimbat, nu mă mai jignesc. Numai cu o persoană n’am putut să mă împac multă vreme. Mă jignea foarte mult.” „Dar ai restabilit înţelegerea cu ea?” „Da.” „Cum?” „Citesc în Sfânta Scriptură şi văd că Domnul a poruncit să-i iubim şi pe vrăjmaşii noştri. Îmi spun mie însămi: «Să o iubeşti cum ştii, căci aşa a poruncit Domnul!» Acum sântem cele mai bune prietene.” Dacă am avea astfel de oameni pretutindeni, iată armonia în ţară, omule!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Starea sanatatii Parintelui Justin- 17 aprilie 2010



In seara zilei de 16 Aprilie medicii au con­fir­mat o imbunatatire sub­stan­tiala a starii sanatatii Par­in­telui Arhi­man­drit Iustin Pirvu. De indata ce se va simti sufi­cient de intarit tru­peste pen­tru a suporta lungimea cala­to­riei si trata­men­tul oblig­a­to­riu post ambu­la­tor, sfin­tia sa va reveni in Man­a­s­tirea Petru Voda, de care ii este foarte dor. Le mul­tumeste tuturor cred­in­ciosilor care l-au pomenit in rugaci­uni, iar noi nada­j­duim ca aces­tea nu se vor curma acum, ci fiecare, aducindu-si pri­nosul sau de jertfa, va fi direct impli­cat in grab­nica insanatosire a sa.

mon­ahul Filotheu
, man­a­s­tirea Petru Voda

marți, 13 aprilie 2010

Piotr Mamonov- "Caracotii" II




Traducere: Vladimir Bulat; preluat de la Manastiri Basarabene.

TRUPUL



"Am aşa un vag sentiment, că dinţii sunt ceva inutil la om. Că Dumnezeu i-a făcut la urma celorlalte; şi mai ales, la rugămintea insistentă a omului. Anume cu această "recuzită" a şi muşcat Adam din măr. Vă imaginaţi cum ar fi fost dacă lui Adam îi lipseau dinţii?



Dar nu despre asta am vrut să fac vorbire, ci despre ceva mai serios. De ce ni s-au dat un trup aşa minunat, şi un creier aşa suprinzător? Biserica se raportează la trup cu cele datorate sfinţeniei, dar eu? De ce cred oare că toate astea sunt ale mele? Dar sunt minute în care îmi privesc mâinile, şi mă minunez câte pot face cu ele, cît de frumos sunt alcătuite toate. Te-ai tăiat la un deget, şi în cîteva zile s-a întremat. Ciocanul nu se ţine precum furculiţa sau ferestrăul. Într-o clipită reacţionează la orice, pot suporta şi frigul şi căldura, dar şi durerea.



Altădată, Sfîntul Simeon Noul Cuvîntător-de-Dumnezeu după împărtășirea cu Sfintele Daruri a scris: "Stau aşezat pe acest scaun de lemn, şi îmi privesc aceste mîni decrepite, la acest corp îmbătrînit şi constat cu groază cu acestea sunt mîinile Domnului, pentru că prin împărtăşire acestea devin una cu Hristos; şi privesc în juru-mi, la această chilie sărăcăcioasă, şi văd: e mai mare decît cerurile, pentru că cerurile nu Îl încap pe Dumnezeu, iar aici încape Dumnezeu, Care cu trupul, prin al meu, se află aici...Atunci chilia mea devine nemărginită. Pentru că este mai lată decît Universul".



Şi paharul cu vodkă, şi ţigareta tot cu aceste mîini le ţin".



VIAŢA ŞI MOARTEA



"Salcia stă plecată deasupra apei, gîrbovită şi veche. Trunchiul e brăzdat de încheieturi şi de găuri negre. Acesta e înconjurat de o aureolă de crengi, crenguţe şi foarte mici lăstari. Seamănă cu viaţa noastră: prea-plină de mişcări grăbite, nu întotdeauna necesare. Uneori, ceea ce contează, e o creangă vînjoasă, cu frunze mustoase. Toate sunt legate şi se leagă prin moarte. Acesta este trunchiul. Cînd acesta moare, mai hrăneşte încă verdeaţa. Partea de jos creşte în pămînt. Nu văd rădăcinile lui, dar ştiu că ele sunt; sunt pline de sevă, şi vor fi întotdeauna, pentru că le nutreşte Dumnezeu. Privesc salcia aceasta, şi deja mai puţin sunt înfricoşat de moarte; nu mai pun atîta preţ pe viaţa mea. Precum salcia cu lemnul său priveşte apa rîului lin şi repede-curgător, tot astfel şi pe mine mă preocupă mai mult cerurile şi necuprinderea lor.



P.S. zumzăie îndelung

maşina de bărbierit

atingîndu-se de faţa mea

mi-am pus ochelarii

ca să mă văd

în oglindă

doar ochii au rămas neschimbaţi,

mulţi ani de viaţă am trăit,

degrabă va trebui să mor...

Maşina de bărbierit zumzăie

şi încuviinţează".

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Comunicat din data de 9 aprilie despre starea sanatatii Parintelui Iustin




Atitudini.com
informeaza:

Hristos a inviat!

In urma unei discutii telefonice, am aflat ca starea sanatatii Parintelui Iustin Pirvu este mult mai buna decit zilele trecute. Se poate spune ca a intrat in convalescenta, iar medicii sint multumiti de evolutia sanatatii. Problemele pulmonare s-au mai redus si Parintele respira mult mai usor. Seara, la ora 20:30, sfintia sa se simtea destul de bine, chiar daca era putin ragusit, si a spus ca internarea sa in spital va mai dura intre 7 si 10 zile. Este un prilej foarte bun ca prin rugaciunile Bisericii si ale noastre sa putem ajuta la grabnica insanatosire a bunului nostru duhovnic.

manastirea Petru Voda

vineri, 9 aprilie 2010

Stareţul Dionisie de la Colciu despre Antihrist, 666, Uniunea Europeană



( Extrase din cartea, recent apărută la editura Prodromos, Stareţul Dionisie- Lumea în vremurile de pe urmă).

Împărăţia lui Antihrist s-a apropiat, după cum scriu Sfinţii Părinţi, că vedem începutul, se lucrează pentru împărăţia lui Antihrist. De aceea, trebuie să respectăm cu sfinţenie credinţa noastră adevărată, ca să putem căpăta Împărăţia Cerurilor.

Toţi sfinţii care au proorocit venirea lui Antihrist spun cât de bun o să fie el când o să se suie pe tron, când o să-l pună, că el o să fie conducătorul întregii omeniri. O să fie cel mai milostiv, cel mai curat, cel contra fărădelegilor, cel mai rău contra idolatriei. Ei, dar după ce se va închina toată omenirea lui, de-acuma o să înceapă să-şi arate răutatea.

Conducătorii omenirii aşa vor să facă, ca toată lumea să spună: „ Nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”, ca să rămână sus numai evreul, că el ţine cu stricteţe legea lui. Vor ca numai evreul să rămână să conducă omenirea întreagă. Da. Politica toată se învârte ca să ajungă evreul conducătorul planetei. Aşa vor conducătorii lumii. De aceea fac în tot felul şi în toate socotelile...

Apoi, părinte, eu socotesc că înaintea lui Dumnezeu este aşa... Dumnezeu zice: „ Dă-mi, fiule, inima ta”. Dacă tu nu eşti de acord şi ei ţi-au pus pecetea fără să vrei, tu nu ai nici o vinovăţie înaintea lui Dumnezeu. Chestiunea asta Dumnezeu o ştie. Dacă ţi-a pus-o fără să-ţi spună, fără să declari: „Da, vreau buletinul care are numărul 666, care-i pecetea lui Antihrist, vreau, că am nevoie”, n-ai vină.
Numai atuncea eşti vinovat, dacă ştii. Dar aşa, dacă tu treci pe lângă ei, şi ei, cu meşteşugurile care le au, îţi pun numărul, înaintea lui Dumnezeu nu suntem vinovaţi. Tot creştini suntem şi tot ca pe nişte fii ai lui Dumnezeu ne va judeca Dumnezeu.

Vor satanele să te înscrie în Comunitatea Europeană şi după aceea să-ţi dea europeanu’ să mănânci ce vrei. Tu nu mai eşti stăpân în ţara ta, nu eşti. Ei, o luat ei proporţii, de-acuma na... ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare. Răbdare şi, dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar, dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (septembrie 1999)

Conducerea Uniunii Europene lucrează expres ca să-şi îndeplinească dorinţele sale, face propagandă ca să vină Antihrist mai degrabă. Asta vor să facă- tot ce-i bun să sfărâme, ca să fie ce zic ei, ce vor ei. (2003)

joi, 8 aprilie 2010

Obstea manastirii Petru Voda: Apel la rugaciune pentru Parintele Justin Parvu



(Preluat de la Apologeticum).

Mul­tumita rugaci­u­nilor cred­in­ciosilor, starea Par­in­telui Iustin este mult mai buna. Astazi, 7 Aprilie 2010, este deja a doua zi cind nu mai are oscilatii de tem­per­atura si medicii con­firma ca reac­tioneaza foarte bine la med­ica­tia pe care i-au prescris-o. Cu aju­torul lui Dum­nezeu, in citeva zile Par­in­tele Iustin se va intoarce din nou acasa, asa cum a promis. Tex­tul de mai jos este alca­tuit de par­in­tii din man­a­s­tire pen­tru cred­in­ciosii care intre­aba ce poate face fiecare din noi pen­tru a ajuta in sit­u­a­tia de fata.

Iubiti ucenici ai Par­in­telui Justin Parvu,

Cu totii sun­tem ingri­jo­rati de starea sanatatii Par­in­telui nos­tru iubit. Stim ca sunt multe per­soane in intreaga tara sau in afara gran­itelor care ar vrea sa faca ceva sa-l ajute. S-ar cuveni deci sa facem si noi o mica jertfa pen­tru dan­sul asa cum si el o viata intreaga s-a jert­fit pen­tru nea­mul nos­tru romanesc si pen­tru fiecare din­tre noi in parte.

Cre­dem cu toata convin­gerea in cuvin­tele Man­tu­itoru­lui redate de Sfan­tul Apos­tol si Evanghe­list Matei in cap. 18: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de la Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 19–20).

Pen­tru aceea sa ne invoim si noi sa facem o mica rugaci­une cu totii pen­tru sanatatea sufleteasca si tru­peasca a Par­in­telui nos­tru Justin. Sa ne intal­nim cu totii in rugaci­une, indifer­ent de locul unde ne aflam si sa cerem mila lui Dum­nezeu. Intal­nirea aceasta, in duh, ne-am gan­dit sa o facem in fiecare zi la ora 2100(ora Bucurestiu­lui), citind primul Par­a­clis al Maicii Dom­nu­lui, iar la sfar­sit sa adaugam si rugaci­unea de intelegere de mai jos:

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit.

Pen­tru rugaci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale si ale tuturor Sfin­tilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugaci­u­nile robilor Tai, pe care dupa porunca Ta le facem pen­tru Par­in­tele Justin, ci le plineste pe ele, daruindu-i sanatate, man­tuire si indelun­gare de zile.


Iar cine vrea sa mai adauge si alte rugaci­uni sa nu pregete. Fiecare sa se roage dupa put­erea si dragostea sa, si dupa tim­pul ce-l are la dis­poz­i­tie: unul 5 minute, altul 15, altul o ora, iar altul chiar si un minut.

Obstea Man­a­s­tirii Petru Voda, Mier­curea Lumi­nata, 7 aprilie 2010

Despre rugaci­une

Toate cuvin­tele Sfin­tei Scrip­turi sunt patrun­zatoare in suflet, dar cu deosebita simtire eu inte­leg cuvin­tele spuse de Man­tu­itorul: Unde sunt doi sau trei adunati in numele meu, acolo sunt si Eu in mijlo­cul lor (Matei 18, 20).

Exista o fru­moasa rugaci­une, o rugaci­une adanc patrun­za­toare, aparuta dupa cat se pare in seco­lul XVI, dar care nu este intro­dusa in nici un Ceaslov, in popor se mai numeste Rugaci­une de intelegere.

Exista mai multe predanii despre alca­tuirea aces­tei rugaci­uni, dar eu cred ca aceasta rugaci­une se afla in sufletele mul­tor drept­cred­in­ciosi crestini.

Cuvin­tele esen­tiale sunt luate din Sfanta Evanghelie.

De reg­ula, la vreme de necazuri, mai multi drept cred­in­ciosi se inte­leg sa citeasca in ace­lasi timp aceasta rugaci­une catre Dom­nul pen­tru vin­de­carea unui bol­nav, ca sa Se milostiveasca de cel cazut in pacat, pen­tru scaparea ostasilor care lupta sau pen­tru slobozirea celor intemnitati.

Cei care s-au invoit sa se roage ast­fel se pot afla in diferite orase sau case, dar rugaci­unea o citesc toti in ace­lasi timp, dimineata, ziua sau seara.

Multi stiu aceasta rugaci­une, dar eu o voi citi:

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit.

Noi, robii Tai (numele celor care se roaga), con­form intelegerii ne rugam pen­tru robii Tai (numele celor din sufer­inta, sau pen­tru inlat­u­rarea unei neno­rociri) pe care ajuta-i, Doamne
.

Par­in­tele Arse­nie, Acuzatul «ZEK-18376», Un Sfant in lagarele comu­niste,

Ed. Egu­menita, 2009, pp. 430–431

marți, 6 aprilie 2010

O noua aparitie editoriala: Sf. Luca al Crimeei- Puterea inimii



Editura Sophia
Pret: 12.00 lei
Adauga in cos
Format 13x20 cm
160 pagini

Traducere din limba rusa de Evdochia Savga

Cartea de fata isi are obarsiile in anii '20 ai veacului trecut, insa, din cauza prigoanei ateiste din Rusia, Sf. Luca a reusit s-o definitiveze abia in anii 1945-1947.
Fiind o lucrare apologetica, Sf. Luca marturiseste impotriva propagandei ateiste, demonstrand o imbinare armonioasa si o impacare a credintei cu stiinta.

vineri, 2 aprilie 2010

Ioan Ianolide- Esentialul la "Numele Trandafirului" de Umberto Eco. Între nihilism si smerenia crestina



Textul a aparut in ultimul numar- 10- al revistei Atitudini.


E o carte stufoasa, docta si stiintifica. E vorba de un stiintifism pozitivist ce se ridica opac fara de stiinta spiritualista. Eco se lupta fara încetare, de la început pâna la sfârsit, cu viziunea spirituala crestina, despre lume, viata si divinitate. El ataca fara menajamente pe Dante, Francisc d’Assisi, Toma d’Aquino, pe Ioan Evanghelistul; este adeptul lui antichrist si nu al lui Christ; deci rastoarna sensul apocalipsei. El nu-L tolereaza pe Dumnezeu, pentru ca el e adeptul unei legitati universale; el e revoltat contra Creatorului, deoarece nu admite conditia umana de creatura ci-l vrea pe om, orgoliosul atotputerniciei; de aceea el îl înlocuieste pe Dumnezeu cu eu-ul sau; el nu suporta taina existentei, ci o demasca precum o presupusa de el tiranie; în schimb el se vrea profetul pozitivist al lumii (ca August Comte); obsesia lui egalitara îl face adeptul unei topiri în omogenitatea uniformizanta universala de dupa moarte, cu alte cuvinte el e adeptul panteismului ce desfiinteaza omul ca personalitate si ca fiinta. Deci el nu crede în viata eterna a omului ca o împlinire si o desavârsire; nu crede nici în iad.
În acest fel, el nu mai vede un sens rational al omenirii; neaga adevarul, caci nu are criteriile adevarului si e incapabil sa sesizeze adevarul mistic; el nu vede armonia universala caci nu are legi prin care sa o cuprinda în stiinta pozitivista.
Umberto Eco nu vede natura în misterul ei, ci numai legile materialiste despre natura, la care a ajuns stiinta. Eco e prizonierul ratiunii si e mutilata esenta mistica din el însusi; de aceea Eco îsi alege timpul medieval spre a-l desfiinta ca spiritualitate si-ii alege o manastire spre a-i rastalmaci sensul si valoarea. Eco e un anarhist si un nihilist; el mai face si grosolana eroare de a atribui spiritualitatii crestine dezastrul crizei pozitivist-progresiste-tehniciste, ce culmineaza în cataclismul nuclear.
Eco nu sesizeaza ca evolutia civilizatiei moderne, ce a dus la criza ce o traim, nu se afla în spiritualitatea crestina, ci invers, în desacralizarea lumii, în obsesia materialista, senzorialismul libertin si tirania inumana, în explozia tehnicii ce e gata sa nimiceasca lumea. Eco se face trâmbitasul fortelor satanice ale apocalipsei; el nu da nicio speranta de mântuire a omenirii; se multumeste sa distruga misterul lumii. El acuza pe Abate de a fi tiran, criminal si ipocrit si arunca toate aceste infamii pe sacralitatea ce o reprezenta Abatele, deci învinuind-o pe ea de toate relele din lume, ori adevarul este ca numai ancorarea transcendentala a omului, si numai nazuinta sacra din om, îl poate apropia si identifica cu Adevarul, cu Dreptatea, cu Binele si cu Frumosul.
Eco propune un om fara Dumnezeu, un judecator prin legi, eliminând spiritul prin fapte, nesesizând intentiile; prin forme desconsiderând esentele, ori toate aceste sunt imperfecte prin natura lor si omul însusi este imperfect, deci Eco propune o justitie a unui om imperfect (ce nu se doreste perfect), prin legi imperfecte (ci refuza spiritul perfectiunii) si în acest mod el intra în cel mai cras relativism si nihilism, într-o dezordine totala.
Eco, refuzând ordinea increata, prestabilita de Creatorul lumii, se face prizonierul ordinii naturii imperfecte; acuzându-L pe Dumnezeu a fi tiran, el ajunge tiranul lumii. Ca orice pozitivist si rationalist, el ar dori ca absolutul sa fie în slujba lui si sa-l faca stapân al vietii. De aceea striveste absolutul din divinitate.
Eco este ateul ce crede într-o mecanica universala mintea lui Eco e materializata, sperantele eshatologice ale lui Eco sunt în nefiinta.
Asa-mi apare Eco din Numele Trandafirului.
El reuseste sa descifreze semne în univers, dar nu are capacitatea spirituala de a sesiza nici legatura misterioasa între ele si nici originea lor transcendentala. Eco e pamânt fara cer, e ratiune fara sentiment, e materie fara spirit, e om fara Dumnezeu.
Pretinsa obiectivitate rationala-pozitiva-materiala-logica este, de fapt, claustrarea spiritului în relativism si eroare subiectiva. Unica obiectivitate omeneasca posibila este în aspiratia sacra si trairea sacra. Nu eu, ci Dumnezeu traieste în mine, spunea Sfântul Apostol Pavel, dar traind Dumnezeu în om, omul capata stiinta tainei ontologice ce structureaza lumea noastra tainica, mirifica si splendida.
De aceea e minunat sa te simti ca existi si traiesti în Dumnezeu, atunci ai deschis orizontul universalitatii si perspectiva eternitatii, atunci si numai atunci ai clar viziunea adevarului în lume. În masura în care omul se purifica se spiritualizeaza si se transfigureaza, el este capabil de cunoastere, armonie si desavârsire. Dumnezeu este realitatea absoluta ce poate da omului sensul absolut al vietii sale. Omul crestin este omul total, întreg si deplin. Trebuie sa intram în ordinea ontologica, nealterata a lumii; imperfectiunea noastra este conditia libertatii noastre, dar este si necesara o smerenie a conditiei umane. Suntem oameni numai prin Dumnezeu.
Eco este dispersare. Cartea lui merita a fi citita numai pentru a suscita interesul pentru ceea ce combate el: Dante, Francisc de Assisi, Toma d’Aquino, Apocalipsa, Biblia, Iisus.
Cine-l citeste fara a cunoaste cultura crestina, risca sa fie rau informat si rau orientat.

joi, 1 aprilie 2010

Revista Atitudini, ultimul număr



DIN SUMAR:

Un model – Par­in­tele Dumitru Staniloae, de Horea Pastina
Despre cres­tin­is­mul romanesc, de vorba cu par­in­tele Dumitru Staniloae
Despre dez­mostenirea Orto­dox­iei, inter­viu cu par­in­tele Justin Parvu
De ce n-ai iubit?, inter­viu cu par­in­tele Arse­nie Papa­cioc
Iisus Hris­tos in isto­ria si in viata omenirii, de Pr. Ilar­ion V. Felea
Ce nu stim desp re vaccinuri…PATOLOGIA SOCIETATII VACCINATE, de Dr. Mihailescu Gavriil
EFECTELE NEGATIVE ALE ECOGRAFIEI FETALE, de Ioan Vla­d­uca
Intre­bari si raspun­suri despre ecu­menism, de Ioan Vla­d­uca
Con­ver­tirea unui musul­man, inter­viu cu Daniel, musul­man, con­ver­tit la Orto­doxie
ESENTIALUL LA NUMELE TRANDAFIRULUI AL LUI UMBERTO ECO, de Ioan Iano­lide
Pro­ro­cia Par­in­telui Iosif Vato­pe­d­inul despre un apropiat razboi
Bioet­ica tehnolo­giei infor­ma­tionale, de preot, pro­fe­sor, dr. Mihai Val­ica
Mon­ahis­mul romanesc sub dic­tatura comu­nista intre anii 1950–1959 (con­tin­uare), de ieromon­ahul Cosma, m-rea Sihas­tria
Un mar­tir geor­gian con­tem­po­ran,de ieromon­ahul Andrei (Kurasvili) din Abhazia
Mostenirea — Povestea unui copil, de Vlad-Mihai Dia­conescu
Caminul de copii de la man.Petru Voda, mate­r­ial real­izat de mon­ahia Fotini
Mar­ga­rina si adi­tivii ali­men­tari, de Ioan Vla­d­uca
PARINTELE DUMITRU STANILOAE NU A FOST ECUMENIST, de Ioan Vladuca

O lectură pascală



Noul roman al Părintelui Savatie este unul profetic, în măsura în care eutanasia este o problemă care vine în viteză spre noi, din viitor. Dincolo de proza fluentă, suprind miza existenţială a autorului ei: tinerii de astăzi trebuie să problematizeze în jurul unei întrebări filosofice, cu consecinţe reale, ca orice idee filosofică: merită sau nu ca viaţa să fie trăită? Şi mai ales: cine hotărăşte asta?
Din acest motiv, Diavolul este politic corect este un roman existenţialist. Iacob Kohner, personajul în jurul căruia se desfăşoară textul, este un om încă tânăr: are 4o de ani. Provine din realitatea noastră cotidiană: îşi trăieşte viaţa pe internet; e în faliment la capitolul prieteni; face figuraţie la talk-show-urile televizate; îşi toceşte nervii în disputele ideatice cu Vik, pe mess. În schimb, este viu sufleteşte: îl frământă diverse probleme existenţiale, şi mai presus de toate: nu e un superficial; „orice cuvânt îl reprezintă” fiindcă „cuvintele sunt gânduri materializate; iar gândurile unui om sunt ca şi sufletul lui”.
Într-o dimineaţă care a debutat prost, primeşte din mâna poştaşului o citaţie prin care este înştiinţat că trebuie să plătească 202 euro, taxa de eutanasiere şi cremaţie: mama sa, Roza Kohner, a fost eutanasiată la vârsta de 65 de ani, potrivit legilor statului. Nimeni nu avea voie să traiască mai mult: zilele omului, 65 de ani, pentru că aşa va vrea Statul! Ai ieşit din sfera societăţii active, eşti ajutat să ieşi complet din sfera existenţei pământeşti, fără dureri, uşor şi simplu.
Şi pentru că îmi place să citesc ultimele două romane ale Părintelui în cheie realistă, aşa se va întâmpla în lume, când Statul Dumnezeu va deveni atotputernic şi va hotărâ că a sosit vremea să răspundă el la întrebarea dacă viaţa merită sau nu să fie trăită. Statul va ridica de pe umerii persoanei această imensă problemă. Ca în Legenda Marelui Inchizitor, unde biserica- redusă la o instituţie- devine pe pământ mai puternică decât Dumnezeu şi se întoarce împotriva Lui, făcând, cu cler cu tot, jocul Antihristului. Statul va deveni principalul referent, instituţia absolută, care va norma la amănunt viaţa individului. Pentru că îmi vrea binele şi pentru că ştie el mai bine decât mine ce este bine pentru mine, va gestiona resursele naturale ale pământului, va controla numărul naşterilor,într-un cuvânt, va impune economicul ca unic reper şi loc de întâlnire al meu cu ceilalţi oameni. Va face ca marile sărbători creştine să îşi piardă semnificaţia, deviind atenţia de la Hristos la simboluri păgâne, resemnificate economic: Moş Crăciun, iepuraşul de Paşte.
Iacob Kohner este salvat în singurul mod cu putinţă într-o lume sufocată de materie: prin Cuvântul viu ieri, astăzi, de-a pururi. Deşi „în timpul lui Iacob Kohner foarte puţini oameni văzuseră o Biblie; dar şi mai puţini citiseră din ea”. Cam ca în timpurile noastre. O Biblie pe care mama sa i-o lasă, cu dragoste, moştenire învie inima muribundă a fiului. Dragostea trece, prin Cuvânt, din inima mamei în inima fiului.Pe Iakob Kohner „dragostea îl făcea să se simtă nemuritor. Pentru prima dată îşi dădu seama că nu este nici o putere în lume mai mare decât dragostea. Nici chiar moartea.”
Că iubirea ca moartea e de tare... Idee centrală, după mine, în viziunea Părintelui Savatie despre lume.