Minunea de la Iași, de pe 19 martie, când moaștele Sfinților Închisorilor au izvorât mir (2009-2013). Alte mărturii despre minunile săvârșite de ei

Mărturia fratelui Gabriel, din 19 martie 2010. Cătălina Dănilă- Comunicat privind minunea de la Iași (2011) Mărturia mea despre minunea petrecută la Iași în 2012, precum și mărturiile fratelui Gabriel și a teologului Marian Maricaru. Mărturia lui Stelian Marius Crăciun(Cedry2k) despre minunea de la Iași din 2013, precum și a mea. Vedeți și filmările de pe Apologeticum. Pr. Dr. Mihai Valică- Mărturii ale minunilor Sfinților Închisorilor.

Interviu cu teologul Marian Maricaru despre energiile create si necreate

Imagini de la lansarea ultimului volum cu minunile Sfantului Nectarie, publicat de editura Areopag

Filmările cu Sfinte Moaşte din gropile comune de la Aiud izvorând mir la sfârşitul conferinţei de la Iaşi, teatrul Luceafărul, 19 Martie 2012

Aici puteti citi si marturia mea. "Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare se va întruni în luna septembrie a acestui an şi va discuta numele a o sută de noi mucenici și mărturisitori din perioada comunistă din Bulgaria propuşi spre canonizare. Se pare că proclamarea lor ca sfinţi va avea loc până la sfârşitul acestui an. Cu această ocazie şi, totodată, cu ocazia împlinirii a şase luni de la izvorârea de mir din acest an de la Iaşi a moaştelor mai multor noi mucenici din perioada comunismului, blogul nostru publică, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al noilor mucenici, filmările realizate atunci cu moaştele izvorând mir. Iată că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare dă un nou motiv şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru canonizarea mulților noştri noi mucenici și mărturisitori, între care, cum atrage atenţia păr. Mihai-Andrei Aldea, se pot enumera şi unii ierarhi (cum ar fi IPS Sebastian Rusan)! Filmările realizate cu ocazia izvorârii de mir din diferite părți de Sfinte Moaşte ale Noilor Mucenici provin din groapa comună de la Râpa Robilor aflată la marginea Aiudului. Alături de acestea, în acea seară, se găseau şi rămăşiţe pământeşti ale poetului mărturisitor Radu Gyr şi ale soţiei sale, care în acele zile fuseseră deshumaţi de familie şi aşteptau să fie mutaţi în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, alături de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa și de alți nevoitori. Este al patrulea an succesiv când, pe data de 19 Martie, izvorăsc diferite moaşte aduse de la Aiud. În aceşti ani au fost aduse şi au izvorât, spre surprinderea tuturor, diferite rămăşiţe care aveau aspect de Sfinte Moaşte. Însă doar o bucată de coastă mai izvorâse bună-mireasmă şi mir mai înainte. Apoi, au izvorât şi cu alte ocazii, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, pe Sfânta Masă, în bisericii, la conferinţe sau chiar şi în casele creştinilor. Anul acesta a izvorât din nou bucata de coastă care izvorâse de mai multe ori la mănăstirea Petru Vodă și în alte contexte. Pe aceasta o puteţi vedea într-o raclă alături de o vertebră, tot de la un mucenic necunoscut, care va izvorî şi ea mir. De asemenea, o jumătate de craniu, primită, ca şi celelalte bucăţi, tot de la Aiud, prin mâinile părintelui Justin Pârvu. Craniul a fost găsit în groapa comună gata traforat. Moaştele au izvorât de două ori la sfârşitul conferinţei. Prima dată mai puțin, dar emanând un puternic miros, care a umplut sala. După cum se poate vedea, atunci când o filmam pe o credincioasă ce povestea niște minuni săvârșite de noii mărturisitori în viața domniei sale, deja se simțea miros puternic. Personal, credeam că, probabil, mirosul vine de la vreun părinte care ar mirui pe credincioși în timp ce treceau să se închine la moaștele aflate undeva în spatele nostru. Chiar credincioasa spune că mirul izvorât din imaginea moaștelor de pe coperta patru a cărții „Marturisitorii – Minuni. Marturii. Repere” mirosea „cum miroase și acum”. La puțin timp sunt chemat degrabă să filmez cum craniul traforat izvora mir. De asemenea, izvora puțin și coasta aflată în racla alăturată. Unii spun că și rămășițele lui Radu Gyr sau ale soției au izvorât într-o anumită zonă mir. Izvorârea are loc ca și cum moaștele ar transpira mir, formându-se broboane. Întrucât credincioșii treceau și ștergeau în permanență cu vată sau alte lucruri mirul, nu se poate vedea bine fenomenul îmbrobonirii. Însă, după ce s-a închinat toată lumea și s-a făcut Acatistul Noilor Mucenici și Mărturisitori din Temnițele Comuniste, când deja ne pregăteam de plecare, deodată, moaștele din racla hexagonală (cuprinzând bucata de coastă și vertebra; împreună cu acestea este și o bucată albă de os deshumată anul trecut la Târgul Ocna, dar care nu a izvorât mir nici atunci, nici altă dată), au izvorât abundent mir, astfel încât racla se umpluse și a dat pe afară, scurgându-se pe procovățul pe care era așezată. Întrucât tocmai se umpluse memoria mobilului cu care filmam, aparatul s-a oprit din filmare exact cu câteva secunde înainte de a începe izvorârea cu putere. De altfel, pregătindu-ne de plecare, îl și pusesem deoparte. De aceea ultima filmare, cea mai importantă, începe la un minut după ce, deja, moaștele izvorâseră abundent, timp în care a trebuit să mă dezmeticesc și să și șterg în grabă niște înregistrări mai vechi pentru a curăți memoria. Filmările surprind emoția și surpriza tuturor celor prezenți de față, care se înghesuie să se încredințeze, să ia mir, să se închine, să se roage sau să și facă poze sau să filmeze. De asemenea, puteți vedea filmată mărturia celor trei persoane care, alături de mine, au văzut cum a izbucnit izvorârea de mir. Dintre acestea, doar pe domnul Ciprian Voicilă, care și conferențiase, îl cunoșteam de dinainte. Pentru rugăciunile noilor Tăi mucenici ale căror nume îl cunoaștem sau nu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!" În Hristos, Marian Maricaru

Luni, 19 martie 2012, va avea loc la Iași conferința dedicată Sfinților Închisorilor

Doamne, ajută.

Campania „Din temniţe spre Sinaxare”, iniţiată de Grupul Areopag, continuă.
Luni, 19 martie 2012, în ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, la Iaşi va avea loc o nouă conferinţă dedicată sfinţilor închisorilor.
În ultimii trei ani, la conferinţele precedente, Dumnezeu a arătat o minune, din racla cu sfinte moaşte ale unui mărturisitor de la Aiud a izvorât mir. În prezent racla se află la Schitul românesc Prodromu, în urma unei minuni trăite de părintele Iulian, duhovnicul schitului – detalii pe sfintiiinchisorilor.ro (acolo este pusă spre închinare pelerinilor, alături de moaştele altor sfinţi).

Se vor lansa volumele „Cu Hristos în celulă”, de Aspazia Oţel Petrescu, şi „Minunile sfinţilor închisorilor”.


Lista completă a invitaţilor, ca şi alte detalii, pe sfintiiinchisorilor.ro

Vă rugăm să îi anunţaţi pe cei interesaţi.

Cu mulţumiri,

Danion Vasile

CU OCAZIA ANULUI INCHINAT SF. MASLU SI INGRIJIRII BOLNAVILOR: Re-evaluare patristica si istorico-liturgica a Tainei Sf. MASLU.

Preluat de pe dogmaticaempirica.wordpress.com.

Prezentarea unui esential studiu istorico-critic ce deschide extraordinare perspective asupra intelegerii acestei Taine de unii marginalizata teologic, de altii fetisizata (sau mercantilizata excesiv). BISERICA AR TREBUI SA PREIA SPITALELE inchise de statul incompetent.
Posted on februarie 14, 2012

Publicam cu bucurie textul de mai jos, care credem ca merita sa circule:

Pe scurt, si Sf. Maslu, taina pentru cei bolnavi, se facea pana acum ceva veacuri in cadrul Sf. Liturghii, dupa o randuiala bine theo-loghisita. De fapt se slujeau sapte Dumnezeiesti Liturghii la rand si in cadrul lor se citea cate un rand din cele sapte Evanghelii cu Apostol, rugaciunea de sfintire a uleiului si rugaciunea la ungerea bolnavului (desigur ca bolnavul se spovedea si se impartasea de sapte ori la rand – lucru ce, in sine, deja il ridica foarte sus, spre vindecare si cu sufletul si cu trupul – caci asa spune si Epistola Sf. Ap. Iacov in capitolul 5!). Aceasta este randuiala bizantina, pastrata in codici de secol XI si XII. Evhologhionul bizantin Barberini grecesc 336 (pastrat la Vatican), datand de undeva din jurul anului 800 d. Hr (prezinta o randuiala copiata probabil de un grec din sudul Italiei dupa cea patriarhala constantinopolitana – deci, avand in vedere inertia provinciei fata de schimbarile din cultul capitalei, ne putem gandi la o vechime mai mare a randuielii), este cel mai vechi codice cuprinzand o carte completa de cult ce cuprinde toate tainele si ierugiile, Evhologhionul (un fel de Molitfelnic plus Liturghier). In codicele Barberini slujba Sf. Maslu ocupa circa doua-trei pagini, fiind inidcate doar catvea rugaciuni existente aproape identic si astazi (rugaciunea de sfintire a untdelemnului, rugaciuni de ungere). Fragmente din diferite slujbe si randuieli se gasesc, de asemenea, coborand pana la Evhologhionul episcopului egiptean Serapion de Thmuis (sec. IV d. Hr.) sau in diferite scrieri de sorginte primara sau contemporane cu Serapion, precum Didascalia, Traditia Apostolica a lui Ippolit Romanul, Testamentul Domnului, Didahiile Apostolice in diversele lor redactii (de exemplu cea siriana) , Constitutiile Apostolice etc. Si acolo este prezenta Taina Sf. Maslu, untul de lemn fiind sfintit in legatura cu anaforaua liturgica, deci pe Sf. Masa, si administrat dupa primirea Euharistiei, in cadrul Litughiei. Sf. Ioan Hrisostom si altii, in duhul fragmentului de la Iacov 5, vorbesc explicit despre legatura dintre puterea preoteasca a dezlegarii pacatelor si vindecarea trupeasca. Desigur ca in Evul Mediu (mai ales tarziu) se vor dezvolta discutii daca mai intai trebuie miruns sau impartasit bolnavul, daca se poate unge si singur sau numai de catre preot etc, iar, sub influenta catolicismului care transforma Taina in extrema unctio (Conciliul II Vatican va ajuta la depasirea acestei lungi faze), Petru Movila va cere ca cel bolnav sa nu fie uns decat o data in viata pentru o boala anume etc. Insa, cel putin pana in Bizantul mijlociu, Tainele si ierurgiile erau savarsite totdeauna in cadrul (sau in stransa legatura cu) Dumnezeiestii Liturghii. Nu este aici locul sa detaliem si dezvoltam acest lucru care este deja reconstientizat incetul cu incetul de teologia contemporana.

Cercetarea vechilor manuscrise bizantine arata si faptul ca nu se sfintea de sapte ori acelasi ulei, cum numai romanii au obiceiul azi (cine stie din ce neintelegere nascut), ci se sfinteau sapte candele cu ulei aprinse diferite, fiecare preot, pe rand, intr-una sintre cele sapte Liturghii. In alte tari ortodoxe, chiar si in varianta aceasta prescurtata, cu toate cele sapte parti repetitive unificate intr-una si rupte de Sf. Liturghie, si tot se sfintesc sapte candele diferite – conform tipicului. La fiecare citire a rugaciunii de ungere a bolnavului unul dintre cei sapte preoti, pe rand, trece si unge pe cel bolnav. De aceea se si numeste rugaciune a ungerii si nu are logica rostirea ei fara a fi uns nimeni (asa cum gresit practica unii la Maslul de obste romanesc). Numai asa are rost rostirea de sapte ori a rugaciunii de sfintire a untului de lemn si numai asa are rost repetarea de sapte ori a sfintirii, citirilor, rugaciunilor! De asemenea, cu acel untdelemn, care , conform unor codici, era amestecat si cu aghiasma mare si un pic de vin, se ungea nu numai bolnavul ca la cealalata Taina, a Mirungerii (la nas, ochi, urechi piept etc), ci se ungeau si peretii casei, usile, patul etc. De-a lungul timpului a existat o discutie daca sa fie sau nu unsi si cei prezenti din casa, chiar daca nu bolesc. Desigur ca aceasta Taina, ca orice alta Taina, are o dimensiune eclesiala, comunitara, chinonica si cosmica. Dar acest lucru nu presupune doar incadrarea Sf. Maslu in Liturghie – Taina a comunitatii si comuniunii, concelebrare a Liturghiei Cosmice si a celei interioare, a mintii pe altarul inimii-, ci

In Sfatul Munte si Grecia Sf. Maslu (Evheleon, termen compus din cuvintele rugaciune si untdelemn) se face de obste doar o data pe an, in Sptamana Patimilor – Miercuri seara sau Joia Mare. Poate ca unii ar putea specula o legatura cu ungerea lui Hristos in Betania sau de la punerea in mormant, desi trebuie recunoscut ca pare fortat. Altii o vad ca pe o pregatire pentru impartasirea Pascala – insa acest mod de a pune problema a dus in diaspora greceasca americana, din cauza lipsei duhovnicilor (in Grecia se spovedeau mai ales la duhovnici monahi, dar manastirile si schiturile erau din destul acolo, pe cand in diaspora lipsesc – explica fenomenul Paul Meyendorff), sa se creada in popor ca insasi participarea la Sf. Maslu ofera iertarea pacatelor si, deci, dezlegarea pentru impartasirea euharistica (macar de Paste). Aceasta ca sa vedem ca nu numai ai nostri au superstitii “crestine”.

Exista si codicii din sec XII-XIII si o randuiala mai scurta, care tinea cam cat o sfestanie (deci, circa jumatate de ora) si avand o structura asemanatoare: rugaciuni incepatoare, ectenii, tropare, Apostol si Evanghelie, rugaciunea de sfintire, rugaciuni la ungerea bolnavului, tropare, ectenii, apolis. In cazurile speciale si urgente ale salilor de reanimare eu cred ca s-ar putea sluji din nou si aceasta varianta scurta (pe langa spovedana si Impartasirea de graba). Altfel, ar fi minunata re-incuderea Tainei Sf. Maslu (atentie, untul de lemn sfintit acolo nu este doar simplu binecuvantat, ci este o materie a unei Taine si ar fi bine sa existe mai multa grija pentru el pentru ca s-a ajuns ca, in mod paradoxal, obsesia unora legata de Sf. Maslu sa duc si la o banalizarea a untdelemnului sfintit in cadrul acestei Taine, fiind confundat cu orice alt ulei binecuvantat; un parinte povestea ca in Sfantul Munte, dupa ungerea de la Evheleon-ul de obste din Joia Mare, fiecare este dator sa se curete cu vata de uleiul sfintit, iar vata este adunata si arsa la locul special unde se ard sfinteniile – iar acest lucru arata o grija speciala, asemanatoare celei pentru Sf. si Marele Mir ). Pe de alta parte, se exclude obiceiul gresit de a duce acelasi unt de lemn la mai multe Masluri (mi-au fost prezentate uneori sticlute cu maslu sfintit la patruzeci de Masluri etc; dar este o gandire foarte riscanta si ne-atestata patristic – din cate stiu eu; din contra, cartile de cult recomanda cu tarie ca la Litie sa nu se pune niciodata de doua ori aceeaqsi paine sau acelasi vin, untedelemn sau grau, iar la Sf. Liturghie nu se refoloseste Trupul Domnului de la o Liturghie la ala, nu se rosteste de mai multe ori epicleza asupra acelorasi materii de pane si vin amestecat cu apa).

In traditia bizantina si general crestina, Maslul de obste, care se practica exclusiv in Romania atat de des si aproape excluzand pe cel “personalizat” (asa cum ar fi normal), nu este cunoscut. O exceptie ar fi doar Saptamana Patimilor si, in anumite vremuri, perioada marilor posturi. La noi, insa, in loc ca Sf. Liturghie sa fie Taina Adunarii si Actualizarii Bisericii in ziua eshatologica a opta, a Duminicii, s-a ajuns ca lumea sa alerge sa fie nelipsita la Maslurile de luni, marti, miercuri, joi sau vineri… In conditiile in care Duminica nu merg la Liturghie, iar multi nu stiu de duhovnici si Potir. Ori, vindecarea nu este ceva magic si nu vine dinspre trup spre suflet (vindec trupul ca sa nu mai patimeasca, frustreze si nefericeasca si sufletul care nu-si mai poate implini poftele), ci dinspre suflet spre trup (vindecand sufletul mi se vindeca si transfigureaza si trupul; chiar si durerea bolii – atat cat este -, si de nu va trece vreodata, este sublimata, primind valoare soteriologic-eshatologica, devenind pentru ce intelepti cale a filosofiei celei inalte a desavarsirii si dobandirii harului). In fapt, starea de sanatate pe care o propune Biserica este o stare eshatologica, “unde nu este durere, intristare si suspin” (de unde si legatura cu Euharistia, Taina Imparatiei venita deja) si nu poate fi inteleasa decat, in primul rand, ca stare duhovniceasca din care se impartaseste si trupul omului, asa cum boala poate deveni o mucenicie aducatoare de har! De aceea Sf. Maslu era, la randul lui, integrat Sfintei Liturghii – iar aceasta dimensiune ar trebui recuperata de contemporaneitate. Intrebarea este in ce forma, iar aceasta provocare sta in mainile mai marilor nostri, in mod special a Sf. Sinod. In Grecia, la insistentele marelui liturgist Ioannis Foundoulis (tradus si la noi), deja s-a facut o schimbare. Ar fi interesant de facut o cercetare si o evaluare in acest sens (pentru ca anumite reveniri pot fi facute intr-un duh gresit, neautentic, practicandu-se un minimalism aggiornamentist, asa cum si a ramane intr-o inertie proasta poate fi riscant; oare renuntarea la cele sapte Liturghii nu a fost tot un gest de aggiornamentul avant la lettre? Oare orice maximalism liturgic este bun – avand in vedere simplitatea slujbei de dinainte de dezvoltarea posibil exclusiv bizantina a celor sapte Liturghii, dezoltare ce adus, mai apoi, la restangerea slujbei si plasare ei extra-euharistica – un rezultat fara doar si poate dureros?). Un lucru esta clar, anume ca Sf. Maslu este slujba care a cunoscut cea mai mare dinamica de-a lungul istoriei crestinismului, variind destul de mult nu numai la nivel diacronic, dar si geografic. Deja faptul ca se vorbeste despre legatura stransa a Tainei Cununiei sau a altor Taine si ierurgii (despre diferentierea dintre ele, din perspectiva patristica, ramane a se mai vorbi cu multa fecunditate) cu Dumnezeiasca Liturghie a deschis in noile generatii de teologi si credinciosi noi valente ale intelegerii insesi Tainelor si vietii crestine in general – iar acest lucru are o pronuntata reverberatie pastorala si, chiar, misionara (spre exemplu, Taina Cununiei inteleasa mai bine in unicitatea si esenta ei din perpectiva euharistic-eshatologica), evitandu-se, in acest caz, fetisizarea, teatralizarea sau excesiva mercantilizare a Tainei vindecarii (oamenii, la boala, sunt deschisi si dispusi, din disperare, la multe, si la rele, dar si la bune – iar aici trebuie subliniata, din nou, extraordinara oportunitate pastorala si misionara a prezentei langa omul aflat la nevoie a preotilor de spitale vrednici, dar si a oricarui fel de asistenta sociala si sanitara concreta oferita de Biserica; cu sanatatea omului nu te joci, iar reactiile recente din societatea romaneasca cu privire la problema sistemului sanitar romanesc sunt graitoare). Sa nu uitam ca in lumea de astazi in care coruptia si incompetenta au patruns si in lumea doctorilor, este nevoie si de doctori care nu trebuie sa fie neparat ierarhi precum Sf. Luca al Crimeei, dar sa fie parte a Trupului haric la Bisericii. Toti am vrea si o mana care tine bisturiul manata de Sus de Duhul. Si sa nu uitam nici ca spitalele au fost “inventate” de Biserica. Mi se pare profetica ideea unui mare si batran duhovnic care mi-a spus anul trecut, atunci cand se anunta inchiderea atator spitale de stat, ca ar trebui ca Biserica sa le preia (mai apoi am aflat ca in Spania Biserica Catolica se ocupa de spitale, ca in Rusia Biserica are toate orfelinatele si gherokomioanele, adica azilele de batrani). Ar fi una dintre cele mai geniale miscari misionar-apostolice si pastorale pe care ar putea sa le faca Sfantul Sinod al Bisericii noastre. De fapt, as spune ca ar fi porunca (Matei cap. 25), daca nu ar fi, de fapt, ceva atat de firesc. Cat despre dimensiunea eshatologica a vindecarii propuse de Sf. Maslu, sau despre rasplata eshatologica a rabdarii bolii ori a ingrijirii bolnavilor poruncita de Dumnezeu, am dezvoltat altundeva si, poate, candva, cu ajutorul Domnului, va fi publicat un text mai bun.

Cine doreste sa stie mai multe, recomand cu multa caldura frateasca (ca un gest de datorie fata de Dumnezeu si impreuna partasire eclesiala) minunatul studiu al profesorului Paul Meyendorff (fiul celebrului pr. profesor John Meyendorff), Taina Sfântului Maslu, traducere Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, 150p. (ISBN: 978-606-607-005-8). Nu cunosc un alt studiu-carte care sa-l egaleze. O carte care zdruncina un pic intelegerea sau lipsa de intelegere profunda a acestei Taine, oferind si un capitol de problematizare in contextul actual precum si anexe ce cuprind slujba in varianta folosita astazi (adica cea pe scurt, cu cele sapte parti adunate laolalta), dar cu anumite adaosuri (deci asa cum ar trebui facuta) si importante note de subsol, precum si slujba in varianta mai scurta, de folosit in cazuri speciale (vezi mai sus).

(completiv, vezi si articolul lui Ciprian Toroczkai din Revista Teologică)
Marian Maricaru

NOTA: materialul are copyright si NU poate fi preluat decat cu semnalarea explicita a sursei oficiale (blogul Dogmatica Empirica, postarea de fata) si nu poate fi plagiat.

O Icoană de pază la graniţa ruso-chineză

(Am primit acest articol pe e-mail de la prietenul Marian Maricaru.)

Fluviul Amur (Tamur), numit de chinezi „Fluviul dragonului negru”, reprezintă astăzi graniţa naturală dintre China şi Rusia, pe mai multe sute de km. Pe malul rus al fluviului, în oraşul Blagoveşcensk, în biserica Buneivestiri, se află paznica de frontieră: Icoana Albazin a Maicii Domnului, recunoscută de toţi localnicii drept ocrotitoare a credincioşilor, şi făcătoare de minuni.

Numele Icoanei, „Albazin”, provine de la fortăreaţa Albazin de pe apa Amurului, ridicată în 1650 de către conducătorul cazac Hierotheus Khabarov, pe locul aşezării prinţului daurian Albaza. De fapt, cazacii au poposit în zonă abia în sec. XVII. Aici vieţuiau populaţiile păgâne de daurieni şi tungusieni.


Cazacii au convieţuit cu băştinaşii, ridicând deci fortăreaţa Albazin. Chinezii au sesizat situaţia şi au atacat, o primă confruntare având loc la 24 martie 1652. Deşi la început ruşii au rezistat, chinezii au atacat continuu, până când, în 1658, au înfrând pe cazacii conduşi de Onufrie Stepanov. Albazinul a fost ars, iar mare parte din populaţie dusă în robie, în China. Zona Albazinului se voia transformată în pustiu.
Totuşi, în 1665, ruşii s-au întors şi au reconstruit Albazinul, iar acolo a venit şi preotul Ermoghen, de la mânăstirea Sfintei Treimi – Kirensk, care a adus cu sine o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup” - „Albazin”. În 1671 bătrânul Ermoghen a construit o mică mânăstire la un kilometru şi jumătate de Albazin, unde a fost instalată Icoana.


Prin mila Maicii Domnului, zona a înflorit. În Albazin s-au ridicat două biserici (în cinstea Înălţării Domnului şi a Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei) şi o nouă mânăstire. Solul fiind fertil, Albazinul producea pâine pentru Siberia de Est. Chiar şi băştinaşii s-au adaptat culturii ruse, obţinând protecţia Rusiei în faţa raidurilor chineze. Moscova nu a scăpat din vedere nevoile de la frontiera Amur. În zonă a fost îmbunătăţită apărarea militară. Însă şi pentru hrana spirituală, au fost rânduiţi arhimandriţi, egumeni sau preoţi care să slujească în zonă. Popoarele daurian şi tungusian s-au botezat în scurt timp. Chiar şi prinţul Hantimur, al daurienilor, s-a botezat împreună cu fiul său, Katana, primind numele de Petru, respectiv Pavel.

Dar chinezii nu au abandonat lupta, dorind cucerirea Albazinului. În 10 iulie 1685, o armată de 15000 chinezi a înconjurat cetatea, în care se aflau doar 450 soldaţi ruşi şi trei tunuri. Chinezii au pregătit lemne de jur împrejurul cetăţii, ca să-i dea foc. Fiind în imposibilitatea de a face faţă, ruşii s-au retras din cetate, luând cu ei doar lucrurile sfinte, printre care Icoana Albazin. Numai că nici chinezii nu au putut împlini dorinţa lor, de a distruge recolta de grâu a Albazinului. Deodată invadatorii s-au speriat şi au început să se retragă, ignorând comanda superiorilor. Aceasta a fost considerată o minune a Icoanei Albazin, rămasă fără explicaţie sau detaliere. În 20 iulie 1685 ruşii s-au reîntors în Albazin.


După un an, cetatea a fost din nou atacată de chinezi. Asediul a durat cinci luni. De trei ori oraşul a fost apărat de săgeţile şi ghiulelele chineze. Cu toate acestea, mulţi ruşi au murit eroic. Asediul a fost ridicat în decembrie 1686, iar în oraş rămăseseră în viaţă 150 soldaţi, din cei în jur de 800 de la început. Însă în 1690 Albazinul a căzut pentru o lungă perioadă în mâinile chinezilor, iar ultima trupă de cazaci a părăsit cetatea, condusă de Vasil Smirenikov. Icoana Albazin a fost mutată din timp la Sretensk, pe râul Shilka (afluent al Amurului).


După distrugerea Albazinului, localnicii au contribuit la răspândirea Ortodoxiei în Orientul Îndepărtat. Prizonierii luaţi de chinezi au propovăduit creştinismul, încât împăratul chinez a ordonat ca un templu budist din Beijing să fie transformat în biserică ortodoxă, în cinstea Sofiei – înţelepciunea lui Dumnezeu. Biserica a primit în 1695 un antimis, cărţi de slujbă, sfântul şi marele mir, de la mitropolitul Ignatie de Tobolsk. Într-o scrisoare a mitropolitului către un preot ortodox captiv (Maxim), se menţionează: „Să nu te tulburi, nici pentru tine, nici pentru cei împreună cu tine, căci cine este în măsură să se opună voii lui Dumnezeu? Captivitatea voastră nu este lipsită de scop pentru poporul chinez, ca să le dezvăluiţi lumina credinţei în Hristos.”


În curând au urmat primele botezuri ale chinezilor. Şi următorul mitropolit de Tobolsk, Filoteu, a încurajat preoţimea din robia chineză, să continue misionarismul între păgâni.
Odată cu trecerea timpului, Amurul a fost eliberat de ruşi. La 1 august 1850 a fost fondat oraşul Nikolaevsk-Amur, pe râul Amur. A urmat înfiinţarea altor aşezări cazace în zonă, sub păstorirea spirituală a Arhiepiscopiei de Kamceatka.


Chiar şi pe locul fostei fortăreţe a Albazinului s-a ridicat o aşezare cu acelaşi nume.
Icoana Albazin a fost considerată în tot acest timp protectoarea Amurului. Trei noi oraşe ruse s-au ridicat, dintre care unul a primit chiar numele de Blagoveşcensk, de la Buna Vestire (Blagoveştenia). Tratatele de la Aigunsk (1858) şi Peking (1860) au contribuit în mod cert la stabilitatea din zonă.


În 1868 Icoana a fost mutată de la Sretensk la Blagoveşcensk, de către episcopul Veniamin de Kamceatka, iar în 1885 s-a stabilit în mod oficial sărbătoarea anuală a Icoanei la 9 martie, prin episcopul Gurie de Kamceatka. Tot atunci s-a alcătuit şi un Acatist al Icoanei Albazin.
O altă ameninţare pentru Amur a apărut în 1900. Trupele de chinezi s-au stabilit pe malurile Amurului, lângă Blagoveşcensk. Orăşenii s-au rugat în biserica Buneivestiri din oraş, unde se afla şi Icoana. Se citea continuu Acatistul ei. Deodată, potrivit mărturiilor chinezilor, s-a arătat deasupra Amurului o Femeie strălucitoare, care i-a înspăimântat. Îndată au ridicat asediul şi au plecat.
De peste 300 ani Icoana Albazin străjuieşte frontiera Amur a Rusiei. Este cinstită în primul rând ca ocrotitoare a soldaţilor, dar şi a mamelor. Mai ales femeile însărcinate şi cele aflate în preajma naşterii cer ajutor la Icoana Albazin.


Icoana Îl prezintă pe Iisus copil, în picioare, la pieptul Maicii Sale.
În 1885 şi 1895 Icoana a stopat epidemiile de difterie, scarlatină şi ciumă.
În timpul păstoririi episcopului Gurie, s-a dezvoltat practica procesiunilor cu Icoana şi cu Crucea prin Blagoveşcensk. Se merge cu Icoana de-a lungul străzilor oraşului şi se intră în toate casele unde este nevoie de sprijin şi tămăduire, în special acolo unde se află grav bolnavi, la anumite zile. De multe ori se petrec vindecări minunate. Aceste minuni sunt cunoscute în toată regiunea Amurului, din eparhia Kamceatkăi.
Mai multe copii ale Icoanei au fost făcute în zona Amurului şi în toată Rusia.