vineri, 21 septembrie 2012

Filmările cu Sfinte Moaşte din gropile comune de la Aiud izvorând mir la sfârşitul conferinţei de la Iaşi, teatrul Luceafărul, 19 Martie 2012

Aici puteti citi si marturia mea. "Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare se va întruni în luna septembrie a acestui an şi va discuta numele a o sută de noi mucenici și mărturisitori din perioada comunistă din Bulgaria propuşi spre canonizare. Se pare că proclamarea lor ca sfinţi va avea loc până la sfârşitul acestui an. Cu această ocazie şi, totodată, cu ocazia împlinirii a şase luni de la izvorârea de mir din acest an de la Iaşi a moaştelor mai multor noi mucenici din perioada comunismului, blogul nostru publică, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al noilor mucenici, filmările realizate atunci cu moaştele izvorând mir. Iată că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare dă un nou motiv şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru canonizarea mulților noştri noi mucenici și mărturisitori, între care, cum atrage atenţia păr. Mihai-Andrei Aldea, se pot enumera şi unii ierarhi (cum ar fi IPS Sebastian Rusan)! Filmările realizate cu ocazia izvorârii de mir din diferite părți de Sfinte Moaşte ale Noilor Mucenici provin din groapa comună de la Râpa Robilor aflată la marginea Aiudului. Alături de acestea, în acea seară, se găseau şi rămăşiţe pământeşti ale poetului mărturisitor Radu Gyr şi ale soţiei sale, care în acele zile fuseseră deshumaţi de familie şi aşteptau să fie mutaţi în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, alături de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa și de alți nevoitori. Este al patrulea an succesiv când, pe data de 19 Martie, izvorăsc diferite moaşte aduse de la Aiud. În aceşti ani au fost aduse şi au izvorât, spre surprinderea tuturor, diferite rămăşiţe care aveau aspect de Sfinte Moaşte. Însă doar o bucată de coastă mai izvorâse bună-mireasmă şi mir mai înainte. Apoi, au izvorât şi cu alte ocazii, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, pe Sfânta Masă, în bisericii, la conferinţe sau chiar şi în casele creştinilor. Anul acesta a izvorât din nou bucata de coastă care izvorâse de mai multe ori la mănăstirea Petru Vodă și în alte contexte. Pe aceasta o puteţi vedea într-o raclă alături de o vertebră, tot de la un mucenic necunoscut, care va izvorî şi ea mir. De asemenea, o jumătate de craniu, primită, ca şi celelalte bucăţi, tot de la Aiud, prin mâinile părintelui Justin Pârvu. Craniul a fost găsit în groapa comună gata traforat. Moaştele au izvorât de două ori la sfârşitul conferinţei. Prima dată mai puțin, dar emanând un puternic miros, care a umplut sala. După cum se poate vedea, atunci când o filmam pe o credincioasă ce povestea niște minuni săvârșite de noii mărturisitori în viața domniei sale, deja se simțea miros puternic. Personal, credeam că, probabil, mirosul vine de la vreun părinte care ar mirui pe credincioși în timp ce treceau să se închine la moaștele aflate undeva în spatele nostru. Chiar credincioasa spune că mirul izvorât din imaginea moaștelor de pe coperta patru a cărții „Marturisitorii – Minuni. Marturii. Repere” mirosea „cum miroase și acum”. La puțin timp sunt chemat degrabă să filmez cum craniul traforat izvora mir. De asemenea, izvora puțin și coasta aflată în racla alăturată. Unii spun că și rămășițele lui Radu Gyr sau ale soției au izvorât într-o anumită zonă mir. Izvorârea are loc ca și cum moaștele ar transpira mir, formându-se broboane. Întrucât credincioșii treceau și ștergeau în permanență cu vată sau alte lucruri mirul, nu se poate vedea bine fenomenul îmbrobonirii. Însă, după ce s-a închinat toată lumea și s-a făcut Acatistul Noilor Mucenici și Mărturisitori din Temnițele Comuniste, când deja ne pregăteam de plecare, deodată, moaștele din racla hexagonală (cuprinzând bucata de coastă și vertebra; împreună cu acestea este și o bucată albă de os deshumată anul trecut la Târgul Ocna, dar care nu a izvorât mir nici atunci, nici altă dată), au izvorât abundent mir, astfel încât racla se umpluse și a dat pe afară, scurgându-se pe procovățul pe care era așezată. Întrucât tocmai se umpluse memoria mobilului cu care filmam, aparatul s-a oprit din filmare exact cu câteva secunde înainte de a începe izvorârea cu putere. De altfel, pregătindu-ne de plecare, îl și pusesem deoparte. De aceea ultima filmare, cea mai importantă, începe la un minut după ce, deja, moaștele izvorâseră abundent, timp în care a trebuit să mă dezmeticesc și să și șterg în grabă niște înregistrări mai vechi pentru a curăți memoria. Filmările surprind emoția și surpriza tuturor celor prezenți de față, care se înghesuie să se încredințeze, să ia mir, să se închine, să se roage sau să și facă poze sau să filmeze. De asemenea, puteți vedea filmată mărturia celor trei persoane care, alături de mine, au văzut cum a izbucnit izvorârea de mir. Dintre acestea, doar pe domnul Ciprian Voicilă, care și conferențiase, îl cunoșteam de dinainte. Pentru rugăciunile noilor Tăi mucenici ale căror nume îl cunoaștem sau nu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!" În Hristos, Marian Maricaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu