Din „Vremea lucrării” de Mitropolitul Hierotheos Vlachos (1)

Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului: (...) În Tradiția ortodoxă spunem că libertatea nu înseamnă putință de a alege, ci slobozirea minții de sub stăpânirea rațiunii, a patimilor și a lumii din afară. ("Vremea lucrării - Chipul lăuntric al Tradiției ortodoxe: teologie și viață", Editura Sophia, 2014, p.137)
 [Cartea poate fi comandată aici. ]

Sfântul Teofan Zăvorâtul despre Praznicul Bunei Vestiri

Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cântarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pământului să binevestească? Bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pământul era în doliu adânc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. In cele din urmă, vestea cea bună a fost adusă din Cer, vestită pe tot pamantul şi primită cu bucurie. Aşadar binevesteşte, pământule, această mare bucurie a ta. Apropiindu-se de pământ, Cerurile vedeau doar plângere, amărăciune şi tanguire. Iată că s-a luminat însă faţa tânguitorului pământ, şi întrucât chipul desavarsirii acesteia a arătat în toată deplinătatea nemărginitele desăvârşiri ale lui Dumnezeu, cum să se înfrâneze cerurile de la a lăuda această slavă dumnezeiască? Lăudaţi, deci, ceruri, slava lui Dumnezeu. Cerurile, ce sunt poftite să laude slava lui Dumnezeu, sunt lumea îngerească, iar pamantul căruia i se porunceşte să binevestească bucurie mare sunt oamenii… Ingerilor ce să li se mai amintească de lăudarea lui Dumnezeu când ei si asa strigă cu glasuri necurmate: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot? Pe când oamenilor poate că nu este de prisos să li se amintească: „Nu uitati, prieteni, de singura bucurie adevărată, adusă nouă din cer în ceasul Bunei Vestiri făcute Preasfântei Fecioare Maria”. Cand Arhanghelul i-a vestit pentru întâia oară Preabinecuvântatei Fecioare bucura-te, atunci, s-ar putea spune, au fost doar zorii zilei de bucurie care avea sa răsară după aceea… Insă si atunci din Preasfânta Fecioară, care pricepea puterea cuvintelor arhangheliceşti, a ţâşnit de la sine cântarea: Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc. 1, 46-47). Prin ce cântări pline de încântare trebuie să-şi reverse acum bucuria sufletul care cunoaşte şi Invierea, şi Inălţarea, şi Pogorârea Sfântului Duh, temeiul şi proslăvirea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ şi sălăşluirea în ceruri a Bisericii celor întâi-născuţi! Judecând după aceasta, n-ar trebui să fie printre noi oameni ce nu se bucură – iar dacă aşa stau lucrurile, ce să ni se mai spună: „Bucuraţi-vă!”? Cine se bucură, se bucură oricum, fie că-i aminteşti de bucurie, fie că nu-i aminteşti; deopotrivă, cel ce n-are bucurie în suflet nu se va bucura, oricât i-ai spune tu să se bucure. Să dăm mulţumită Domnului! Şi noi am fost aduşi în vistieria bunătăţilor cereşti şi stăm lângă izvorul tuturor bucuriilor şi mângâierilor. Daca ne-am împărtăşit de bunătăţile acestea, înseamnă că bem mângâiere şi ne bucurăm, iar dacă nu ne-am împărtăşit nu putem să ne bucurăm, oricât ne-am încorda ca să facem asta, până ce nu vom gusta din bunătăţile lui Dumnezeu cele veselitoare. Aşadar noima chemării binevesteşte, pământule, bucurie mare este totuna cu poftirea: „Gustaţi, oamenilor, din bunătăţile aduse de Domnul pe pământ, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va mai lua de la voi”. Cine a şezut în beznă, a fost chinuit de ea şi apoi a fost scos la lumină, nu poate să nu simtă mângâiere de la faptul că vede lumina zilei, soarele cel plăcut şi toate făpturile de tot felul, pe care acesta le luminează. El nu va uita nicicând chinul de mai înainte şi nici clipa când a fost izbăvit de el. Si noi suntem, după firea noastră, în întuneric: a strălucit, oare, lumina lui Hristos în inimile noastre? Ochiul minţii noastre îl contemplă, oare, pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pe Acest Soare gândit, şi toate tainele descoperite nouă despre cârmuirea şi răscumpărarea de către Dumnezeu a lumii, contemplă el, oare, Această Lumină, Ce luminează toate cele ce sunt? Ne amintim, oare, de clipa când a fost alungată bezna şi ne-a înconjurat cu strălucirea Sa Lumina Cea gândită? Cine poate să spună asta, acela să se bucure… cine nu poate, să iasă întâi din beznă, şi atunci se va bucura. Cine s-a chinuit în lanţuri şi a fost eliberat, îşi aminteşte bine cum i-a venit vestea eliberării, cum a fost deschisă temniţa, cum i s-au sfărâmat lanţurile şi a fost scos la libertate… şi nu poate să nu se bucure, pentru că gustă libertatea. Şi noi suntem în lanţurile păcatului, ale obiceiurilor rele lumeşti şi ale tiraniei sataniceşti. Ne amintim, oare, în viaţa noastră clipa când în suflet s-a pogorât ca un înger aşteptarea şi dorinţa libertăţii, când în el s-a revărsat o neobişnuită putere şi de pe el au căzut, unul după altul, lanţurile păcatului, lumii şi dia-volului? Cel cu care s-a întâmplat asta se află pe tărâmul libertăţii fiilor lui Dumnezeu – se bucură şi se veseleşte… cel cu care nu s-a întâmplat, să caute mai întâi această libertate, şi va începe să se bucure… şi toţi sfinţii îngeri se vor bucura împreună cu el. Cine a zăcut paralizat, acoperit de răni, şi apoi a fost vindecat poate, oare că nu aibă simţirea sănătăţii şi să nu umble bucurându-se de tăria şi vioiciunea pe dare i le dă prezenţa noilor puteri? Şi noi suntem paralizaţi de nepăsare, suntem plini de răni de pe urma patimilor. Oare a venit la noi Doctorul sufletelor şi trupurilor, şi a luat aminte sufletul nostru la cuvântul Lui ca slăbănogul: ia patul tău şi ca bolnavul: iată, te-ai făcut sănătos (v. In 5, 8, 14)? Cine s-a învrednicit de aceasta nu poate să nu cânte cântare de bucurie, sărind şi jucând, şi se va bucura. Cine a fost în surghiun ori a fugit de acasă de bunăvoie, iar după aceea s-a întors şi a fost primit cu bunăvoinţă, oare va uita cum i-a ieşit tatăl lui în întâmpinare, cum a căzut de grumazul lui şi l-a sărutat, cum după aceea a fost spălat, îmbrăcat şi cum s-a făcut ospăţ în cinstea întoarcerii lui? Iar amintindu-şi de acestea, cum poate să nu se mângâie cu ele neîncetat, petrecând în casa milostivului său părinte?! Şi noi am fugit din casa Tatălui… Ne amintim, oare, cum ne-am mâhnit pentru despărţire, cum ne-am biruit sfiala şi ne-am alungat frica de întoarcere prin pocăinţă, cum am fost primiţi în milostivele braţe ale Părintelui prin dezlegarea păcatelor, cum s-a făcut ospăţ in cinstea noastră prin Sfânta Impărtăşanie? Şi – lucrul cel mai de seamă – oare purtăm în adâncul inimii încredinţarea că nu suntem în surghiun, ci în casa Tatălui, suntem în milă şi în iubire, nu sub mânie şi sub blestem? Dacă aşa stau lucrurile, duhul nostru nu poate să nu se bucure, chiar dacă trupul ar fi sfâşiat cu gheare de fier – iar dacă nu, nu avem parte de bucurie, chiar dacă am fi înconjuraţi de toate mângâierile lumii… Aşadar, fraţilor, cine a gustat din bunătăţile aduse pe pământ de Domnul – adică şi această lumină a cunoştinţei, şi această libertate de legăturile păcatului, şi puterea de a face binele, şi această vindecare a rănilor inimii, şi această înfiere dumnezeiască – petrece neîncetat într-o neprefăcută bucurie cerească. Pe aceia îi vom ferici, iar celor străini de starea aceasta le vom dori să intre în bucuria Domnului pe calea cea dreaptă a gustării bunătăţilor care aduc bucuria adevărată. Nu vă amăgiţi, fraţilor! Bucuria duhovnicească nu este o pornire de o clipă, întâmplătoare, silită a inimii, ci este răsfrângerea stării de bucurie statornică a întregii fiinţe, ce vine mai cu seamă din legăturile ei cu Dumnezeu şi din primirea de la El a mai înainte pomenitelor bunătăţi. Ne putem încorda inima cu de-a sila spre bucurie, însă bucuria va fi azvârlită din ea îndată, ca un băţ aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi pentru o clipă inima zugrăvindu-i bunătăţi părute, însă aceasta va fi nu bucurie, ci beţie, care se sfârşeşte de obicei printr-un mare chin. Luaţi seama, deci, şi nu vă amăgiţi. Puteti întâlni multe lumini – lumini ale cugetării deşarte, care nu sunt lumini ale cunoştinţei, ci nişte luminite asemenea celor care aproape întotdeauna plutesc deasupra trupurilor moarte... Luaţi seama şi nu vă amăgiţi. Sunt oameni care cred că nepunând hotar poftelor îşi lărgesc sfera libertăţii, însă de fapt seamănă cu nişte maimuţe care se încurcă singure în plasă. Nu vă luaţi după pilda lor. Lumea îmbie cu o mulţime de mângâieri ce par a vindeca rănile inimii, dar sunt precum mirajele din pustie sau ca apa sărată ce aţâţă setea! Instrăinaţi-vă de ele. Şi stăpânitorul acestei lumi, ce suflă răutate asupra noastră în inimă, până la un moment dat ne vorbeşte întotdeauna cu grai dulce, zice-s-ar părintesc, îmbiindu-ne cu îndestulare şi cu odihnă. Izgoniţi de la voi şi încercările de a vă fermeca ale acestui linguşitor. Fie ca inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin! (Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Noi apariții la editura Sophia

Fericirile evanghelice in viata noastra. Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt o sumă esențială de repere ale vieții duhovnicești: citite cu luare-aminte şi înțelese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vre­mel­nicie şi în veşnicie. Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o învăţă­tură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tra­diţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea celor care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul. Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost pe calea cu adevărat Domnească a Fericirilor evanghelice.

Printesa si goblinii. Autor: MacDonald, George Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar Prinţesa şi goblinii este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată. Autorul s-a folosit de acest gen literar pentru a explora condiţia umană dintr-o perspectivă fundamental creştină, la fel ca celebrii C.S. Lewis (Cronicile din Narnia), G.K. Chesterton, J.R.R. Tolkien (Stăpânul Inelelor), pentru care a reprezentat o sursă majoră de in­­spi­raţie. Tolkien număra Prinţesa şi goblinii şi continuarea acesteia printre romanele sale favorite din copilărie. MacDonald a jucat un rol hotărâtor în apariția capo­do­perei Alice în Țara Minunilor a lui Lewis Carroll, fiind binecunoscută prietenia dintre ei, bazată pe înrudirea lor de înclinaţii şi gândire, reflectată în plan literar printr-o influenţă reciprocă şi o simbolistică comună. „Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi-a schimbat întreaga viaţă, ajutându-mă să văd lucrurile într-o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton „Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l-am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis „Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Puterea rugaciunii copiilor. Povestiri crestine. Sufletul copilului are o limpezime și o nevinovăție aparte. De aceea, și rugăciunea ce se naște dintr-un astfel de suflet curat străbate văzduhul mai repede decât orice altă rugăciune și primește răspuns grabnic din partea lui Dumnezeu. Povestioarele adunate în această carte oferă câteva mărturii înduioșătoare despre tainica vorbire a copiilor cu Dumnezeu și despre rezultatele ei minunate.

Biserica soborniceasca. Texte ecleziologice. Biserica lui Hristos este Biserica apostolilor şi a părinţilor. De la aceştia şi-a primit învăţătura, ­­lă­sa­tă nouă de Domnul nostru, exprimată în Tradiţie, ­întărită în Scriptură. „Biserica este numită «sobornicească» ­pen­tru că ea se întinde în toată lumea, de la o margine la cealaltă, şi învaţă «cunoaşterea» în întregime, şi include în sine toate învăţăturile care trebuie să devină parte a cunoştinţelor omeneşti..., şi îmbră­ţişează ­întreg neamul omenesc..., şi dispune de toată plinătatea harului pentru vindecarea oricărui păcat al sufletului sau al trupului, şi dispune de toate ­binefacerile în cuvânt şi în faptă care pot fi gândite şi de toate darurile duhovniceşti.” Biserica Ortodoxă Sobornicească nu este doar continuarea adevărată a Bisericii Vechi. Ea este ­însăşi Biserica Veche în timpul actual, identică ei prin ­credinţă şi învăţătură. Arhiepiscop Vasilie Krivoşein

Raspunsuri la intrebari ale tinerilor. Ortodoxia si lumea. Îmbinare reușită între simplu și complex, cartea de față răspunde multor așteptări. Tema lumii este tratată ­foarte cuprinzător, încât e greu să nu găsești răspuns, măcar tangențial, la o sumedenie de probleme care‑l preocupă pe omul contemporan. În același timp, ea este prezentată ­într‑un limbaj accesibil, sub forma unui dialog între starețul unei mănăstiri și tânărul său interlocutor. Convorbirile au loc în mănăstire, petrecându‑se, după caz, în biserică, în atelierul de icoane sau într‑o chilie călugărească. Starețul este un om deopotrivă cult și înduhovnicit, iar tânărul este curat, sincer și foarte curios, ceea ce face ca dialogul să se lege firesc și să decurgă într‑o atmosferă plină de iubire și bunăvoință. Cartea arhimandritului Spiridonos se află acum la a doua ediție în România, fapt care mărturisește despre impactul pozitiv pe care l‑a înregistrat în rândul cititorilor de la noi.

Arhim. Nectarie Antonopoulos - Sfântul Luca al Crimeii - minunile contemporane, editura Sophia

Credincioşii care locuiesc în Bucureşti se pot închina la moaştele Sfântului Luca, care se găsesc la biserica din incinta spitalului Parhon.

Sfântul Luca operează

Părintele G. descrie o intervenţie chirurgicală a Sfântului Luca mai presus de logica noastră obişnuită. Părintele G. cunoaşte limba rusă şi îi slujeşte pe emigranţii ruşi mai ales prin Taina Spovedaniei. El povesteşte:
- Din cauza unei hernii de disc între a patra şi a cincea vertebră cervicală şi între prima şi a doua toracică, mi s-a declanşat o paralizie a extremităţii superioare stângi cu atrofiere de muşchi la braţ şi cu o slăbiciune musculară a deltoidului. Neurolgii şi neurochirurgii care m-au examinat îmi recomandau o intervenţie chirurgicală. Însă unul dintre doctori, pentru că eu sufăr de diabet zaharat, mi-a recomandat să evit operaţia şi să o înlocuiesc cu fizioterapie, gimnastică şi înot în mare. Acestea se întâmplau în luna mai 2002. Am continuat tratamentul până în toamnă, însă fără vreun rezultat. Nu m-am mai dus la doctor, ci m-am destănuit în rugăciune Sfântului Luca, cu credinţă şi cu nădejde, cunoscându-i sfinţenia. Am citit în fiecare zi Paraclisul lui în limba rusă, ca să comunicăm cât mai bine şi mai eficient. Sfântul mi-a răspns în data de 8 decembrie 2002, în zorii zilei de duminică spre luni (9 decembrie), de sărbătoarea Sfintei Ana.
În timp ce dormeam, l-am văzut pe sfântul îmbrăcat în veşminte arhiereşti. Peste veşminte purta un şorţ de doctor şi o scufie medicală de chirurgie. În mâna stângă ţinea o pensetă şi tifon sterilizat, iar în mâna dreaptă un bisturiu. Mi-a spus: "M-au trimis de Sus. Ştiu cât ne iubeşti pe noi, ruşii, şi câtă greutate duhovnicească porţi aici, în Atena, de aceea şi eu, pentru că te iubesc, am venit să te operez. Întoarce-te cu spatele!"
M-am întors şi în câteva fracţiuni de secundă a avut loc operaţia.
Apoi mi-a spus: "Întarce-te, eşti sănătos, mâine o să poţi să îţi ridici mâna, iar peste trei zile te voi vizita."
După câteva minute m-am trezit. Era 4.30 dimineaţa. M-am dus la oglindă şi mi-am ridicat mâna. Am făcut toate mişcările; nu aveam nicio problemă. Dispăruse şi atrofia musculară. Grosimea braţului era la fel ca a celuilalt. La fel de minunat este şi faptul că pe flanela mea exista o mică pată de sânge în locul unde sufeream! I-am slăvit pe Dumnezeu şi pe Sfântul Luca, pe care-l aveam ca apărător al familiei mele.
Doctorul pe care l-am vizitat a rămas uimit. M-a întrebat cu nedumerire ce s-a întâmplat. I-am dat cartea cu biografia Sfântului Luca şi i-am recomandat să o citească pentru a înţelege ce s-a întâmplat.
Am aşteptat să vină ziua de miercuri, când sfântul îmi spusese că mă va vizita. Mă aflam în acea zi în biserică, când a venit D.G. şi mi-a adus o icoană cu o părticică din moaştele Sfântului Luca. De atunci o păstrăm aici, ca să fie sfântul mereu între noi.
Pr. G.S., Atena

Eu locuiesc aici. Îmi place mult aici...

După naşterea celui de-al doilea copil al nostru, în anul 2003, mi-au apărut nişte leziuni în uter, care l-au îngrijorat pe medicul meu. A fost nevoie atunci de o mică operaţie, ca să fie vindecate. La operaţie mi s-a luat probă pentru biopsie, al cărei rezultat urma să vină după câteva zile. Părinţii noştri şi noi ne temeam foarte tare.
La noi acasă aveam o părticică din inima Sfântului Luca. În ziua când a avut loc operaţia, a venit la noi soacra mea, care nu ştia că noi aveam această binecuvântare a Sfântului Luca. Ne-a spus atunci că a avut un vis ciudat, pe care nu putea să îl explice. Visase că venise la noi acasă şi că a văzut ieşind din camera noastră un doctor înalt, blond, care părea a fi de origine străină. Soacra mea i-a spus să se aşeze şi l-a întrebat nerăbdătoare:
- Doctore, ce se întâmplă cu K.? Ce are?
El a răspuns:
- Nu are nimic. O să se facă bine.
L-a întrebat din nou:
- Doctore, cum aţi intrat înăuntru? Cine v-a deschis uşa?
Iar el a răspuns:
- Eu locuiesc aici. Îmi place mult aici.
Ne rugaserăm, eu şi soţul meu, foarte mult Sfântului Luca şi am fost cutremurată când am auzit toate acestea. I-am spus soacrei mele despre sfânt şi despre marea binecuvântare pe care o avem în casa noastră. Pe atunci citeam şi cartea despre viaţa Sfântului Luca. Când am terminat-o, a venit şi rezultatul biopsiei, care era negativ.
Îi mulţumesc Sfântului Luca pentru intervenţia sa minunată.
K.L., Atena

Noutăți de la editura Sophia

Noutăți de la editura Sophia

Noutăţi de la editura Sophia

Editura şi librăria Sophia vă invită la prima lansare din această toamnă.

Aflându-ne în Anul Omagial al Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, continuăm seria lansărilor cu o carte care tratează un subiect despre care puţini dintre noi îşi doresc să vorbească şi să-l alăture tainei sfintei cununii, ajuns, din păcate, deja obişnuit în societatea modernă: divorţul.

Cartea pe care v-o aducem în atenţie cuprinde mărturii ale unor persoane care au trecut prin experienţa traumatizantă a divorţului. Acestea, deşi marcate mai mult sau mai puţin de slăbiciuni omeneşti şi subiectivisme, au însă în comun năzuinţa sinceră spre o în­­ţ­e­legere şi trăire ortodoxă a acestei experienţe şi a urmărilor ei.
În cea de-a doua parte a ei, cartea reuneşte păreri şi sfaturi ale unor preoţi şi psihologi ortodocşi cu o bogată experienţă în domeniu.
Materialele incluse în această lucrare au fost selectate în aşa fel încât să acopere un spectru cât mai larg de situaţii, probleme şi perspective, oferind soluţii concrete la diversele probleme particulare de care se lovesc cei care se confruntă, sub o formă sau alta, cu tragedia divorţului.

Pentru înţelegerea mecanismelor complexe care duc la ruperea legăturii dintre două persoane care şi-au declarat dragoastea şi dăruirea unul altuia, îi vom avea alături de noi pe:
părintele Tudor Ciocan, preot slujitor şi duhovnic la capela Spitalului de Ortopedie "Foişorul de foc", un invitat aproape pemanent al emisiunilor religioase realizate de Radio România Actualităţi
şi
d-na dr. Livia Căciuloiu, consilier psihologic şi psihoterapeut, specializat în consilierea adulţilor, adolescenţilor şi familiilor cu diverse probleme: stadiul terminal al unei boli, experienţe traumatizante, pierderea unei persoane dragi, separare, divorţ, doliu, tulburări alimentare, tulburări ale somnului etc.

Evenimentul va avea loc joi, 6 octombrie 2011, ora 18.00, la sediul librăriei Sophia - str. Bibescu Vodă, nr. 19 (lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă) - afişul evenimentului este ataşat.
Vă aşteptăm cu drag.

Noutăţi de la editura Sophia

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Anul aparitiei 2011

Sfântul Simeon de Verhotur - întâiul sfânt nevoitor siberian

Sfântul Simeon de Verhotur este un sfânt de la începuturile creştinismului siberian. Născut în Rusia, într‑o familie evlavioasă de nobili, sfântul a întors spatele încă din copilărie desfătărilor şi grijilor lumeşti, îndreptându‑şi cu­ge­tarea spre Dumnezeu şi urmărind cele folositoare sufletului. Căutând însingurarea pentru a se nevoi mai bine duhovniceşte, a fugit de apropiaţii săi, părăsindu‑şi patria, cinstea, bogăţia şi bunul nume pentru a se retrage în Siberia – un loc pe jumătate sălbatic, unde abia începuse să pătrundă învăţătura creştină. În mijlocul unei lumi pestriţe şi adeseori duşmănoase – băştinaşi, rascolnici, oameni certaţi cu legea ori fugari stabiliţi aici – sfântul avea să‑şi lucreze mântuirea neştiut de nimeni, făcându‑ni‑se pildă de înţelepciune, de smerenie şi de răbdare; puţinătatea lucrurilor pe care le ştim despre viaţa lui fiind acoperită cu prisosinţă de mulţimea minunilor săvârşite, ale căror mărturii le puteţi citi în această carte.
Moaştele întregi ale Sfântului Simeon, aşezate în Mănăstirea Sfântul Nicolae din oraşul Verhotur (Siberia), izvorăsc până în zilele noastre neîncetate şi mari semne şi tămăduiri, credincioşii din toată Rusia cinstindu‑l ca pe întâiul sfânt siberian.

Arhim. Serafim Alexiev - Vesnicia, amara sau fericita - Viata de dupa moarte

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi

Anul aparitiei 2011

Ne place sau nu, moartea este o realitate care face parte din viața noastră, a tuturor. Odată cu conștientizarea acestui fapt, se naște negreșit întrebarea: Ce urmează apoi? Sigur, ni se oferă tot felul de răspunsuri posibile, rămânându-ne nouă dificila misiune de a discerne între fals și adevărat, între pueril sau grav. În cartea de față, Arhimandritul Serafim Alexiev ne oferă răspunsul ortodox, întemeiat pe Sfânta Scriptură și pe învățătura Sfinților Părinți, la această întrebare existențială. Printre rânduri răzbate glasul unui duhovnic contemporan experimentat, blând chiar și când vorbește despre chinurile veșnice. Deși realist în demersul său, părintele Serafim nu uită să-și îmbrace cuvintele într-un optimism care izvorăște din chiar inima Ortodoxiei. Dacă Raiul și iadul sunt realități de netăgăduit, nimeni nu e sortit în mod fatal unuia sau celuilalt. Darul libertății omului îi permite acestuia să-și fie propriul stăpân și să-și aleagă calea. Cheia care deschide porțile Împărăției este pocăința, iar Raiul sau iadul îl câștigăm prin comuniunea cu Dumnezeu sau prin refuzul iubirii Sale. Cum se împacă dreptatea lui Dumnezeu cu milostivirea Lui, de ce un păcătos primește o pedeapsă veșnică pentru niște păcate săvârșite în timp și alte întrebări paradoxale își găsesc răspunsul simplu și temeinic în această carte.

Sf. Macarie de la Optina - Sfaturi pentru mireni

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

Anul aparitiei 2011

Ţinta noastră trebuie să fie: căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Mt. 6, 33), adică împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care ne curăţeşte de patimi şi ne dăruieşte odihnă şi nădejdea mântuirii din negrăita iubire de oameni dumnezeiască, nu din faptele noastre, deoarece chiar dacă am săvârşi toate cele poruncite nouă, trebuie să ne socotim slugi netrebnice (v. Lc. 17, 10). Şi atâta timp cât ne aflăm încă în patimi, trebuie neapărat să ne ostenim pentru a smulge din inima noastră neghinele. Nu trebuie să năzuim însă spre a ajunge în scurtă vreme la nepătimire şi la odihnă: pentru aceasta este nevoie de vreme, de osteneală şi de ajutorul lui Dumnezeu. Tot ce se dobândeşte în scurtă vreme piere degrabă. Nu te trândăvi şi nu te tulbura, ci încredinţează-te voii lui Dumnezeu. (Sfântul Macarie de la Optina)

Zorin, Konstantin V. Enigmele ereditatii. Pacatele stramosilor si genele urmasilor

Traducere din limba rusa: Eugeniu Rogoti

Anul aparitiei: 2011

În ce fel ne influenţează genele soarta? De ce păcatele strămoşilor se reflectă negativ asupra sănătăţii şi bunăstării urmaşilor? Cartea pe care, dragă cititorule, o ţii în mâini este dedicată tocmai acestor întrebări. Temele cărţii sunt prezentate din două puncte de vedere: spiritual şi medical. De aceea, textul are multe citate din Sfinţii Părinţi şi argumentări din diverse publicaţii ştiinţifice.
Problemele expuse în paginile cărţii nu sunt doar un material pentru discuţii interesante între oameni care filosofează, ci chestiuni care ating cele mai ascunse unghere ale inimilor noastre, care ne apar în cele mai amare şi vul­nerabile momente ale vieţii. Temeinica cercetare a cauzelor şi mecanismelor acestor probleme este completată cu metode spirituale concrete de vindecare, cu ajutorul cărora putem elimina sau cel puţin diminua efectul vătămător al eredităţii negative. (Konstantin V. Zorin)

Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: invataturi si intamplari minunate

Editura Sophia
Pret: 20.00 lei

Format 13x20 cm
280 pagini

Traducere din limba rusa de Pr. Nicolae Cretu

Protoiereul Valentin Mordasov, „stareţul de la Pskov”, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi duhovniceşti care au împodobit Biserica Rusă a ultimilor cincizeci de ani. La smeritul preot de ţară care în 45 de ani de slujire nu a ştiut ce înseamnă odihna se adunau mii de oameni din toate colţurile fostei Uniuni Sovietice ca să afle sfat, mângâiere şi, nu de puţine ori, izbăvire de duhurile necurate, vindecare de bolile trupului, ajutor în problemele de nedezlegat cu mijloace omeneşti. El a lăsat în urmă el însuşi numeroase scrieri pătrunse de duhul literaturii patristice, al căror mare iubitor şi cunoscător a fost, scrieri dintre care face parte şi cartea Sfaturile unui preot către enoriaşii săi, apărută deja la editura Sophia.


ISBN 978-973-136-228-1
Anul aparitiei: 2011



“Pentru fiecare cuvânt vom da răspuns”

“O rugăciune mică poate deveni mare. La fel şi păcatul. Mulţi îşi pierd sufletul nu din cauza unor păcate mari, ci din cauza celor mici. S-a spus că pentru fiecare cuvânt vom da răspuns. Teme-te să-ţi permiţi glume proaste, să râzi nestăpânit, să vorbeşti în deşert şi să judeci. Ţine minte că atât cel care greşeşte, cât şi cel care judecă pe aproapele său sunt vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. A mânca un măr pare o faptă atât de mică, dar în Rai prin acest gest mărunt s-a încălcat voia lui Dumnezeu. Păcatele mici sunt periculoase tocmai pentru că le considerăm neînsemnate. Dar o scânteie se preface într-o flacără mare, şi aceste păcate mici ne pot face să pierdem fericirea veşnică. Prin mărturisire însă, gândul păcătos îşi pierde puterea şi nu mai ajunge să se materializeze în faptă. (…)”

“Suntem surzi când este hulită credinţa şi Biserica”

“Printre multele minuni ale Domnului se află şi vindecarea unui surd şi mut. De multe ori şi noi suntem surzi. Suntem surzi la spovedanie, când nu ştim ce să spunem şi lăsăm pe seama noastră păcate nemărturisite. Suntem surzi când sunt hulite credinţa şi Biserica, iar noi tăcem şi nu apărăm slava lui Dumnezeu. Când trebuie să învăţăm, să devenim mai isteţi, să adunăm ştiinţă duhovnicească, cât de des suntem surzi! În schimb, când ar trebui să tăcem, ca de pildă în cazul în care suntem jigniţi de cineva, atunci nu o facem, deşi acest lucru este necesar pentru smerirea noastră şi pentru dobândirea blândeţii. (…)”

Orbirea duhovnicească

“Duminica Orbului din naştere ne dă prilejul să vorbim despre orbire: orbirea duhovnicească. Această orbire se întâmplă din diferite motive. Pe unii îi orbeşte mândria. Pe Iuda l-a orbit iubirea de argint. Pe fiii lui Iacob i-a orbit invidia atât de tare, încât l-au vândut ca rob pe fratele lor. Răutatea şi invidia i-au orbit pe iudeii care au văzut minunile Mântuitorului. În zilele noastre există de asemenea mulţi oameni orbiţi: vânzătorul este orbit de zgârcenie, conducătorul este orbit de dragostea de slavă, cel bogat este orbit de agoniseală etc. Păcatul orbeşte deplin ochii duhovniceşti. Un orb duhovnicesc vede totul prin prisma propriei patimi: cel desfrânat gândeşte că toţi sunt desfrânaţi, cel bârfitor că toţi sunt bârfitori, cel rău şi invidios că şi alţii sunt la fel. (…)”

“Patima se micşorează prin blândeţe”

“Dacă patimile orbesc sufletul, ne punem întrebarea: Cum să luptăm împotriva lor? Sfântul Ignatie Briancianinov spune că doar descoperindu-le, precum un inamic în război, noi le putem combate şi învinge. Descoperă la spovedanie îndeosebi gândurile care duc la dezvoltarea patimii. Nu te îndreptăţi niciodată, pentru că îndreptăţirea de sine face patima să crească. Patima se micşorează prin blândeţe. (…)”

O carte despre un sfânt minunat

Acatistul Sfantului Amfilohie de la Poceaev.

Traducere din limba rusa de Dorin Ursu
Editia a doua, revizuita
Anul aparitiei: 2011

Intreaga viata a Sfantului Amfilohie a fost o jertfire de sine adusa lui Dumnezeu si aproapelui in numele dragostei, fiindca dragostea este principalul rod al vietii crestinului si scopul vietii monahale. Dragostea este nemuritoare, ea il urmeaza pe om dincolo de mormant, in viata cea vesnica, si este o legatura intima dintre sufletele celor vii si celor adormiti. Prin credinta, dragoste si milostenia pe care a acordat-o celor aflati in necazuri, el a fost un exemplu viu de vietuire, castigand dragoste si lasand o amintire de neuitat in inimile oamenilor, pentru care era si este un grabnic tamaduitor, milostiv ajutor si grabnic mijlocitor. Si dupa moarte el se arata vindecator, mangaindu-i si cercetandu-i pe cei aflati in primejdii; oamenii ii simt si acum dragostea.

Format: 13 x 20 cm, 128 p.

ISBN: 978-973-136-258-8

Fericita Maria de Olonet, pustnica din codrii Rusiei

Autor: Nicodim, episcopul Belgorodului
Editura: Sophia


Pret: 7.00 lei
Adauga in cos
Format 13x20 cm
120 pagini

Traducere din limba engleza de Constantin Fagetan
Editia a doua
Anul aparitiei: 2011

Cuvioasa Maria din Oloneț era o reprezentantă tipică a aspirațiilor feminine într-un ținut „masculin” – sălbaticul nord al Rusiei. De altfel pustnicii, atât bărbați, cât și femei, au cucerit acest pământ sălbatic prin rugăciune și râvnă necontenită, croindu-și drum prin hățișuri necunoscute spre a afla un loc potrivit chemării lor la frumusețea viețuirii întru Domnul. Aceste meleaguri aveau să-i atragă către o viață de mai adâncă rugăciune și nevoințe ascetice, spre a fi mai aproape de Dumnezeu.
Se cuvine ca tinerele femei de astăzi – a căror feminitate autentică este amenințată și ale căror trăsături sufletești delicate și-au pierdut armonia cu fundamentele duhovniciei ascetice – să se întărească de la nevoitoarele „cu cuget bărbătesc” ce și-au păstrat starea de Mirese ale lui Hristos, așezată de Dumnezeu, şi să ia întărire de la Cuvioasa Maria și de la cele asemenea ei, spre a se înveșmânta cu chipul și asemănarea lui Hristos.

Minuni ale vremii noastre

Editura Sophia

Pret: 10.00 lei
Adauga in cos
Format 13x20 cm
216 pagini

Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu‑Vlas și Lucia Ciornea

Ediția a doua, revizuită

Este greu de crezut că în vremurile noastre fresca unei biserici se poate înnoi singură. Este greu de crezut că în vremurile noastre prin trupul unui om care a murit cu 500 de ani în urmă s-au vindecat nebuni, îndrăciți, bolnavi incurabil. Este greu de crezut că în ­vremurile ­noastre există oameni în viață care au văzut în amănunt lumea de dincolo de mormânt și dau despre ea mărturie nemincinoasă. Și totuși, aceste lucruri sunt adevărate și continuă să se întâmple.
Citiți în această carte despre câteva dintre cele mai zguduitoare minuni pe care Dumnezeu le-a săvârșit de-a lungul veacului XX până în zilele noastre, spre proslăvirea Ortodoxiei. Lucrarea cuprinde povestiri ale unor întâm­plări adevărate pe temeiul mărturiilor nemincinoase ale unor creștini despre manifestările harului și ale puterii lui Dumnezeu. Unele dintre acestea prezintă pilde bune de urmat, iar altele pot servi credincioșilor ca un avertisment în vederea evitării unor greșeli.

Maica Teosemni, ucenica Parintelui Porfirie. Cuvinte de invatatura si marturii

Pret: 12.00 lei

176 pagini + 4 planse color

Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica
Anul aparitiei: 2011

Cartea de fata reprezinta o culegere de cuvinte de invatatura ale fericitei maici Teosemni si de marturii despre aceasta minunata ucenica a Parintelui Porfirie, in care se regaseste deplin chipul duhovnicesc al marelui staret contemporan.
Stareta se ruga pentru mântuirea intregii lumi. Se ruga neincetat pentru cei cunoscuti si necunoscuti, pentru mici si mari, pentru crestini sau pentru ceilalti, pentru toti oamenii. Imi amintesc cum paseam pe un drum, in Londra, dupa o intâlnire cu un profesor oncolog, care tocmai o anuntase ca la plamâni cancerul se reactivase si ca trebuia sa urmeze o terapie lunga. Imi parea cazuta pe gânduri, am crezut ca o preocupa problema sanatatii ei si am intrebat‑o despre aceasta. Mi‑a raspuns: „Nu. Subiectul asta l‑am lasat pe deplin in mâinile lui Dumnezeu. La ce ma gândeam acum? Imi fac probleme pentru acesti tineri pe care i‑am intâlnit in colt, cersetorii. M‑am uitat atent la ei si mâinile lor erau vinete. Ah, cum aveau mâinile! Cum m‑au mâhnit! Mi‑e teama ca se drogheaza. Si fetita aceea care cânta frumos la chitara ar fi putut sa cânte si psalmi...”

Monahia Teoxeni, Egumena Sfintei Manastiri Hrisopighi

Noutăţi de la editura Sophia

Alte apariţii la editura Sophia

O carte remarcabilă: Mitrop. Hierotheos Vlachos - Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex

Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica

Anul aparitiei: 2011

Titlul acestei carti este preluat din Sfântul Apostol Pavel, care se ­refera la propria experienta, pe care o prezinta însa la persoana a III‑a: Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu stiu; fie în afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – a fost rapit unul ca acesta pâna la al treilea cer (II Corinteni 12, 2). Am folosit acest citat din doua motive: primul, pentru faptul ca parintele Sofronie a avut o experienta paralela, sau asemanatoare, cu cea a Sfântului Apostol Pavel [i ar fi putut‑o folosi [i el în scrierile sale; al doilea este faptul ca m‑am învrednicit sa vad în persoana batrânului Sofronie un om în Hristos. Am vazut, am auzit [i am gustat cuvântul vietii, leac al nemuririi. Atunci când m‑am apropiat de el am simtit ca ma gaseam înaintea unui mare chip, precum Apostolul Pavel, precum Sfântul Simeon Noul Teolog sau precum Sfântul Grigorie Palama, pe care îi si iubea foarte mult.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos

Format: 16.5x23.5 cm; 368 p. + 16 planse color

Despre Cuviosul Siluan Athonitul

"Cuviosul Siluan este un mare sfânt, cuvântul lui a fost blând, vorbea încet, fără inflexiuni".

"Când discutam cu Cuviosul Siluan, îl lăsam pe el să vorbească, doar când nu înţelegeam ceva îl întrebam, dar asta se întâmpla rar, îl înţelegeam pe deplin şi mai ales după adormirea sa, când am plecat în pustiu, l-am înţeles. Se întâmplă des asta cu cei care au comuniune cu sfinţii."

"Când eram la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte şi Cuviosul Siluan trăia încă, sărutam în minte şi pământul pe care călca. Aşa o adâncă evlavie am avut faţă de omul acesta".

"Sfântul Siluan a ajutat astfel un tânăr monah: îl adusese tatăl său la mănăstire la vârsta adolescenţei, iar când ajunsese de 19-20 de ani avea îndoieli despre existenţa lui Dumnezeu şi de aceea vroia să părăsească monahismul şi să fugă în lume. Tatăl lui după trup l-a rugat pe Cuviosul Siluan să-i vorbească. Siluan a mers întâi în chilia sa să se roage ca Dumnezeu să îl lumineze ce să spună, apoi, după rugăciune, a luat cuvântul de la Dumnezeu şi a mers la monah şi i-a spus: "Şi mie îmi vin deseori gânduri de îndoială." Monahul, care îl preţuia pe Sfântul Siluan, a prins curaj şi a întrebat: "Şi ce faci, părinte, atunci?" Sfântul Siluan a răspuns: "Îl îndepărtez!", iar monahul, care îl respecta pe părinte, a ascultat cuvântul şi a îndepărtat gândurile şi a devenit monah bun, a murit ca monah.
Fiecăruia îi trebuie un alt cuvânt, deoarece dacă îi vei spune altuia cuvântul acesta va zice: "A, păi dacă şi Cuviosului Siluan, om sfânt, îi vin astfel de gânduri, atunci chiar nu există Dumnezeu!" De aceea părinţii duhovnici trebuie să se roage lui Dumnezeu ca să primească cuvântul pe care Dumnezeu îl dă şi care este specific pentru fiecare om, cuvânt propriu, ceea ce înseamnă să-l ajutăm pe fiecare în mod ipostatic".

"Părintele Siluan are un cuvânt pentru toate categoriile de oameni, chiar şi pentru cei de altă religie, oricui îi putem spune câte un cvânt al părintelui Siluan".