Lansarea cărții Valeriu Gafencu - „Îndreptar la spovedanie” (Editura Evdokimos, 2017)

Librăria Sophia (Str. Bibescu Vodă nr. 19, sector 4, București) a găzduit marți, 20 februarie 2017, lansarea cărții „Îndreptar la spovedanie“ de Valeriu Gafencu, apărută la editura Evdokimos. Au participat preotul prof. dr. Vasile Gordon, scriitorii Ciprian Voicilă și Sorin Lavric, precum și actrița Manuela Hărăbor, care a recitat câteva din poeziile lui Valeriu Gafencu.

Luni 31 octombrie 2016 - dublă lansare de carte la Librăria Sophia

Un bătrân frumos: Părintele Macarie de la Munteoru

În premieră. Părintele Macarie, un monah frumos ca un Moş Crăciun

Posted by Antena 3 Special on 11 Ianuarie 2016

Aici puteți citi un interviu despre viața sa binecuvântată. Despre părintele am scris în volumul Sfinții de lângă noi. Cartea cu interviul său biografic și cu mărturii date de oamenii care au fost ajutați prin rugăciunile lui se găsește la Librăria Sophia.

Mugur Vasiliu despre Sfinții Închisorilor și așa-zisa „lege antilegionară”

Alte răspunsuri la diverse întrebări găsiți pe Axa TV Net. Cărțile semnate de Mugur Vasiliu pot fi achiziționate de la Librăria Sophia.

„Jos masca, Marius Ianuș!” la vânzare (și) pe internet

„Antologia celor mai bune versuri scrise de mine din 1994 până azi se găsește la vânzare la Librăria Sophia din București. Cartea poate fi comandată și pe internet: aici. Prețul e destul de studențesc: 7 lei pentru o carte de 144 de pagini. (Pentru cei mai puțin avizați: Librăria Sophia e lângă Piața Unirii, pe partea stângă a străduței care merge de peste drum de capătul Tramvaiului 32, de la poalele Dealului Patriarhiei, înspre Facultatea de Teologie sau Biserica Sfântul Spiridon sau Tineretului, dacă doriți… Strada Bibescu Vodă nr. 19) Doamne ajută!” (Marius Ianuș)

Cărțile Editurii Evdokimos pot fi achiziționate de la Librăria Sophia

Chipuri ale demnității românești de Cezarina Condurache. Sfinții Închisorilor. 28 de biografii exemplare de Cezarina Condurache. Eroii anticomuniști și sfinții închisorilor reincriminați de legea 217/2015 (volum coordonat de Cezarina Condurache).

Lansarea volumului 2 din seria „Drumul spre Vozia”

Imagini de la lansarea minunatului roman fantasy românesc - „Drumul spre Vozia” (vol. II) O carte pe care o recomand copiilor de toate vârstele, dar mai ales adolescenților.

Vineri, 16 octombrie 2015, la ora 18.00 lansăm volumul „Drumul spre Vozia. Cei trei şi luptele Deralei”, al doilea din seria „Drumul spre Vozia” de părintele Mihai-Andrei Aldea

Vă invităm vineri, 16 octombrie 2015, ora 18.00 să participaţi la prezentarea volumului Drumul spre Vozia. Cei trei şi luptele Deralei, al doilea din seria Drumul spre Vozia de părintele Mihai-Andrei Aldea. Este surprinzător pentru mine să văd ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu „Drumul spre Vozia”. Această saga a început ca un şir de basme pe care le spuneam – mai ales seara, desigur! – fetiţelor mele. La rugămintea lor – şi nu numai – au fost aşezate în scris şi închegate într-un roman… apoi în mai multe. Nu mă gândeam atunci la publicare. Cu atât mai puţin mă gândeam că, în lipsa oricărei reclame, va deveni un best-seller în România, ori că va fi tradus în alte limbi. Evident, nici că voi fi nevoit să povestesc unele din „tainele” creaţiei acestui basm – roman fantasy – saga. (Pr. Mihai-Andrei Aldea) La eveniment vor participa, alături de autor: Oliviu Crâznic, scriitor şi critic literar; Ciprian Voicilă, sociolog. Vă aşteptăm cu drag! (Librăria Sophia)

Un nou titlu de Ioan Ianolide

Vă recomand o carte- „Testamentul unui nebun” care întregește portretul mărturisitorului și eroului anticomunist Ioan Ianolide, dar și mesajul pe care generația lor ni l-a transmis, în mod miraculos. Cartea a apărut în condiții grafice deosebite la Editura Bonifaciu și conține o serie de fotografii inedite cu Ioan Ianolide. În debutul nuvelei - fiindcă de o nuvelă e vorba- Ianolide scrie: „Mă simt plin ca un stup de albine harnice într-un an bogat în flori melifere. Mă simt în posesia unei viziuni proaspete a creștinismului și a lumii. Mă simt unit cu toți oamenii în tragedia vieții mele și cred în mântuirea lumii, dar numai prin focul unor purificări sincere, libere și autentice. Scriu cu inima, cu viața, cu ființa mea.” (Ioan Ianolide, 1983) Cartea poate fi cumpărată de la Librăria Sophia.

Din volumul „Liturghii pe ceruri” de Ramona Fărăian

Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Sophia. În ultimul număr al Revistei Atitudini veți găsi un text al lui Marius Ianuș despre Ramona Fărăian și minunatele ei poeme.

Imagini de la lansarea cărții „Sensei. Infractor. Călugăr”- Librăria Sophia, 26 martie 2015

Invitaţi: asistent universitar doctor Laurenţiu Gheorghe - Facultatea de Filosofie; sociolog Ciprian Voicilă - Muzeul Ţăranului.

Joi, 26 martie 2015, la Librăria Sophia se va lansa volumul „Sensei. Infractor. Călugăr” apărut la Editura Areopag

Vor vorbi: Laurențiu Gheorghe - asistent universitar doctor la Facultatea de Filosofie Bucureşti:

Ciprian Voicilă- sociolog la Muzeul Țăranului Român:

De câte ori aţi avut ocazia să pătrundeţi, fie şi doar cu gândul, în intimitatea vieţii unui pustnic? Prin această carte rarisimă, în felul ei, vi s-a deschis această posibilitate nebănuită. Genul confesiv a fost inaugurat de Fericitul Au­gus­tin. Dar, să o recunoaştem, literatura confesivă scri­să de monahi este destul de rară. Îmi vin în min­te, pe loc, la întâmplare, jurnalul părintelui Ioan de Kronstadt, jurnalul Stareţului Nicon (ultimul stareţ de la Optina), memoriile teologice şi mistice ale pă­rin­te­lui Sofronie Saharov (Vom vedea pe Dumnezeu pre­cum este), jurnalul părintelui Paulin Lecca, ma­rele prac­ticant al Rugăciunii lui Iisus, şi romanele inspirate din viaţa monahală, „De la moarte la viaţă”, al aceluiaşi Paulin Lecca, şi „Kalist Monahul”. Cartea ce ne stă în faţă este o mică bijuterie li­vrescă, al cărui public ţintă îl constituie, în opinia mea, în primul rând tinerii. Este o carte pe măsura lor: sin­ceră, non-conformistă, refractară la sistem şi la viaţa mic-bur­gheză; o carte care persiflează como­di­tatea şi stan­dar­dizarea vieţii de consum în care vrând-nevrând vieţuim. Simt nevoia să accentuez principala ei calitate: sinceritatea. Într-o lume suprasaturată de obsesia pen­tru propria imagine, pentru brand, pentru poză, cartea este o invitaţie pentru a ne reveni în fire, pentru a ne lepăda măştile sociale şi psihologice, pen­tru a regăsi în adâncul nostru chipul neîntinat al Mântuitorului nos­tru, Iisus Hristos. Sunetul secund al cărţii este, prin ur­mare, apelul la sinceritate. Să fim sinceri cu noi în­şi­ne, dar mai ales cu Dumnezeu. Să nu ne credem vrednici în faţa Lui. Pentru că, de fapt, nici nu suntem şi, de drept, nici măcar nu pu­tem fi. Cred că una din învăţăturile majore ale acestei cărţi este aceea că Hristos nu îl lasă în părăsire pe omul însetat de adevăr, care tânjeşte sincer după pli­nătatea vieţii reale, veşnice. Autorul acestei confesiuni mărturi­seşte că dacă nu s-ar fi călugărit şi-ar fi diversificat patimile. Ne­voia de real a omului îl poate face să se a­fun­de pe veci în mrejele acestei lumi. Sufletul care ni se deschide prin aceste rânduri manifestă un dor neostoit faţă de plinătatea vieţii – deplinătate pe care a des­coperit-o în cele din urmă în calea monahală, pe care a înţeles să şi-o asume, un drum pe care îl con­si­de­ră diferit de cel al „creştinismului cuminţel”, „de seră”, pe care îl trăim majoritatea dintre noi. Fiind veşnic, su­fle­tul omului nu se poate mulţumi cu puţin. „Sufletul omu­lui, spune undeva Dostoievski, este larg, mult prea larg. Ar trebui îngustat”. Am recunoscut în autorul acestei spovedanii scrise, în setea lui de Viaţă şi în foa­mea sa de Realitate şi Adevăr pe o rudă spirituală apropiată a Părintelui Serafim Rose. Pentru autor, drumul cunoaşterii de sine se do­vedeşte a fi lung, sinuos şi periculos ca un dans pe sâr­mă deasupra unei prăpastii. Cititorul retrăieşte cu nos­talgie, prin intermediul lecturii trepidante, at­mo­sfera, hai să o numim spirituală (în sensul de „spirit al vremii”) pe care o cultivau tinerii în România ani­lor ’80-’90. Filmele cu arte marţiale în care evoluau Bruce Lee şi Chuck Norris, peliculele „de acţiune” cu Arnold Schwarzenegger, Rambo sau Rocky, filmele cu Steven Sea­gal au marcat imaginarul miilor sau poate al zecilor de mii de adolescenţi din România. Idealul masculin, arhe­­tipul virilităţii era întruchipat de aceşti minizei ai ecra­­nului. Peripeţiile lor animau seară de seară întâlni­ri­­le şi convorbirile copiilor sau tinerilor din cartier. Deşi mă despart zece ani de au­torul acestor rânduri, mărturisesc faptul că şi eu am fost impregnat de moda fil­melor văzute „pe şestache” la video. Generaţia mea a com­pletat mai târziu ga­le­ria idolilor televizuali cu Jean-Claude Van Damme şi Dolph Lundgren. Colecţionam din greu fotografii cu Bruce Lee. Bruce Lee sărind în un­ghiul morţii. Bruce Lee în sala de oglinzi. Bruce Lee luptân­du-se cu Chuck Norris. Era un soi de cultură al­ter­­nativă la cultura oficială, predată des­tul de plictisitor la şcoală. Într-o formă şuie, ero­nată, ne manifestam, la mă­su­ra noastră co­pi­lărească, dorinţa de a ne depăşi limitele umane şi de a deveni, într-un fel, nemuritori. Desigur că aceas­tă imor­ta­litate fundamentată pe memoria culturală a seme­nilor noştri şi a generaţiilor următoare, pe is­to­rie, este una dintre cele mai cumplite forme de în­şe­lare pe care le-a produs cultura umanistă – dar acest adevăr aveam să-l desco­perim mult mai târziu. Spre deosebire de noi, chibiţii cei mulţi răspân­diţi pe întregul cuprins al României, autorul cărţii de faţă a ales să devină un redutabil practicant al artelor marţi­a­le. Spre finalul carierei sale de luptător şi-a des­chis propria sală. Sufletul său însetat de libertate şi de reali­ta­te – într-un cuvânt, de Dumnezeu – l-a fă­cut să re­nun­­ţe la acest drum care s-a arătat, în cele din urmă, pil­dui­tor, dar zadarnic. Aşa cum l-a deter­mi­nat să aban­doneze căutarea de sine în lumea şprin­garilor că­ro­ra li se deschiseseră noi orizonturi prin liberul acces în ţările Occidentului. Aşa cum l-a scos din at­mosfera oblo­mo­viano-boemă a cântă­re­ţi­lor de stradă din Belgia sau din paradigma devora­toare a muzicii rock. Unul din mesajele pe care scriitorul ni le tras­mite, într-o manieră nemoralistă, este acela că în ab­senţa credinţei în Dumnezeul cel adevărat, neîm­pă­cân­du-se cu golul existenţial, cu nefiinţa, sufletul omu­lui creează simulacre de dumnezeire, idoli care la o cercetare mai atentă se dovedesc toţi perisabili, de lut. Nişte morţi care se cred vii şi care cred că pot da şi altora viaţă. Dacă nu s-ar fi călugărit şi nu s-ar fi pustnicit, autorul acestei cărţi (autor pe care l-am cunoscut şi faţă către faţă, nu doar prin intermediul acestei cărţi) ar fi ajuns cu siguranţă un scriitor apre­ciat. Este uimitor pentru mine cum un om crescut la şcoala violentă a artelor marţiale, a muzicii rock, a şpringarilor are o sensibilitate dostoievskiană a inimii, care îl ajută să îi portretizeze memorabil, cu har, pe „umiliţii şi obidiţii”, pe „oamenii sărmani” violentaţi de mentalitatea capitalistă şi consumeristă a Occidentului. De neuitat rămân în memoria citito­rului chipul bunicii care a sădit în sufleţelul nepotului grăuntele credinţei, rămăşiţele satului tihnit de altă­dată, marile figuri ale duhovnicilor pe care i-a născut mo­nahismul românesc, chipurile iconice ale sihaş­tri­lor neştiuţi ai României. Din punct de vedere estetic, cartea întruneşte acea condiţie necesară şi suficientă despre care vor­bea Roland Barthes: „plăcerea textului”. O citeşti cu plăce­re, alert, ca pe un roman poliţist în prima parte, ca pe un reportaj despre viaţa nebănuită a pustni­ci­lor, dar mai ales ca pe o carte de învăţătură du­hov­ni­cească, do­bân­dită nu din cărţi, ci prin experienţa vie a Ortodoxiei. De la prima la ultima ei pagină este o carte ani­mată de duhul pocăinţei necurmate. Citind-o, mi-am reamintit un lucru simplu, dar care prea des cade în uitare: a fi creştin ortodox înseamnă a lupta până la moarte cu patimile tale. Nu e suficient, ba chiar este primejdios să te conformezi unui standard exterior, să îţi contabilizezi faptele bune sau părutele tale fapte de laudă, să îţi adormi conştiinţa cu gândul că ai în­de­plinit fap­­te­le credinţei, că ţi-ai îndeplinit datoria fa­ţă de Dum­nezeu. Formalismul şi legalismul pân­desc viaţa fie­­că­­ruia dintre noi. Singurul reper în viaţa duhov­nicească rămâne glasul conştiinţei proprii, să­dite în noi de Ziditorul a toate. (Ciprian Voicilă)

Joi, 26 martie 2015, de la ora 18, la Librăria Sophia se va lansa cartea „Sensei. Infractor. Călugăr”

Cultura manipulării - din volumul „Sfinții de lângă noi”

(Cartea poate fi achiziționată de la librăriile Sophia și Evanghelismos). România a involuat pe tăcute de la o cultură a cenzurii spre o cultură a manipulării. Ne vine greu să credem că în anii ’50 o carte despre Hegel a constituit probă de acuzaţie în procesul intentat lui Constantin Noica. Cititorul pasionat încă mai poate descoperi prin anticariatele Bucureştiului cărţi editate în plin comunism, cenzurate grosolan: când şi când privirea îţi cade pe cuvinte acoperite cu o linie neagră, ca o ştampilă pusă apăsat. Nu am fost niciodată un nostalgic al comunismului, chiar dacă ultimii ani ai ceauşismului se suprapun peste anii copilăriei mele. Ceea ce nu mă împiedică să constat că în plină dictatură comunist-ceauşistă, chiar dacă proletcultismul era nota predominantă a culturii române de atunci, indivizii, persoanele mai exact – ca să păstrăm distincţia teologică dintre individ şi persoană - beneficiau de un avantaj enorm: în opoziţie cu cultura dominantă, condusă de la centru, în mediile lor private interacţionau, cultivând între ei o stare de emulaţie spirituală în care îşi găseau locul numele mari ale culturii europene: Dostoievki, Goethe, Tolstoi, Goncearov, Gogol, Turgheniev, Thomas Mann, Kafka. Scriitori clasici ruşi erau traduşi abundent. În anii ’70-’80 au început să apară în limba română operele sud-americanilor Borges, Neruda, Augusto Roa Bastos, Mario Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez. Aşa cenzurată cum era, cultura română îşi păstrase – e adevărat că parţial – menirea de „joc cu mărgele de sticlă” (Herman Hesse), pe care oamenii îl jucau între ei, conştienţi că miza jocului este chiar fiinţa lor spirituală. Odată redeveniţi oameni liberi, în România cultura - în înţelesul ei tare - s-a disipat. Semnificaţia ei a rămas să fie stabilită de fiecare, pentru el, şi pentru grupul său de apartenenţă. Este bine, deci: temeiul culturii actuale este libertatea. Nu mai avem o cultură impusă de la centru de un aparat politic opresiv. Este specific postmodernităţii să decidă fiecare pentru el care sunt acele bunuri simbolice, care sunt acele modele tutelare cu care ar vrea să întreţină un comerţ intelectual sau spiritual. Însă, în actualitate, românii se arată mai curând preocupaţi de cultura motivaţională. Cultura clasică europeană a pierdut terenul în faţa unui epifenomen recent: cultura pragmatică a lui „cum să...” Românii sunt preocupaţi să descopere cheia misterioasă care să le deschidă tainiţele tuturor sferelor de acţiune. Vor să ştie cum să devină lideri, cum să li se realizeze toate visele, cum să obţină un maxim de beneficii cu un minim de efort, cum să arate tineri până la adânci bătrâneţi, cum să stea departe de socrii toxici, cum să spună nu unora care îi agasează. Premisa fundamentală a întregii culturi motivaţionale este că fiinţa umană poate să atragă spre ea oameni, bunuri, norocul, cornul abundenţei, fericirea prin punerea în mişcare a propriei voinţe. Printr-un efort de voinţă obţii totul. Important este să vrei cu adevărat. O perspectivă magică întru totul. Printre cărţile de tipul Cum să...?, un loc aparte îl deţin cele despre limbajul trupului şi programarea neuro-lingvistică. În mediul universitar românesc se ţin cursuri de programare neuro-lingvistică şi prelegeri despre tehnicile persuasiunii. Politicianul trebuie să fie persuasiv - este noua sarcină de partid. Realizatorul şi moderatorul emisiunii TV trebuie să fie persuasiv (apropo, dacă veţi urmări cu atenţie comportamentul moderatorilor de la televiziuni, veţi constata că în ultimii ani aceştia sunt mai persuasivi chiar decât invitaţii lor). Profesorul trebuie să fie persuasiv. În orice instituţie angajaţii de la PR trebuie să fie persuasivi. Angajaţii de la reţelele de telefonie mobilă sunt persuasivi. Elevii de şcoală primară au învăţat în familie să fie de mici persuasivi, mai ales în raport cu învăţătorul. Persuasiunea - cheia succesului. Viaţa socială e guvernată de legile persuasiunii şi ale manipulării. Fiecare încearcă să citească un amănunt exploatabil în gesturile, în postura, în direcţia privirii celui care îi stă în faţă. Dacă interlocutorul nostru priveşte în jos, spre stânga, înseamnă că şi-a amintit ceva. Dacă priveşte spre dreapta, în jos, înseamnă că mintea sa schiţează un plan de viitor. Întâlnirea cu semenul nostru şi‑a pierdut inocenţa. Dar şi profunzimea. Suntem interesaţi de cum spune cineva ceva, nicidecum de ce spune. Conţinutul unui mesaj a devenit secundar, iar forma s-a făcut tutelară. Pândim cea mai mică fisură în fiinţa celuilalt prin care facem să pătrundă gândul nostru meschin, interesat, ambalat în sugestia aferentă. A vedea în celălalt doar un mijloc utilizabil pentru satisfacerea propriilor noastre interese înseamnă – la un alt nivel - nu doar să priveşti lumea printr-o lentilă dezvrăjită, atee, ci înseamnă să îţi pierzi şi ultima urmă de moralitate din tine. În secolul XVIII, Kant întemeiase o morală – ale cărei resorturi erau profund creştine – argumentând, o dată pentru totdeauna, că orice fiinţă umană este prin însăşi natura sa un scop în sine şi trebuie tratată întotdeauna şi ca scop, nu doar ca mijloc. Cultura predominantă nu mai are nimic în comun cu divinul, cu transcendentul, cu arta cultivării puterilor sufleteşti, cu sfera valorilor, cu actul gratuit, dezinteresat. În centrul vieţii noastre tronează puterea. Dorinţa de putere ne locuieşte pe toţi, obturându-ne raţiunea şi bunul-simţ elementar. O cultură a persuasiunii şi a manipulării este una profund magică. Trăim într‑o lume manipulată prin diverse strategii şi operaţiuni magice. Orice viziune asupra omului şi a lumii care are ca unic temei voinţa este de sorginte magică. A demonstrat-o magistral în perioada interbelică logicianul şi metafizicianul ortodox Nae Ionescu. În postmodernitate, a arătat-o în mod convingător şi plenar Ioan Petru Culianu, geniul rătăcit în arcanele ocultismului. Nu ai cum să nu tresari când descoperi în debutul cărţii Eros şi magie în Renaştere. 1484 (o carte fundamentală pentru înţelegerea lumii răsturnate în care trăim) următoarea frază: „Trăim în continuare într-o lume unde magia are încă un rol de jucat şi chiar un loc de onoare”. Culianu expune concepţia lui Giordano Bruno despre magie, relevând consecinţele ei ultime, implicaţiile sale empirice recognoscibile în realitatea noastră politico-socială. Savantul român consideră că „fără s-o ştie, trusturile de inteligenţă care domină lumea s-au inspirat din ea, au pus în practică chiar ideile lui Bruno”. Magicianul lui Bruno a fost înlocuit de sistemele mass-media şi de brain-trusturile care controlează masele umane. Funcţia lui a fost preluată de specialiştii în relaţii publice, de maeştrii anchetelor sociologice, de agenţii de spionaj şi contraspionaj, de specialiştii în tehnicile de dezinformare. Atât manipulatorul lui Giordano, cât şi conducătorii oculţi ai lumii folosesc drept mijloc de manipulare erosul, puterea de a iubi, în sensul cel mai larg al termenului. Erosul este forţa motrice atotstăpânitoare care leagă prin noduri invizibile elementele lumii. Operaţia de manipulare ocultă se foloseşte în special de simţuri, de auz şi mai ales de văz. Prin sunete şi imagini se activează fantezia, o facultate a sufletului pe care Giordano Bruno o socotea „singura poartă a tuturor acţiunilor interne”, poarta prin care fantasmele pătrund în sufletele noastre. Prin intermediul fanteziei masele umane sunt sugestionate de Marele Manipulator. Cele mai la îndemână şi mai eficiente fantasme sunt cele sexuale. Acum putem înţelege mai bine scopul inflaţiei de imagini erotice prezente în orice mediu de informare: în mass-media, pe internet, în reclamele din oraşe sau de la periferia lor. Înţelegem, deopotrivă, cât de periculoasă este pentru artizanii Statelor Unite ale Europei (un stat al statelor, Marele Manipulator din spatele Marilor Manipulatori) învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a cuvioşilor despre paza celor cinci simţuri şi despre importanţa luptei cu imaginaţia. Sfinţii Părinţi ne învaţă că imaginaţia este puntea dracilor. Cine se luptă cu fantasmele, închizându-şi mintea în cuvintele rugăciunii, este un om nesugestionabil. Nu poate fi manipulat prin operaţiuni oculte, dirijate de la centru. Marele Manipulator este - în viziunea lui Culianu - statul. Statul-magician. Atât manipulatorul lui Bruno cât şi statul modern urmăreau/urmăresc să obţină controlul total asupra indivizilor şi vor să creeze şi să întreţină o societate perfect standardizată. „Controlul şi selecţia sunt stâlpii ordinii. Nu e necesar să ai imaginaţie ca să înţelegi că funcţia manipulatorului a fost preluată de Stat şi că acest nou «magician integral» are în sarcină să producă instrumentele ideologice necesare în vederea obţinerii unei societăţi uniforme”, scria în 1984 Ioan Petru Culianu. Avertismentul lui Ioan Petru Culianu este clar şi deja învechit: Statul-poliţist - obişnuit să conducă prin forţă, prin constrângere - va fi înlocuit în timp de Statul-magician, versat în tehnici oculte. Sufletele noastre constituie materia primă a statului care acum, pe tăcute, capătă formă. (Ciprian Voicilă)

La Editura Areopag a apărut cartea „Sfinții de lângă noi”

Cartea poate fi achiziționată de la Libraria Sophia. „Cartea lui Ciprian Voicila „Sfintii de langa noi - Intamplari, portrete, reflectii" este un puzzle incantator de eseistica urbana, file de pateric contemporan, exercitii de admiratie si uluitoare minuni. O carte ca o sezatoare de suflet, cu intamplari din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mantuirii noastre. Scrisa intr-un stil cald, familiar, lipsita de metafore fara rost si zorzoane lingvistice, cartea se asaza intr-un firesc al vesniciei de zi cu zi. In deruta generalizata a lumii de astazi, Ciprian ne impartaseste ce a auzit, a vazut si a simtit... Cartea aceasta este ca o floare pe caldaramul unei lumi agitate. Cine se va opri, o vedea! Miracolele se intampla intotdeauna langa noi.” Laurentiu Dumitru .

Ciprian Voicila: Versuri si ganduri din inima Parintelui Savatie

Pe seara m-am dus intins spre libraria Sophia sa-mi cumpar ultima carte a Parintelui Savatie – Carte de despartire. Am primit-o cadou si a fost mai bine asa: o s-o pastrez doar pentru mine si voi face din ea un sfetnic bun, cand sufletul o sa-mi cada intr-un hau de melancolie sau cand o sa se catere spre o farama de cer. Cand o sa-mi fie dor de tata o sa citesc din ea: „Ce a fost rau si ce-a fost bun/Nu o sa stiu vreodata./As vrea sa tac si-as vrea sa spun:/Mi-i dor de tine, tata!/ (...) As vrea sa vezi cum intre timp/M-a smuls din mine viata/Si n-am nici lacrimi si nici nimb/Si slaba mi-i speranta./ E prea tarziu, dar vreau sa-ti spun:/ Mi-i dor de tine, tata!/Si ce-a fost rau si n-a fost bun/Te rog de mi le iarta!” De o sa uit vreodata, sub imperiul haotic al efemeridelor, o sa-mi aduc aminte ca Dumnezeu „Se iveste/ca un iepuras de lumina/in ochiul unui copil./Dumnezeu Se iveste/ca un cuib de randunica/intr-o casa noua/ Dumnezeu Se iveste/ca o rana dureroasa/pe un trup neprihanit./Dumnezeu Se iveste/de pretutindeni/in fiecare./” La ceas de ispita, voi reciti cu mare bagare de seama: „Nu te apleca peste marginea inimii,/Ca sa nu se rupa brazda neagra a dorintei/Si sa te acopere,/Iar tu sa te rostogolesti ca un bulgare in trecut.” Cand prietenii mei se vor preschimba in calai, imi voi spune odata cu poetul: „Nu este dusman mai temut decat omul pe care l-ai avut prieten; el stie ranile sufletului tau si slabiciunile tale tu i le-ai facut cunoscute cu gura ta”. Cand sufletul meu nu o sa vrea sa intre in camasa de forta a cuvintelor, voi trai pe cont propriu adevarul cuprins in aceasta apoftegma: „Scriitorul de carti nu stie a spune ce are pe inima si mesterul de zugraveli nu-si poate infatisa sufletul pe tabla”. Am gasit in aceasta mica bijuterie infoiata si cateva ganduri care ar trebui citite si recitite de orice inima aflata la limita sau in adancul deznadejdii: „Eu sunt o fire inclinata spre deznadejde, cunoscand toate relele care ies din aceasta cadere sufleteasca. Dar intr-o zi mi-a venit gandul salvator. Mi-am zis ca Dumnezeu cunostea caderile mele, si cele trecute, si cele viitoare, si totusi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Daca ne-am nascut, inseamna ca Dumnezeu Si-a pus toata increderea in noi. E o mare incurajare sa te gandesti ca Dumnezeu are incredere in tine. La disperare omul e capabil de orice rau, el se porneste cu razboi impotriva propriei fiinte, avand parca o placere demonica din a-si calca propriile principii, practic sinucigandu-se spiritual. Cred ca orice duhovnic adevarat isi incepe sfatuirea de dupa spovedanie prin cuvintele: „Sa nu deznadajduiesti!” ” Inca nu m-am hotarat daca minunata „Carte de despartire” este mai intai de toate un volum cu versuri de tamaduit ranile sufletului sau o noua carte de intelepciune straveche. Ramane ca fiecare sa decida pentru el, dupa o atenta citire a cartii... daca se poate, la flacara unei lumanari sau la gura sobei. (Ciprian Voicila) Nota: Cartea a aparut la Editura Cathisma si grafica deosebita a fost realizata de Adrian Adochiței.

Lansarea cartii „Am vazut Raiul!” de Ada Calciu

Cartea a fost lansata pe 27 septembrie 2013, la Libraria Sophia. Au vorbit la lansare Ada Calciu, Parintele Mihail Stanciu, Danion Vasile, Ciprian Voicila.

Librăria Sophia, Editura Sânziana şi Fundaţia "Ion Gavrilă Ogoranu" vă invită marţi, 8 ianuarie 2013, ora 18.00 la lansarea volumului "Din lagărul România evadează morţii"

de prof. univ. dr. inginer Iulian Constantin (deţinut politic timp de 14 ani, fost preşedinte al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, trecut la Domnul pe 8 iunie 2012). Invitaţi: părintele Petru Dărăscu, preot paroh, parohia Slobozia Clinceni (închis la Poarta Albă şi Aiud) Octav Bjoza - preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România Dumitru Comşa - preşedintele Partidului "Pentru Patrie", fost deţinut politic, luptător în Rezistenţa Naţională Anticomunistă. Florin Dobrescu - directorul editurii Sânziana

Noi apariții la editura Sophia

Fericirile evanghelice in viata noastra. Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt o sumă esențială de repere ale vieții duhovnicești: citite cu luare-aminte şi înțelese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vre­mel­nicie şi în veşnicie. Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o învăţă­tură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tra­diţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea celor care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul. Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost pe calea cu adevărat Domnească a Fericirilor evanghelice.

Printesa si goblinii. Autor: MacDonald, George Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar Prinţesa şi goblinii este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată. Autorul s-a folosit de acest gen literar pentru a explora condiţia umană dintr-o perspectivă fundamental creştină, la fel ca celebrii C.S. Lewis (Cronicile din Narnia), G.K. Chesterton, J.R.R. Tolkien (Stăpânul Inelelor), pentru care a reprezentat o sursă majoră de in­­spi­raţie. Tolkien număra Prinţesa şi goblinii şi continuarea acesteia printre romanele sale favorite din copilărie. MacDonald a jucat un rol hotărâtor în apariția capo­do­perei Alice în Țara Minunilor a lui Lewis Carroll, fiind binecunoscută prietenia dintre ei, bazată pe înrudirea lor de înclinaţii şi gândire, reflectată în plan literar printr-o influenţă reciprocă şi o simbolistică comună. „Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi-a schimbat întreaga viaţă, ajutându-mă să văd lucrurile într-o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton „Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l-am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis „Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Puterea rugaciunii copiilor. Povestiri crestine. Sufletul copilului are o limpezime și o nevinovăție aparte. De aceea, și rugăciunea ce se naște dintr-un astfel de suflet curat străbate văzduhul mai repede decât orice altă rugăciune și primește răspuns grabnic din partea lui Dumnezeu. Povestioarele adunate în această carte oferă câteva mărturii înduioșătoare despre tainica vorbire a copiilor cu Dumnezeu și despre rezultatele ei minunate.

Biserica soborniceasca. Texte ecleziologice. Biserica lui Hristos este Biserica apostolilor şi a părinţilor. De la aceştia şi-a primit învăţătura, ­­lă­sa­tă nouă de Domnul nostru, exprimată în Tradiţie, ­întărită în Scriptură. „Biserica este numită «sobornicească» ­pen­tru că ea se întinde în toată lumea, de la o margine la cealaltă, şi învaţă «cunoaşterea» în întregime, şi include în sine toate învăţăturile care trebuie să devină parte a cunoştinţelor omeneşti..., şi îmbră­ţişează ­întreg neamul omenesc..., şi dispune de toată plinătatea harului pentru vindecarea oricărui păcat al sufletului sau al trupului, şi dispune de toate ­binefacerile în cuvânt şi în faptă care pot fi gândite şi de toate darurile duhovniceşti.” Biserica Ortodoxă Sobornicească nu este doar continuarea adevărată a Bisericii Vechi. Ea este ­însăşi Biserica Veche în timpul actual, identică ei prin ­credinţă şi învăţătură. Arhiepiscop Vasilie Krivoşein

Raspunsuri la intrebari ale tinerilor. Ortodoxia si lumea. Îmbinare reușită între simplu și complex, cartea de față răspunde multor așteptări. Tema lumii este tratată ­foarte cuprinzător, încât e greu să nu găsești răspuns, măcar tangențial, la o sumedenie de probleme care‑l preocupă pe omul contemporan. În același timp, ea este prezentată ­într‑un limbaj accesibil, sub forma unui dialog între starețul unei mănăstiri și tânărul său interlocutor. Convorbirile au loc în mănăstire, petrecându‑se, după caz, în biserică, în atelierul de icoane sau într‑o chilie călugărească. Starețul este un om deopotrivă cult și înduhovnicit, iar tânărul este curat, sincer și foarte curios, ceea ce face ca dialogul să se lege firesc și să decurgă într‑o atmosferă plină de iubire și bunăvoință. Cartea arhimandritului Spiridonos se află acum la a doua ediție în România, fapt care mărturisește despre impactul pozitiv pe care l‑a înregistrat în rândul cititorilor de la noi.

Librăria Sophia vă invită joi, 15 noiembrie 2012, ora 18.00, la o nouă lansare