Se afișează postările cu eticheta editura evdokimos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta editura evdokimos. Afișați toate postările
vineri, 24 martie 2017
Lansarea cărții Valeriu Gafencu - „Îndreptar la spovedanie” (Editura Evdokimos, 2017)
Librăria Sophia (Str. Bibescu Vodă nr. 19, sector 4, București) a găzduit marți, 20 februarie 2017, lansarea cărții „Îndreptar la spovedanie“ de Valeriu Gafencu, apărută la editura Evdokimos. Au participat preotul prof. dr. Vasile Gordon, scriitorii Ciprian Voicilă și Sorin Lavric, precum și actrița Manuela Hărăbor, care a recitat câteva din poeziile lui Valeriu Gafencu.
duminică, 18 decembrie 2016
Lansare de carte - 20 decembrie 2016
Marţi 20 decembrie, ora 18, vom lansa la Librăria Sophia volumul:
„CRĂCIUN ÎNTEMNIŢAT. Sărbătoarea Naşterii Domnului în temniţele comuniste şi după eliberare, în amintirile mărturisitorilor”, ediție alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache, cu o prefață de Pr. Prof. Conf. Dr. Constantin Necula.
Invitaţi: Pr. Nicolae Bordaşiu, Vasile Jacques Iamandi, Ciprian Voicilă şi actriţa Crenguţa Hariton - care va recita versuri din volum.
Vă aşteptăm cu mare drag!
marți, 13 decembrie 2016
O nouă apariție la Editura Evdokimos: „Crăciun întemnițat”. O puteți precomanda
Vă pregătim o nouă surpriză editorială Evdokimos şi Fundaţia George Manu: “CRĂCIUN ÎNTEMNIȚAT. Sărbătoarea Nașterii Domnului în temnițele comuniste și după eliberare, în amintirile mărturisitorilor”.
Cartea conţine 33 de mărturii legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului în temniţe, lagăre, în deportare, domiciliu obligatoriu, dar şi după eliberare. Alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache, cartea este prefaţată de Pr. Prof. Constantin Necula.Până la lansarea oficială a cărţii, pe care o vom anunţa în curând, vă aşteptăm precomenzile la edituraevdokimos@gmail.com, cu un preţ special: 25 ron (+ taxe poştale).
joi, 3 noiembrie 2016
duminică, 30 octombrie 2016
Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor”, o carte de Bogdan Munteanu
Noutăţi editoriale Evdokimos şi Fundaţia Profesor George Manu:
Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor”.
Lansare de carte: Librăria Sophia, 31 octombrie, ora 18:30.
Bogdan Munteanu a trăit vreme îndelungată în vecinătatea mărturisitorilor români, trecuți prin cercurile infernului carlist, antonescian sau comunist. A meditat asiduu, cu acribie, asupra textelor care ne-au rămas de la ei, spre folosul nostru spiritual. Adevărul vieții lor i-a luminat, îi luminează și îi încălzește viața. De aceea, ne putem lăsa cu nădejde călăuziți de el. Noi nu trebuie decât să ne învingem inerția lăuntrică și să pășim treaptă cu treaptă, pagină cu pagină pe drumul ce ni se arată...
(Ciprian Voicilă, fragment din prefaţa cărţii, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor”, Editura Evdokimos, 2016)
luni, 24 octombrie 2016
luni, 17 octombrie 2016
TROIŢĂ ÎN MEMORIA PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU
SFINŢIREA - sâmbătă, 22 octombrie, ora 11, Mahmudia.
Dragi prieteni,
Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ridicăm o Troiţă întru veşnica cinstire şi pomenire a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. Troiţa s-a ridicat la Mahmudia/Tulcea (comuna în care s-a născut părintele) şi este amplasată în curtea Bisericii Sfântul Nicolae Mahmudia (lângă biserică se află curtea familiei Calciu).
Sfinţirea Troiţei va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, la ora 11, cu binecuvântarea şi în prezenţa Prea Sfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii. Sfinţirea va fi însoţită de săvârşirea unei slujbe de pomenire şi de o agapă. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Calciu (21 noiembrie 2006).
După sfinţire şi pomenire, participanţii vor avea ocazia să vizioneze filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor Gheorghe Calciu”. Proiecţia de film va avea loc la Căminul Cultural Mahmudia.
Vă aşteptăm la Mahmudia, să vedeţi locurile natale ale Părintelui Calciu şi să punem împreună încă o stavilă în calea uitării, încă o Troiţă pentru memoria neamului.
Cezarina Condurache
miercuri, 5 octombrie 2016
duminică, 4 septembrie 2016
Instantanee dintr-o viaţă exemplară
(Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Sophia)
Prin apariţia volumului de faţă - „Memorii. Secvenţe din anii vieţii mele”, semnat de profesor doctor inginer Alexandru Pantea, Editura Evdokimos continuă proiectul de recuperare şi publicare a memorialisticii anticomuniste, rămasă, în parte, inedită. Există hărţi ale memoriei.
În timpurile din urmă, unii vor cu tot dinadinsul să şteargă contururile gulagului comunist din România, să facă uitate rănile pe care le-a săpat adânc în memoria noastră colectivă, sperând poate într-o relativizare a vinei lor morale şi într-o diminuare a ororilor săvârşite de bolşevici pe pământul românesc (ajutaţi cu sârg de obedienţi autohtoni). Alţii, iată, vor să recupereze, fie şi cu preţul propriei libertăţi, exact acele frânturi ale memoriei anticomuniste ocultate, fără de care nu am putea avea o imagine de ansamblu a răului incomensurabil pe care l-a făcut comunismul sufletului neamului românesc. Neînţelegându-l în esenţa sa, riscăm să retrăim în stare de veghe coşmarul comunist. Filosoful George Santayana a emis o sentinţă - confirmată, din păcate, de prea multe ori în istorie - privind relaţia intrinsecă şi de condiţionare reciprocă dintre memoria unui trecut dureros, resimţit de o comunitate umană, şi calitatea pe care o va avea viitorul acelei comunităţi: „Those who cannot remember the past are condemned to repeat it” (Cei care nu îşi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să îl repete).
Născut în satul Petid, în „Ţara Crişurilor”, autorul acestor pagini anamnezice va adera în anii liceului la modelul paideii naţionalist-creştine, conturându-şi fiinţa în acord cu valorile susţinute lăuntric de iubirea pentru Dumnezeu şi neamul românesc. Elocvent mi se pare, mai cu seamă acum, în proxima actualitate, interesul pe care îl acordau aceşti juni respectului pentru cei mai în vârstă şi mai ştiutori - profesorii. Dacă situaţia din învăţământul contemporan a devenit critică, una din cauze o reprezintă fără doar şi poate dispreţul coletiv, de dată recentă, faţă de valoarea respectului interpersonal: „Când ne adunam, ne manifestam ca români şi creştini, ne rugam şi ne puneam problema cum să învăţăm bine, să avem respect faţă de profesori, faţă de colegi şi colege şi discutam un subiect legat de pregătirea noastră naţională şi creştină, şi situaţia ţării după venirea ruşilor”. Acest ideal naţionalist-creştin, tineresc şi nobil, antitetic în raport cu psihologia maselor, a majorităţii care, din frică sau calcul interesat, acceptase deja în anii 45-46 servitutea comunistă, îl va proiecta pe autor în ghearele molohului roşu: condamnat de regimul comunist la trei ani de închisoare corecţională, între anii 1948-1951 va împărtăşi, alături de camarazii săi, condiţia ingrată şi dezumanizantă de deţinut politic. Comuniştii ascundeau făţarnic şi perfid, sub masca umanismului, o ură viscerală faţă de toţi opozanţii lor, indiferent de vârstă: elevi de liceu, smulşi din matca lor de furia comunistă, au fost nevoiţi să pătimească ani grei de promiscuitate fizică şi tratament barbar administrat de întreaga ierarhie a penitenciarelor, de la gardieni la directori şi ofiţeri de securitate. La aceste suplicii se adaugă tentativa exasperantă şi exasperată a bolşevicilor de a-i reeduca prin violenţă şi teroare. Supraveghetorul funest din umbră era, bineînţeles, generalul Nicolschi, iar metoda fusese deja parafată în soviete de „pedagogul” Makarenko Anton.
Memorabile şi înduioşătoare rămân rândurile printre care se întrezăreşte atmosfera care domnea pe atunci în penitenciarul Târgşor: tineri idealişti din toată ţara, prea fragezi pentru a înfunda bolgiile infernului comunist, maturizaţi prematur de înălţimea idealului lor şi de austeritatea vieţii pe care şi-o asumaseră, se ajută reciproc, rezistă împreună, coagulându-se în jurul mărturisitorului şi poetului mistic Virgil Maxim (condamnat la 25 de ani de muncă silnică), avizi să îşi desăvârşească educaţia naţionalist-creştină: „Cel care ne-a fost călăuză la Târgşor şi ne-a îndrumat pe calea creştină şi naţională a fost Virgil Maxim, un om cu o adâncă trăire creştină, făcând parte din grupul misticilor la Aiud: Valeriu Gafencu, Traian Trifan, Marian Traian, Ion Ianolide, Arsenie Papacioc, Nicu Mazăre, Iulian Bălan. Dânsul ne-a lămurit problemele pe care le puneam pe linie creştină, atât cât se putea în condiţiile de detenţie. A fost lumina pentru noi, cei mai tineri, un adevărat profesor, un adevărat model de trăire creştină şi patriotism”. Paginile despre „experimentul Târgşor” vin în siajul paginilor memorialistice scrise de Victor Roşca şi Gheorghe Andreica, completându-le şi confirmându-le. Procesul reeducării de la Gherla (închisoare dedicată muncitorilor şi ţăranilor anticomunişti) este surprins în câteva pagini dense. Aici au fost strânşi elevii de la Târgşor şi studenţii de la Piteşti pentru a fi transformaţi în „oameni noi”, dar nu într-un sens paulinic, al iubirii, ci într-unul demonic, al urii îndârjite şi corozive. Cititorul familiarizat cu literatura memorialistică a închisorilor regăseşte în aceste pagini câteva întruchipări ale răului, cum este Popa Ţanu. Acesta le va reaminti, cât se poate de cinic, elevilor aduşi aici, care este scopul final al reeducării - distrugerea spirituală a personalităţiilor: „Bandiţilor, după cum v-a spus şi domnul colonel Zeller, v-o repet şi eu, demascările nu au încetat odată cu Piteştii şi cu plecarea voastră de acolo. Ele vor continua şi la Gherla sau în altă parte, până când vom ucide în voi ultima fărâmă de patriotism şi credinţă în Dumnezeu”. Atitudine tipică pentru comunişti, de o incoerenţă maximă şi de fractură între cuvânt, gând şi faptă: în spatele mult-invocatei „reeducări” se ascundea intenţia de exterminare a tuturor opozanţilor. În urma torturilor îndurate la Gherla (ţinutul deţinuţilor în poziţie fixă, bătaia cu bâta, „picătura chinezească” etc.) unele victime îşi vor găsi aici sfârşitul. Gherla s-a dovedit a fi, pentru mulţi, anticamera iadului: „În cameră şi ateliere - mărturiseşte autorul - era o atmosferă apăsătoare, nu vedeai un zâmbet sau să auzi o vorbă bună din partea cuiva.” Pe 10 mai 1951, domnul Alexandru Pantea trece din închisoarea mică în închisoarea mare: sub cizma bolşevică, România se transformase într-un lagăr în care fiecare cetăţean era obligat să muncească şi să doneze statului comunist cotele obligatorii, care deveniseră draconice. După ieşirea din detenţie, autorul găseşte resursele interioare să renască din propria cenuşă, redefinindu-se din punct de vedere profesional: parcurge întreaga ierarhie, de la stadiul de jos, de muncitor necalificat, până la miner şi doctor inginer, absolvind odată cu trecerea anilor, două facultăţi - de matematică-fizică şi de electrotehnică. Urmează apoi o carieră profesională încununată de succes, atât ca inginer, cât şi ca profesor. Se dedică cercetării ştiinţifice, reuşind să publice o serie de studii şi lucrări de specialitate, încununate cu teza sa de doctorat - ,,Contribuţii privind blocarea protecţiei de distanţă, în regimuri care pot provoca acţionări greşite”. Despre toate acestea şi despre invenţiile domniei sale, brevetate, veţi descoperi mai multe parcurgând cartea de faţă. Călătorind prin tot acest curriculum vitae, impresionant pentru cititorul de astăzi, mi-au răsărit în minte câteva gânduri. Înainte de toate, m-am gândit că această mărturie narativă confirmă intuiţia mea mai veche: mărturisitorii din temniţele comuniste s-au dovedit a fi exemplari prin conduita lor morală (şi creştină), dar şi pe parcursul devenirii lor profesionale. Gândul mi-a zburat la profesorul George Manu - întruchiparea maximală a intelectualului creştin - pentru care munca intelectuală, dacă are ca obiect ceva din lumea creată de Dumnezeu, devine rugăciune. Este rugăciune. „Rectorul Aiudului” mărturisea în acest sens: „A studia ceea ce Dumnezeu a creat, este o rugăciune. A căuta să modifici sau să distrugi ceea ce El a creat, este cel mai mare păcat, avându-şi originea în neascultare”. Al doilea gând năzărit în mintea mea a fost: cum se face că oamenii valoroşi ai României trăiesc, iată, smerit, la marginea vieţii publice, prea puţini ştiind de existenţa lor. Într-o societate sufocată de mass-media, de posturi şi de ziare locale această marginalitate existenţială e, totuşi, de mirare. Dar (şi acesta este gândul meu final) când Dumnezeu vrea, îi scoate din (cvasi-) anonimat şi uitare pe toţi aceşti aleşi ai Săi, spre folosul nostru spiritual, fiindcă, după Cuvântul său: „(…) nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă” (Matei, 5, 14-15).
Ciprian Voicilă
miercuri, 17 august 2016
joi, 28 ianuarie 2016
O carte fascinantă ca o călătorie inițiatică: „Cealaltă față a exilului” de Erast Călinescu
Cealaltă față a exilului, de Erast Călinescu, volumul recent apărut la Editura Evdokimos, este o carte-mozaicată, o oglindă a vieții tumultoase a autorului. În ea sunt surprinse instantanee de viață. Citind-o, simți că în această narațiune primează „viul vieții”, bucuria de a trăi, întâmplările personale, mai degrabă decât interpretarea lor și judecățile de valoare.
Vă mărturisesc faptul că m-a cucerit, în primul rând, tonalitatea pe care și-a ales-o vocea naratorului: nu este moralizatoare, patetic-alarmistă, grandilocventă sau excesivă. Scriitorul a descoperit buna cumpănire a cuvintelor (adevărate vehicule care transportă senzații, percepții, reprezentări, afecte, idei), dar și a trăirilor care, puse împreună, pun în scenă o lume veridică, palpabilă, armonioasă. Veridicitatea ei este dată, mai înainte de toate, de firescul cu care este ea scrisă. Ai zice că bunul-simț este, iată, nu doar o valoare morală ci și una… estetică. Acest tip de scriere va aduce, cred, schimbări semnificative în viața morală a cititorilor ei tocmai pentru că nu se vrea una moralizatoare. Îi lipsește moralina (Friedrich Nietzsche), atât de urâcioasă sufletului omenesc, ea fiind însă o carte edificatoare, cititorul putând extrage din întâmplările narate un tâlc, o pildă, o înțelepciune.
Surprinzătoare pentru mai tânărul cititor este și folosirea cu majusculă a unor cuvinte precum Mama, Tata, Bunica, Țara, Credința, Tradiția – cuvinte care scrise așa, cu majusculă, își recapătă demnitatea pierdută în negura vremii și în trivialitatea vieții din zilele noastre.
Privită într-un context cultural românesc mai larg, putem spune că scrierea ei este un act de recuperare a memoriei privind anumite episoade ale istoriei interbelice și postbelice a României. Ne putem pune întrebarea legitimă: ce l-a determinat pe autor să o scrie, care a fost mobilul său interior. „Căutarea unei alte vieți, mai pline, mai drepte, mai omenești” – ne lămurește domnul Erast Călinescu în scrisoarea sa către cititor. Căutarea – iată cuvântul cheie al cărții. Ne căutăm pe noi înșine. Căutăm să ne depășim, să devenim astăzi mai buni decât am fost ieri. Căutăm rostul vieții noastre. Îl căutăm pe Dumnezeu și voia Sa pentru noi.
Cartea începe, deloc întâmplător, cu evocarea Bunicii dintr-un sat de lângă Cernăuți – inima Bucovinei („pământ sfânt românesc, răscolit de oasele celor care l-au râvnit și ale celor care l-au apărat, pământ binecuvântat de faptele voievozilor și de ctitoriile lor”, cum îl descrie domnul Erast Călinescu), o femeie simplă dar care și-a crescut copiii și nepoții, jertfindu-se pe sine și sădindu-le în suflete credința în Dumnezeu. O femeie a cărei viață s-a împletit permanent cu rugăciunea. În ochii cititorului și pentru cititor, Bunica retrezește la viață, din uitare, acea lume de odinioară a satului românesc, populată cu feți frumoși, zmei, cu șarpele protector al casei – o lume telurică, elementară, infuzată cu simplitate naturală și ordonată de ritualul vieții cotidiene românești de altădată: mese patronate de autoritatea drăgăstoasă a bunicului, ospățuri cu arome de hulubi din aluat dulce, mămăligă aurie aburindă pe fundul de lemn și tăiată cu sfoara, laptele dătător de viață și putere – adus cu oala de lut și băut din strachină-, somnul dulce al nepoțeilor, la ceas de seară, privegheat de îngerașul veghetor. O viață tihnită petrecută în limitele ordinii firești și dumnezeiești.
Acest mediu spiritual își va pune amprenta de neșters asupra ființei spirituale a autorului, marcându-i întregul parcurs al vieții: format în spiritul dragostei pentru glia strămoșească, purtând în forul său interior sentimentul tutelar al iubirii neamului românesc, eroul acestei cărți va avea la îndemână repere solide, străvechi, cercate de trecerea vremii, repere care îl vor ajuta să nu se piardă pe sine în negura adusă de comunism, dar nici să se în-străineze cu totul mai târziu în „Minunata” Lume Nouă.
Viața tihnită a primei copilării va fi spulberată de vifornița roșie, antihristică a bolșevismului, care pătrunde în Cernăuți semânând peste tot panica, jaful, terorismul și dezmembrând familiile – totul petrecându-se sub deviza absurdă: „Trăiască regele Stalin!”
Cedarea Bucovinei- mai corect spus, crucificarea Bucovinei,va aduce cu sine încercarea nenumăratelor familii de români de a fugi, de a se apăra de hoardele bolșevice, bezmetice. Familia autorului pleacă în refugiu.
Dus de șuvoiul evenimentelor la Câmpulungul Moldovenesc, autorul își va continua aici, la Liceul Dragoș Vodă, studiile începute la Cernăuți. Mai târziu se va întoarce într-un Cernăuți desfigurat de hoardele roșii și își va da examenul de admitere în clasa a-5-a la Liceul „Mitropolitul Silvestru”.
Urmează apoi „refugiul fără de întoarcere”, din vara lui 1944, pe când autorul avea doar 17 ani: Curtea de Argeș, Deva (unde va termina și ultima clasă de liceu), Orăștie (unde își va susține cu succes bacalaureatul).
Descrierea drumului pe care îl face autorul în trenul foamei, pentru a aduce acasă făină din Oltenia și atmosfera vieții sociale românești amenințată de spectrul foametei ( în special, scena cu mamele disperate care își trimiteau copiii lihniți de foame să mănânce jir și ghindă din pădure) marchează în mod indelebil sufletul cititorului, ajutându-l să înțeleagă, o dată în plus, în ce a constat „eliberarea” pe care le-au oferit-o trupele sovietice românilor.
Pe acest fundal al conflictului- existențial și ideologic- generalizat, personajul-narator al acestei cărți se implică – susținut de elanul tineresc și de puritatea idealului unei întregi generații de cruciați ai Ortodoxiei și ai românismului – în confruntarea cu noua dictatură care se înstăpânise asupra României: „Candela, mereu aprinsă, – scrie dânsul – ne lumina speranțele: scriam și multiplicam manifeste anticomuniste și le lipeam, nopțile, pe zidurile orașului. Chemam lumea la rezistență, în numele Crucii, în numele neamului nostru românesc”.
Atât participarea la manifestațiile anticomuniste ale „studențimii conștiente”- care l-au adus în atenția organelor Siguranței-, cât și foametea care bântuia prin Moldova îl determină pe autor să renunțe la ideea de a urma Facultatea de Medicină din Iași și să se refugieze în Timișoara, unde va urma cursurile Facultății de Agronomie.
Din această perioadă a formării de sine, rămân memorabile rândurile încărcate de duioșie în care este zugrăvit Flor, „adevăratul frate de cruce” al naratorului, cu care se înfrățise crestându-și o cruce sub pumn – episod care stârnește în sufletul cititorului imagini arhetipale din basmele românești cu Făt Frumos și nostalgia unei vieți în care adevărata prietenie – camaraderia – se îmbrăca în straiele străvechi ale haiduciei.
În 1948, la finele anului universitar, autorul se înscrie la Facultatea de Zootehnie din București, pe care o va absolvi dând „examenul de stat”, echivalentul licenței din zilele noastre. Este repartizat în calitate de cercetător la Institutul de Cercetări Zootehnice, unde va cunoaște atmosfera irespirabilă pe care o creaseră aici comuniștii: ostracizarea specialiștilor unanim recunoscuți în țară și străinătate (cum era doctorul Gh. K. Constantinescu, întemeietorul științei zootehnice românești), ținerea sub cheie a lucrărilor de specialitate, epurarea lucrărilor de specialitate din biblioteca institutului, lucrări scrise de autorii occidentali, participarea la cursurile obligatorii de marxism și la munca patriotică. Ochiul vigilent al Partidului supraveghea întregul spectru al vieții publice și private, impunând noi imperative categorice, precum: Mai bine-mai iute-mai eficient!
Ajuns în 1957 într-o stațiune experimentală situată la 20 de kilometri de Cluj, personajul- narator va constata și aici incultura crasă îngemănată inextricabil cu reaua-voință și „gândirea captivă” (Czeslaw Milosz), opacă, pe care nu se sfiau s-o etaleze politrucii comuniști: directorul politic al stațiunii experimentale a întocmit un raport din care reieșea că niște mânji se îmbolnăviseră de bronhopneumonie pentru că „mâna criminală” a „dușmanului de clasă” răspândise în mod misterios – dar care era unul evident pentru organele de control- microbii, microbi care nu fuseseră descoperiți la fața locului, prin pășune, deși tovarășul director îi căutase prin iarbă. În urma raportului întocmit, trei medici veterinari au fost arestați pentru trei luni și încadrați în categoria deținuților de drept comun.
Mi s-a părut, deopotrivă, extrem de interesantă mărturia autorului privind mijloacele pe care le-au folosit comuniștii pentru colectivizarea României.
„Revenind la problemele stațiunii noastre- scrie dânsul- „conducerea de partid” îi era încredințată potcovarului unității, un tovarăș aproape analfabet, cu nasul roș de băutură, dar dușman crâncen al burgheziei”.
În 1969, autorul devine, după multe încercări, suportând multe neplăceri, doctor în agronomie.
Tot în 1969 Securitatea încearcă să-l racoleze. Momeala o reprezenta plecarea pentru un an de zile la studii de specializare în Finlanda. În schimb, autorul ar fi trebuit să devină ceea ce în limbajul comun poartă numele de „turnător”: să întocmească caracterizări scrise despre colegii săi de muncă, mai ales dacă aceștia manifestau o „atitudine dușmănoasă”față de regimul comunist. Încercările securității eșuează fiindcă autorul acestei cărți le face o descriere pozitivă colegilor săi, relevându-le calitățile de buni români și buni profesioniști în meseria lor.
În 1983, obține pașaport și se autoexilează, după multe șicane venite din partea securității: „Așa am pornit-o, în acest exil voluntar, care era, de fapt, cel de-al treilea refugiu politic din viața mea: două, din Bucovina, din calea tancurilor sovietice și acest exil, din nedreptatea și ticăloșia comunistă de la noi…”
Urmează experiența exilului, a străinătății, a cererii de azil politic în Canada și a alterității – a întâlnirii cu tipul uman occidental, în varianta Quebec. Autorul consemnează cu acuitate principala calitate umană a canadienilor – naturalețea lor- dar și noile cutume care, în timp, îi conduce, ca națiune, la autoextincție: liberalizarea avorturilor, căsătoriile „unisex” combinate cu adopțiile de copii, abandonul școlar, înclouirea populației locale cu valul de imigranți.
Apar mici instantanee din viața cotidiană a canadienilor din care cititorul român înțelege relativismul moral (binele, așa cum îl înțelegi tu, poate fi perceput de celălalt ca rău), șubrezenia și superficialitatea relațiilor umane și deformarea acestora sub optica noilor ideologii politice, cum ar fi feminismul.
Experiența existențială a în-străinării, a desțărării -cum o numește autorul- atrage inevitabil dorul (cuvânt provenit din latinescul dolus-dolere), durerea provocată de despărțirea de matricea natală, de ACASĂ, cu întregul ei univers de semnificații (glia, strămoșii, cei lăsați în urmă în negura dictaturii comuniste, care ar fi putut pătimi de pe urma deciziei sale de a se autoexila, prietenii): „Cealaltă față a exilului este exilul din sufletul desțăratului, simțământul față de ce-a lăsat acasă, de ce se petrece acolo de unde a plecat, după plecarea sa”.
Cititorul este făcut părtaș la frământările sufletești ale personajului-narator: grija pentru familia sa și încercarea de a defini cât mai exact și cristalin motivația sa interioară: a plecat pentru binele lor? A plecat dintr-un impuls egoist, pentru binele său personal? Cert este că el a simțit nevoia- ca atâția alți români- să se despartă nu de România, ci să iasă din „mocirla societății comuniste”.
De aceea, în exil autorul va scrie în ziarul românilor din Canada, „Cuvântul Românesc”, împotriva dictaturii comuniste din țară, va continua lupta cu fiara comunistă folosind împotriva ei cuvântul – chip al Cuvântului lui Dumnezeu, care este „viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii.” (Evrei 4, 12)
Va participa și la manifestația organizată de George Bălașu, cu ocazia vizitei lui Ceaușescu la Ottawa, care s-a nimerit să fie în prima zi de Paști. Sute de români au strigat în fața clădirii de protocol împotriva autorului moral al exilului lor canadian: „-Ceaușescu, cine ești? Criminal din Scornicești!” și i-au cântat „Hristos a înviat!”
În paginile „Cuvântului Românesc”, domnul Erast Călinescu va promova – de-a lungul exilului său canadian- personalități spirituale, marcante, românești (cum ar fi Părintele Daniil Sandu Tudor, starețul Filaret Gămălău, sau partizanii anticomuniști din Munții Bucovinei – Constantin și Maria Cenușă, Vladimir Macoveiciuc, Ion și Gavril Vatamaniuc, Vasile Motrescu) dar și instituții publice din România, angajate să continue și să valorizeze legea creștinească (Muzeul Țăranului Român).
Exilul este o experiență inițiatică. Pleci din tărâmul cunoscutului, al lumii tale ordonate. Mergi pe un drum, o zonă a nimănui și a tuturor. Îți apar în cale vămi materiale, întâmplări menite să te oprească din drum și să te întoarcă de unde ai plecat. Întâlnești întrupări ale binelui și ale răului, care ființează, gândesc și acționează după alte legi decât cele pe care le-ai lăsat acasă. Intri într-o lume în care ești un nimeni (în cel mai bun caz) sau un venetic (în cel mai rău), în care trebuie să îți afli un rost, o stare, un statut social. În străfundurile ființei tale, în adâncul tău cel mai ascuns, se dă o luptă pe viață și pe moarte între lumină și întuneric, speranță și disperare, credință și deznădejde, încredere și suspiciune. Pentru a birui în tine lumina, ai nevoie de ajutoare, de favorabili ca în basmele clasice. În basme, eroul călătorește pe un cal năzdrăvan, la ceas de încercare apare un Strâmbă-Lemne, un Setilă, un Ochilă, apar pitici benefici, te poți folosi de un pieptene, o oglindă sau o furcă magică pentru a învinge forțele malefice. În experiența inițiatică a exilului ai nevoie de binefăcători, de oameni capabili să readucă soarele speranței la linia orizontului tău.
Pentru autorul cărții de față cel mai important sprijin a venit din partea Părintelui Calciu-Dumitreasa- părintele bun, harismatic și plin de optimism- care în momentele de cumpănă îi spunea: „Dumnezeu ne încearcă în multe feluri… Dar momentul întâlnirii cu Dumnezeu este cutremurător… Și ce vom zice? Că ne-a scos din țară, în momente tragice și ne-a salvat. Și acum uităm? Să nu fie așa!…”
Exilul este o călătorie labirintică spre sine: pleci în căutarea unui loc, dar acel loc este o parte din tine. Ajungând într-un loc (topos) descoperi în tine puteri, calități de care nu erai conștient. După douăzeci de ani de exil georgrafic și ontologic, autorul acestei cărți s-a întors în România, îmbogățit pe dinăuntru de noi experiențe. În România – matricea care i-a structurat dintru început ființa.
O întoarcere plină de sens, din care cititorul acestei cărți are ce învăța.
Un adevăr atât de simplu și atât de evident odinioară: România nu este doar un tărâm pământesc, ci mai ales unul spiritual. Rămâne ca fiecare dintre noi să conștientizeze, „la sosirea vremii”, acest adevăr. (Ciprian Voicilă) Text preluat de pe rostonline.ro
vineri, 22 ianuarie 2016
O nouă apariție la Editura Evdokimos: Erast Călinescu - „Cealaltă față a exilului”
Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Mihai Eminescu. Alte cărți apărute la Editura Evdokimos.
„Scrierea pe care o ai în mână, stimate cititorule, ar fi putut fi intitulată „Un veac de frământări”. Frământări care au alungat oamenii de colo în colo, pentru a evada de sub povara nedreptăților sau în căutarea unei vieți mai bune, mai omenești. Autorul, însă, nu s-a mărginit la relatarea evenimentelor, ci a recurs la mărturii ale simțămintelor celor care au trăit, ei înșiși, această epocă zbuciumată. De altfel, însuși autorul acestei scrieri a fost un „alungat al vieții”, trăind două refugii din calea tancurilor sovietice, care invadau Bucovina copilăriei sale, pentru ca, după alți mulți ani, să se exileze, dintr-un regim, tot comunist, dar de data aceasta din propria sa țară.” Marcel Petrișor
miercuri, 16 decembrie 2015
Cărțile Editurii Evdokimos pot fi achiziționate de la Librăria Sophia
Chipuri ale demnității românești de Cezarina Condurache. Sfinții Închisorilor. 28 de biografii exemplare de Cezarina Condurache. Eroii anticomuniști și sfinții închisorilor reincriminați de legea 217/2015 (volum coordonat de Cezarina Condurache).
marți, 24 noiembrie 2015
Puteți comanda online „Sfinții Închisorilor. 28 de biografii exemplare” de Cezarina Condurache
(Cartea poate fi comandată la adresa office@evdokimos.ro).
„Sfinții Închisorilor. 28 de biografii exemplare”– scrisă de Cezarina Condurache, Costel Condurache și Ionuț Băiaș- este o carte care a făcut furori, care a fost citită cu aviditate și apreciată înainte de a fi văzut lumina tiparului, devenind referință bibliografică pentru alte volume. O situație paradoxală, dar adevărată. Pe cât de paradoxală, pe atât de adevărată.
Conținutul ei a circulat pe internet, fiecare capitol fiind, inițial, un articol publicat pe Hotnews, între anii 2007 și 2008. Ulterior, aceste biografii condensate au fost (și încă mai sunt) preluate pe sute de site-uri. Pentru ca cititorul acestei cărți să-și facă o idee despre succesul de care s-a bucurat în mediul virtual, îi voi spune că articolul despre mărturisitoarea Ecaterina (Titi) Gâță a avut nu mai puțin de 300.000 de cititori doar pe hotnews. La acea vreme Hotnews a fost primul site de știri care a publicat articole având ca tematică Sfinții Închisorilor și eroii români anticomuniști din secolul 20. (Ciprian Voicilă)
marți, 17 noiembrie 2015
Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, de la ora 14.30, lansăm în cadrul Târgului „Gaudeamus” volumul „Floarea din asfalt” de Alexandra Svet, apărut la Editura Evdokimos
Mai multe amănunte despre carte găsiți aici.
luni, 5 octombrie 2015
Cine vrea să comande cartea Alexandrei Svet (apărută la Editura Evdokimos), o poate face
„Astazi sunt gata cartile. Maine si miercuri pot pleca spre tine, cu tot cu autograf :) Pot fi comandate pe adresa alexandra.svet@gmail.com. Ofera-ti si ofera-le celor dragi alt fel de flori. Flori pentru suflet.
Le multumim tuturor celor care ne-au scris si le cerem iertare tuturor celor carora nu am apucat inca sa le raspundem - astazi incercam sa ajungem la fiecare dintre voi :)
Va multumim din suflet pentru incredere, sprijin si iubire.
Bucurie! Doamne, ajuta!:)” (Alexandra Svet)
Etichete:
alexandra svet,
editura evdokimos,
floarea din asfalt
O nouă carte, „Floarea din asfalt” și o tânără scriitoare debutantă, Alexandra Svet
Poetul Marius Ianuș s-a bucurat când a descoperit-o pe tânăra poetă Ramona Fărăian. Eu sunt fericit pentru că am convins-o pe Alexandra Svet să-și adune marginile ființei ca să poată intra într-o carte. A ieșit o carte mare, la propriu și la figurat, pe care Alexandra a scris-o cu sufletul la gură. Publicarea ei la Editura Evdokimos constituie un adevărat eveniment editorial pe piața de carte creștin-ortodoxă. Este o carte vie, insuflată pe dinăuntru de bătaia inimii incandescente a Alexandrei, iar pe dinafară de maniera dinamică a scriiturii: texte din registre literare variate, care descriu și transmit cititorului trăiri care au ca sursă întâmplări din lumile multiple, exotice, dar și născătoare de spaimă prin care a trecut autoarea - un periplu existențial care avea să o conducă, în cele din urmă, la Hristos. Este o nouă carte despre convertire dar care, spre deosebire de cele care s-au scris până acum la noi, nu este pândită de monotonie. O carte trăiristă de care tinerii zilelor noastre aveau atâta nevoie. Pentru că în ea nu vor găsi literatură de dragul literaturii („artă pentru artă”), ci vor descoperi un sens existențial, întrupat de marile modele ale României interbelice. Pariez pe talentul literar debordant al Sașei Svet și aștept să mă/ne surprindă cu o nouă carte. (Ciprian Voicilă)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
















