marți, 9 iunie 2015

Pregatiri pentru Parastasul Parintelui Justin Parvu de la Petru Voda, din 13 iunie si organizarea de tabere duhovnicesti la m-rea Paltin

(Anunț preluat de la Revista Atitudini) Cu ocazia praznuirii a doi ani de la mutarea Parintelui Justin la Împărăția cea de sus, la mănăstirile Petru Voda si Paltin au inceput deja pregatirile de sarbatoare. Pentru ca sarbatoare este, iar nu prohodirea unui om obisnuit, ci a unui om ce si-a sfintit viata si sufletul aici, pe pământ, spre mai mare slava in Imparatia Celui Necuprins, a Domnului nostru Iisus Hristos. De acolo, de sus, Parintele Justin ne binecuvinteaza osteneala si ne asculta ruga ce o inaltam catre dansul. Pentru ca ne dorim ca memoria Parintelui Justin sa o cinstim dupa cuviinta, incercam sa ii tinem memoria vie in aceste zile din preajma trecerii sale la vesnicie, praznuind duhovniceste. De aceea Manastirea Paltin Petru Voda organizeaza in aceste zile tabere duhovnicesti pentru tineri, dornici sa cinsteasca memoria vrednicului de pomenire Duhovnic, in preajma caruia roiau neincetat multimi de tineri insetati sa se adape din cuvantul si bogatia sa duhovniceasca. Tinerii vor avea posibilitatea sa participe la pregatirile pentru parastasul Parintelui din data de 13 iunie, de asemenea se vor desfasura activitati catehetice si culturale, avand ca reper invatatura si modelul de vietuire a Parintelui Justin Parvu. Taberele vor continua si dupa parastasul Parintelui Justin. Cei dornici sa se inscrie in aceste tabere o pot face la nr de telefon 0756 400945. Inscrierile se fac pe toata perioada verii. Programul, pe langa slujbele de rugaciune si activitatile fizice, va include conferinte si cateheze cu Pr. Mihai Andrei Aldea si alti duhovnici, ucenici ai Pr. Justin Parvu. Din activitatile fizice enumeram cateva posibile: – cules plante pentru prepararea tratamentelor naturiste din m-rea Paltin, gradinarit, adunat fan, ridicat capite de lemn, ingrijirea bolnavilor din azilul de batrani din incinta manastirii, pictura, sculptura si altele; cazarea si masa – gratuit. Daca l-am iubit pe Parintele Justin si vrem sa-l bucuram de acolo de sus, atunci sa facem cele ce ne sfatuia : sa construim viata duhovniceasca pentru un neam sanatos! Uniti în duhul Bisericii lui Hristos si al Sfintilor Parinti, putem construi o societatea mai nealterata de pacat. Sa urmam asadar bunului nostru Parinte Justin: „Pana ce nu vom avea un duh si o inima de spiritualitate care sa miste poporul acesta, nu vom merge inainte”.

Un comentariu:

  1. Off topic:
    Un documentar rusesc despre doi pustnici din Taiga:
    https://www.youtube.com/watch?v=PBc-ecxv97k

    RăspundețiȘtergere