Din volumul "Despre Părintele Macarie", în curs de reeditare la Areopag. O nouă mărturie urmată de postfața semnată de Danion Vasile

 Părintele Macarie, un părinte

cu viață sfântă 

Despre părintele Macarie aș putea scrie o carte întreagă, cu toate că ne-am întâlnit doar de trei ori până în prezent.

O să încerc să rezum ce vreau să spun, pentru a nu plictisi cititorul cu toate întâlnirile cu dânsul.

 La începutul anului 2020, împreună cu niște prieteni, am organizat un pelerinaj spre sfintele mănăstiri din zona Moldovei. Primul popas a fost la Mănăstirea Petru Vodă, spre a ne închina la mormântul Părintelui Justin Pârvu.

Ne-am închinat la mormântul părintelui, pe urmă am mers în sfânta biserică, pentru a ne închina sfintelor icoane. În biserică am găsit un părinte slujitor care citea pomelnicele credincioșilor. Am lăsat şi noi câte un pomelnic şi, înainte de a pleca spre mănăstirile următoare, l-am rugat pe acel părinte să ne spună un cuvânt de folos. Părintele ne a întrebat de unde suntem. I-am răspuns că suntem din județul Sălaj şi că dorim să vizităm mai multe mănăstiri: Neamț, Secu, Sihăstria, Sihla şi altele, la care părintele ne-a răspuns:

- Ce cuvânt de folos să vă dau eu vouă, din moment ce-l aveţi lângă voi pe părintele Serafim Bădilă de la Cășiel?

Atunci am spus, bucurându-mă, că părintele este chiar duhovnicul nostru. 

Pe urmă el ne-a recomandat să mergem neapărat la părintele Macarie, la Muntioru. Noi nu auziserăm nimic nici despre această mănăstire, nici despre acest părinte. Ajunşi acasă, ne-am documentat, citind şi vizionând nişte videoclipuri cu şi despre părintele Macarie.

Peste câteva luni, în data de 27 octombrie 2020, am organizat un nou pelerinaj, de data aceasta având ca ţintă Mănăstirea Muntioru. Făcându-ne planul, înainte de a pleca la drum, şi văzând că sunt vreo 600 km doar dus, am căzut de acord să mergem cu cea mai bună mașină pe care o deținea unul dintre noi. Pe drum, unul din pelerini a început o discuţie despre preoţi, spunând încontinuu că nu mai sunt preoți buni, că toţi umblă doar după partea financiară şi lasă la o parte mântuirea sufletelor credincioşilor şi chiar a sufletelor lor. Era nemulţumit că nu se mai fac minuni, că nu mai sunt preoţi cu har şi zicea câte şi mai câte.

Atunci am intervenit în discuţie, spunându-i că doar într-o oarecare măsură are dreptate, dar că există şi preoţi cu har şi trăitori, însă nu-i cunoaştem noi. El, indignat, m-a întrebat:

- Cunoşti tu vreunul ?

I-am răspuns: 

- Cu ajutorul lui Dumnezeu cunosc trei, dar cu siguranţă sunt mult mai mulţi. 

- Care sunt cei trei ?

- Părintele Serafim Bădilă (de la Căşiel), părintele Irineu Curtescu (de la Ponor) şi părintele Macarie (de la Muntioru).

I-am explicat că, dacă atunci când trupul se îmbolnăveşte căutăm cei mai buni medici din ţară şi de peste hotare, trebuie să facem acelaşi lucru şi pentru suflet, căutând la nevoie cei mai buni preoţi. Cu aceasta, subiectul nostru a fost încheiat.

Ajunşi aproape de mănăstire, înainte de a urca muntele, mașina cu care mergeam s-a defectat. Problema nu era că nu aveam cu ce urca muntele, fiindcă la baza muntelui ne-am dat întâlnire cu alt grup de la Bucureşti, care aveau o maşină 4x4 potrivită pentru a urca până la mănăstire.

Având semnal la telefon, am sunat la patru mecanici, pentru a cere un sfat, cu speranţa că vom reuşi să pornim mașina. Menționez că pe bord era indicată apariţia unor defecţiuni.

Aș dori să nu omit un lucru foarte important: doi dintre mecanicii consultaţi, cărora le-am trimis fotografii cu defecţiunea afişată la bord, sunt printre cei mai buni mecanici din zona Clujului. Răspunsul lor a fost la fel: că ei au mai întâmpinat această problemă şi că maşina trebuie dusă neapărat la un service auto. 

Toţi fiind cu moralul la pământ, nu știam ce să mai facem. La un moment dat, mi-a venit o idee şi le-am zis celor cu care eram să urcăm la părintele Macarie, fiind convins că dânsul o să ne poată ajuta. Eu am crezut aceasta fiindcă văzusem un reportaj în care, cu adâncă smerenie, părintele zicea că a văzut îngeri şi chiar pe Mântuitorul Hristos stând sus pe munte. 

Ajunşi la mănăstire, am mers în biserică, ne-am închinat şi am scris fiecare câte un pomelnic, pentru a-l da părintelui Macarie.

Nevăzându-l în biserică, am întrebat un părinte dacă ştie unde este bătrânul Macarie.

Răspunsul lui a fost să-l aşteptăm, pentru că este la chilie şi urmează să coboare. 

 Aflând unde este chilia dânsului, ne-am gândit să-i ieşim în întâmpinare, aşteptându-l la vreo 15-20 metri mai jos de aceasta. M-a urmat un prieten cu prietena sa, restul aşteptând în biserică.

În câteva clipe a apărut părintele Macarie împreună cu părintele Valerie.

M-am plecat, cerându-i binecuvântare părintelui Macarie, şi zicându-i că ni s-a stricat maşina.

Părintele mi-a răspuns:

- Ce să vă fac eu? Mergeţi la primărie, la poliţie, vedeţi voi ce faceţi.

Părintele ne-a pus credinţa la încercare. Următoarea întrebare a părintelui a fost, arătând spre cuplul de mai jos:

- Cum sunt finii ăştia ai tăi ?

Eu i-am răspuns că nu îmi sunt fini, la care dânsul a continuat:

- Sunt cuminţi finii ăştia ai tăi? 

I-am răspuns din nou:

- Sunt cuminţi, dar v-am mai spus că nu îmi sunt fini. 

Atunci el a încheiat:

- Lasă, că o să vezi. 

Cuvintele părintelui s-au adeverit, căci după șapte luni am fost rugat de cei doi să le devin naş. În momentul de faţă sunt finii mei. 

După slujbă l-am rugat pe părinte să stea cu noi de vorbă. Foarte greu s-a lăsat convins. Ne-a primit pe toţi deodată. Dându-i părintelui pomelnicele, ne-a întrebat despre familie şi despre copii. 

Pe drum unul dintre pelerinii cu care ne aflam în mașină zisese la un moment dat că are mici certuri cu soția sa și a adăugat: „Dacă o pun pe soție să aleagă între mine și maică-sa, soția o alege să trăiască cu soacra mea”. Ajungând la părintele Macarie, fiind toți de față, ne-a întrebat în ordine pe fiecare despre familie și dacă avem copii. Când a sosit rândul acelei persoane, părintele i-a zis: „Mă, nu te mai tot certa cu soția ta!”

Celălalt a spus: „Aveți dreptate, în ultima perioadă am avut ceva certuri mai aprinse, dar o și iubesc”.

La care părintele i-a zis: „Mă, dacă o pui pe nevastă-ta să aleagă între tine și maică-sa, o alege pe maică-sa”. Părintele a reprodus exact ceea ce el ne spusese pe drum).

Când l-a întrebat pe altul din grup dacă are copii, acela a răspuns că are. Părintele l-a întrebat:

- L-ai scris pe pomelnic ? 

Tatăl i-a arătat unde era scris numele fiului său pe pomelnic. Uitându-se părintele la nume, i-a zis:

- Nu vorbeşte copilul, nu zice „mama” şi „tata”, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îşi va reveni încet. (Într-adevăr, aşa este, băieţelul are o formă uşoară de autism).

L-a întrebat pe următorul dacă este căsătorit, a răspuns că nu este, fiindcă nu a putut face nunta, având în vedere situaţia epidemiologică din ţară. 

Părintele îi zice:

- Bine, bine dar cununia religioasă puteai să o faci, pentru a nu trăi în desfrâu. 

Îi mai aminteşte părintele despre un păcat şi îi zice că pentru acel păcat i s-a stricat maşina (părintele neştiind de la noi cine era proprietarul maşinii).

Multe alte lucruri ascunse şi doar de noi ştiute au fost aduse de către părintele la lumină.

Ne-a binecuvântat şi ne-a urat drum bun.

Eu m-am întors din nou, singur, voind să-i mai zic ceva. Dânsul m-a chemat, zicând:

- Hai, mă! Zi, zi!

 Atunci eu l-am rugat să zică o rugăciune, să ne pornească maşina, fiindcă, după ce am văzut minuni mult mai mari, făcute prin rugăciunile sale, credeam că va porni.

Dânsul a zis:

- Bine, mă!

A zis o rugăciune scurtă, specificând la sfârşit că minuni au fost mult mai multe, dar nu mi le poate spune.

Afară m-a aşteptat părintele Valerie, chip al blândeţii, dragostei şi smereniei, chemându-mă la dânsul pentru a-mi da nişte cărţi şi icoane pentru mine şi pentru ceilalţi. 

I-am mulţumit şi l-am rugat să zică şi dânsul o rugăciune pentru noi, fiindcă avem maşina defectă. 

M-a întrebat: 

- Dar nu i-ai zis părintelui Macarie? 

- I-am zis şi a spus să mergem liniştiţi. (Am crezut în cuvântul părintelui Macarie, dar în acea situaţie tensionată voiam să se roage mai multă lume, amintindu-mi de cuvintele Mântuitorului: Unde sunt doi sau mai mulţi adunaţi în numele Meu, acolo voi fi şi Eu.)

Pe urmă, părintele Valerie a exclamat:

- Cum să nu zicem o rugăciune ? Pentru rugăciunile Sfântului Arhimandrit Arsenie Boca şi ale stareţului meu Macarie, Doamne, Iisuse Hristoase, porneşte-le maşina şi cu pace să ajungă la casele lor. 

M-a rugat să fac semnul sfintei cruci pe capotă, când ajung la mașină. 

 Când am ajuns în parcare, tovarăşii de călătorie erau puțin revoltaţi, crezând că am pierdut timpul, nefiind conştient de situaţia gravă în care ne aflam din cauza maşinii defecte. 

Am încercat să-i calmez, zicându -le că maşina va porni după cuvintele părintelui Macarie şi ale părintelui Valerie. 

Ajunşi la maşină, nimeni din grup nu a crezut că o să pornească şi, spre slava lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, al tuturor sfinţilor şi cu rugăciunile stareţului Macarie şi ale părintelui Valerie, după ce am făcut semnul sfintei cruci pe capotă, maşina a pornit şi de atunci nu a mai făcut probleme.

Acel tovarăş de călătorie, care era revoltat la început, s-a convins că mai sunt preoţi buni şi în zilele noastre. 

A doua oară când am fost la Muntioru ne-am întâlnit cu alt grup de pelerini. Părintele ne-a scanat pe toţi, zicându-ne fiecăruia problemele şi patimile ascunse. 

Unui domn din grupul nostru, care venise la Muntioru pentru că avea o problemă, nu putea face copii, când l-a văzut, părintele l-a întrebat:

- Ți-s morți toți?

La care domnul a răspuns că nu îi sunt morți, fiindcă îi trăiește familia.

La care părintele: „Nu, mă, nu, spermatozoizii ți-s morți toți”.

- Așa e, părinte, deși de mulți ani ne dorim un copil...

Apoi, părintele i-a mai zis:

- Mă, nu mai fuma !

Domnul acela a crezut că părintele are un simţ al mirosului mai dezvoltat. Atunci, părintele, citindu-i gândul, a continuat:

- Mă, te mai doare operaţia ? 

Doar atunci acel domn a realizat că stă de vorbă cu un om al lui Dumnezeu, care ştie toate despre tine, fără să te cunoască dinainte. 

A treia oară când am fost la părinte, am intrat la dânsul şi mi-a zis:

-  Mă, de ce nu te-ai făcut călugăr ? Ai avut două chemări. Erai un călugăr mare!

I-am răspuns: 

- Aşa este, am dorit sa fiu călugăr, dar am avut o ispită.

Părintele, văzând cu duhul ispita la care făceam referire, mi-a zis: 

- Mă, să-l ierţi! Fiindcă are şi el neputinţa lui şi diavolul nu a vrut să te vadă călugăr. 

I-am răspuns:

- Părinte, l-am iertat din toată inima.

- Aşa să faci, mă, m-a îndemnat părintele. 

După această discuţie, i-am pus un pomelnic pe masă, cu două nume, unul de bărbat, altul de femeie. Cei doi sunt căsătoriţi de mulţi ani, având şi copii, dar şi-au călcat jurământul făcut înaintea lui Dumnezeu la cununie, ambii având relaţii extraconjugale. L-am rugat pe părinte să se roage pentru dânşii. Părintele s-a uitat la numele lor, zicându-mi cu un ton ridicat, cum nu l-am mai auzit niciodată:

- Alexandru! Cu oameni de aceştia nu mai veni la mine, lasă-i în pace! 

Mi-am cerut iertare şi am promis că voi fi mult mai atent (menţionez că nu-i spusesem nimic despre dânşii).

Doresc să mai fac o mărturie. A intrat să vorbească cu părintele Macarie un preot pe care îl cunosc personal - este un om extraordinar, dar avea un păcat ascuns. Când l-a văzut, părintele i-a zis:

- Părinte, de ce nu posteşti ? 

- Părinte Macarie, postesc. 

- Părinte, de ce nu posteşti?, a repetat părintele Macarie.

- Postesc, v-am spus că postesc .

A treia oară, pe un ton mai apăsat, părintele i-a zis:

- Tu posteşti ce este greu şi ce este uşor nu posteşti !

Atunci i-a venit un gând părintelui acela şi a zis:

- Aveţi dreptate, părinte, eu nu postesc miercurile şi vinerile de peste an. 

- Ai văzut, părinte, că nu posteşti cum trebuie? De acum să posteşti.

Înainte de a pleca spre casă, părintele m-a chemat la dânsul şi mi-a zis:

- Măi, Alexandru, mi-ai adus un braţ de pomelnice de la tine din oraş, dar tu ce probleme ai ? 

- Vă zic acum problemele mele grave. 

- Ia să aud.

- Să vă rugaţi lui Dumnezeu să îmi dea înţelepciune, fiindcă mi-am pierdut-o când eram mai tânăr, fiind foarte rău. Nu că acum aş fi mai bun. A doua problemă, mai gravă, e că am o căruţă de păcate şi vă rog să-L rugaţi pe Dumnezeu să mă ierte şi să mă miluiască pe mine, întâiul păcătos.

Părintele a răspuns:

- Bine, mă, bine ! 

Şi m-a binecuvântat. 

Vă rog pe toţi cititorii să mă iertaţi pentru cuvântul lung de mărturisire scris despre părintele Macarie şi vă mai rog să mă credeţi că nu am exagerat cu nimic din ceea ce am mărturisit. Ar mai fi mult mai multe de zis, dar mă opresc aici. 

Mă mai întreabă unul, altul: „Cum este părintele Macarie? Pentru că vedem şi auzim că mergi pe la dânsul.” 

Eu le răspund:

- Este un fel ca şi părintele Arsenie Boca. Sper să nu se supere părintele sfânt Arsenie pentru această analogie. În mintea şi în inima mea sunt sfinţi amândoi. 

Sunt convins şi am certitudinea că părintelui Macarie nu-i plac cuvintele de laudă, dânsul fiind chipul smereniei. Totuşi, am scris aceste mărturii având în gând psalmul 88, versetele 1 şi 2: "Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta". 

Din neam în neam voi vesti adevărul Tău cu gura mea. 

 Slavă lui Dumnezeu că ne-a mai lăsat nouă, păcătoşilor, asemenea oameni ca părintele Macarie în această lume anarhică.

Sfântul Apostol Pavel face referire la asemenea oameni în Epistola către evrei (11, 38): "Ei, de care lumea întreagă nu era vrednică…"

(Alexandru Chiorean, Jibou, jud. Sălaj)

 

Nota editorului

Avem reflexul de a ne plânge că numărul duhovnicilor iscusiţi a tot scăzut (parcă exagerat de mult faţă de ritmul în care a crescut numărul călăuzelor oarbe şi al ereziarhilor de tot felul). Totuşi, până în vremurile din urmă, Dumnezeu va avea aleşii Săi, care vor duce lupta cea bună pentru Hristos, povăţuind poporul pe calea mântuirii. Avva Macarie Beşliu este unul dintre părinţii cărora generaţia veche – ai cărei reprezentanţi au trecut, aproape toţi, la Domnul – le dă ştafeta (şi cuvintele de apreciere ale părintelui Justin Pârvu faţă de părintele Macarie, incluse în cartea de faţă, confirmă acest fapt).

Ciprian Voicilă a lucrat cu entuziasm la prima carte despre viaţa şi lucrarea părintelui Macarie, luându-i acestuia primul interviu biografic şi strângând mărturii ale ucenicilor săi. (Titlul inițial al cărţii a fost Părintele Macarie Beşliu – Ctitorul cu mâini de aur.) Drumul deschis de Ciprian Voicilă a avut reverberaţii imediate. Nu după multă vreme, a apărut un alt volum, scris de părintele Mihail Milea de la Buzău, intitulat "Părintele Macarie, în slujba Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului" (cartea a apărut sub pseudonimul Sava Bogasiu).

După apariţia primei ediţii a cărţii despre părintele Macarie, Ciprian Voicilă a strâns şi alte mărturii, care au văzut lumina tiparului în anul 2013, în volumul "Despre părintele Macarie". 

Ediția de față are o singură mărturie inedită, cea semnată de Alexandru Chiorean din Jibou – cea așezată la sfârșitul cărții. Mărturia este importantă mai ales pentru că prezintă câteva crâmpeie dintr-o Românie aproape necunoscută, dintr-o Românie ignorată, dintr-o Românie uitată: România, Grădina Maicii Domnului. Mulți români trăiesc într-o țară pe care o cunosc la nivel superficial, fiind manipulați de mass-media, de internet și de rețelele de socializare. Aceasta e, fără îndoială, România lor. România adevărată, România autentică, e cu totul altfel. Ea coexistă cu România artificială, dar este foarte diferită de ea. Pentru mulți români, anul 2020 a fost un an de tensiune, frică, împuținare a credinței. Exact în această perioadă, unii au reușit să se apropie mai mult de Dumnezeu și de oamenii Lui. Același interval de timp, același loc geografic, dar o cu totul altă raportare…

Nu încerc să prezint o imagine utopică și idilică a țării în care trăim. Sunt conștient că doar ipocrizia ne face să ne batem cu pumnii în piept că suntem majoritar ortodocși pe aceste meleaguri, în timp ce suntem pe un loc de frunte în clasamentul mondial al avorturilor sau în timp ce doar un procent mic de români vine în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. În timp ce mulți au renunțat să vină la slujbe de frica de a nu se îmbolnăvi, iar unii dintre cei care vin sărută sfintele icoane (sau sfintele moaște) purtând măști pe fețele lor și temându-se că sărutarea acestora i-ar putea îmbolnăvi. Dar tocmai în această Românie, greu încercată de ispitele veacului, Hristos lucrează în chip minunat, prin ierarhii, preoții și mirenii care îi sunt cu adevărat credincioși în aceste vremuri de cernere a credinței. Să ne rugăm pentru părintele Macarie Beșliu, ca Dumnezeu să îi dea în continuare putere și cuvânt de folos, pentru a putea fi sprijin pentru cât mai mulți credincioși… 

Danion Vasile, 7 iunie 2021