Domnul Marin Răducă

 Pe lângă domnul Marin Răducă puteai trece fără să-l observi. Îl ajuta să se ascundă de privirile indiscrete statura sa de ființă mică. Un om mic, dar cu un suflet care tindea să cuprindă lumea toată. Prefera să tacă, mai degrabă, decât să vorbească. Aflase, poate, cât de neprețuită e tăcerea, cât de volatile sunt cuvintele, în cei aproape 4 ani de singurătate trăită la izolator.

Însă noi, tinerii sosiți de la sute de kilometri, eram însetați de cuvintele sale, culese nu din cărți, ci din amara suferință, al cărei pahar îl băuse vreme de 20 de ani.

Privindu-l mai atent, te izbeau trandafirii răsăriți în obraji, care deveneau și mai vii prin contrast cu capul său mic și dalb. Chipul îi era animat de o vioiciune copilărească. Era suficient să îl privești, să știi că acest omuleț îndurase 20 de ani de carceră, să îți inunde, pe loc, inima un val de optimism, de credință în victoria finală a luminii, păcii, bucuriei de a fi.

Privindu-l pe domnul Răducă, îți aminteai că Dumnezeu și-a ales cele slabe ale lumii ca să le facă de rușine pe cele tari. Punându-se pe sine în umbră, vorbea cu dragoste și recunoștință despre toți oamenii mari pe care îi cunoscuse în România subterană (plină de mucenici, eroi, haiduci), dar îndeosebi despre Valeriu, Sfântul închisorilor, și despre Căpitan.

Domnul Marin Răducă a fost unul din puținii isihaști pe care mi-a fost dat să îi întâlnesc. 

Sfătuia să nu rostim Rugăciunea cu scopul de a o dobândi, ci firesc. Și să fim perseverenți în lucrarea ei. Rugăciunea lui Iisus fiind tămăduitoare de patimi sufletești, dar și de boli trupești, așa cum se convinsese, de-a lungul îndelungatei sale vieți, domnul Marin Răducă însuși.

Cuvintele sale erau înrădăcinate în Cuvânt. Și se  hrăniseră din clipe cumplite de părăsire, din suferințe trupești și morale, din crezul nezdruncinat al generației din care a răsărit.  Un crez care avea trei cuvinte de acces: Dumnezeu și neamul românesc.

Câți martori ai Cuvântului mai avem printre noi, al căror cuvânt să atârne atât de greu? Atât de plin și de dătător de sens? (Ciprian Voicilă)