Maica Ecaterina era o bunică nu doar sfătoasă. În chilioara ei te întâlneai cu prieteni vechi, cu actori de vârste diferite, atrași de mireasma inefabilă a bisericii. Se întâmpla asta fiindcă fosta actriță avea darul povestitului: își depăna alene ghemul povestirii– și, ca orice bunică respectabilă, avea multe ghemuri narative în coșul ei-; intra, când te așteptai mai puțin, în rolul eroinei, al călăului, al victimei, și te atrăgea ghidușă în povestea ei în așa hal încât, la sfârșitul întrevederii, abia mai nimereai ușa, surprins că ai revenit în realitatea cam cenușie a zilelor noastre. O realitate dezolant de ternă, care nu avea nimic din lumina și căldura izvorâte din cuvintele și crâmpeiele de amintire ale maicii.
Prin darul cuvântului, maica Ecaterina își transforma odăița
plină de chipuri sfinte într.o adevărată rampă. Pe ea, actori din vremuri de mult apuse -cei ce ne bucuraseră
copilăria – se întâlneau cu mari duhovnici, pe care maica îi pitise în cămara
cu miros de tămâie și scorțișoară a inimii ei: părintele Argatu, eroul
mult-încercat în lupta crâncenă cu duhurile, avva Visarion de la Clocociov, cel
ce o învățase pe maica să își transforme întreaga viață în rugăciune și, în
anii din urmă, părintele Justin Mărturisitorul,
în care ea își găsise adevăratul povățuitor duhovnicesc.
Din când în când, ochii bunicii Ecaterina își pierdeau
rotunjimile de mărgea și se ascuțeau ca niște săbii. Glasul i se răcea, până ce
căpăta clinchetul metalului. Ce să fie oare? Cu simțul său fin, maica simțea
apropierea duhurilor ce clătinau temeliile lumii rânduite de Dumnezeu. Maica
își întrerupea firul poveștii, ridica amenințător cârja și se burzuluia la ele.
Iar ele se înmulțiseră, nu glumă! Artizanii Noii Ordini voiau să ne
cipuiască... Ecumeniștii ne nivelau credința...
Cartea ei, „Talita kumi. Înviind pe drumul Damascului” a
scris.o cu multă sensibilitate, cu mult har literar. Cine nu a cunoscut.o, o va
cunoaște citindu.i jurnalul întoarcerii sale la Hristos.
Fie ca bunul Dumnezeu să îi gătească un locușor cald,
luminos și plin de miresme alese, așa cum îi era sufletul! (Ciprian Voicilă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu