Staretul Ambrozie de la Optina

Colectia ,,Cuviosi stareti de la Optina"

21 lei


Aparuta la editura Doxologia.

Mănăstirea Optina sau Pustia Optinei (Optinakaya Pustyn) ocupă un loc aparte în istoria vetrelor de duhovnicie ale Bisericii Ortodoxe. Acest fapt a fost consfinţit în 1996 când Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat 14 stareţi care se nevoiseră în Mănăstirea Optina. Evenimentul a oficializat ceea ce evlavia credincioşilor statuase de aproape un secol: locul Stareţilor Optinei era în calendarul Sfinţilor Bisericii dreptmăritoare. S-a mai hotărât ca 11 octombrie să fie data de prăznuire obştească a acestora.
Cunoscând dragostea credincioşilor români faţă de stareţii Optinei, Editura Doxologia întâmpină primăvara lui 2010 cu un proiect de anvergură, publicarea unei impresionante colecţii de 14 volume, intitulată: „Cuvioşi stareţi de la Optina”. Ineditul acestei iniţiative constă în publicarea integrală a vieţilor celor 14 mari stareţi din Pustia Optinei, acest demers fiind unic pe piaţa de carte creştină din România şi poate fi comparat cu editarea de către Mănăstirea Sihăstria a binecunoscutei de acum colecţii „Vieţile Sfinţilor”. Colecţia dedicată Stareţilor de la Optina este cu atât mai importantă pentru spaţiul cultural românesc în condiţiile în care renaşterea duhovnicească a Rusiei secolelor XVIII-XIX nu ar fi fost posibilă fără lucrarea providenţială în Moldova a Sfântului Paisie de la Mănăstirea Neamţ (1722-1794). Traducerile sale în slavonă şi numeroşii săi ucenici care au împânzit întreaga Rusie, împământenind şi acolo învăţăturile paisiene, au dus la apariţia unui curent duhovnicesc restaurator a vechii tradiţii monahale ruseşti.
Primul volum este dedicat celui mai renumit dintre stareţii Optinei: Sfântul Ambrozie (1812-1891), cel care a fost nu doar o remarcabilă personalitate duhovnicească ci şi un reper moral autentic pentru intelectualii Rusiei din vremea sa. Deşi era păstorul celei mai importante mănăstiri din Rusia, Sfântul Ambrozie s-a nevoit întreaga sa viaţă într-o chilie smerită, aceeaşi chilie în care i-a primit şi pe Dostoievski, Soloviov, Leontiev sau Tolstoi. Atât de desăvârşită i-a fost nevoinţa încât a fost învrednicit de Dumnezeu cu diverse harisme prin care tămăduit duhovniceşte şi trupeşte numeroşi credincioşi care doreau să se adape din izvorul sfinţeniei sale.
Sfaturile sale au fost consemnate de fiii săi duhovniceşti şi astfel, Sfântul stareţ Ambrozie ne vorbeşte peste veacuri despre cum poate omul modern să-şi agonisească mântuirea. Ne vorbeşte despre probleme care acum sunt la ordinea zilei precum: angoasa, incertitudinea, frica pentru ziua de mâine. Ar trebui ca cel doborât de grijile societăţii de consum să ia aminte la poveţele Stareţului: „Crucea dată este greu de dus, dar mai bine este ca în simplitatea inimii să te încredinţezi voii lui Dumnezeu”. „Pentru mireni (creştinii din lume), rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine“. „Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre”. „Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului”.
Citind cartea „Stareţul Ambrozie de la Optina”, vedem cum un suflet care se afla în pustia lumii cea nepăsătoare la poruncile Bisericii lui Hristos, a înţeles că înţelepciunea şi prietenia lumii înseamnă vrăjmăşie faţă de Dumnezeu (Iacov, 4) şi că adevărata agoniseală a minţii este rugăciunea neîncetată ocrotită de înţelepciunea duhovnicească, iar „înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri”.

Staretul Nectarie de la Optina

Cartea a aparut la editura Doxologia
12 lei.

Stareţul Nectarie de la Optina a fost ultimul dintre păstorii alesi ai acestei vestite mănăstiri din Rusia centrală. Ieroschimonahul Nectarie (1853-1928) a purtat crucea slujirii stăreţeşti în anii celor mai grele încercări ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi pentru poporul rus, în anii persecutării creştinilor, ai ateismului, ai războiului fratricid şi ai foametei. Însuşi Stareţul a trecut prin aceste încercări, a fost persecutat şi exilat. În anii groaznicelor ispite, el nu a purtat numai crucea încercărilor sale ci a luat asupra lui şi nenorocirile, privaţiunile şi jugul păcatelor multor oameni. Întreaga sa viaţă a fost întruparea propriului său îndemn: „Totul se dobândeşte prin rugăciune... Când vei fi supărat şi deznădăjduit atunci să spui doar - Doamne cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!... În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne miluieşte!». Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura”. El s-a rugat pentru întreg poporul care se afla în suferinţe trupeşti şi duhovniceşti, a vindecat oameni şi i-a întărit în credinţă.
După cum mărturisesc autorii acestei cărţi, în viaţa stareţului Nectarie nu s-au petrecut evenimente deosebite din care să se poată alcătui o biografie. El a petrecut cincizeci de ani în schitul Pustiei, dintre care douăzeci întru zăvorâre. Apoi a urcat pe scara duhovnicească de la zăvorâre la slujirea poporului, dar calea cea duhovnicească a Stareţului a rămas ascunsă tuturor. Când cineva îl întreba despre viaţa lui, Părintele Nectarie răspundea: „Am stat în chilia mea şi m-am căit, iar apoi, încă reizeci de ani, m-am rugat pentru păcatele mele”. Această carte a fost alcătuită din puţinele mărturii documentare cunoscute nouă, din corespondenţa rămasă, din sfaturile consemnate de ucenicii săi, din însemnările celor care s-au învrednicit să îl cunoască pe fericitul ieroschimonah Nectarie.
În veacul de acum se vorbeşte mult despre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele dar puţini ştiu sau vor să ştie ce înseamnă cu adevărat aceasta. Să citim viaţa Stareţului Nectarie de la Optina şi să luăm aminte la cuvintele sale: „Vreţi să te înveţi să-L iubeşti pe Dumnezeu? Indepărtează-te de orice lucru, cuvânt, cuget şi simţire oprite de Evanghelie. Prin vrăjmăşia ta împotriva păcatului arată-ţi şi dovedeşte-ţi iubirea faţă de Dumnezeu. Păcatele în care se va întâmpla să cazi din pricina neputinţelor, încredinţează-le pocăinţei. Dar mai bine stăruie să nu se atingă de tine aceste păcate printr-o severă veghere asupra propriei persoane... Studiază cu atenţie poruncile Evangheliei şi stăruie să le împlineşti prin faptă, stăruie să prefaci virtuţile evanghelice în obişnuinţă şi în calităţi personale. Pentru cel ce iubeşte este firesc să împlinească voia celui iubit” (Scrisoare către Nina Konstantinovna, 15 decembrie 1921, Schitul Pustiei Optina).