[ 𝐜𝐚𝐬𝐚 𝐝𝐞-𝐚 𝐜𝐚𝐬𝐚 ] [ 𝟎𝟕 ] [ 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧 ] [ 𝐂𝐚𝐬𝐚 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢.𝟎𝟏.𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐨𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐚𝐬𝐚 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 ]

[Text publicat pe pagina Educație Muzeală MȚR ]
Casa în care avea să mă introducă străbunica mea era peste tot și nicăieri, în același timp. Aveam să o pierd și să o regăsesc cu o bucurie și un dor neostoit, de-a lungul anilor.
În povestirea mea, la început a fost „mamaia Lenuța”. Femeie simplă, fără știință de carte, avea un soi de înțelepciune practică, intuitivă, pe care mai târziu nu am mai regăsit-o în viață, ci doar printre paginile terfeloagelor roase de timp și carii. Robotea din zori până în noapte, cu o energie mirabilă – scotea apa din fântână, se îngrijea de hrana gujeliilor din bătătură, oficia ritualul domestic în jurul feluritelor oale cu mâncăruri aburinde. Dar, mai cu seamă, veghea ca un înger neadormit, cu aripile spuzite de mii de ochi, ațintiți asupra mea: să nu cad în fântână; să nu mă muște fariseica Bijuca – mica potaie, cea blândă și moale la înfățișare, dar cu colții oțeliți pe dinăuntru; să nu cad, neatent, pe plita încinsă a bucătărioarei de vară. Când ostenea de la atâtea treburi, mamaia Lenuța zicea: „Nu mai poci! Mă duc să mă hodinesc oleacă!”
Ei, această femeie întru totul comună, înglodată până peste cap în grijile zilelor, avea o singură bucurie: să iasă gătită pe poarta casei și să pornească agale, alături de prietenele ei (Anica, Floarea, Leana lui Mutu) pe drumul care se sfârșea drept în poarta somptuoasă a bisericii. Duminică de Duminică. Se pregătea pentru această bucurie îndelung anticipată încă de miercurea. Își alegea meticulos broboada, bluza, fusta cu care avea să se înfățișeze în biserica istorică din vatra satului – ctitorie a voievodului Neagoe Basarab – dinaintea preotului Mălai, căruia îi înmâna lumânarea și pomelnicul, pe care stăteam cuminți, înșirați toți din neamul ei, fiecare după numele și firea lui. Toți eram acolo în fața altarului, „cu viii și cu morții laolaltă”, vorba poetului. Despre casa Domnului din inima satului Brebu – care se găsește la o aruncătură de băț de orășelul Câmpina – o să vă povestesc în următorul episod narativ. Inima nu mă lasă, totuși, să pun punct aici. Îmi dă ghes să mai scriu ceva.
Este Vinerea Mare. Mulți creștini ajunează, astăzi fiind timpul în care „a fost spânzurat pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape”. Vinere Seacă - post negru. Apropo de post: străbunica mea învățase de la mama ei că de la masă nu trebuie să te ridici ghiftuit, cu burdihanul stând să se reverse, ci înainte să-ți fi domolit foamea. Nu mică mi-a fost mirarea când am regăsit acest sfat prețios în scrierile asceților care s-au exersat îndelung, luptând împotriva poftelor și dorințelor aprige, alegând ca arenă pustiul Egiptului, Siriei, Palestinei. Postul i-a folosit și altfel: străbunica mea a trăit 89 de ani! Ciprian Voicilă
[17.04.2020]

Micii vestitori ai Domnului vin din Valea Plopului să ne colinde!

Să îi întâmpinăm în număr cât mai mare.
LUNI, 16 decembrie 2019, ORA 19.30, la MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN - STUDIOUL HORIA BERNEA.

Atelierul de Pictură pe sticlă (între)ținut de Bogdan Herăscu, sâmbăta, la Muzeul Țăranului

Ieri am dus-o pe Miriam (fetița noastră de 6 ani) la Atelierul de Pictură pe sticlă ținut de Bogdan Herăscu la Muzeul Țăranului. O adevărată ieșire din banalitatea cotidiană și- paradoxal!- bucureșteană: Miriam s-a bucurat pentru că l-a cunoscut pe Bogdan, un pedagog iubit de cei mici, pentru că vorbește pe limba lor. I-a plăcut mult mai mult decât la celelalte ateliere, pe unde a mai fost, pentru că aici- o citez- copiii desenează în liniște, nu e nimic zgomotos. Prin urmare, copiii se bucură (și) de o anumită atmosferă, foarte importantă în relația de transmitere a conținutului învățăturii de la profesor la învățăcel. Miriam s-a bucurat și pentru că a fost prima oară când a avut ocazia să picteze pe sticlă. Eu m-am bucurat, de pe margine, fiindcă văzând creațiile copiilor care au trecut pragul atelierului de pictură pe sticlă, mi-am dat seama că aici ei - crescuți în mediul urban, refractar la tradițional și tradiție - învață PRACTIC, învață FĂCÂND, ce însemna icoana pe sticlă în cultura noastră tradițională; învață să discearnă între obiectul serial, standardizat, și obiectul personalizat (care preia ceva din personalitatea lor, din ființa lor interioară); își apropie ACTIV - pictându-le- chipurile sfinților. Un atelier de rememorare a trecutului nostru cultural și de transmitere firească a valorilor care ne-au definit și încă ne mai definesc. Vă invit să veniți și să vedeți! PS: Atelierul se desfășoară sâmbăta, la Muzeul Țăranului Român, de la 10.30 la 11.30. Înscrieri se fac la numărul: 0726.237.376. (Ciprian Voicilă)

Ciprian Voicila: Ne comasati, ne comasati, dar intrebati-ne si pe noi!

Negresit societatea romaneasca a facut din principiul „Se poate si mai rau” principala sa lege de actiune. Horia Bernea, impreuna cu colaboratorii sai, se straduise sa gaseasca si sa expuna esenta fiintei taranului roman. Premiul Emya, primit in 1996, prin care Muzeul Taranului a fost declarat muzeul european al anului dovedeste ca a si reusit. Irina Nicolau, o colaboratoare apropiata, nu o data a vorbit despre un traseu muzeografic pe care vizitatorul potential ar trebui sa il strabata intre Muzeul Taranului si Muzeul Satului pentru mai buna intelegere a spiritualitatii traditionale romanesti. Cele doua muzee sunt, in fapt, doua puncte de vedere asupra aceleiasi realitati spirituale. Daca, dupa moartea marelui Horia Bernea, diversi animatori culturali au vrut sa stranga cu oric pret expunerea Crucea (sa nu uitam ca prima expozitie deschisa de Bernea a fost „Crucea e peste tot”), care le statea ca un os de peste in gat ( peste=Ichtys=acronimul numelui Mantuitorului), iata ca „din ratiuni practice” se pune la cale crearea, prin comasare, a unei noi institutii muzeale „Muzeul Taranului Roman in Sat” sau „Muzeul Sateanului Roman” sau, ca sa nu fie cu banat, „Muzeul Taranului si Sateanului Roman”. Angajatii celor doua institutii vor fi, carevasazica, consateni unii cu altii. O fi analfabetism cultural? Sa fie oare instinctul, foarte viu in ultimii ani, de a face pipi dinadins pe orice forma de memorie colectiva sau pe memoria unor intelectuali care chiar au facut ceva pentru poporul roman - Dimitrie Gusti si Horia Bernea, in cazul de fata? Cu siguranta ca miscarea asta are ca scop diminuarea numarului de angajati in cadrul fiecareia din cele doua institutii de prestigiu. Asa cum in unele spitale stau mai multi bolnavi intr-un pat, la viitorul muzeu mutant vor sta mai multi angajati la o masa, vor imparti concomitent acelasi computer - deci fiecare computer va avea, in urma unei decizii interne, 2 mouse-uri- vor sta pe cate o jumatate de scaun iar in pauza vor manca din aceeasi farfurie. Si ca economia sa mearga mana in mana cu nediscriminarea sociala sau naturala, fiecare angajat care sta cu o fesa pe scaun si manuieste cate un mouse va gandi doar cu o emisfera cerebrala. Si vor gandi, cei 2 angajati ai viitoarei institutii, cand cu emisfera stanga, cand cu emisfera dreapta. Pe rand. Ca sa nu se supere nimeni. Si toata lumea sa fie cand creativa, cand abstracta, in functie de specializarea specifica (sic!) fiecarei emisfere. (Ciprian Voicila) PS: Ghici cine vrea comasare cu orice pret si ghici cine se opune comasarii? Raspunsurile sunt aici.

S-a înființat „Comitetul pentru salvgardarea Muzeului Ţăranului Român”

Horia Bernea a fost una din personalităţile cele mai importante ale culturii româneşti postbelice şi una din prezenţele cele mai semnificative ale vieţii culturale a anilor 90 din cultura română. Semnificaţia moştenirii sale culturale este una majoră, care trebuie readusă în conştiinţa publică a contemporanilor. Ctitoria sa, Muzeul Ţăranului Român, a însemnat o operă importantă a culturii româneşti de după 1989, un gest restaurator, o operă cu o profundă semnificaţie culturală şi spirituală. Dorinţa noastră este aceea de a crea acest comitet pentru a prezerva şi promova patrimoniul cultural al acestei instituţii de cultură care aparţine, în ultimă instanţă, publicului interesat de prezervarea culturii naţionale şi de afirmarea valorilor culturale naţionale în concertul european. Ultimul deceniu a făcut ca moştenirea culturală a întemeietorilor acestui muzeu, AlexandruTzigara-Samurcaş şi Horia Bernea, să pălească. Succesiv, după anul 2005, conducerea instituţiei a cedat din ce în ce mai mult ispitei comerciale şi unei aşa-zise deschideri, care a avut menirea de a pune muzeul în mijlocul unui angrenaj al afacerilor „culturale” care să concureze misiunea fundamentală a muzeului, considerată ca fiind grevată de „păcatul” afirmării identităţii culturale şi spirituale în prim plan, în dauna noii ideologii a vidării de identitate şi de memorie a culturii române. Astfel, moştenirea fondatorilor muzeului a fost considerată mai degrabă o povară, decât un patrimoniu. În această situaţie ne aflăm astăzi. Comitetul îşi propune să readucă în spaţiul public moştenirea culturală autentică a acestor creatori ai unei instituţii culturale fundamentale, să reînnoade legăturile rupte ale prezenţei opereilor cu actualitatea vieţii culturale. Este un gest de solidaritate spirituală, un gest necesar de reparaţie, de respect şi de dragoste pentru cei care au avut curajul, tăria şi tenacitatea să readucă un anume chip al culturii tradiţionale româneşti în faţa unei societăţi a cărei memorie autentică este anihilată de diverse constructe ideologice şi de instaurarea unei false conştiinţe a modernităţii şi a identităţii. Conştiinţe exemplare, oameni de cultură remarcabili, iubitori şi apărători ai culturii naţionale, Alexandru Tzigara-Samurcaş şi Horia Bernea au lăsat în urma lor nu numai o operă de cultură, ci şi un testament spiritual, un sens al existenţei omului de cultură legat de dimensiunea pedagogică şi mărturisitoare pentru moştenirea culturală a cărturarului şi artistului român. Comitetul pentru salvgardarea MŢR ar trebui, pe cât posibil, să reunească pe toţi prietenii muzeului, pe toţi aceia care admiră opera de cultură care este MŢR. Comitetul, în măsura posibilităţilor, va trebui să deruleze programe şi proiecte care să dezvăluie şi să adâncească cunoaşterea MŢR, a moştenirii culturale a civilizaţiei tradiţionale româneşti şi să vegheze ca viitorul şantier de consolidare a muzeului să nu facă din MŢR un muzeu închis pentru decenii, aşa cum s-a întâmplat cu un alt muzeu naţional. Publicul iubitor al unei instituţii de cultură este un partener real şi credibil, nu un adversar care trebuie înlăturat şi criticat pentru interesul său legitim. Desigur, responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă cu proiectele şi misiunea muzeului aparţine conducerii acestuia, dar procesul acestei gestionări poate şi trebuie să fie unul transparent şi responsabil. Grupul de inţiativă: 1. Alexandra Dorobanţu – arhitect; 2. Ilinca Cioculescu – medic; 3. Cristian Dragomir – medic; 4. Ioana Diaconescu – poetă; 5. Iulian Capsali – realizator de film; 6. Catherine Lexerois –pianistă; 7. Jean Lexerois – filozof; 8. Ioana Lăncrănjan –medic; 9. Constantin Flondor –pictor, profesor universitar; 10. Dan Hăulică – preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă; 11. Alexandra Hoinărescu – arhitect; 12. Mircea Oliv – critic de artă; 13. Alexandra Nadane – ziaristă; 14. Şerban Niţulescu -arhitect; 15. Maria Niţulescu – arhitect; 16. Sanda Ceauşescu –filolog; 17. Marie Murat – diplomat; 18. Pia Paleologu –muzeograf; 19. Toader Paleologu – fost ministru al culturii; 20. Horea Paştina – pictor, profesor universitar; 21. Adrian Pârvu – sculptor, restaurator; 22. Horea Popescu – medic; 23. Mihaela Şchiopu – artist plastic; 24. Gheorghe Solacolu – avocat; 25. Militza Sion – arhitect; 26. Virgil Scripcaru – sculptor; 27. Silvia Radu – artist plastic; 28. Bogdan Voiculescu – profesor universitar, Universitatea de Medicină şi Farmacie; 29. Emilia Pop – pictor restaurator; 30. Nicolae Mărgineanu – regizor; 31. Răzvan Bucuroiu – ziarist; 32. Mihai Şora – filozof; 33. Iolanda Malamen - scriitor; 34. Ioan Andrei Egli – arhitect; 35. Nicolae Şerban Tanaşoca – director Institutul de Studii Sud-Est-Europene; 36. Anca Marina Tanaşoca – istoric; 37. Elena Siupir –cercetător Institutul de Studii Sud-Est Europene; 38. Radu Dobre Sima Nicolae - arhitect, reprezentantul pentru Romania al Fundatiei Ludwig din Aachen; 39. Ionuț Gurgu- director al Editurii Predania; 40. Claudiu Târziu- jurnalist și editor; 41. Răzvan Codrescu – scriitor şi editor; 42. Anca Crivăţ - filolog, conferenţiar universitar; 43. Sorin Costina - medic, colecționar de artă; 44. Alina Ioana Dida - medic.

Imagini de la Conferinta „Din temnite spre sinaxare”, desfasurata la Muzeul Taranului (in cadrul Conferintelor Mircea Vulcanescu), dedicata Sfintilor Inchisorilor. Fotografiile sunt realizate de Marius Caraman.