Raluca Prelipceanu: Sub crucea lui Ioan, noul mărturisitor al lui Hristos

Crucea este un simbol străvechi, precreștin, cosmogonic, care a fost îndumnezeit prin jertfa lui Hristos. Conform tradiției, lemnul din care s-a făcut crucea pe care a fost răstignit Hristos este chiar lemnul pomului cunoștinței binelui și răului al cărui fruct i-a dus la pierzare pe Adam și Eva, când au mâncat din el în rai. 
Iată că acum pe lemnul acesta este răstignit Hristos. În același timp, lemnul acesta este copacul vieții pentru că pe el stă țintuită viața cea veșnică. Prin cruce, Hristos biruiește diavolul, îndumnezeiește lemnul prin care păcatul intrase în lume, stropindu-l cu scump sângele Său. De aici și crucea ca simbol și armă de biruință asupra răului. Deci, iată crucea este pomul din care izvorăște viața cea veșnică pentru că numai prin jertfa lui Hristos avem noi acces la viața venșică. Arborele vieții veșnice este Hrisots, iar mlădițele sale sunt credincioșii, născuți din jertfa sa pe arborele crucii. Iată ,Hristos și crucea devin una pentru a da naștere poporului binecredincios. Prin Hristos, arborele cunoștinței binelui și răului se trasformă în arborele vieții veșnice. Fără cruce nu ar fi fost posibilă mântuirea, fără jertfă în viața noastră, mântuirea nu este posibilă. De aceea, crucea în sens metaforic înseamnă și drumul nostru către mântuire, jertfa și suferința pe care trebuie să o îndurăm ca să murim păcatului, să murim omului celui vechi și să înviem întru nădejdea vieții celei veșnice. Singura armă împotriva răului și cea cu care Hristos a biruit iadul este iubirea jertfelnică.

Crucea, însă, nu a fost indurată doar de Hristos, care a murit pe ea, ci și de Fecioara Maria, a cărei cruce a fost tocmai aceea de a-și vedea Fiul murind pe cruce, așa cum i-a prezis proorocița Ana că sabie va trece prin inima ei. Oare ușor i-a fost ca mama să își împartă Fiul cu lumea întreagă, să Îl vadă batjocorit, nedreptățit și răstignit chiar de cei pe care îi ajutase ? Hristos a biruit iadul tocmai prin faptul că și-a acceptat crucea, aceea de a muri nevinovat pe cruce... Dar numai prin jertfa sa neprihănită Hristos a putut birui iadul, a îndumnezeit lemnul crucii care fusese blestemat, căci prin fructul său a intrat în lume păcatul, a făcut posibilă mântuirea, luând asupra Sa păcatele noastre… până atunci toți oamenii drepți sau nedrepți mergeau in iad. Crucea, conform definiției latine și grecești, crux, respectiv stavros, înseamnă un lemn de care spânzurăm ceva. Ori, de data aceasta acel ceva ce a fost spânzurat pe lemn a fost cineva, a fost persoana absolută, Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și prin simpla Sa atingere, prin sângele Său care s-a scurs pe cruce, a îndumnezeit lemnul crucii și l-a transformat în armă asupra diavolului. Nimic nu îl poate birui pe diavol decât iubirea jertfelnică. Jertfa este, de fapt, cea care transformă iadul din viața noastră în rai.

Noi, ortodocșii ne însemnăm cu semnul crucii cu credința că aceasta ne va proteja de tot răul, că prin cruce vom birui răul, așa cum l-a biruit Hristos. Primele trei degete sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce celelalte două sunt lipite în palmă. Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime, cele trei Persoane care împărtășesc aceeași natură. Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt, reprezintă dubla natură, umană și divină, a persoanei lui Hristos.

Sfântul Nectarie ne spune că Dumnezeu nu a dat nici unuia dintre noi o cruce mai grea decât o putem duce : Înainte de a-ți trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce. 

În 1919, se năștea la Dobrotești, Teleorman, într-o familie de macedoneni Ioan Ianolide. Crucea sa avea să fie cu totul specială, deoarece viața sa avea să fie mucenicie. În 1941, pe când era student la drept va fi acuzat de implicare în Frățiile de cruce legionare și întemnițat. Va petrece 23 de ani în diverse temnițe ale regimului bolșevico-comunist : Aiud, Gherla, Galda de Jos, Pitești, Jilava etc. În închisoarea de la Pitești, cand i s-a confiscat cruciulița îi va spune gardianului : „Domnule Georgescu, aveți grijă să nu vă luptați cu Sfânta Cruce, că este dincolo de puterile noastre!”, fapt pentru care va fi bătut și torturat. Într-un târziu va fi eliberat. Găsindu-și logodnica, care îl așteptase vreme de 18 ani, căsătorită cu altcineva, va dori să își petreacă restul zilelor într-o mânăstire, dar până și această dorință îi va fi refuzată. Atunci, se căsătorește și adoptă copilul soției sale. Se stinge de cancer pe 5 februarie 1986, obosit și hăituit de nenumăratele anchete ale securității.

Cu totul minunat este însă modul în care am aflat eu crucea lui Ioan. În copilărie, deasupra patului meu, atârnau o icoană a Preasfintei Treimi, reproducere după icoana lui Rubliov, cunoscută și sub denumirea de „ospitalitatea lui Avraam”, care are și ea o poveste minunată, iar dedesubt o cruce în os sculptată foarte fin, reprezentând răstignirea lui Hristos, iar în colțuri cei patru evangheliști. Practic, am crescut cu ea deasupra capului. La ea mă închinam în fiecare zi, subt ea îmi spuneam zilnic rugăciunile de dimineață și seară și poate și altele pe parcursul zilei, acolo era Hristos și într-o iconiță mică, în care era reprezentat înconjurat de copii, cu care dormeam sub pernă. Acestea erau primele imagini ale lui Hristos pe care le-am cunoscut și cu care am crescut. Proveniența icoanei am aflat-o, dar nu și a crucii și ea mi-a fost descoperită în chip minunat. 
Aveam deja 27 de ani și studiam în Franța, dar în fiecare vară veneam în vacanță la Mânăstirea Tismana. Anul acela, am ajuns chiar înainte de ziua mea, am ajutat la spălat geamurile bisericii, pe care a trebuit să le spăl în trei rânduri, căci eram cam nepricepută, iar a doua zi am primit cadou de la o maică, o rudă mai îndepărtată a tatălui meu, cartea Deținutul profet, cu o frumoasă dedicație. Când am plecat din țară, cartea a rămas pe marginea patului. Mama, ca de obicei, a aranjat lucrurile și a găsit și cartea respectivă; răsfoind-o și-a amintit de cum l-a cunoscut ea pe Ioan Ianolide. Doamna Constanța Ianolide, soția lui Ioan Ianolide era colegă de serviciu și prietenă bună cu bunica mea, astfel încât a venit la nunta părinților mei însoțită de soțul ei care le-a oferit în dar o cruce sculptată de el în os. Mama m-a sunat să îmi spună ce emoție i-a prilejuit cartea respectivă, întrucât părinții mei și-l aminteau ca fiind o persoană foarte distinsă, dar nu aflaseră niciodată care fusese viața lui anterioară.  Pe vremea aceea, domnul Ianolide nu și-a putut permite să povestească adevărul ca să nu le pună în pericol viețile celorlalți. Iată însă că a sosit și momentul adevărului. Era 2009, după 23 de ani de când mărturisitorul Ioan Ianolide părăsise această viață. În timp, aveam să îmi dau seama cât de adevărate erau convingerile exprimate în cartea Deținutul profet, căci cu adevărat profetice sunt cuvintele acestei cărți. Iată cum, în mod minunat, crucea sa și-a făcut cunoscută povestea, crucea celui care indurase 23 de ani în cele mai grele temnițe comuniste… Își pierduse cel mai bun prieten, își pierduse logodnica… Și sunt convinsă că acest lucru a fost înscris în iconomia lui Dumnezeu, ca noi să aflăm și să-i aflăm crucea.

Consider un mare privilegiu de a fi crescut subt crucea dăruită de Ioan Ianolide părinților mei. În viața mea de până acum am putut constata falimentul tuturor ideologiilor transformate de către setea omului de putere în unelte prin care diavolul lucrează și stăpânește lumea aceasta. O singură armă e mai puternică decât toate, sfânta cruce, lemnul îndumnezeit de iubirea jertfelnică a lui Hristos.  Singura armă care Îl poate birui pe Stăpânitorul lumii acesteia și care ne poate asigura mântuirea și înveșnicirea este iubirea jertfelnică a lui Hristos. Îi dau, așadar, întru totul dreptate deținutului profet, cu privirea aceea plină de puritatea cerului lui Hristos, pe care nu i-au putut-o înfrânge nici torționarii comuniști, nici anii grei de detenție, muncă și privațiuni, așa cum l-au cunoscut părinții mei. În sufletul său curățit ca aurul în topitoare se pogorâse tot cerul lui Hristos. Răspândea acea pace care dovedea faptul că își însușise pe deplin conținutul vieții lui Hristos, până a se identifica prin martiriul său cu Cel pentru care pătimise…

Mama mi-a spus despre el atâta : Era altfel decât ceilalți, el nu era din lumea aceasta, chiar dacă trăia în lume.  Avea ceva de dincolo, o pace și o dragoste pe care le răspândea asupra celor din jur, ilustrând cuvintele Sfântului Serafim de Sarov dobândește pacea și mii în jurul tău se vor mântui. Cu siguranță avea rugăciunea inimii. Dar poate mai importante decât darurile făcute părinților mei -crucea, cerceii și o broșă lucrate chiar de el - au fost sfaturile date unei perechi de tineri care își asumaseră crucea căsătoriei: cel mai important pentru o familie este ca în ea să domnească înțelegerea, ca soții să se susțină unul pe celălalt în momentele grele și să se înțeleagă reciproc. O familie se clădește în primul rând pe înțelegerea dintre soți.

Ioan Ianolide este unul dintre cei cărora li se potrivesc cel mai bine acele cuvinte ale Mântuitorului: În lume necazauri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!  Cum ? Prin asumarea suferinţei de dragul lui Hristos și al semenilor, așa cum stă scris și pe crucea sa de la mormânt, de la Cernica: Totul în Hristos. Sfinte noule mucenic, Ioane, roagă-te pentru noi, păcătoșii ! (Raluca Prelipceanu)

Vineri, 2 martie 2018, de la ora 18.00. Vă așteptăm

Bătrânul Gherasim de la Colciu a trecut la Domnul

Crâmpeie din biografia Bătrânului Gherasim pot fi citite aici.

În ultimul număr al revistei „Lumea Monahilor” veți găsi un articol despre viața și învățătura Starețului Tadei - expusă în volumul "Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața", apărut la Editura Predania

Volumul poate fi descărcat de aici.

Știm că turma-i mică, dar…

Confruntaţi cu perspectiva neliniştitoare a unui marş implacabil spre Progres, acel “one far-off divine event,/to which the whole creation moves”, una dintre puţinele opţiuni aflate la dispoziţia individului este anacronismul.

Ieşirea din timp, alături de cultivarea virtuţilor, a tradiţiei şi a necreatului, reprezintă o încercare naturală de a recupera ceva din firescul vieţii. Sabotarea istoriei, înţeleasă ca evoluţie deterministă, devine astfel o tehnică esenţială de supravieţuire morală, spirituală şi culturală.

Însă anacronismul nu este doar o ripostă instinctuală la teroarea Whig, ci mai ales o încercare de a submina prin vorbe şi fapte presupoziţiile unei viziuni totalitare din care persoana a dispărut complet, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Din acest motiv, pe această platformă se regăsesc atât deconstrucţii ale modernităţii, în ipostazele sale politice, economice, culturale sau religioase, cât şi prezentări ale unor alternative sănătoase.

Anacronic.ro este o platformă conservatoare care prețuiește viața, libertatea și proprietatea. Credem în persoană, familie și comunitate, privim cu neîncredere apriorică statul mare și puternic, precum și perdeaua de fum numită “binele general”. Credem în specific local și în firea lucrurilor. Devine naturală astfel neîncrederea noastră în relativism moral, în corectitudine politică, în monopolurile economice, politice și de idei.

Anacronic.ro nu încearcă să-și facă prozeliți sau să câștige vreunul din veșnicele războaie între tribul roșu și tribul albastru, promovate cu atâta forță de media mainstream. Anacronic.ro nici măcar nu se află în calea celor care curg cu mainstreamul.

Încercăm să construim doar o mică redută care să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este “eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Ne bazăm pe sprijinul celor puțini care cred că acest reper trebuie să existe; mai mult decât atât, continuarea proiectului depinde de acest sprijin.

Nu avem nimic de cucerit, de creat sau de inventat, doar de apărat. Vă invităm să priviți conținutul anacronic.ro, titlurile Editurii Anacronic și viitoarele noastre demersuri educaționale, culturale, editoriale sau comerciale ca pe o colecție care spune o singură poveste.

Vom lansa la acest sfârșit de an Anacronic pentru copii, cu primul volum din cele 9 ale celei mai cunoscute opere conservatoare pentru copii, Căsuța din Prerie, de Laura Ingalls Wilder. O gură de aer proaspăt într-un univers al literaturii pentru copii complet viciat de modernitate. Anacronic pentru copii are nevoie de sprijin. Vă invităm să fiți printre ctitorii acestui proiect.

Cum ne puteți sprijini?

1. 20% din impozitul pe profit

Ca persoană juridică, puteți acorda o sponsorizare către asociație. Aceasta sumă poate fi scăzută integral din impozitul datorat pe anul 2017 dacă ea nu depășește 0,5% din cifra de afaceri și 20% din impozitul datorat pe profit. Puteti dona si sume mai mari decat cele corespunzatoare calculului de mai sus, urmând ca sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit Codului Fiscal, să se reporteze în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

2. Donații prin transfer bancar

Puteți face donații fixe sau recurente în următoarele conturi ale Asociației Anacronic, deschise la ING Bank:

RON: RO65 INGB 0000 9999 0615 7398

EUR: RO54 INGB 0000 9999 0615 7402

USD: RO86 INGB 0000 9999 0615 7408

Codul de identificare fiscală al entității non-profit “Asociația Anacronic” este 28925953.

În cazul în care aveți preferințe privind modul în care sa fie utilizat ajutorul dvs. (Anacronic pentru copii, anacronic.ro, editură), va rugăm să precizați acest lucru.

3. Alte forme de sprijin

Este posibil ca, prin natura meseriilor sau ocupațiilor dvs., sa aveți alte idei și propuneri de sprijin. Le asteptăm cu drag și nerăbdare. De asemenea, dacă aveți capacitatea de a organiza conferințe și seminarii Anacronic în orașul în care locuiți sau de a agrega cereri de carte Anacronic, vă rugăm să ne contactați.

Pentru orice informații, detalii, idei sau propuneri privind sprijinul pe care doriți să ni-l acordați, vă rugăm să ne scrieți la donatii@anacronic.ro.

Vă mulțumim!

O nouă apariție la Editura Predania: „Propunere pentru nemurire” de Viorel Grigore

[Poate fi achiziționată de aici.]

„În 2014, am avut ocazia să vorbesc la lansarea unei cărţi literalmente năucitoare, „Cancerul, dragostea mea” de Mioara Grigore. Un titlul şocant, paradoxal, de nu chiar imposibil...
Cu aceeaşi vinovăţie şi cu o certitudine a inedecvării totale am acceptat, totuşi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a înşira câteva "cuvinte înainte" la reportajul de faţă - un fel de making of al acelui "film" biografic la capătul căruia Mioara Grigore, deşi a câştigat toate luptele, a pierdut războiul.

Citeşti, când cu încântare, când cu înfiorare şi nu ştii pentru ce formulă să optezi: "Doamne, fereşte" sau "Doamne, ajută!". În tot cazul, morala fabulei e de neclinit şi neocolit: tocmai umilinţele şi durerile care ne copleşesc ajung în cele din urmă să ne înnobileze”.

Dan C. Mihăilescu

„Propunere pentru nemurire nu îşi dezminte titlul şi intenţia. Viorel Grigore îl poartă cu măiestrie pe cititor până la limita absurdului, comicului, grotescului, desperării, suferinţei mute îndreptându-l, în final, spre polul plus al fiinţei. Îl depune cuviincios la picioarele tainei. Doar aici cititorul are şansa să înţeleagă cum poate da un sens nonsensului, cum în moarte stă pitită viaţa şi încă viaţa cea veşnică. Până şi în faţa morţii iminente firava trestie cugetătoare îşi poate da un rost, integrând nefirescul ei înfricoşător, anihilând-o: putem alege să murim cu demnitate”.

Ciprian Voicilă

În ultimul număr al revistei „Lumea monahilor”, un articol despre importanța unei viziuni ortodoxe despre lume în devenirea noastră duhovnicească

In ultimul numar al revistei Lumea monahilor veti gasi un articol ( "La picioarele parintelui Serafim Rose. Despre folosul culturii laice in viata duhovniceasca") in care este abordat rolul esential pe care il are in mantuirea persoanei cristalizarea unei viziuni ortodoxe despre lume. Cu trimiteri ample la viata si invatatura parintelui Serafim, Neil Postman (Distractia care ne omoara, aparuta la Editura Anacronic ), Sfantul Vasile cel Mare (textul din volumul "Educatia crestin-ortodoxa a copiilor in zilele noastre", Ed. Anacronic, 2016).