Daca ne referim la o sarbatoare, trebuie sa spunem, mai inainte de toate, ca sarbatorile, ca si oamenii, au un trecut, un prezent si un viitor. In trecut, mai ales la sat, sarbatoarea indeplinea trei functii importante: il punea iarasi pe om in legatura cu Dumnezeu, intarea mai mult legaturile dintre oameni si innoia relatia omului cu Cosmosul, cu lumea inconjuratoare.
Dupa cum stim, Pastele este cea mai importanta sarbatoare a crestinilor. Bucuria Invierii era precedata de Postul Mare, in care taranul roman pasea cu nadejde. Spun “pasea” pentru ca postul era privit ca un drum lung, care era strabatut mai greu sau mai usor. Drumul avea si “borne” care ii aratau cat mai are de parcurs pana la Marea Intalnire.
Cele mai importante erau Joia si Vinerea Mare.
Joia Mare, denumita si Joia-neagra, Joimarica sau Joi-marele este ultima joi din post. Potrivit unei credinte din Muntenia, in trecut, trebuia ca femeile sa isi termine de tors lana si canepa pana in aceasta zi. Cele care incalcau aceasta prescriptie erau pandite de un pericol iminent: un personaj mitologic, feminin, Joimarita, umbla in aceasta zi prin sat si le pedepsea in diferite feluri, proportional cu gravitatea faptelor de care se faceau vinovate. Pe unele doar le batjocorea, pe altele le mustra aspru, altora le ardea toata canepa ramasa netoarsa sau le batea peste degete. Pe fetele lenese le rapea si le ducea la ea acasa, unde le manca. Pentru a se feri de intalnirea cu Joimarita, in Bucovina si Moldova femeile aveau grija sa nu toarca si sa nu spele in aceasta zi. Credeau ca daca vor tine sarbatoarea prin nelucrare, recoltele lor vor fi ferite de seceta si de ploaie cu piatra. Tot in Bucovina, femeile fac in Joia mare bors, despre care cred ca nu se va strica tot anul. In Transilvania, in aceasta zi se sfinteste la biserica pasca facuta cu o zi inainte. Nu este bine sa dormi in Joia Mare pentru ca se zice ca vei fi lenes si netrebnic tot anul. Aceasta joi este si o zi a mortilor. In Muntenia se crede ca sufletele raposatilor vin in fiecare an pe la fostele lor locuinte, unde raman pana in sambata de dinaintea Rusaliilor sau pana in Duminica Mare, cand se intorc in locul lor de veci cu colacii si ouale capatate de la pomana pe care cei dragi le-o fac in aceasta zi. Cei vii intampina sufletele mortilor cu focuri, pe care le fac dimineata si seara in curtea casei sau in ograda, focuri la care sufletele se vor incalzi. Tot in Joia Mare, femeile vopsesc ouale de Pasti, le impetresc, adica le ingalbenesc, sau le impestresc, adica le inrosesc, dupa care le fierb. Este recomandabil sa vopsesti ouale pentru Pasti in aceasta zi pentru ca ele nu se vor strica prea curand.
O alta zi importanta, care precede Sfintele Pasti, este Vinerea Mare sau „vinerea seaca”. I se spune asa pentru ca, fiind ziua in care a fost rastignit Mantuitorul, este un timp al postului negru, al ajunarii. In trecut, femeile credeau ca in aceasta zi nu este bine sa faci bors pentru ca, altfel, vine Necuratul si se scalda in el si ti-l strica. Nu coseau, pentru ca se spunea ca cine coase in Vinerea Mare va orbi, nu torceau, nu teseau, nu faceau piine, nu albeau camasi. In schimb, faceau oua rosii si pregateau pasca pentru Pasti. Nici barbatii nu erau feriti de o serie de interdictii legate de munca. Nu aveau voie sa semene nimic in pamant, pentru ca daca semanai ceva in Vinerea Seaca, se usca. O atentie aparte era acordata insectelor si animalelor daunatoare, „dihaniilor”. In Bucovina, locuinta pradata de ele era inconjurata de doua ori in zorii zilei si era afumata de trei ori cu tamaie sau cu un petic aprins.
Orice discutie despre sarbatoarea Sfintelor Pasti trebuie sa se refere direct sau indirect la trei alimente ritual-simbolice: pasca, mielul si ouale. In Bucovina exista o legenda conform careia Iisus Hristos, inainte de a fi prins si rastignit, le spune discipolilor ca daca pana acum au mancat copturi nedospite si nesarate, adica turte sau azime, de acum inainte vor manca pasca, o coptura dospita si sarata. Pasca are o forma rotunda pentru ca se crede ca asa au fost scutecele Mantuitorului. Continutul ei variaza. De obicei se pun in ea sare, lapte, cuisoare, scortisoara, sofran. Ea are uneori la mijloc o cruce, alteori este simpla. Pe langa pasca, se mai fac tot felul de copturi: babe, mosi, cozonaci, invartite, colaci, prescuri, placinte. „Mielul Pastilor” se duce in ziua de Pasti, impreuna cu pasca la sfintit. Mielul il simbolizeaza chiar pe Fiul lui Dumnezeu, Care „ca un miel spre jertfa S-a adus”.
Simion Florea Marian, unul dintre parintii etnografiei romanesti, afirma ca „oul se zice ca reprezinta pre Creatorul lumii, care produce tot si contine in sine totul”. Despre ouale de Pasti exista mai multe povesti. Una dintre ele, culeasa din Bucovina, ne spune ca afland jidovii de nasterea lui Iisus, cautau sa il omoare. Maica Lui afla de intentia lor, isi ia fiul si fuge. Jidovii o urmaresc iar ea le arunca in spate oua rosii. Jidovii isi inceteaza urmarirea cand ajung in fata oualelor, le ridica, le intorc pe toate fetele si raman fara grai in fata frumusetii lor.
De Pasti se vopsesc oua in mai multe culori. Pot fi rosele, galbinele, albastrele, verdete, negrele. Cele negre erau facute pentru sufletele raposatilor. Taranii credeau ca daca vor ciocni oua in numele lor, acestia vor afla ca pe pamant a venit Pastele si se vor bucura si ei. In mare, sunt doua categorii de oua: care au o singura culoare - „merisoare”, rosii si „impiestrite”, incondeiate („scrise”, „muncite”, „chinuite”). Desenele, motivele de pe oua pot si ele varia. Poti gasi pe ele Braul sau desagii popii, Vartelnita, Suveica, Furca de tors sau de lucrat, Grebla, Hirletul, Scara, Roata carului, Floarea Pastilor, Bradutul, Ciubotica cucului, Frunza stejarului, Laba gainii sau a broastei, Painganul, Laba cartitei, Carja sau steaua ciobanului, Racul, Berbecele, Pestele, Albina, Calea ratacita. Ultimul motiv este intalnit adesea. Se zice ca odata o femeie sarmana a plecat la padure sa aduca niste lemne si s-a ratacit, nemaigasind drumul de intoarcere.
In ziua de Pasti, toata familia, de la mic la mare, se spala intr-un lighean in care s-au pus unul sau mai multe oua rosii, bani (odinioara se punea bani de argint sau de aur). Se spala cu ou rosu ca sa fie sanatosi ca oul si cu bani ca sa fie prosperi tot anul. Tot in trecut, dupa ce se spalau, se imbracau in haine noi, cele mai frumoase pe care le aveau si plecau spre miezul noptii la slujba de Inviere, ducand cu ei pasca si oua, pe care preotul le sfintea. La intoarcere, luau masa impreuna, gustand mai inainte din alimentele sfintite. Exista si o ordine destul de riguroasa in care erau ciocnite ouale. Ciocneau mai intai sotii intre ei, apoi copiii cu parintii, dupa care parintii ciocneau cu celelalte neamuri, amici, vecini etc. Se zice ca persoanele care ciocnesc oua de Pasti se vor vedea si pe lumea cealalta. In prima zi de Pasti se ciocnea numai cap cu cap, a doua zi se putea ciocni si cap cu dos, iar in a treia si dos cu dos. Daca ti se sparge oul, trebuie sa il dai invingatorului, altfel il vei manca innegrit cu pacura pe lumea cealalta.
In ultimii ani, vechile credinte si practici coexista cu unele de data recenta. Este cazul iepurasului de Paste, asociat sarbatorii crestine, iepurele fiind un simbol precrestin al fertilitatii, al reinnoirii vietii sub toate aspectele ei. Informatiile istorice legate de geneza iepurasului sunt destul de vagi. Se pare ca pe la inceputul secolului al XV-lea, iepurasul apare ca simbol al Pastelui in diferite carti, iar in secolul al XVII-lea, in Germania se iveste „iepurasul comestibil” facut din aluat si zahar. Iepurasul in rol de Mos Craciun, adica de distribuitor de cadouri, este ulterior dus in America de emigrantii nemti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu