miercuri, 10 martie 2010

Marin Gherasim despre Muzeul Taranului Roman




MARIN GHERASIM- Date biografice



S-a nascut la 16 decembrie 1937 in Radauti – Bucovina. In i962 a absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, Bucuresti.

Intre 1963 si 1983 a fost asistent la Institutul “Nicolae Grigorescu”. Din 1984 si pana in 1990 a lucrat ca istoric de arta in cadrul Institutului de Istorie a Artelor din Bucuresti. Din 1990 ocupa prin concurs postul de profesor la Universitatea de Arta din Bucuresti.

Debuteaza in 1962 in cadrul Expozitiei Orasului Bucuresti (salile Dalles). De-atunci si pana in prezent participa la majoritatea expozitiilor anuale, bienale, republicane organizate in Capitala.

Din 1962 publica eseuri si cronica plastica, participa la emisiuni de radio si televiziune.

In 2003 ii apare cartea de eseuri si jurnal “A patra dimensiune”
.


O VIZIUNE CRESTINA ASUPRA SATULUI


Putem considera fara teama de a gresi, deschiderea Muzeului Taranului Roman drept cel mai important eveniment cultural de dupa 1989.
Una din consecintele funeste ale domniei comuniste a fost impingerea poporului roman si deci a fiecaruia dintre noi, spre o grava criza de identitate. Valorile noastre morale si spirituale fundamentale au fost tinta unor lungi si insidioase atacuri: credinta ortodoxa, institutia Bisericii, valorile culturale, personalitatile exceptionale (ca repere morale ale natiei), scoala, au fost supuse unei lente si tenace degradari.
Deci, lovitura cea mai grea, lovitura capitala ce se pregatea, era desfiintarea satului si implicit a taranului roman. Proletarizarea satului, transformarea sa intr-o mahala usor maniabila, ar fi fost in inepta conceptie ceausista, victoria cea mai de pret a oranduirii socialiste. De unde aceasta inversunare distructiva?
Satul a fost in vechime si a continuat sa fie pana acum, in pofida tuturor catastrofelor istoriei, miezul fierbinte al constiintei de sine a natiunii. Traditionalismul taranului, conservatorismul sau, patriotismul sau, toate puse sub semnul credintei ortodoxe au facut posibila existenta noastra in istorie. Fara aceasta muta, incapatanata credinta in traditie fara apararea ei pana la sacrificiu- taranii au parat o patrie de lut dar si una de spirit- astazi nu am fi existat ca natiune.
Muzeul Taranului Roman celebreaza dainuirea noastra ca popor, prin tarani, prin sat, prin credinta. Sunt voci care incrimineaza o perpectiva idealizanta, paradisiaca asupra satului in actuala structurare a Muzeului, voci care se distanteaza critic de viziunea interbelica, apolimica, asupra satului traditional, care vorbesc de impas si chiar de o fundatura teoretica in care ne-ar conduce viziunea lui Horia Bernea si a colaboratorilor sai asupra culturii, civilizatiei, asupra spiritualitatii satului romanesc.
Toate aceste rezerve pierd din vedere un lucru esential si anume dominanta vietii satului si a taranului roman. Desigur ca exista si o dimensiune dionisiaca, vitalista, magica, desigur ca exista asprimi, tensiuni tragice in lumea satului. Desigur ca pe langa Doina exista si freneticul dans la calusarilor, ca alaturi de Miorita, exista si bocitoarele satului, profilatoarele de blesteme, ca exista sudalma. Desigur ca obsesia dobandirii de pamant a creat tensiuni si tragedii pe care un Rebreanu le-a vazut si exprimat cu acuitate. Desigur ca intalnim practici stravechi cu caracter obscur, magic, practici de exorcizare a duhurilor, obiecte si ritualuri cu functie apotropaica. Toate acestea se constituie intr-un fond de sorginte precrestina ce a dainuit pana astazi si coexista in buna masura cu credinta ortodoxa. Important este sa vedem ponderea lor in conceptia de viata a taranului roman, in modul lui de a exista.
Expozitia de fata, ce sta sub semnul tutelar al crucii, probeaza efectele adanci, innoitoare schimbarea de nivel calitativ, antologic, pe care credinta ortdoxa a avut-o in viata taranului si a satului romanesc. In expunerea Crucea, Horia Bernea si grupul sau de specialisti evita o expunere traditional-etnografica a prezentariii de obiecte “folklorice” dupa criterii de gen, functionalitate, zona, etc., in beneficiul relevarii pregnante a etosului, a atitudinii existentiale din care acestea se zamislesc. E o viziune organica a expunerii asupra satului in care toate datele se leaga, derivand din credinta crestin ortodoxa a taranului, credinta ce-I dicteaza o atitudine unitara in raport cu marile probleme cu care se confrunta: viata, moartea, semenii, locul sau in univers, raportarea la A Toate Tiitorul, la Dumnezeu.

In aceasta perspectiva, seninatatea, echilibrul, buna cuviinta, cumintenia, intelepciunea, chiar si geometrismul obiectelor nu mai pot fi etichetate drept perspective sau idealizari, ci un adevarat mod organic de a trai al omului, conscinta a credintei care a primit-o, si-a asumat-o.

Sentimentul de seninatate, de pace profunda, de calma spiritualitate pe care ti-o transmite expozitia Crucea, de aici deriva. Crucea este omniprezenta in viata taranului roman. Ea ii da sens si echilibru. Cu semnul crucii incep toate. Prin cruce s-a realizat rascumpararea si mantuirea. Satul insusi situat in centrul lumii se afla in mijlocul unei cruci cosmice. Iata ce consemneaza filozoful si etnologul Ernest Bernea intr-o discutie cu o taranca din Poiana Marului in 1947: “Satul e asa in mijlocul lumii (…) noi zicem asa ca este osia pamantului si cerului; toate-n lume au randuiala si randuiala asta e.”
Osia Pamant-Cer raportata la orizontala pamantului, coordonatele in care isi reprezinta taranul lumea, stau in cruce. O mare cruce cosmica, sfintita de jertfa lui Hristos, in care taranul vietuieste. In aceste coordonate isi poarta taranul drumul si crucea destinului.

De la acest adevar dominant, de la aceasta viziune porneste si conceptul expunerii Crucea de la Muzeul Taranului Roman. Structurarea ideatica a expunerii este revelatoare. Parcursul expunerii cuprinde intelesuri arhetipale, izvorate din realitatea satului romanesc: Puterea Crucii, Folosul Crucii, Frumusetea Crucii, Fast, Reculegere, Moaste, Crucea e peste tot. Ne aflam in fata unei pregnante viziuni asupra sensului vietii taranului ce restituie un inteles esential al acesteia: existenta intru Hristos, sub semnul mantuitor la crucii.

Un comentariu:

  1. Tugui( Motrescu) Doina22 noiembrie 2010, 10:00

    Este normal ca d-l Marin Gherasim sa vorbeasca atat de frumos despre satul romanesc, mai ales cel bucovinean pentru ca acolo isi are radacinile. Sunt o ruda a d-lui, fiica lui Motrescu Teofil din Vicovu de jos si imi amintesc cu placere de anii copilariei cand d-l Gherasim(nenea Nelu)pentru mine, venea impreuna cu parintii la Vicov.As dori sa pot comunica cu domnia sa. Adresa mea de mail este doina_t1960@yahoo.com; mob.0722312414

    RăspundețiȘtergere