Hera Anton Ancuţa: Noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie

"Slava Celui ce te-a slăvit,
Slava Celui ce minunat te-a aratat,
Slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri!"

Doamne, ajuta-mi sa pot relata cum se cuvine povestea noastra, sa pot scoate lumina de sub obroc sa-i lumineze si pe alti credinciosi, sa le incalzeasca sufletul. As vrea sa spun povestea familiei mele, o poveste incredibila, dar totusi foarte reala.
Ma numesc Hera- Anton Ancuta, sunt casatorita, locuiesc in Bihor si profesez ca invatatoare intr-un sat vecin cu satul in care stau(Urvis de Beius), cu sotul meu si cu socri. Aveam o viata linistita, ziceam noi, adica preocupata de profesie, doream sa scoatem un credit mai mare, sa ne luam un apartament etc., preocupari materiale. Terminasem facultatea de Psihologie, urma sa ma inscriu la masterat si prin vara lui 2008, cand eram programata la interviu cu cateva colege la Bucuresti pentru atestatul de libera practica, brusc s-a spulberat toata linistea,( pe care o numeam noi liniste) nu am mai putut merge.
In primavara anului 2008 sotul meu este diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica. Nu ne venea sa credem, simteam ca innebunim. Nu pot sa descriu durerea pe care o simteam in sufletele noastre. Nu stiam mai nimic despre aceasta boala, stiam doar ca e mortala. Nu intelegeam de unde a aparut, sotul meu a facut sport toata viata, juca football, nu a fumat niciodata, nu a baut, nu avusese in familie pe cineva cu astfel de boli. De un an si ceva se angajase la pompieri. A terminat Facultatea de Energetica, a lucrat cativa ani pe post de electrician, dar a preferat aceasta meserie, care ii placea. Simptome nu avusese, dar si-a facut cu voia Lui Dumnezeu analizele obligatorii si acolo s-a vazut ca erau dereglate, hemoleucograma era peste cap. Am crezut intai ca poate fi greseala de laborator, am mai facut intr-un loc in Beius, la fel. Ne-am dus la Oradea la hematologie, unde au si pus diagnosticul.
Disperati am mers la Timisoara unde ziceam ca sunt medici mai buni si unde, bineinteles, au confirmat acelasi diagnostic. Nu pot sa descriu suferinta prin care am trecut in acele zile, cand doctorul vine si iti spune ca sotul va mai trai doua zile.
Au inceput curele cu citostatice. In disperarea mea plangeam intruna, nu mai stiam ce sa fac. Bunul Dumnezeu ne-a trimis inca din primele zile mangaierea Lui. Un prieten mi-a zis sa caut preotul spitalului sa-l impartaseasca. Am intrebat niste prieteni din Timisoara si ne-au indrumat la parintele Ioan Dumitriu, care de atunci ne-a devenit duhovnic. Din primele zile Sfantul Nectarie ne-a sarit in ajutor. Nu cunoscusem pana atunci vietile sfintilor, nu stiam despre sfintele moaste, eram cu totul pierduti sufleteste. O matusa din partea sotului ne-a trimis cartea rosie, pe care o stiu toti crestinii, cu viata si cu acatistul sfantului, putin ulei de la candela si n-e a scris cateva lucruri despre sfant. Dupa ce am citit-o, mi-a intrat direct in suflet si de pe atunci ma gandeam ce frumos ar fi sa avem un copil sa-i dam numele Sfantului Nectarie, dar stiam ca atunci era imposibil.
Vreau sa spun ca dupa ce sotul meu s-a imbolnavit, Dumnnezeu a inmuiat inimile celor cunoscuti si nu numai si din initiativa altor "ingeri" ai Domnului s-a strans o suma de bani fara de care nu ne puteam descurca defel. Vreau sa multumesc pe aceasta cale tuturor acelora care au dat din putinul lor pentru ajutorul sotului meu si ma rog ca Bunul Dumnezeu sa le primeasca jertfa ca pe cei doi bani ai vaduvei si sa le rasplateasca cum numai El stie. Minunate sunt lucrurile Domnului.
Cel putin cinci luni am stat fara incetare alaturi de sotul meu in spital,unde nu am fost niciodata niciunul din noi, trecand prin clipe de neuitat. Sotul meu a slabit in doua saptamani cel putin 20 de kilograme, starile de rau pe care le traiam alaturi de el, anturajul macabru din acea sectie, unde parca moartea e la ea acasa, nu le voi uita niciodata, ma salvau doar canoanele primite de la Parintele Ioan, rugaciunile, pe care le citeam pe unde apucam, pe scari, pe coridoare, prin cantina, unde gaseam putina liniste si unde "aveam voie". Aveam impresia ca nu vom scapa niciodata de acolo. Doctorii vorbeau de un tratament de cel putin doi ani de chimioterapie si apoi transplant.
Din mila Bunului Dumnezeu, alaturi de Parintele Ioan am ajuns mai intai eu netrebnica, apoi si sotul meu in Grecia la Sfantul Nectarie, Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Spiridon, Sfantul Gherasim de Kefalonia, Sfantul Dimitrios si la alti sfinti mari ai Greciei si ai nostri, ai tuturor ortodocsilor, pe care i-am rugat sa ne scape din necaz. Bineinteles ca datorita rugaciunilor lor am reusit sa trecem mai usor peste toate. Minunat e Dumnezeu prin sfintii Lui, in veci sa fie slava Lui.
In aceasta perioada ni s-a spus ca sotul meu trebuie sa faca transplant de maduva de la donator strain, el neavand frati. Am inceput lupta cu dosarul pentru a obtine fonduri de la stat pentru transplant in strainatate. Sotul meu era in spital, iar eu trebuia sa alerg dupa intocmirea de dosar pe la Oradea, la Targu Mures de trei ori, sa cersesc mila doctorilor de a semna niste acte, o lupta cu morile de vant. Intr-un final a ajuns dosarul la DSP Oradea unde, pe motiv ca nu primesc raspuns de la clinicile din strainatate, a dormit dosarul aproape doi ani.
In acest timp sotul meu suferea enorm. Mama lui a fost si ea cu noi mereu aducandu-i mancare in fiecare zi, locuind la niste "ingerasi", prieteni, pe care ni i-a trimis Dumnezeu in cale. La un moment dat, dupa nu stiu a cata cura, sotul meu era foarte slabit si zicea ca nu mai poate, ca vrea acasa. Obtinuse remisie, dar medicii voiau sa continuie cu citostatice. M-am dus plangand pe strazi, rugandu-ma Lui Dumnnezeu sa-mi trimita voia Lui prin Parintele Ioan. Parintele mi-a spus sa-l scot cat mai degraba din spital. Am ascultat cu bucurie, dar si cu frica, stiind de la medici ce ar insemna intreruperea tratamentului. Am plecat acasa, semnand pe propria raspundere iesirea din spital pe motiv ca vrem sa mergem in alta tara la analize.
De mult ne mustra gandul ca Dumnezeu s-a maniat pe noi ca nu am facut copii, fiind casatoriti de doi ani. Oricum nu ne ardea noua de asa ceva, mai ales ca ni s-a spus ca posibil sa nu mai poata avea sotul meu copii din cauza chimioterapiei. Ne-am hotarat sa infiem.
Fratele parintelui duhovnic, un alt ,"inger" minunat, care mai tarziu ne-a devenit nas la copil, ne-a povestit de parintele Justin Parvu, ca e unul din cei mai mari duhovnici ai Romaniei de azi si ca ar fi bine sa ajungem la el. Auzisem si ca are copii in ingrijire si ne-am dus cu bucurie, crezand ca poate vom veni cu cel putin un copil acasa. A fost minunat la parintele, am reusit sa intram de doua ori, si ne-a zis parintele ca doar daca noi nu vom putea avea copii, atunci sa infiem. Mare ne-a fost mirarea, insa ne-am lasat in voia Lui Dumnezeu.
Intr-o zi ne-am hotarat sa mergem in Ungaria, la Debrecen la analize, unde ne-au zis ca boala e inca in remisie, dar ca trebuie sa mai faca tratament si transplant. Important e ca acolo ni s-a spus ca daca vrem sa avem copii se poate sa inghete acolo contracost spermatozoizii si cand vom vrea sa ma insemineze pe mine. Atunci am zis sotului ca nu ne trebuie noua sa se inghete nimic ci ne-am dus acasa si ne-am rugat Sfantului Nectarie si Maicutei Sfinte sa ne ajute sa putem avea un copil. Minunea Lui Dumnezeu prin Sfantului Nectarie a venit fara intarziere. Am ramas insarcinata, sarcina a decurs fara probleme, am nascut bine cu ajutorul Sfantului Nectarie, caruia bineinteles ca i-am promis ca-i vom pune numele lui. Slava Lui Dumnezeu pentru toate si pentru ingerasul Nectarie, pe care ni l-a daruit ca mangaiere!
Din pacate o veste tulburatoare ne-a ravasit bucuria. Analizele sotului erau iar dereglate. Boala dupa aproape jumatate de an revenise si spuneau doctorii ca mai agresiva. Am luat iar tot de la capat, doar ca eu gravida fiind nu am mai dormit in spital, ci ramanea peste noapte soacra mea. Prin rugaciunile Maicii Sfinte, ale Sfintilor Lui Dumnezeu, ale duhovnicului, ale noastre, prin ungerea cu ulei sfant, greu, sotul meu a obtinut a doua oara remisie, spre mirarea doctorilor care se intrebau cum de mai rezista.
Intre timp, un alt ,"inger" al Domnului ne spune despre Fundatia "Salveaza vieti". Sunt niste fete minunate cele care lucreaza acolo. Incepuse ,"criza" economica, nu mai speram noi sa se mai rezolve ceva cu dosarul lui Marius, insa cand e voia Lui Dumnezeu nu-i sta nimic in cale. Dupa memorii la ASP Oradea si la Avocatul Poporului s-a dezghetat dosarul lui Marius si, intr-un final, s-a aprobat. Slava cerului, pentru ca e vorba de peste o suta saptezeci de mii de euro.
Sotul meu facea o cura, care de obicei dura cam o luna, il mai lasa acasa putin si iar in spital. La un moment dat, nu mai stiau ce sa-i faca. I-au zis sa isi aleaga, sa mai faca chimioterapie sau sa riste sa astepte cu analizele care acum erau bune pana merge la transplant. Bineinteles ca a ales sa se riste, adica sa se lase in mana Domnului si a Maicii sale care, desigur i-au purtat de grija sa nu i se intample ceva rau. Am stat acasa din iunie pana in ianuarie. Au intervenit medicii din Germania si urma sa ne cheme la analize. Am mers la analize prin octombrie si transplantul era programat pe data de 9 noiembrie, de ziua Sfantului Nectarie! Se pare ca sfantul ne-a salvat si de data aceasta. I-au depistat sotului virusul hepatitei B si ficatul lui nu ar fi suportat chimioterapia ce urma sa aiba loc dinaintea transplantului. Am plecat acasa urmand sa trimitem tot la doua saptamani probe de sange, la Essen, pentru a ne chema ei daca viremia a scazut si se poate face transplant. Ei vorbeau de vreo sase saptamani, dar au fost trei luni, spre bucuria noastra ca am fost impreuna de sfintele sarbatori de iarna.
As vrea sa spun ca Sfantul Nectarie nu ne-a lasat niciodata, adica atunci cand am nascut pe Nectarie, sotul meu a fost alaturi de noi, de ziua copilului la fel, de sfintele sarbatori ne-am bucurat impreuna. Nu am cuvinte sa exprim ce grabnic ajutator este Sfantul Nectarie pe care ni l-am ales si ocrotitor al casei si al familiei. Copilului meu nu i-a lipsit niciodata nimic. Doar ma gandeam ca ar avea nevoie de ceva si sfantul trimitea negresit. Cu adevarat e o "raza a virtutii pe care intunericul acestei lumi nu o poate acoperi".
Vreau sa amintesc ca in tot acest timp am fost intariti si de ajutorul Parintelui Arsenie Boca (care ne este foarte drag), prin rugaciunile lui, ale Sfantului Ioan Rusul la al carui hram am ajuns cu masina anul acesta, tot prin lucrarea Lui Dumnezeu, bineinteles. Sa mai spun ca noi pacatosii am ajuns sa vedem sfanta lumina de Pastile anului 2010, ca sotul meu a ajuns in gradina Maicii Domnului, pe Muntele Athos de doua ori, asa slabit si bolnav. Nu pot sa enumar cate minuni face Dumnezeu cu noi in fiecare zi, dar cate a facut de trei ani incoace! As scrie doar eu o carte cu ele. Nu pot decat sa-L slavesc ca ne-a aratat calea cea dreapta si sa-L rog sa ne tina mereu pe ea sa nu ne lase sa ne abatem de la calea cea stramta a mantuirii.
Sotul meu a facut transplantul pe data de 3 februarie, cu trei zile inainte de ziua lui si ma rog ca Bunul Dumnezeu sa-i ofere sanatatea ca si cadou in acest an. Fie ca sarbatoarea Intampinarii Domnului sa ne lumineze mintea si sufletele noastre sa intampine si ele pe pruncul Iisus, precum dreptul Simeon.
Doamne ajuta!