duminică, 20 februarie 2011
SFANTUL IERARH IOAN MAXIMOVICI, OCROTITOR AL COPIILOR ORFANI
Interviu realizat de Victoria Flueraru.
-Preacuvioasa maica stareta Serafima, ati avut binecuvantarea de a va inchina de doua ori sfintelor moaste ale Arhiepiscopului Ioan de Shanghai si San Francisco. Va rog sa ne povestiti si noua cum l-ati cunoscut pe sfantul si cum v-au fost purtati pasii catre Catedrala Maicii Domnului,Bucuria celor necajiti,, din San Francisco, unde se afla sfintele sale moaste intregi.
-Duhovnicul meu, Serafim, mi-a vorbit despre viata sfantului, care m-a impresionat mult, dorind astfel sa aflu cat mai multe despre sfantul Ioan. Dupa o perioada, am primit cu ocazia zilei de nastere, pe 11 februarie, o carte despre viata sfintiei sale, ce continea si acatistul. Peste patru zile, aveam avion spre America si ardeam de nerabdare sa raman singura pentru a citi cartea chiar in acea noapte. Insa parintele exarh imi spusese ca nu o sa am timp s-o citesc decat in avion si chiar asa s-a si intamplat. In momentul in care am inceput sa citesc cartea, fiind in avion, l-am simtit pe sfantul langa mine.
-E minunat cat de aproape ii putem simti pe sfinti uneori! Acelasi lucru mi s-a intamplat si mie citind una din cartile inchinate acestui mare sfant.
-A fost atat de puternic tot ce am citit…, iar sfantul era atat de aproape! Rar mi s-a intamplat! La niciun sfant nu am avut asa evlavie, desi si sfantul Serafim imi este foarte, foarte drag, dar asta e o alta poveste. Eu plecam atunci in America, dar nu aveam nicio idee unde merg, cat de departe poate fi. Nu stiam ca sunt atatea state si intre acestea sunt de asemenea distante mari. Imi imaginam ca merg ca in orice tara din Europa, iar la nu stiu cati kilometri, gata este sfantul. Cand am ajuns acolo si m-am uitat pe harta, mi-a venit sa plang vazand cat de mare era distanta pana la San Francisco, dar n-am deznadajduit, spunandu-i sfantului: "Sfinte, numai tu poti sa faci o minune! Tu sti ca-mi doresc asa de mult sa ajung la sfintele moaste, desi nu sunt vrednica!”
Eu ma aflam la o manastire din Indiana, unde m-am reintalnit cu maica Teodora, sora mea de calugarie, dupa cincisprezece ani. Cu ajutorul ei, caci eu nu prea ma descurc cu limba engleza, am luat legatura prin e-mail cu niste prieteni americani. Acestia ne ajutasera foarte mult atunci cand am inceput Casa de copii din incinta manastirii noastre. Asa am aflat ca locuiau in Los Angeles, nu foarte departe de San Francisco. Impreuna cu maica Teodora, ne-am hotarat sa mergem la sfantul Ioan, chiar daca din Indiana pana in Los Angeles drumul este foarte lung. Maica a fost tare draguta, m-a ajutat mult, chiar daca nu cred ca i-a fost usor patru zile tot pe drumuri cu oboseala si agitatia din lume. Cand am ajuns in Los Angeles, am prins si ultima zi a unei expozitii de icoane bizantine venite din Egipt. A fost o binecuvantare a Maicii Domnului sa ne putem bucura si noi de cele mai vechi icoane ale sfintilor. M-a impresionat foarte mult, pentru ca nu ma asteptam ca intr-un oras de neortodocsi sa vad pe toti stalpii de pe bulevard acele frumoase icoane bizantine. Interesant mi s-a parut si faptul ca, desi eu fusesem de doua ori la Sfanta Ecaterina, nu avusesem ochi pentru ele acolo…nu le vazusem la ele acasa, in Egipt, ci am reusit sa le vad tocmai in Los Angeles, unde ma asteptam cel mai putin...
Am ramas pentru doua zile in L.A., am vizitat acesti prieteni, apoi am inchiriat o masina pentru a ajunge in San Fancisco la sfantul Ioan. Intr-o zi si jumatate ne-am dus si ne-am si intors. Ne-a purtat sfantul asa … pe brate ne-a dus …si tot cu rugaciune si cu gandul la sfintia sa. Am avut o lucrare extraordinar de mare cu sfantul Ioan!
Noi am ajuns acolo in jurul orei 12. Dar biserica era inchisa atunci, chiar intre orele 12 si 18, iar noi trebuia sa ne intoarcem, astfel incat sa nu pierdem avionul. Atunci am inceput sa-i zic sfantului: “Sfinte, tu stii…, nu se poate…, am venit pana aici, sfinte, si usa e inchisa. Tu stii ca venim de departe, trebuie sa ne deschizi usa.” Iar maicii Teodora i-am spus: “Hai, maica, sa mai batem o data in usa, nu se poate, sfantul stie ca venim si trebuie sa ne inchinam, desi nu suntem vrednice.” Si mergem a doua oara si ne deschide un parinte! Sa vezi cum l-a trimis sfantul! Parintele nu avea nicio legatura… nici macar nu era de la acea biserica, el a venit inainte ca sa primeasca o delegatie, caci urma sa se faca un fel de sedinta eparhiala. Parintele ne-a ingaduit sa intram, mai ales ca aflase de la maica Teodora ca venim tocmai din Romania. Ei, si nu va spun… cam doua ore, pana cand a ajuns si delegatia, am stat numai noi si sfantul Ioan. In acest timp, am avut ragaz pentru rugaciune la sfintele moaste, ne-am rugat pentru fiecare, am facut pomelnice, fotografii… atata bucurie am avut! Apoi mi-am ales de acolo multe iconite cu sfantul, lumanari de ceara, dar ma gandeam: “Doamne sfinte, dar eu nu am niciun ban pentru blagoslovenii, nu stiu cu ce le platesc.” Erau atat de multe, cred ca urma sa dau in jur de doua sute de dolari, trebuia totusi sa rup de undeva, caci alta ocazie nu mai aveam. Intre timp, a venit si delegatia, foarte multi preoti, episopi care s-au rugat si au cantat asa de frumos! Am participat si noi la rugaciune, am avut asa o…
-Binecuvantare.
-Da. Intr-un sfert de ora, ei au terminat si m-am dus sa platesc cele cumparate. Parintele de acolo ne-a dat si cate un album, foarte scump, cu catedrala, dupa care ne-a spus ca nu trebuie sa platim nimic, totul este dar de la sfantul Ioan. Amandoua eram asa de fericite, parca nu mai atingeam pamantul. In doua ore am teminat, am avut timp in voie, ne-am recules, ne-am rugat spunandu-i sfantului tot ce aveam in suflet… asa mare bucurie am avut! Pe uma am plecat, a plecat si delegatia, s-a inchis biserica, urmand sa se deschida abia seara la 18. Am zis: “Ia uite cum ne-a purtat sfantul de grija!” Eram asa de fericite… Ei, dar din bucuria aceea asa de mare, trebuia sa mai fie si o ispita… Dar tot sfantul ne-a ajutat. Am asezat noi toate darurile primite pe bancheta din spate a masinii, am inchis toate usile si cand sa plecam maica zice: “Dar unde sunt cheile?“ Eu ii zic: “Nu stiu, eu cand conduc le pun in buzunar.” Dar cheile erau in masina si noi ne invarteam neputincioase pe langa ea. I-am spus maicii Teodora sa nu ne tulburam de aceasta ispita, caci sfantul nu ne va lasa. Maica s-a innegrit de suparare, incepand sa dea telefoane, iar eu il rugam pe sfantul: “Sfinte, tu atatea bucurii ne-ai adus, eu am simtit c-ai fost cu mine tot timpul. No, si de-acuma sa ne ajuti!”
Si trece o femeie cu un copil de vreo doi anisori. Venise sa-si ia fetita de la scoala ce se afla langa catedrala. Baietelul tot la mine, eu, cum am lipici la copii, am inceput sa vorbim. Mama copilului a ramas surprinsa cand mi-a aflat numele, caci pe fiul ei tot Serafim il chema. Erau americani convertiti la Ortodoxie prin rusii din diaspora. Sfantul a trimis-o! Am vazut lucrarea sfantului, eram convinsa ca sfantul nu ne va lasa. Maica Teodora aflase de la agentia de inchiriere a masinii ca si in San Francisco este o firma care vine sa deschida portiere. Intr-un sfert de ora s-a rezolvat totul! Am cunoscut-o si pe aceasta doamna, au venit si cei de la agentie si ne-au deschis masina. Numai ca acum aveam de platit firmei o suta si ceva de dolari…pentru noi era mult. Insa doamna cu copilul s-a oferit sa ne achite aceasta suma cu asigurarea ei. Cei de la fima de masini au acceptat si totul s-a rezolvat ca prin minune! Deci, sfantul a trimis-o cand trebuia, caci noi nu aveam bani! Am plecat. Ne-a dus sfantul extraordinar…ca pe aripi ne-a purtat inapoi, incat am putut prinde si avionul. Era sa-l pierdem, caci in L.A., cu atatea strazi, nu mai stiam unde trebuie sa lasam masina…si iar cu rugaciune la sfantul: “Sfinte, lumineaza-ne calea!” Mi-am amintit denumiea firmei de inchiriat masini in momentul in care am vazut-o scrisa pe un autobuz mare. Asa ca ne-am tinut dupa el si ne-a lasat chiar acolo unde trebuia sa parcam masina. Fugi apoi la avion si am ajuns asa…
-Inainte cu putin de decolarea sa.
-Da. Sfantul Ioan m-a ajutat extraordinar de mult! La acest drum in America am plecat pentru orfelinat; trebuia sa strang niste bani. Cand am citit viata sfantului si am vazut cata legatura avea de fapt cu toata povestea noastra de aici, de la Marcus…, cum avea grija de orfani si cat era de milostiv, mi-am zis: “Doamne, sfinte Ioane, tu trebuie sa ne fii ocrotitor! Si mie, si copiilor pe care ii am in grija!”
O alta poveste interesanta: Noi, la drumul asta, am cheltuit foarte multi bani, mi-am facut eu asa un calcul, in jur de 1400 de dolari, cu maica cu tot. Si eram in disperare, ce ma fac eu acum, fiindca nu am suma asta sa o pun la loc. Sa cheltui atat de multi bani luati de la gura copiilor iar nu-i bine. Atunci am zis: “Sfinte, gaseste o rezolvare si fa cum stii tu, ca eu nu am nicio posibilitate!” Cand ne-am intors de la sfantul, ne-am intalnit cu o ruda a gazdei unde am stat in L.A. De la inceput, intre noi s-a format o prietenie, si ea si-a dorit foarte mult sa ajute copiii de la orfelinatul nostru. Insa, la randul ei, avea patru copii si nu avea bani ca sa ne daruiasca. Intre timp, noi am plecat la San Francisco si cand ne-am intors, la despartire, mi-a dat un plic spunandu-mi: “Pentru tine, Serafima, si pentru copii. “Ii marturisise maicii Teodora ca isi dorea mult sa ajute copiii, dar nu stia cum. Si chiar in ziua cand sa plecam, asta a fost tot o lucrare a sfantului, caci el le randuieste pe toate, a venit cineva si i-a adus niste bani. Erau din partea statului, o recuperare, un surplus de la plata impozitelor. Niste bani trimisi, de sfantul Ioan cred, ca sa ne ajute pe noi, asa cum si-a dorit. Dupa ce am plecat, am deschis plicul, erau 1400 de dolari. Va dati seama in ce chip minunat a lucrat sfantul…puteau fi 1500, 1800 de dolari, oricat... Dar nu, a fost exact suma pe care am cheltui-o noi in pelerinajul la San Francisco. Eram atat de fericita si i-am zis maicii: “Uite, maica, ne-am si inchinat la sfantul, ne-am folosit, ne-am rugat, si am ramas si cu bani.”
-Da, e minunat cum lucreaza sfintii! Exact cat ati cheltuit la drumul catre sfintia sa…
-Da…exact cat am cheltuit, nu-mi venea sa cred. In multe cazuri, mult m-a ajutat sfantul Ioan, cand eram la limita si strigam la el: “Sfinte, rezolva lucrul acesta!”; sfantul era prezent tot timpul si ma ajuta.
Prima oara cand am plecat in America, parintele duhovnic mi-a facut o cruce mare spunand: “Trebuie sa ajungi la sfantul Ioan Maximovici.” In sinea mea, am zis sa se faca voia Domnului, nici nu vroiam sa concep ca nu voi ajunge, desi mi-a mai pierit din entuziasm cand am vazut mai tarziu distantele pe harta. Insa a doua oara, am ajuns foarte greu, de povestit este usor, dar prin cate treci nu este simplu! Cand parintele m-a blagoslovit la plecare, mi-a zis, ca si prima data, ca trebuie sa ajung si pe la sfantul. I-am marturisit insa ca nu ma mai vad sa ajung, deoarece acum plecam in Canada si distanta pana la sfintele moaste era si mai mare. “O sa ajungi, ai sa vezi ca o sa ajungi la sfantul!” spunea parintele iar eu imi doream sa i se implineasca cuvantul.
In Canada a fost o binecuvantare ca am cunoscut-o pe sora Angelica care mi-a purtat foarte mult de grija. Ii multumesc si ii voi ramane recunoscatoare toata viata pentru cat ajutor am primit din partea ei. La ea am stat o buna bucata de timp, acolo nu am reusit sa cunosc prea multi oameni. Eram destul de departe de cel mai apropiat oras, ajungeam acolo in doua ore cu masina. Multi oameni din oras se mutau prin alte parti pentru noi joburi, caci incepand cu industria cam toate erau la pamant. Comunitatea noastra de acolo era destul de mica, asa ca nu am reusit sa fac prea mult. Plecasem din tara pe la jumatatea lui august 2008 si deja era sfarsitul lui septembrie si nu stransesem decat foarte putini bani. Atunci, am zis: “Doamne, sfinte, numai tu ma poti scoate din toate acestea!“ Noi, in septembrie, cel tarziu, octombrie, trebuia sa aducem la manastire combustibilul pentru iarna, caci la prima zapada nu mai poti urca dealul cu cisterna. Mai primisem si o veste destul de rea de la sora mea, combustibilul se scumpise fata de iarna trecuta cu inca trei mii. M-a apucat disperarea. “Doamne, ce ma fac, caci nici jumatate de suma nu am reusit sa strang?”
I-am povestit si Angelicai despre sfantul Ioan Maximovici, a citit si ea apoi mai multe pe internet si a ramas foarte impresionata. I-am zis ca poate sfantul vrea sa mergem pana acolo. Ea a stat si s-a gandit, si intr-adevar cred ca sfantul a vrut sa ajungem, caci in pofida multor ispite am ajuns…
Dupa ce statusem la Angelica vreo trei saptamani, am fost si in comunitatea romaneasca din Toronto pentru o saptamana. Acolo am legat mai multe prietenii, dar aveam totusi putini bani, incat ii ziceam sfantului: “Sfinte Ioane, imi doresc asa de mult sa ajung la tine, dar fa ce stii, caci trebuie sa cumpar combustibil si nu am bani, cum sa rezolv lucrul asta?” In Toronto fiind, Angelica mi-a spus la telefon ca a luat bilete de avion pentru San Francisco. Eram foarte fericita, deoarece aveam sa stam acolo doua zile, nu doua ore ca prima data. Bineinteles ca mai sunt si ispite, s-a intamplat sa pierdem avionul spre San Francisco, dar sfantul nu ne-a lasat si ne-a trimis altul pe alta ruta la mai putin de 45 de minute. Cand am ajuns, am participat la vecernie, iar a doua zi de dimineata la sfanta Liturghie, a fost extraordinar de frumos! Acum fiecare cum simte, eu am simtit mult ajutorul sfantului si asa mult m-am bucurat! Am avut doua zile sa vedem mai multe si sa ne bucuram de prezenta sfantului. Eu mi-am dorit foarte mult sa ajung in locul unde a stat sfantul pana la canonizare, ii ziceam in gand: “Sfinte, te rog sa ingadui sa ajung acolo unde ai fost prima oara, unde au fost descoperite sfintele moaste.” Si dupa insistentele mele facute prin intermediul Angelicai, domnul de acolo ne-a lasat sa megem si la subsolul catedralei. Jos, am atins prima racla, vesmintele sfantului, mitra purtata de sfantul arhiereu pe cap, ne-au lasat sa ne rugam cat am vrut. Orice ii spuneam sfantului, sfantul rezolva totul! Ne-am intors linistite, cu sufletul usurat. Mai aveam de stat in Canada doar vreo cinci zile, si m-a apucat plansul gandindu-ma ca nu voi reusi sa cumparam combustibilul pentru incalzire, atat de necesar copiilor mei. Asa ca tot sfantului m-am plans: “Sfinte Ioane, numai tu poti sa ma scoti din asta!” Inainte de plecarea in tara, cand am trecut sa-mi iau ramas bun de la parintele si prietenii din Toronto, parintele stransese deja vreo patru-cinci mii de dolari. Am ramas de-a dreptul uimita, in acele ultime trei zile, caci in a patra a trebuit sa merg la aeroport, toata suma necesara am strans-o!
-Cat nu ati reusit sa strangeti intr-o luna…
-Da, nu stransesem atat cat am stat acolo, o luna si jumatate. Pentru mine a fost…nu banii in sine,… vreau sa spun, minunea care s-a facut de catre sfantul! Nu sunt vrednica, dar sfantul este atat de bun, de milostiv, numai cat deschizi gura si ceri…e drept ca noi ne-am invatat numai sa cerem, sa multumim nu mai stim. Dar numai cat spuneam: “Sfinte Ioane, am nevoie de asta, tu stii, sunt pentru copiii orfani…deci trebuie sa ma ajuti intr-un fel!” si primeam raspunsul.
Bine, mai am si pe parintele Arsenie Boca la care alerg degrab cand nu am paine pentru copii sau ne trebuie ceva, si Domnul ne ajuta pentru rugaciunile sfintilor Sai. Dar sfantul Ioan Maximovici, foarte mult m-a ajutat, l-am simtit prezent de atatea ori, desi nu sunt vrednica sa spun, tot timpul parca statea pe umarul meu si ma ducea asa…si eu il iubesc foarte, foarte mult…si faptul ca am ajuns de doua ori la sfintele moaste, pentru mine este…
-O mare binecuvantare din partea sfantului…
-Mult mai mult decat atat…si acum simt ca visez. E atat de minunat, parca ma cuprinde asa o caldura sufleteasca, sunt atat de fericita zicandu-mi: “Doamne, nu sunt vrednica ca mi s-a intamplat mie lucrul asta!” Dar sfantul ne iubeste pe toti…acuma depinde si de credinta noastra, el este iubitor si bun.
Mergeam cu Presfintitul nostru Ioan Casian prin New York, un om smerit, bun, primitor, e atat de deosebit, nici nu zici ca-i episcop; am lasat masina intr-un loc si am mers pe jos pe strazile orasului. Il aveam in permanenta in fata ochilor pe sfantul Ioan, imi aminteam cum citisem ca umbla descult pe strazi, uneori cu autobuzul…era atat de simplu. Si intr-adevar, acolo oamenii traiesc foarte simplu, si nu sunt atat de procupati de felul in care sunt imbracati, ca la noi.
-Preacuvioasa maica Serafima, avand atata evlavie la Sfantul Ioan Maximovici, m-am intrebat cum de nu l-ati ales ca ocrotitor al Casei de copii de la Manastirea Marcus?
-Deoarece atunci, in vara lui 2003, cand Casa era terminata, inca nu-l cunoscusem pe sfantul.
-Asa ca ati ales-o pe sfanta Iustina drept ocrotitoare a celor zece fetite orfane.
-Da, m-a impresionat foarte mult viata sfintei Iustina, ea este ocrotitoarea fecioarelor, si sfantul Mina, inzestratorul fecioarelor, purtandu-le de grija sa nu le lipseasca nimic. Cand am adus fetitele, maicile spuneau: “Maica stareta, trebuie de acum sa le faceti zestre!” Insa le-am spus ca zestrea o sa fie frumusetea si intelepciunea lor, aceasta e o zestre atat de frumoasa, incat nu le va mai trebui alta.
-Le-ati adus pe toate zece odata?
-Da, pe toate. Le-am adus la sfarsitul lui iunie 2003.
-La inceput cred ca v-a fost greu, erau foarte mici. Cine v-a ajutat?
-Da, erau foarte mici, in jur de cinci, sase luni, cam cat are Maria acum. M-au ajutat Dumnezeu, Maica Domnului, cred ca ravna mea si dragostea. Trebuie sa ai dragoste, caci copilul te simte, daca nu ai, cat te-ai invarti dupa deget…. el te simte.
-Cred ca au un radar special…imediat detecteza daca ii iubesti.
-Exact. (maica zambeste) Asta …dragostea….cred ca si parintele Arsenie le-a adus, sfintia sa proorocind despre ingerii ce vor canta aici in poiana, la Marcus. Cand le-am adus, nu stiam prea multe, nu aveam niciun fel de experienta, nu aveam personal, nu aveam bani…au venit si ele, atatia ingerasi! Stateam cu ele asa in brate si ma apuca plansul in curte… n-aveam pampers, n-aveam lapte, mancare, bani sa pot angaja personal. Le luam in brate, plangeam si strigam la Maica Domnului. Atat de multe minuni a facut Maica Domnului cu mine, inca de la inceputul venirii mele aici, la manastire, cand locuiam intr-un bordei. Dumnezeu lucra in chip minunat in viata mea si cu manastirea pe care am inceput-o in poiana Marcusului. Cu atat mai mult Domnul m-a ajutat cand i-am primit si pe ingerasii astia in viata mea, caci curatia unui copil nu se compara cu a noastra. Plangeam la Maica Domnului si ea avea grija, trimitea toate la timpul lor! Imi erau atat de dragi, le vedeam ca pe niste bulgari de aur. Fiecare cu dragalasenia ei, una iti radea, una iti gangurea, una iti dadea din manute…si nu dormeau pana nu le inchinam.
La cinci luni dupa ce le-am adus, am avut un accident de masina, caci vrasmasului nu i-a placut deloc lucrarea inceputa, probabil ca m-ar fi omorat, daca i-ar fi stat in putinta. In noaptea aceea fiind foarte zdrobita, toate oasele ma dureau, nu am ajuns acasa decat spre dimineata. Doamna care le supraveghease pe timpul noptii mi-a spus ca fetitele au fost foarte agitate si nu au dormit. Obisnuiam sa le iau in brate pe fiecare, le inchinam si adomeau foarte linistite dupa ce le puneam in patut. Ei, atunci, in acea seara, nu am mai facut lucrul acela si ele n-au mai dormit! A doua zi, pe la 9.30 dimineata, am intrat la ele sa le vad putin, dupa care vroiam sa ma retrag la chilie. Ma credeti ca abia seara tarziu, dupa ce le-am pus la somn, am putut sa ma retrag pentru odihna? Am uitat cu ele de tot, de dureri, de mancare, nu mi-a mai trebuit nimic! Si ele erau asa de fericite! Am fost foarte legate unele de altele, probabil au simtit ca am pus suflet, caci m-au iubit inca de la inceput. Am daruit si eu, dar ele au daruit de zece ori mai mult! Ce sa spun…atata iubire nici nu-mi puteam imagina, caci n-am avut experienta asta a copiilor. Dar cata iubire si puritate exista intr-un copil! Nu se compara cu nimic!
-Intr-adevar, numai cei ce au copii sau lucreaza cu ei inteleg asta.
-Eu zic ca cine iubeste copiii mai are acolo ceva….pe undeva. Este si asta o virtute, un dar…si nu e de la noi, mereu spun: “Doamne, nu am nimic eu, Tu mi le-ai dat. Si eu nu trebuie decat sa execut ce-mi dai.” S-a format o legatura de dragoste, caci altfel n-as fi rezistat. Ma uitam, cui nu-i plac copiii sta o ora-doua si pleaca, se plictiseste …si e… bolnav. Eu pot sta cu ele non-stop, nu ma deranjeaza, numai ca am si alte probleme.
-Preacuvioasa maica stareta Serafima, va multumesc pentru ca ati binevoit sa ne impartasiti si noua o mica parte din cele purtate in sufletul sfintiei voastre: dragostea pentru sfantul ierarh Ioan Maximovici si cea pentru copiii orfani ce ii aveti sub obladuire aici la manastirea din poiana Marcusului. Blagosloviti si ma iertati daca v-am rapit prea mult timp.
-Nu-i nimic, Sfantul Ioan te-a trimis! surade maica stareta, asezandu-mi pe crestet, cu bucurie, crucea binecuvantarii Domnului.
06.02.2011
Pomenirea Sf.Vucol, Episcopul Smirnei; Sfintii Mucenici: Iulian, Fausta si Maxim; Sf.Ierarh Fotie Marturisitorul, Patriarhul Constantinopolului; Cuviosul Varsanufie cel Mare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu