luni, 28 februarie 2011

Iulia Teodorescu: Sfântul Nectarie m-a vindecat de cancer



Numele meu este Iulia şi sunt în vârstă de 33 de ani. Acum 3 ani şi 11 luni am fost operată de neoplasm ovarian de către Prof. Dr. Marinescu Bogdan la Spitalul Giuleşti.
Problema mea de sănătate a început cu un an înainte de această operaţie. (Ţin să precizez că am aflat de Sfantul Nectarie de când m-am operat dar nu i-am cerut atunci ajutorul. De-abia când mi-a recidivat boala, mergând la biserică am cunoscut o credincioasă care mi-a îndrumat paşii spre mânăstirea "Radu Vodă" unde se află moaştele Sfântului Nectarie, marele făcător de minuni. Doar când am ajuns la disperare, spre ruşinea mea am mers la această mânăstire să-i cer ajutorul Sfântului.) Am avut probleme de natură ginecologică, dar nu am dat importanţă acestor simptome, nu consideram ca trebuie să merg la medic pentru dureri minore. După aproximativ 8 luni am ajuns la Spitalul din Câmpina cu dureri abdominale, am făcut tratament,iar starea de sănătate nu s-a stabilizat. În luna decembrie mi s-a declanşat o hemoragie puternică, am ajuns la acelaşi spital, iar doamna doctor de gardă mi-a extirpat un polip care, în urma investigaţiilor s-a dovedit a fi inofensiv. Am continuat tratamentul prescris şi starea de sănătate s-a ameliorat pentru scurt timp. Doamna doctor mi-a dat de înţeles că sunt sănătoasă, să nu-mi fac griji că n-am nimic grav, toate se vor rezolva.
În luna martie a anului următor am plecat de urgenţă la Spitalul Giuleşti din Bucureşti, starea mea de sănătate fiind foarte proastă. Am fost internată pe loc, iar după investigaţii amănunţite am fost programată la operaţie. Bunul Dumnezeu mi-a fost alături în acele momente de spaimă şi îngrijorare. După rezultatul biopsiei am început tratamentul cu chimioterapie. După un an de tratament citostatic rezultatul markerilor tumorali şi starea mea de sănătate erau perfecte. După un an şi jumătate de la operaţie am reînceput serviciul, iar la 5 luni după au reînceput problemele: boala recidivase în ficat. Doamna doctor oncolog de la Spitalul Fundeni mi-a reluat chimioterapia pentru un an de zile, totul finalizându-se cu o operaţie la ficat. Sfântul Nectarie a mijlocit să trec peste toată corvoada cu nădejde în Dumnezeu că toate vor intra pe făgaşul normal. În viaţa mea au avut loc atâtea minuni că n-aş şti cu care să încep şi mai ales să nu uit vreuna. Una dintre minunile Sfântului a fost că la două zile după operaţie m-am ridicat din pat neavând nicio problemă postoperatorie.
Altă minune a Sfântului a fost cea prin care am fost binecuvântată să fiu operată la Spitalul Fundeni de către Conf. Dr. Mihnea Ionescu căruia ţin să-i mulţumesc pe această cale. Este un om extraordinar din toate punctele de vedere. Cel de-al doilea chirurg care a participat la operaţie a mărturisit că “Cineva acolo sus mă iubeşte şi are mare grijă de mine” – alt om extraordinar prin care Sf. Nectarie a lucrat şi căruia îi voi rămâne veşnic recunoscătoare.
După o lună de la cea de-a doua operaţie am primit rezultatul biopsiei celor 3 piese din ficat dintre care 2 erau metastaze. Am reînceput chimioterapia , un regim de viaţă sănătos şi spovedanii dese la părintele meu duhovnic, părintele Mihail fără de care nu aş fi trecut peste aceste grele încercări la o vârstă atât de fragedă.
Pe 11 decembrie 2010 am fost programată la RMN iar rezultatul a ieşit perfect: markerii tumorali sunt foarte mici, iar în zona abdominalo-pelvin nu apare nicio problemă.
Minunile continuă în fiecare zi: Sfântul Nectarie nu m-a lăsat niciodată fără bani de investigaţii, analize, cheltuieli cu drumurile la Bucuresti, etc. Cea mai mare dintre minuni este cea prin care Sfântul a mijlocit să ajung acasă la el, pe Insula Eghina, de două ori, a doua oară chiar anul trecut de ziua Sfântului, pe 9 noiembrie. Dată fiind natura bolii mele, totul necesită foarte multă cheltuială, aşa că probabilitatea ca eu să ajung la Eghina era foarte mică. M-am rugat Sfântului şi cu ajutorul financiar al prietenilor am călcat pragul mai multor mânăstiri din Grecia. Tot în aceste pelerinaje m-am vindecat de multe fobii: frica de şoareci, de înălţimi şi sânge. N-aş fi crezut niciodată că Dumnezeu mă va ajuta, mă va ocroti atât de mult într-un timp atât de scurt şi că voi putea vizita atâţia Sfinţi.
Anul acesta am aflat ca o doamnă s-a vindecat de metastaze după ce a participat de multe ori la Sfintele Masluri şi s-a uns cu ulei de la mânăstirea Radu-Vodă din Bucureşti, loc în care se găsesc o parte din moaştele Sfîntului Nectarie. I-am urmat exemplul şi ajutorul duhovnicesc a fost pe măsură.
În speranţa că povestea mea nu a plictisit, am nădejde că măcar o singură persoană care trece prin ce-am trecut eu şi toate aceste detalii de mai sus o vor ajuta să treacă peste şocul iniţial şi s-o apropie de Bunul Dumnezeu, Sfântul Nectarie, Maica Domnului şi toţi Sfinţii Domnului.
Factorii foarte importanţi în lupta cu boala îi reprezintă spovedania, postul, regimul alimentar, ungerea cu uleiuri din candele şi de la Sfântul Maslu şi încrederea că Sfinţii nu ne lasă niciodată la greu şi toate aceste boli şi întâmplări neplăcute prin care trecem sunt doar nişte paşi pentru a ne apropia de Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă fără ştirea Lui şi nu trebuie să fim “cârcotaşi” când El ne mai trage de urechi. Totul va fi spre binele nostru şi mai ales spre binele celor de lângă noi. Cu cât vom da exemplu de răbdare în lupta cu boala, cu atât cei de lângă noi vor prinde putere şi vor lupta alături de Sfinţi să treacă prin incercarile la care sunt supusi.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Nectarie, ale Maicii Domnului şi ale tuturor Sfinţilor miluiţi-ne pe noi, păcătoşii!

Iulia Teodorescu, Banesti
25.02.2011

5 comentarii:

  1. Am o verisoara careia i s-a descoperit leucemie, o forma grava si in faza avansata. Medicii au facut tot ce au putut, dar in paralel cu tratamentul recomandat de medici s-a rugat mult la Sfantul Nectarie.
    Stiu ca in spital fiind, cinva a sfatuit-o sa citeasca 40 de zile Acatistul Sfantului Nectarie, sa cumpere si sa daruiasca si altor bolnavi acatistul, insotit de acelasi sfat.
    Am citit si eu de cateva ori acatistul sfantului Nectarie cu gandul la vindecarea ei. Am rugat pe cineva din Bucuresti sa mearga si sa lase la Manastirea Radu Voda, unde sunt moastele Sfantului, un pomelnic pentru ea. I-am daruit o carte despre Sfantul Nectarie. Altcineva care a ajuns pe insula Eghina s-a rugat acolo pentru ea.
    Dupa doi ani, la incheierea ciclului de citostatice si tratament, analizele i-au iesit in parametrii normali si din punct de vedere medical este vindecata. Am convingerea ca Sfantul Nectarie a ajutat-o si o va ajuta in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  2. este bine sa marturisim ajutorul dat de sfinti ,dar noi pentru a avea dreapta credinta de ce nu ne rugam?doar sa ne dea sanatate? asa se roaga si paganii!! doar pentru trup

    RăspundețiȘtergere
  3. Intamplator am dat de acest blog, de acest mesaj plin de iubire si credinta vie si plin de recunostinta. Va felicit dna Iulia si dau Slava Domnului si Sfantului Nectarie! Am la randu-mi mare evlavie si drag de Sf. Nectarie si nadajduiesc in ajutorul dansului. Doamne ajuta si sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  4. cu ajutorul Duhului Sfant nu a omului

    RăspundețiȘtergere
  5. Credeti in Sfantul Nectarie, rugati-va mult, e alaturi de noi si ne asculta, ne ajuta, ne da speranta,incredere si daruieste minuni.

    RăspundețiȘtergere