sâmbătă, 27 iulie 2013

Ajutor primit prin Sfantul Ilie Lacatusu

1. Ma numesc Georgeta I., sunt din Slanic Prahova, si as vrea sa va relatez cateva din minunile pe care le-am trait de cand l-am cunoscut pe parintele Ilie Lacatusu: L-am cunoscut citind despre dumnealui, in timp ce ma intorceam de la parintele Justin Parvu in octombrie 2011. Apoi m-am rugat, mult mai tarziu, sa ma primeasca si pe mine la cimitir, sa—i sarut mana. Am ajuns la 30 iulie 2012, dar am gasit inchis pentru ca era luni, i-am scris un bilet, sa se roage si pentru mine si familia mea, eu avand un frate bolnav de ciroza, acesta urmand sa-si faca niste analize sa vada daca o sa faca sau nu interferon. Si prima minune s-a produs: i-au iesit analizele bune, nefiind nevoie decat de tratament obisniut pentru aceasta boala. A doua minune si mai mare: fata mea daduse examen la Medicina in Bucuresti, dar intrase fara loc si trebuia sa luam dosarul pentru ca nu se mai aprobau alte locuri ,dar ea nu a vrut, sperand intr-o minune, care a venit pe 13 august, cand am fost anuntate de la secretariatul facultatii ca s-au mai aprobat niste locuri. O alta minune. Nu avea unde sa stea decat la camin, eu neavand posibilitati s-o tin in gazda in Bucuresti. Si iarasi am venit la parinte si l-am rugat sa ma ajute, dar si acum era inchis, ca era marti, dar minunea tot s-a intamplat, ca un om cu suflet mare a vrut sa o primeasca in camin fara nici macar un ban spaga, afland situatia mea, ca sunt o mama singura care vreau sa-mi ajut copiii. Multumesc lui Dumnezeu ca atunci cand imi e mai greu intalnesc oameni cu suflet mare care ma mai ajuta. O alta minune: am dat un examen la serviciu si dupa ce am iesit am trecut pe la parintele sa-l rog sa reusesc sa raman in continuare, sa pot sa-mi ajut copiii si minunea a venit din nou ca am luat examenul. Sunt multe de spus despre sfantul nostru parinte Ilie Lacatusu. Mai sunt si oameni care nu cred in puterea parintelui, dar e bine sa tina pentru ei aceasta parere, pentru ca puterea parintelui e mare si mai tarziu dumnealui le arata ca au gresit. Iata alta intamplare, pot sa-i spun: cu ajutorul Bunului Dumnezeu am inceput sa organizez pelerinaje, primul fiind la Bucuresti la cateva biserici si manastiri si la finalul pelerinajului am trecut pe la parinte. Aici, unele femei s-au indoit de puterea lui. Au discutat in spatele meu acest lucru. Una din ele a avut probleme mari de atunci, iar eu cred ca abia cand o sa-si dea seama ca a gresit fata de parintele si o sa-l roage s-o ierte, poate atunci se vor termina. Eu ii indemn pe toti care au nevoie de ajutorul parintelui sa mearga cu toata increderea, ca parintele le va ajuta daca merg cu sufletul curat si cu ganduri bune. De fiecare data cand am fost am descoperit lucruri noi, cu folos duhovnicesc. In biletul catre parintele am pus un leu si parintele nu a incetat sa ma ajute de cate ori i-am cerut-o. Cu toata convingerea pot sa va spun ca Parintele mi-a schimbat intr-un fel viata. Am avut o incercare chiar in ziua in care am fost la dumnealui, prima data, care la inceput m-a tulburat , eu neintelegand atunci de ce, abia mai tarziu am inteles ce a vrut sa-mi spuna parintelep Multumesc Bunului Dumnezeu ca avem si noi sfintii nostrii romani, pe acest parinte Ilie Lacatusu, pe parintele Arsenie Boca- un alt mare sfant care m-a ajutat, si pe marele parinte Justin Parvu (ale carui sfaturi si binecuvantare le-am primit de curand) si care sper sa mijloceasca si pentru noi in continuare, de cand a plecat la Domnul. 2. Ma numesc Ana E. si sunt din Slanic Prahova. Vreau sa va spun cu toata convingerea ca parintele Ilie Lacatusu face minunii Am primit cartea cu acatistul dumnealui si, din prima clipa de cand am inceput sa-l citesc, am simtit ajutorul sfantului. Apoi l-am rugat sa ma primeasca la dumnealui sa-I sarut mana si m-a primit in martie 2013. M-am rugat de sanatate, pentru reusita nepoatelor mele la examenele de la facultate si au luat numai note mari, deci parintele a mijlocit la Bunul Dumnezeu si m-a ajutat. Mi-am dorit din tot sufletul sa ajung din nou la sfantul si sa-i multumesc si sa-l rog sa-mi ajute in continuare. Am reusit sa ajung din nou, a doua oara, in timp ce ma intorceam din pelerinaj de la Sfantul Ioan Rusul, iar acum l-am rugat sa-si gaseasca un serviciu prietenul nepoatei mele, deoarece nu se mai puteau descurca, si iarasi parintele m-a ajutat. Chiar in acea zi, pe 27 mai 2013, baiatul a fost sunat din doua parti sa vina la interviu, ulterior angajandu-se la unul din cele doua oferte. Cu toate ca nu e declarat sfant, eu nu am incetat sa-i citesc acatistul. Ma rog cand am nevoie de ajutorul lui, cred in puterea parintelui si sper sa ma ajute in continuare.

6 comentarii:

  1. Buna ziua,
    Doresc sa va marturisesc si eu ajutorul primit de la Sf. Mare Mucenic Mina.
    Ma numesc Elena, sunt din Suceava, iar in ziua de 14.06.2014 am pierdut portmoneul sotului meu cu toate actele lui (carte de identitate, permis de conducere, cardul de salarii, plus toate actele masinii). Va marturisesc ca m-a apucat disperarea pentru ca ne gasim intr-o perioada in care suntem cam stramtorati cu banii iar refacerea tuturor actelor pierdute necesita bani si timp.
    In mihnirea mea mi-am adus aminte de Sf. Mare Mucenic Mina care este grabnic ajutator si m-am rugat Lui atat eu cat si mama si soacra mea. A doua zi spre seara cand inca eram la rugaciune ne-a sunat cineva care a gasit portmoneul aruncat intr-o parcare de langa magazinul langa care probabil am pierdut actele.
    Am vrut sa dau si eu marturie ca mare minune a facut Dumnezeu prin Sfantul Lui, cu mine pacatoasa. Sfintii lui Dumnezeu sunt vii si grabnic ajutatori exact asa cum scrie si in acatistul lor.
    Va multumesc pentru publicatiile d-voastra si pentru posibilitattea de a da si eu marturie despre aceasta minune.
    16.06.2014

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara, numele meu este Sabina, sunt din Bucuresti si doresc sa va marturisesc si eu ajutorul primit de la Sfantul Parinte Ilie Lacatusu.
    Am aflat de Parinte in urma cu un an, mai exact pe data de 25 iulie. Incepand cu acea zi viata mea s-a schimbat complet. Cea mai mare minune care mi s-a intamplat a fost aceea ca am revenit pe calea cea dreapta, deoarece eram pe un drum total gresit. Lucrurile au inceput sa intre pe un fagas normal. Ma simt mai aproape de Dumnezeu, este cea mai mare realizare a vietii mele, sunt fericita cu adevarat. De asemenea, la o saptamana dupa ce L-am vizitat prima oara pe Parinte am reununtat la fumat, chiar fara sa ma rog pentru asta, desi am avut nenumarate tentative de-a lungul anilor. Nu m-am mai reapucat si nici nu am mai simtit nevoia sa o fac. Nu o sa mentionez minunile „materiale” care mi s-au intamplat, sunt nenumarate, insa consider ca nu exista grad de comparatie intre acestea, apropierea de Dumnezeu, faptul ca am invatat atat de multe si ca ma aflu la un acest nivel.
    Le multumesc din tot sufletul Bunului Dumnezeu si Preacuratei Maicii Sale ca L-au adus in viata mea pe acest Parinte pe care Il iubesc din tot sufletul.
    De asemenea, ii multumesc Sfantului Parinte pentru tot ce a facut pentru mine, pentru ca mi-a marcat existenta si pentru ca a dus rugaciunile mele la Tronul lui Dumnezeu.
    Bucura-te Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma numesc Daniela si locuiesc in Bucuresti.

    As vrea sa marturisesc si eu cu mare bucurie in suflet o minune pe care Sfantul Ilie Lacatusul a facut-o pentru mine.

    Am fost plecati din tara cam 4 ani si acolo ne-am luat un apartament, deoarece nu li se inchiria strainilor si nu aveam unde sa stam. Am vrut sa il vindem deoarece in orasul respectiv nu se gasea de munca si nici scoala nu era foarte buna pentru copiii.
    Ne-am chinuit sa vindem apartamentul cam 3 ani si nu am reusit, indiferent de pret.
    Soarta a facut ca in octombrie sa ne intoarcem in tara, si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc la Sfantul Ilie Lacatusul si sa ma rog din toata inima sa ma ajute sa vand aceast apartament, care acum ramasese acolo gol si la care plateam in continuare sume uriase la intretinere.

    Spre rusinea mea au fost clipe in care m-am indoit de iubirea Sfantului si de ajutorul la care speram, insa Sfantul nu m-a dezamagit si ca o minune au aparut doi cumparatori, care prin licitatie au crescut pretul si s-a vandut iata apartamentul intr-un timp scurt. Vestea ca exista un cumparator am primit-o inaintea Craciunului si iata iar am simti mana Dumnezeiasca in aceasta vanzare.

    Am promis sfantului ca daca voi primi ajutor cu aceasta problema, voi spune la cat mai multa lume despre minunea pe care el a facut-o pentru mine si pentru familia mea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Claudia Botosani8 iunie 2015 la 06:13

    Parintele m-a ajutat enorm de fiecare data cand m-am rugat lui. Ajutorul lui a fost grabnic si palpabil. Sfantul mi-a indeplinit cererile mele, dar cereri care nu au fost fantasmagorice, ci lucruri ce imi erau de folos mie si nu erau spre vatamarea sau sminteala sufletului meu. Multumesc , Sf Ilie Lacatusu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am fost și eu cu elevii mei să ne închinăm în 2014 la mormîntul Sfîntului Ilie Lăcătușu.
    Astfel, am obligația de a mărturisi că una dintre reușitele la examenul de bacalaureat din vara lui 2015 și admiterea ulterioară la Facultatea de Istorie i se datorează Sfîntului Ilie Lăcătușu! Este vorba despre fostul meu elev Ștefan C. Pentru ceilalți foști elevi, reușitele au fost și ele notabile: fie la obținerea carnetului de șofer, fie la examene, file în relațiile cu anumiți semeni etc.
    Sfinte Ilie Lăcătușu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, smeriții tăi închinători!
    Mihai Floarea

    RăspundețiȘtergere
  6. par Ilie ajută pe toată lumea.. Doar 2 întâmplări vreau sa relatez: PRIMA- lucrez într-o firmă de curierat... Îmi doream foarte mult să am şi eu o maşină..(un autoturism), si nu reuşam deloc.După rugăciune la păr.Ilie, "întâmplarea" face să mi se aprobe un credit, care mai înainte mi se refuzase de nu ştiu câte ori, şi la numai câteva zile, iată-ma la Timişoara, cumpărându-mi maşina mult dorită... Asta se intâmpla într-o zi de joi, iar vineri seara, mă sună şeful meu direct, să-mi spună că mi-sa alocat o... MAŞINĂ DE SERVICI, pe care urma să o iau în primire luni dimineaţa... "CINE" a făcut, ca numai în 2-3 zile să am nu una ci două maşini, eu care mai devreme cu ceva timp, nu se "lipea" nici una de mine? SIGUR, PĂR.ILIE, la care ne rugasem cu câteva zile în urmă... A DOUA ÎNTÂMPLARE:- ne aflam într-unul din desele noastre "momente de criză", adică, practic, nu aveam nici un ban in buzunar, decât benzină in rezervorul maşinii de servici şi după ce am încercat la toate cunoştinţele şi toţi prietenii noştri, negăsind la nimeni nici măcar un singur leu,deodată un glas lăuntric ne spune: "Urcaţi-vă în maşină,şi fuga, la Giuleşti, să ne "plângem" păr Ilie că nu mai avem de nici unele şi nu ştim ce să mai facem... La întoarcerea acasă, (locuim într-o comună de lângă Bucureşti, dar în celălalt capăt, adică Pantelimon), la ultimul bancomat pe care îl aveam in drum, al unei bănci de unde soţia îşi ridică salariul, facem o încercare sa vedem "ce-o mai fi".. (acel card al sotiei, pe care noi îl verificam,nouă ne este "util" O SINGURĂ ZI PE LUNĂ, adică în data de 10 ale fiecarei luni, când soţia îşi ridică salariul...) -asta se întâmpla undeva în perioada 20-25 a lunii respective, când TEORETIC, nu ar fi trebuit să fie nici măcar o şansă să fie ceva pe card... Tastăm PIN-UL, verificăm soldul... şi SURPRIZĂ: 700 de lei!!! De unde aceşti bani, într-o perioadă în care nu era nici o şansă să fie ceva pe card? Soţia are un salariu de 1200 lei, deci exclus să fi fost vreun salariu "rătăcit"!!! ASTA DOAR DUMNEZEU ŞI PĂR. ILIE, POATE ŞTI... Costel Zidaru, Pantrlimon-IF

    RăspundețiȘtergere