Se afișează postările cu eticheta gemeni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gemeni. Afișați toate postările

miercuri, 13 martie 2013

Sfântul Ioan Rusul le redă vederea unor copilași gemeni

În 2004 soția mea a născut la maternitatea Polizu doi gemeni. Se numesc Emanuel și Augustin. Acolo au stat la incubator. După ce ne-am externat, a trebuit să venim peste o lună la un control oftalmologic cu copiii. Peste o lună, când s-a împlinit data, am luat copiii și am ajuns la spital. Doctorița i-a consultat pe amândoi și a început să se agite. Tot se uita cu o luminiță la ochii lor. După vreo 15 minute, ne-a spus: îmi pare rău, au retinopatie gradul 4; copiii tăi nu văd. Așa că am primit această veste a înfrângerii. Soția s-a schimbat la față. Era galbenă. Am intrebat ce-i de făcut. Să mergeți în Belgia, zice doctorița. Să îi operați acolo. Ne costa 10000 de dolari. Și ne-a spus că oricum nu garantează la cât de afectați sunt ochii lor. Așa că ne-a trimis la doctorița Vătafu. Și doctorița de acolo de la spital a spus la fel, că sunt grav. Am să-i operez eu, dar cu semnătură, ne-a spus doctorița. Pentru că s-ar putea să fie mai rău după operație. Și nu am avut de ales, i-am operat. Chiar în acea zi am rămas în spital cu ei. Am cumpărat niște pijamale pentru soție și am urcat cu liftul sus pentru operație. Soția s-a înmuiat din nou. S-a albit iar, frica o cuprinsese de tot. I-am dus la operație si am plecat singur. La control, după operație, am primit vestea: copiii tăi sunt rău! Nu mai am ce le face, îmi pare rău, tăticule și mămico, am făcut tot posibilul, ne-a spus doamna doctor. I-am mulțumit doamnei si am plecat cu copiii orbi, fără nicio țintă. I-am spus soției, hai să plecăm Mihaela. Și ea m-a întrebat, unde? I-am zis, la Dumnezeu. Ne întoarcem la spital, la Polizu. Ce să facem acolo, m-a întrebat soția. Mergem să-i spunem lui Dumnezeu durerea noastră. Și am ajuns acolo cu copiii orbi, într-o capelă. Era un preot tânăr care tocmai săvârșea Sfântul Maslu. Eu stăteam cu copiii afară asistând la slujbă, uitându-mă fix la preot. Părintele m-a întrebat ce am pățit. I-am spus tot. Părinte, am fost aici la spital cu copiii și mi i-au ținut la incubator până le-au luat vederea. Copiii mei nu văd. Cum mă duc eu cu ei acum acasă? Părintele a oftat și m-a întrebat, crezi în Dumnezeu? De asta am venit aici, i-am răspuns. Atunci lasă să zică doctorii ce vor, ei sunt limitați în fața lui Dumnezeu. Unde sunt copiii? Aici, părinte, am spus. Adui înăuntru. Și i-am adus în biserică si i-am ținut în brațe. Părintele mi i-a uns cu mir de la icoana Sfântului Ioan Rusul și le-a dat litie. În acea clipă am știut că mi-a vindecat Sfântul Ioan Rusul copiii. Copiii mei acum văd. Am fost cu ei la control dup-aia si doctorița și-a dat seama că s-a întâmplat ceva ciudat și m-a întrebat, tu crezi în Dumnezeu? I-am răspuns, da, doamnă, cred, nu mi-e rușine să cred. El ți-a vindecat copiii, mi-a spus. Am simțit puterea lui Dumnezeu. (George Voicu)