A trecut la Domnul Nicolae Purcărea (1923-2015)

(Articol preluat de la Sentinela) Astăzi 25 septembrie 2015 a plecat în lumea celor drepţi Nicolae Purcărea, unul din românii cu caracter de simbol al zbuciumatei istorii a neamului nostru: erou al temniţelor comuniste şi al reeducării de la Piteşti, un caracter desăvârşit şi totodată un spirit înclinat spre arta care revelează frumuseţea şi armonia sufletului românesc, pe care l-a întruchipat la modul deplin.

Născut pe 13 decembrie 1923 la Braşov, este arestat pentru prima dată de regimul antonescian în anul 1942, pentru apartenenţa la Frăţiile de Cruce. Eliberat în 1944, alternează perioadele de libertate cu cele de detenţie, odată cu instaurarea regimului comunist. Camaradul său de generaţie şi detenţie, Gelu Gheorghiu, îl descria astfel într-un text din anul 2013: „Intrat de pe băncile şcolii în Frăţiile de Cruce, şcoală de educaţie legionară, Nicolae Purcărea ne spune că „i-a plămădit sufletul” şi a făcut dintr-un copil plăpând und ostaş zdravăn, un erou gata orişicând să lupte să apere Biserica şi Neamul. A luptat şi a suferit ani de zile fratele Nicu Purcărea, frate de sânge …”sânge vărsat pe lespezile Piteştiului care a fost drumul de jertfă adus de generaţia noastră pe altarul patriei”. Au trecut peste Nicu toate ororile, batjocurile şi metodele de tortură practicate de comunişti spre dezumanizarea creştinilor şi desfiinţarea psihică a iubitorilor de neam şi oameni: înfometare, lipsă de tratament medical, folosite ca şantaj, batjocorirea simbolurilor şi sărbătorilor creştine şi ale personalităţilor istorice naţionale, pentru înveninarea sufletului, izolări de luni de zile în celule umede, complet goale, cu raţia redusă şi cu vizite permanente ale ofiţerului politic care îţi schimba condiţiile contra conştiinţei şi demnităţii tale de om, bătăi până când săreau hălci din tine şi tot trupul devenea o masă sângerândă şi multe alte mijloace de tortură fizică şi spirituală cu scopul ca spaima şi suferinţa trupească să moaie cerbicia luptei şi să astupe curăţenia sufletului şi astfel să devii rob al partidului - al satanei. Cam aşa a decurs viaţa lui Nicolae Purcărea timp de 20 de ani, în „centrele de reabilitare” şi „centrele de reeducare” prin care a trecut şi care trebuiau să formeze omul nou comunist: Jilava, Piteşti, Canal, Gherla, Aiud, Calafat. (…) Asta-i frate Nicule, nu înţeleg cei de azi că generaţiile noastre, născute şi crescute în alt climat creştin şi românesc, sunt ca eroul basmelor româneşti cu „tinereţe fără bătrâneţe” şi, chiar dacă trupul nu-i mai poate duce, paloşul spiritului despică prin cuvânt, prin scris sau, la unii prin daltă, până ce Domnul îi ia la odihnă.” A venit, iată, şi clipa în care Nicolae Purcărea a plecat la odihna cea veşnică, după o viaţă de suferinţă şi luptă, lăsând în urmă nu doar un exemplu de dârzenie şi atitudine pentru generaţiile tinere, ci şi crâmpeie ale spiritului său creator, manifestat în scris şi în dăltuirea în lemn. Cărţile sale ”Urlă haita”, care rememorează periplul său prin închisorile comuniste, şi „Țara mea de basm. Rostuirea artei populare” îi vor păstra amintirea pentru posteritate şi pentru generaţiile care nu au apucat să-l cunoască pe acest om de rară bunătate şi modestie, înzestrat totodată cu un har artistic deosebit. Vrednică de amintire să-i fie pomenirea şi fie ca Dumnezeu să-i odihnească sufletul împreună cu drepţii Săi! Fundația George Manu