Hristos ne privește prin ochii oamenilor străzii

[Articol publicat în  Ziarul Lumina.]

În așteptarea Nașterii Domnului, metropola Bucureștilor devine euforică: un fel de febră a shoppingului ne cuprinde pe toți. Pe străzile luminiscente, pe sub puzderia mirifică de globuri, brazi, instalații de beculețe, alergăm să cumpărăm daruri pentru cei dragi. Ne bucurăm, cu anticipație, de bucuria lor. Ni-i închipuim deja lângă brăduțul de Crăciun, doldora de steluțe și beteală, deschizând febril cadourile. Sentimentul cald al comuniunii cu întreaga familie ne inundă inimile. Fiind atât de exuberanți, putem crede că toți oamenii trăiesc aceste zile sfinte fericiți, îndestulați, lipsiți de griji. Realitatea, însă, se înfățișează sub un alt chip.
 În atmosferă plutesc, ademenitor, miresmele bucatelor sărbătorești: miroase a sarmale aromate cu foi de dafin, a cozonaci cu nucă și a șorici de porc. Pentru câteva ore, timpul, cu cohorta sa de griji, pare suspendat. Suntem atât de euforici încât uităm. Uităm că Împăratul lumii nu S-a născut într-un palat fastuos, înconjurat de fel de fel de servitori, ci într-un staul umil, vegheat de îngeri și înconjurat de animalele necuvântătoare, care L-au încălzit cu răsuflarea lor. I-a avut alături doar pe mama Sa, Fecioara Maria, și pe Sfântul Iosif. S-a ivit pe lume noaptea (un timp al primejdiilor și al incertitudinilor), între străini, pândit deja de ura oamenilor invidioși și trufași, care căutau să Îl suprime. Primii martori ai Nașterii, păstorii, nu se bucurau nici ei de un statut demn de invidiat. Erau priviți cu neîncredere (un proverb ebraic din acele timpuri spunea: „Să nu scoți din puțul în care a căzut nici pe păgân, nici pe cioban”). Înseși darurile primite de la magi sunt paradoxale. După ce I s-au închinat, deschizându-și vistieriile, magii, străini veniți de la Răsărit, I-au dăruit aur (ca unui Împărat), tămâie (ca lui Dumnezeu), dar și smirnă, anunțând moartea Sa, mântuitoare pentru noi, pe cruce.
Și mai uităm ceva purtați de valul fericirii din Ajun. Nu toți oamenii de pe pământ au ocazia să petreacă alături de cei dragi, să se bucure de cadouri, de căldura tihnită a unui cămin.

Sărbătorile în viața unui homeless

Acum vreo 4 ani, chiar în seara de Ajun, s-a întâmplat să ies, pentru o jumătate de oră, în gerul de afară, unde fulgii de nea zburau, duși de vânt, în toate părțile. Era frumos să contempli, câteva minute, acest spectacol feeric la lumina felinarelor de pe alei. Dar dacă ar fi trebuit să înduri gerul mușcător, ore în șir, fără să te poți adăposti undeva, în vreme ce „acele” din mâini și picioare se întețeau, până ajungeai să nu le mai simți, cu siguranță că întregul spectacol se preschimba în dramă, dacă nu în tragedie.
Cu mintea răpită de astfel de gânduri, am ajuns în dreptul unui complex de magazine din cartierul nostru. Cu obloanele trase, păreau că toate hibernează sub stratul gros de omăt. Pe o latură a complexului văd, dintr-odată, o namilă de om, gârbovit, troienit de fulgii mari, care cădeau din tării, în neștire. L-am recunoscut după sacoșele și papornițele strânse în semicerc în fața sa, în care, de obicei, își ținea cărțile, hainele sau te miri ce. În vreme ce noi stăteam alături de cei dragi în jurul bradului, bucurându-ne de cadouri, Sandu (acesta era numele omului) era nevoit să îndure gerul cumplit de afară, înghețat până la oase, fără ca cineva să se milostivească de el cu un ceai sau o cafea fierbinte. De 6 ani trăia așa, pe străzi. Era un homeless. Îl evacuaseră fiindcă nu mai avea cu ce să-și plătească datoriile acumulate la chirie și întreținere.

Pentru unii, iarna nu e anotimpul cadourilor, ci al luptei pentru supraviețuire

Ca nea Sandu, în București sunt acum peste 5.000 de persoane. Pentru ei, iarna este cel mai cumplit anotimp. Nu se pot adăposti prea mult prin scările de bloc fiindcă cineva, mai devreme sau mai târziu, îi alungă de acolo. Nu au haine călduroase. Și dacă le-ar avea, ar rămâne fără ele. În stradă se dă o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Agresiunea și jaful domnesc acolo. Mulți dintre oamenii fără adăpost pier iarna, răpuși de ger. Câteodată, un prieten sau o cunoștință le mai aduce o băutură caldă, o haină ponosită și le mai dă un bănuț. Dar cei care nu pot trece nepăsători pe lângă oamenii străzii sunt atât de rari!
De obicei, nici nu-i remarcăm. Parcă ar fi simple elemente de decor din peisajul cotidian al orașului – formând un tot compact cu blocurile, străzile, copacii de prin parcuri. Nu îl vedem fiindcă un om al străzii subzistă la periferia societății. Mai ales în societatea noastră de consum. Potrivit criteriilor consumiste, el nu există: nu are un statut social, o slujbă care să-i permită să achiziționeze constant bunuri, nu are unde să le depoziteze.
În plus, dacă mâna sorții te-a aruncat în stradă, ceilalți nu te mai privesc cu înțelegere sau simpatie. Pentru ei, tu nu mai ești o ființă umană. Pentru că ai decăzut. În ochii lor ai devenit fie un animal care le stârnește în suflete teama, fie un copil pe care, la o adică, îl pot brusca sau batjocori. A fi homeless e ca și cum ai purta un stigmat social. Mulți dintre ei au unul în plus, fie fizic (un handicap pe care nu și-l pot ascunde de ochii iscoditori), fie psihic (viețuirea îndelungată pe stradă provoacă de la depresie severă până la schizofrenie).

„Și nu uita: când ești voios, române, să fii bun!”

În mod eronat, când întâlnim în drumurile noastre cotidiene un om al străzii, credem că a ajuns în această stare vrednică de plâns fiindcă o merită. În realitate, astăzi, cauzele pentru care cineva ajunge un homeless sunt alarmant de variate: unii sunt victimele înșelătoriei rudelor (fratele sau sora au vândut casa părintească fără știrea lor); alții au avut o calificare în fabricile din perioada regimului comunist, iar după ´90, statul nu a mai avut interesul să-i recalifice; unii sunt foștii copii crescuți prin orfelinate, cărora la 18 ani li s-au deschis larg ușile, fiind invitați să trăiască, de acum, pe cont propriu; alții au suferit un accident grav de muncă, fiind scoși pe linie moartă; unii au fost escrocați de „rechinii imobiliari”; alții au ajuns pe caldarâm din cauza alcoolismului care le-a destrămat viața și familia; unii fiindcă și-au pus în joc resursele financiare și locuința la acele jocuri perdante, gen Caritas, la modă prin anii ´90...
Dacă în sfintele zile ale Nașterii Domnului vom întâlni în calea noastră un om al străzii, să ne gândim că prin ochii săi ne privește Hristos, Mântuitorul. Deși lumea aceasta era atât de largă, nu a avut unde să-Şi plece capul. La fel ca omul condamnat să viețuiască în stradă. Odată ivit pe lume, Pruncul a fost înfășat și culcat în iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,7) la casa de oaspeți. Nici pentru oamenii străzii nu există loc în lumea noastră.
El a pribegit din loc în loc, urmărit de răutatea încuibată în inimile oamenilor. A flămânzit, a însetat, a avut parte de batjocură și umilințe, la fel ca cel condamnat să își ducă povara zilelor trăind pe stradă.
Nu ne stă în puteri să îi redăm acestei fiinţe fericirea de altădată, dar o putem recunoaște ca ființă umană. Îi putem spune o vorbă bună, o putem întreba de sănătate, îi putem întinde o mână caldă. Nu o putem lua la noi acasă, dar îi putem dărui o haină mai călduroasă, gândindu-ne că L-am îmbrăcat cu ea pe Hristos. Și îi putem dărui un zâmbet care să-i încălzească, pentru câteva clipe, inima. De Nașterea Domnului, în gerul mușcător de pe străzi, putem topi sloiurile de gheață din inimile noastre, încurajând sentimentul dragostei față de cei năpăstuiți să se nască în adâncul sufletelor.
Să Îl iubim pe Hristos și să-L cinstim cum se cuvine, recunoscându-L în chipul omului pentru care strada, din nenorocire, a devenit casă. (Ciprian Voicilă)

În atenția bucureștenilor: Asociația Medicală Sfinții Arhangheli vă stă la dispoziție

Oferim celor care au nevoie, asistență medicală la domiciliu, gratuit, cu recomandare din partea medicului specialist sau a medicului de familie. GRATUIT (prin C.A.S.M.B.) până la 90 de zile pe an, maxim 2 vizite pe zi. Număr de contact: 0762 372 057. Vă sunt oferite următoarele servicii: - Monitorizarea parametrilor fiziologici: temperatura, respirație, puls, tensiune arterială, diureză, scaun; - Administrarea medicamentelor intramuscular, subcutanat, intradermic, oral, pe mucoase; - Administrarea medicamentelor intravenos, sub supravegherea sau la indicația medicului; - Sondaj vezical la femei și administrarea medicamentelor intravezical pe sonda vezicală; - Administrarea medicamentelor prin perfuzie endovenoasă, sub supravegherea sau la indicația medicului; - Recoltarea produselor biologice; - Alimentarea artificială pe gastroma/sondă gastrică și educarea asiguraților/aparținătorilor; - Alimentarea pasivă, inclusiv administrarea medicamentelor per os, pentru bolnavii cu tuburi de deglutiție; - Clismă cu scop evacuator; - Spălătură vaginală în cazuri de deficit motor; - Manevre terapeutice pentru evitarea complicațiilor vasculare ale membrelor inferioare/escarelor de decubit: mobilizare, masaj, aplicații medicamentoase, utilizarea colacilor de cauciuc și a rulourilor; - Manevre terapeutice pentru evitarea complicațiilor pulmonare: schimbarea poziției, tapotaj, fizioterapie respiratorie; - Îngrijirea plăgilor suprainfectate; - Îngrijirea escarelor multiple; - Îngrijirea stomelor; - Îngrijirea fistulelor; - Îngrijirea tubului de dren; - Îngrijirea canulei traheale și instruirea asiguratului; - Monitorizarea dializei peritoneale; - Aplicare de ploscă, bazinet, condom urinar; - Aplicarea de mijloc ajutător pentru absorbția urinei; - Evaluarea asiguratului: stabilirea și aplicarea unui plan de îngrijiri în controlul durerii și altor simptome asociate bolii și reevaluarea periodică; - Evaluarea mobilității, a capacității de autoîngrijire, a riscului de apariție al escarelor sau gradul escarelor, identificarea nevoilor nutriționale și recomandarea dietei și modului de administrare, implementarea intervențiilor stabilite în planul de îngrijiri și reevaluarea perioadică de către asistentul medical; - Masaj limfedem și contenție elastică; - Masaj limfedem cu pompă de compresie; - Montare TENS; - Analgezice; - Prin blocare nervi periferici; - Administrarea medicației prin nebulizare; - Aspirație gastrică; - Aspirație căi respiratorii; - Kinetoterapie; - Masaj.

Marius Ianuș: Am reușit!

Am ajuns acasă! Am reușit să-mi duc la bun sfârșit pelerinajul – de la Moldova-Sulița la București și de la Târgu Mureș la Târgu Neamț - peste șapte sute de kilometri, pe jos, cu o cruce în spate, scriind cea mai frumoasă poezie a mea: o cruce peste trupul României. Îl voi povesti, foarte degrabă, pe larg. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și pomenit în rugăciunile lor. Să îi răsplătească Măicuța Domnului și Părintele Arsenie Boca! Doamne ajută!

Anunț din partea lui Marius Ianuș

Marius Ianuș m-a rugat să îi anunț pe toți creștinii care vor să se vadă cu el, că azi o să ajungă - cu ajutorul lui Dumnezeu la Cărpiniș, iar luni la Predeal. Pe data de 4.04. 2014 speră să fie la București, unde vor fi lansate, în cadrul Librăriei/Ceainăriei Predania cele două volume de poeme, semnate de el: „Vino, Măicuță. Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului” și „Flori de foc, de gând și de lumină” Despre traseul pelerinajului pe care îl face acum Marius puteți afla mai multe amănunte aici.

Vă recomand două albume extraordinare de icoane pe sticlă și fotografii din Bucureștiul interbelic

Le puteți comanda la numărul de mobil: 0722.463563. „Bucurestii la fotograf. Portraits of Bygone Bucharest” Va invitam sa rasfoiti ultimul nostru album, in editie bilingva, romana - engleza, in viziunea celor mai renumiti fotografi interbelici, Nicolae Ionescu si Iosif Berman si in interpretarea plina de inspiratie si savoare ale lui Dan C. Mihailescu (omul care aduce cartea la ProTv). Albumul se prezinta ca o "carte obiect", intr-un concept unicat , o cutie cu 50 de coli de dimensiuni mari (30X40 cm), dezvaluind un Bucuresti al contrastelor, intins pitoresc de la Palat la periferie. Fiecare coala are pe o fata o fotografie exceptionala, ca si expresie artistica, dar si ca document de epoca, iar pe celalta fata extrase din presa vremii care "comenteaza" respectiva fotografie. Dacă fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt pline de strigăte, mirosuri şi culori vii pe care le poţi doar imagina, cele ale lui Iosif Berman (fotograful Casei Regale a Romaniei) sunt dominate de alb/negrul hainelor de gala, marturie a unei lumii aristocrate, care urma sa dispara in scurt timp, dar care dirija soarta Romaniei de atunci. Va invitam, asadar, sa ne bucuram impreuna de acest eveniment editorial avand, in nucleul sau lumea Bucurestilor de alta data, atat de departata de noi si de recenta in acelasi timp. Il puteti considera un cadou, obiect de protocol, ce poate fi oferit partenerilor si colaboratorilor dumneavoastra cu ocazia Sarbatorilor sau a diferitelor evenimente corporate. Atasam pentru o previzionare o prezentare 3D a acestui album, iar la dorinta dvs. putem sa vi-l aducem pentru o prezentare directa. Pretul unui album pentru comenzi mai mari de 10 bucati este de 294 lei (TVA inclus).

Va invit sa vedeti de asemenea si albumul nostru "Icoane pe sticla romanesti.Judecata copiilor", intr-o varianta bilingva (romana-engleza), propunandu-vi-l ca dar/obiect de protocol ce poate fi oferit partenerilor si colaboratorilor dumneavoastra cu ocazia Sarbatorilor sau a diferitelor evenimente corporate. Este o carte obiect intr-un concept unic pe piata din Romania, o cutie ca o icoana pe sticla, in care sunt 50 de coli cu reproduceri ale icoanelor pe sticla vechi (mestesug autentic romanesc), insotite pe verso de icoane si spuse ale copiilor despre Dumnezeu (asa cum s-au nascut ele in laboratorul de creatie al renumitului profesor Dorel Zaica). Pretul unui album este de 294 lei (TVA inclus).

Ciprian Voicila: Nervi de Bucuresti

Nu vreau sa plec din Bucuresti pentru ca Bucurestiul imi produce niste nervi speciali. Unici. Greu de gasit, greu de procurat in alta parte. Nervi la coada. Coada, la romani, are un prestigiu vechi, dobandit pe vremea lui Ceausescu. S-ar zice ca e o institutie in sine si pentru sine. Invariabil stai la coada si invariabil cineva, unul mai tanar, mai smecher, mai infigaret se baga in fata tuturor si cumpara el primul. Se intampla sa fii grabit si sa stai la coada. Daca in fata ta asteapta un batran sau o batrana poti sa-ti iei adio de la treaba care te solicita imperios. Batranii, fiind pensionari, au un timp al lor, sinonim cu vesnicia. Batranii nu se grabesc. Nu se mai grabesc. Nervi la metrou. Cobori din metrou si invariabil in fata usilor deschise stau comasati femei si barbati, de toate varstele, avizi sa intre primii ca sa ocupe un loc. Dupa ora 18.00 toate statiile de metrou din centrul Bucurestiului sunt sufocate de calatori. Daca nu suferi de claustrofobie, te-ai putea imbolnavi. Nervi in biserica. Intri intr-o biserica sa-ti tragi sufletul. Daca nu te intampina baba-teolog care le stie pe toate, iti iese in cale baba- politist de proximitate, care abia asteapta sa te admonesteze. Cand ai scapat ca prin minune de ambele, asisti din ce in ce mai impasibil, pe masura ce timpul trece inexorabil, la comportamentul magic desfasurat plenar chiar in casa lui Dumnezeu. O simpla mostra: o batranica a venit la moastele unui sfant cu albumul de familie. Il ia pe fiecare membru al familiei nucleare, poza cu poza, si il lipeste de sfintele moaste. Probabil crede ca asa o sa-i sfinteasca unul cate unul. A doua mostra: intr-o biserica, inainte de Vohodul Mare, batraneii, batranelele isi astern pe jos radiografiile ca sa treaca parintele peste ele, cu Sfindele Daruri. Probabil cred ca, in acest fel, rezultatele viitoare ale analizelor vor fi mai bune. Ca o paranteza: discutam cu parintele Irineu de la Ponor exact despre asta: cum duhul utilitatii, mania pragmatismului au patruns si in biserica. Oamenii nu se duc acolo decat ca sa le indeplineasca Bunul Dumnezeu dorintele si asteptarile. Nu intra in biserica pentru ca ar fi constienti ca numai acolo salasluieste Adevarul. „Vezi tu, imi spuse parintele Irineu, aplecandu-se parinteste spre mine. Dumnezeu este mare, atat de mare incat nu-i poti spune doar: Doamne, uite, am aici la mana o bubita. Vindeca-mi-o!” Nervi impotriva coeziunii sociale. Cineva vrea sa faca o fapta buna. Alti 7, care aparent simt si gandesc la fel, susotesc pe la colturi ca e securist, agent infiltrat, vandut, in orice caz, „unor interese straine”. Statul la bloc a ingustat campul constiintei indivizilor. Ai senzatia ca lumea, cosmosul se reduc la dimensiunile apartamentului tau de la bloc. Tot ce e situat in afara, nu exista. Nervi la bloc. Eram tanar-casatorit si locuiam intr-un bloc de garsoniere muncitoresti. Intr-un patut dormea fetita noastra de un an si jumatate. Aproape in fiecare noapte vecina de deasupra, la ora 1 fix, obisnuia sa se spele. Dar nu in cada, desi poseda una, ca toti locatarii blocului. Facea baie in ligheanul personal, din fier masiv, pe care il tarsia de colo pana colo. Stau pe intuneric, inghitind invective, cu frica pitulata in san ca o sa-mi trezeasca fetita. Nici nu poate fi vorba de comunicare cu batrana faptura a lui Dumnezeu: este surda, pe bune. Peretii garsonierei muncitoresti erau nebanuit de subtiri. Se auzea totul de la vecinii care locuiau perete in perete cu noi. Trec peste faptul ca intr-o zi vecina, care era si gospodina, a batut un cui in perete care mi-a intrat mie in casa. In week-end, vecina si vecinul faceau dragoste sau sex - depinde de interpretare - incontinuu. Ei probabil credeau ca fac dragoste. Eu sunt sigur ca faceau sex. Nu poti face dragoste incontinuu. Pentru ca le placeau, probabil, obiectele vechi nu voiau sa se desparta nicidecum de patul antic in care se desfasura suita de actiuni amoroase. De multe ori m-a batut gandul sa le cumpar de la Ikeea un pat silentios si sa li-l las, pe furis, cadou la usa. Este ultima zi in care ne putem achita intretinerea. Ies, ca de obicei, val-vartej din casa. Ma aud strigat: domnu, domnu! Intorc mirat capul: administratorul blocului striga disperat dupa mine. Ce s-a intamplat? il intreb. N-ati platit intretinerea. Dar nu poate fi platita si astazi? Ba da, zice el, dar vreau sa inchei situatia mai repede. Nervi in parc. Ies zilnic in parc cu Miriam. Cineva a emis, pe buna dreptate, ipoteza ca parintii care locuiesc volens nolens la bloc isi plimba copiii, cum isi plimba animalele de companie: o ora, maxim doua ore. In rest, copilul creste ca o floare intr-un ghiveci din ce in ce mai stramt. Nu are voie sa sara, sa se joace zgomotos, sa cante. Nu cumva sa ii deranjeze pe vecini. In parcul Regina Maria stateam in fiecare seara la coada la leagane. Foarte multi copii si foarte putine leagane. Mamele ies cu copiii in parc, ii lasa de izbeliste care pe unde. Stau impreuna, discuta despre seriale TV si cumparaturi si - ceea ce este si mai important - fumeaza. Fumeaza si socializeaza. Ai iesit cu copilul sa ia aer: el ia o gura de aer, o gura de fum. Tu iei o gura de aer, o gura de fum. Noi luam o gura de aer, o gura de fum. Voi luati o gura de aer, o gura de fum. Ei/ele iau o gura de aer, o gura de fum. Nervi la trecerea de pietoni. Stau de vreo 13 ani in Bucuresti si constat zilnic un fapt irefutabil: bucurestenii trec invariabil pe rosu. Toti: pietoni, soferi, batrani, adolescenti, copii. Ca si cum regulile, de orice fel ar fi ele, sunt facute pentru a fi incalcate. Am vazut batrani care treceau strada greoi, cu multime de sarsanale agatate de ei, uitandu-se exact in directia opusa celei din care venea masina sau tramvaiul care erau mai gata sa-i calce. Nervi in troleu. Daca mergi pe la periferia Bucurestiului asisti des la urmatoarea scena: usile de la troleu se deschid si navaleste inauntru o gasca de adolescenti bezmetici. Se iau la bataie, privesc amenintator pe toata lumea... Daca vad o femeie - nu conteaza varsta - o iau la misto. Fac caterinca - asa zic ei. Se leaga gratuit de batrani, de oamenii care nu pot riposta. Tu stai langa ei si nu stii ce sa faci: sa ripostezi, sa te rogi la Dumnezeu sa treaca situatia mai repede, cu bine? Oricum ai da-o, ori te simti las, ori risti sa generezi o cafteala in toata regula, ale carei consecinte nu le poti aproxima. De cele mai multe ori decizi sa ramai las. Lasitatea e sigura si calduta. Lista nervilor de Bucuresti ramane deschisa. (Ciprian Voicila)

Anunț: În curând, cu ajutorul lui Dumnezeu voi scoate o carte cu minunile săvârșite de Sfântul Ciprian

Dacă ați trăit o minune mijlocită de Sfântul Ciprian vă rog să mă contactați la adresele ciprianvoicila@gmail.com, ciprianvoicila@yahoo.com, ciprian_voicila@yahoo.com. Redau mai jos un fragment din articolul Comoara Bisericii Zlătari scris de domnul Sorin Preda si aparut in revista Formula As. Tamaduiri facute la racla Sf. Ciprian. "In Biserica Zlatari, oamenii intra si ies pana noaptea tarziu, pana se pune lacatul pe usa. Unii se reculeg in linistea stranei, altii asteapta tacuti rand la spovedanie. Toti au o problema si nadajduiesc in ajutorul sfantului. O femeie intre doua varste nu se sfieste sa povesteasca cum a ajuns la Zlatari. Era in Biserica "Darvari" si, la un moment dat, a observat ca icoana Mantuitorului se uita fix la ea, si in ochi avea o sclipire ca de lacrimi. I s-a parut ca e o simpla inchipuire, si-a schimbat locul, dar icoana o urmarea in toata biserica. Tulburata, s-a asezat sa se roage la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cand, fara veste, langa ea a pocnit un neon atat de tare, incat preotul a iesit speriat din altar ca sa vada ce se intampla. Intr-un tarziu, a plecat acasa. Inca mai spera ca totul fusese o nalucire, o parere de om obosit, cand o masina gonind nebuneste s-a suit pe trotuar, putin lipsind sa o striveasca de un stalp. Indepartandu-se ingrozita de locul accidentului, a mai facut cativa pasi si, imediat, a simtit o mana nevazuta cum o opreste. In secunda imediat urmatoare, un turtur urias s-a desprins de pe acoperis si a cazut langa picioarele sale. Noaptea, in somn, va visa altarul unei biserici, in timp ce o voce repeta numele Sfantului Ciprian. Acum, poate spune ca a fost un semn de sus. Un semn de intarire. Rugandu-se la racla sfantului, in viata si familia sa a pogorat pacea. Se simte aparata, si toate necazurile ei legate de serviciu si de o mostenire teribil de incurcata s-au rezolvat parca de la sine. La intrarea in biserica, o batrana in haine cernite sta ca un paznic umil, fara sa se miste. Nu cerseste, nu intinde mana, dar oamenii ii dau ceva bani, o punga cu mancare. Accepta orice milostenie, ca apoi, din darurile primite, sa ajute la randul ei o bolnava de care se ingrijeste de mai multi ani. O cheama Maria si umilinta ei este canonul de multumire pentru toate indreptarile din viata ei primite de la Sf. Ciprian. Totul a inceput in urma cu cativa ani, cand sotul, care o iubea si era om asezat, a inceput din senin sa o bata cu salbaticie si sa o dea afara din casa. Maria si-a dat seama ca ceva necurat se intampla, cand in camera usile se deschideau mereu, ca bantuite de fantome, si in fata apartamentului gasea tot felul de lucruri urate: batiste insangerate, gheare de gaina... Nu s-a pierdut cu firea. Rugandu-se si postind, a facut 40 de zile la rand acatistul Sf. Ciprian si, chemand preotul, a sfintit casa in cateva randuri. Brusc, lucrurile s-au linistit. Farmecele au incetat, sporul casei a revenit si mai manos ca inainte, iar fiica ei si-a implinit visul cel mare - sa se casatoreasca si sa emigreze in Canada. Alaturi, la pangar, sta tot timpul sora Eugenia. O gasesti zi de zi, cu cartea de rugaciuni in mana, repetand mereu acatistul sfantului si rugaciunile de multumire. Nu se teme prea tare de farmece, dar le cunoaste bine puterea malefica. In urma cu 30 de ani, fiica unei vecine vrajitoare s-a indragostit de fratele ei, dorind sa se casatoreasca cat mai repede. Cum fratele si parintii maicii Eugenia nu au fost de acord, vrajitoarea a vrut sa se razbune. Din clipa aceea, lucrurile au inceput sa mearga din rau in mai rau. La inceput, au murit toate animalele din curte. A urmat tatal ei, atins de farmece si ritualuri diavolesti, cu papusi intepate in inima. A murit pur si simplu, stingandu-se pe picioare si fara ca medicii sa-si dea seama ce se intampla. De suparare, mama ei a cazut la pat. Apoi, au urmat boala grea a unui unchi, necazurile cumplite ale fratelui, ca intr-un final, sa piarda o casa si sa pagubeasca ani la rand, pana ce rugaciunea parintelui Argatu si lucrarea Sfantului Ciprian i-au adus linistea sufleteasca si impacarea familiei, atat de incercata de-a lungul anilor".