luni, 12 noiembrie 2012
Noi apariții la editura Sophia
Fericirile evanghelice in viata noastra.
Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt o sumă esențială de repere ale vieții duhovnicești: citite cu luare-aminte şi înțelese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vremelnicie şi în veşnicie.
Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o învăţătură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tradiţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea celor care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul.
Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost pe calea cu adevărat Domnească a Fericirilor evanghelice.
Printesa si goblinii.
Autor: MacDonald, George
Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar Prinţesa şi goblinii este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite romane fantasy scrise vreodată. Autorul s-a folosit de acest gen literar pentru a explora condiţia umană dintr-o perspectivă fundamental creştină, la fel ca celebrii C.S. Lewis (Cronicile din Narnia), G.K. Chesterton, J.R.R. Tolkien (Stăpânul Inelelor), pentru care a reprezentat o sursă majoră de inspiraţie. Tolkien număra Prinţesa şi goblinii şi continuarea acesteia printre romanele sale favorite din copilărie.
MacDonald a jucat un rol hotărâtor în apariția capodoperei Alice în Țara Minunilor a lui Lewis Carroll, fiind binecunoscută prietenia dintre ei, bazată pe înrudirea lor de înclinaţii şi gândire, reflectată în plan literar printr-o influenţă reciprocă şi o simbolistică comună.
„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi-a schimbat întreaga viaţă, ajutându-mă să văd lucrurile într-o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton
„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l-am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis
„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald
Puterea rugaciunii copiilor. Povestiri crestine.
Sufletul copilului are o limpezime și o nevinovăție aparte. De aceea, și rugăciunea ce se naște dintr-un astfel de suflet curat străbate văzduhul mai repede decât orice altă rugăciune și primește răspuns grabnic din partea lui Dumnezeu. Povestioarele adunate în această carte oferă câteva mărturii înduioșătoare despre tainica vorbire a copiilor cu Dumnezeu și despre rezultatele ei minunate.
Biserica soborniceasca. Texte ecleziologice.
Biserica lui Hristos este Biserica apostolilor şi a părinţilor. De la aceştia şi-a primit învăţătura, lăsată nouă de Domnul nostru, exprimată în Tradiţie, întărită în Scriptură.
„Biserica este numită «sobornicească» pentru că ea se întinde în toată lumea, de la o margine la cealaltă, şi învaţă «cunoaşterea» în întregime, şi include în sine toate învăţăturile care trebuie să
devină parte a cunoştinţelor omeneşti..., şi îmbrăţişează întreg neamul omenesc..., şi dispune de toată plinătatea harului pentru vindecarea oricărui păcat al sufletului sau al trupului, şi dispune de toate binefacerile în cuvânt şi în faptă care pot fi gândite şi de toate darurile duhovniceşti.”
Biserica Ortodoxă Sobornicească nu este doar continuarea adevărată a Bisericii Vechi. Ea este însăşi Biserica Veche în timpul actual, identică ei prin credinţă şi învăţătură.
Arhiepiscop Vasilie Krivoşein
Raspunsuri la intrebari ale tinerilor. Ortodoxia si lumea.
Îmbinare reușită între simplu și complex, cartea de față răspunde multor așteptări. Tema lumii este tratată foarte cuprinzător, încât e greu să nu găsești răspuns, măcar tangențial, la o sumedenie de probleme care‑l preocupă pe omul contemporan. În același timp, ea este prezentată într‑un limbaj accesibil, sub forma unui dialog între starețul unei mănăstiri și tânărul său interlocutor. Convorbirile au loc în mănăstire, petrecându‑se, după caz, în biserică, în atelierul de icoane sau într‑o chilie călugărească. Starețul este un om deopotrivă cult și înduhovnicit, iar tânărul este curat, sincer și foarte curios, ceea ce face ca dialogul să se lege firesc și să decurgă într‑o atmosferă plină de iubire și bunăvoință.
Cartea arhimandritului Spiridonos se află acum la a doua ediție în România, fapt care mărturisește despre impactul pozitiv pe care l‑a înregistrat în rândul cititorilor de la noi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu