marți, 4 ianuarie 2011

Iuliana: O minune a Maicii Domnului, Sfântului Nectarie şi a altor sfinţi



Mă numesc Iuliana şi sunt din Bistriţa. Vreau să vă povestesc o minune care s-a petrecut în anul 2008, în familia mea. În toamna anului 2007, în luna noiembrie, în cursul nopţii, am mers cu un părinte într-un pelerinaj la mormântul Parintelui Arsenie Boca. M-am rugat pentru familie şi bunul mers al lucrurilor. Pe atunci eram în primul an la catedră în învăţământ. În acea noapte tatălui meu i-a fost foarte rău. I-au apărut diferite simptome şi, la insistenţele mamei, cadru medical, tatei i s-au făcut investigaţii la Cluj-Napoca. Aceasta s-a întâmplat în primăvara anului 2008. La scurt timp, l-au programat pentru operaţie deoarece la analize i-au depistat o tumoră la stomac. În februarie 2008, tata a trecut printr-o operaţie foarte grea. Înainte şi în timpul operaţiei m-am rugat îndeosebi Maicii Domnului – căreia de ani de zile îi citeam Paraclisul zilnic pentru binele familiei - , Sfântului Nectarie, Sfântului Serafim, Sfintei Parascheva şi Părintelui Arsenie Boca, şi desigur şi altor sfinţi. O minune uimitoare! Medicii i-au descoperit în timpul operaţiei încă două tumore mici pe colonul transversal, în două locuri diferite. Spun minune, deoarece la analize nu se vedeau fiind în stadiu incipient când în general nu sunt depistate şi pentru că medicul chirurg i le-a descoperit din minune dumnezeiască chiar în timpul operaţiei, ceea ce se întâmplă extrem de rar. După operaţie nu înţelegeam, o perioadă cât a fost lăsat acasă de ce tata era atât de slăbit. Desigur slăbise foarte mult, era de nerecunoscut, dar nu se putea ţine pe picioare decât sprijinit şi i s-a întâmplat să cadă în timpul cât se deplasa prin casă în timp ce îl ţinea fratele meu. Parcă nu se putea reface, era tot slăbit şi avea ameţeli. Mama a insistat din nou să i se facă alte analize şi i s-a descoperit o anemie forte, care, în perioada postoperatorie, i-ar fi putut fi fatală. Tata ar fi putut muri după operaţie, sub ochii noştri. A fost internat la Spitalul Oncologic din Bistriţa unde a primit perfuzii şi transfuzii de sânge. Cât timp a fost internat i-am dat tatei să citească o revistă în care era povestită o minune a Sfântului Nectarie cu un bolnav. I-am dat Acatistul Sfântului Nectarie din Eghina sau Taumaturgul să-l citească în timpul cât a fost internat in spital.
A fost o perioadă foarte dificilă, tata a primit citostatice şi raze care i-au slăbit imunitatea organismului. A făcut foarte multe drumuri la Cluj-Napoca la Spitalul Oncologic unde i s-au făcut analize şi tratamente. Deoarece fratele meu şi logodnica lui erau acolo, l-au sprijinit foarte mult în acea perioadă.
În perioada facultăţii, când eram studentă, Dumnezeu a rânduit să ajung împreună cu o doamnă, o prietenă, un om duhovnicesc deosebit, la Bucureşti, de două ori la moaştele Sfântului Nectarie. Iată că sfinţii ne ajută exact când avem mai mare nevoie de ei şi după ce ne-am rugat lor cu ani în urmă. Sfântul Nectarie este un sfânt la care am avut si am evlavie. Dumnezeu a făcut o minune datorită rugăciunilor Maicii Domnului, Sfântului Nectarie, Sfântului Serafim, Sfântului Mina şi Părintelui Arsenie Boca, dar şi a altor sfinţi deoarece obişnuiam să citesc Paraclisul Maicii Domnului şi Canonul Către Puterile Cereşti şi către toţi Sfinţii. Tata e bine, toate analizele i-au ieşit bine şi cine îl vede acum nu ar zice că un om ca el a putut trece printr-o suferinţă atât de cumplită.
Oricine intră la noi în casă vede din uşă pe un perete din hol icoana Sfântului Nectarie. Am pus-o acolo în aşa fel încât să ne aducem aminte să ne închinăm Sfântului cu evlavie. Acum, în iarna anului 2010, sunt căsătorită cu un teolog şi sunt însărcinată. Mi-am închinat viitorii copii Domnului şi Maicii Domnului să le fie călăuză şi acoperământ toată viaţa. Mă rog Sfântului Nectarie să mă ajute să am o sarcină uşoară şi drept mulţumire Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie îi voi pune copilului care se va naşte numele de Nectarie sau Nectaria ca să-i fie toată viaţa ocrotitori.
Slavă Domnului pentru toate!

4 comentarii:

  1. Intamplarile astea imi intaresc credinta si dupa ce le citesc am o pofta de rugaciune, ceva de nedescris:) Cristina

    RăspundețiȘtergere
  2. iuliana trebuie sa intelegi ca doar Iisus Cristos poate face minuni si doar Lui sa te rogi el singur este mijlocitor intre om si D zeu

    RăspundețiȘtergere
  3. Impresionat ! Ca si cea care a scris si a trait aceste minuni ! Sa iti creasca piticul sanatos si sa va bucurati de el !

    RăspundețiȘtergere