miercuri, 22 decembrie 2010
Mădălina A: O minune trăită la Petru Vodă
Am primit următoarea mărturie de la o persoană căreia i-am trimis cartea Mărturisitorii.
"Craciun fericit alaturi de cei dragi, luminos si aducator de bucurii duhovnicesti!
As vrea sa va impartasesc o minune traita in urma cu un an, pe 26 decembrie, la Petru Voda si de care nu mi-am dat seama decat mai tarziu. Atasez pozele facute in timpul Sfintei Liturghii si in care se poate observa o lumina ce inconjoara crucea tinuta de Parintele Justin. Trimit si celelalte poze in care aceasta lumina nu apare.
Pana acum nu am facut publice aceste fotografii; daca veti considera de cuviinta, puteti sa le publicati.
Nu am stiut sa multumesc lui Dumnezeu pentru acest dar, primit de Craciun si pana acum am ignorat acest semn al binecuvantarii lui Dumnezeu si am fost reticenta, nestiind ce sa cred, fiind la inceput de drum duhovnicesc si nefiind in masura sa primesc acest dar. Datorita Parintelui Justin am redescoperit Ortodoxia, credinta si prin el am primit ajutor de multe ori si, pana acum, nu i-am multumit pentru tot ce a facut pentru mine".
Etichete:
justin parvu,
petru voda,
sfintii de la aiud,
sfintii inchisorilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Iertare ca sunt off-topic, voiam sa va urez un Craciun ferice si linistit, iar sarbatoarea zilei nasterii Mantuitorului sa va aduca dragoste si credinta.
RăspundețiȘtergereCristian
Madalina draga, pt. cine nu si a dat seama , inca,de niste lucruri..da! pozele ar trebui sa nsemne ceva:). Eu am fost nu odata la Parintele Iustin si mi am dat seama de niste lucruri. Ma bucur ca vad si altii:)Am gasit blogul pur intamplator.:) Cristina
RăspundețiȘtergereMinune e ca esti, ca ai fost la Petru Voda,ca dai slava lui Dumnezeu!!...dar lumina e , iertat sa-mi fie, un simplu efect optic !Ca si in cazul celor mai multi credinciosi si mata cauti minunea pe afara si cand colo ea e chiar langa tine!O vezi?!
RăspundețiȘtergere