luni, 20 decembrie 2010

Arh.Serafim Alexiev: VIAŢA DUHOVNICEASCĂ A CREŞTINULUI ORTODOX




Editura Predania


anul apariţiei/ 2010




format/ 14,5x20,5 cm

coperta/ carton 280gmp

hârtie/ offset 70gmp

număr de pagini/ 270

preţ/ 12 ron

Pentru omul de azi, viaţa este o realitate cu multe chipuri. Toate aceste chipuri nu o pot defini, ci doar rezuma. Cu atât mai mult, viaţa duhovnicească, „pârga vieţii noastre,” este mai greu de povestit celor care nu o trăiesc. Arhimandritul Serafim Alexiev ne cheamă la viaţa cea adevărată prin cinci scrieri ce explică şi detaliază, pe înţelesul tuturor, spovedania, vrajba şi împăcarea, mândria şi smerenia, suferinţele. Cartea atinge cu înţelepciune şi dragoste creştinească sufletul obosit şi întristat al omului, plinind o lipsă pe care nimeni nu o poate umple de unul singur.



biografie

Arhimandritul Serafim (în lume Stoian Gheorghiev Alexiev) s’a născut pe 25 Februarie/9 Martie 1912 în satul Gorno Brodi de lângă oraşul Sersko (Macedonia), fiind cel mai mic fiu al unei familii evlavioase şi sărace, cu mulţi copii. După mutarea familiei în Sofia (în urma războaielor Balcanice), el intră la Seminarul Duhovnicesc din Sofia, pe care îl absolveşte cu succes. În anul 1934 este trimis să studieze la Facultatea de Theologie Vetero-Catolică din Berna (Elveţia), unde primeşte gradul ştiinţific de doctor în theologie cu dizertaţia pe tema "Semnificaţia cerinţelor exprimate de Iisus Hristos în Predica de pe munte" (173 de pagini), tipărită în limba germană la Sofia, în 1939. La întoarcerea sa în Bulgaria, este numit profesor la Seminarul Duhovnicesc din Plovdiv, iar mai târziu şi la Sofia. Aici, la 3 Februarie 1940, primeşte tunderea în monahism cu numele de Serafim, în cinstea Sfântului Serafim din Sarov, pe care l-a avut la evlavie în chip anume toată viaţa şi căruia i-a închinat mai târziu una dintre cărţile preferate ale cititorilor ortodocşi de pretutindeni – „Sfântul Serafim din Sarov” (1957). Un moment de răscruce în viaţa tânărului monah este apropierea lui de Arhiepiscopul rus Serafim Sobolev, care păstorea şi trăia la acea vreme în Bulgaria (1950). De la acesta primeşte simţământul viu al credinţei ortodoxe şi simţul subţire pentru viaţa duhovnicească, pe care şi el, mai târziu, le-a înmânat numeroşilor săi fii duhovniceşti. Este hirotonit ieromonah de praznicul Buneivestiri în anul 1943 şi îşi începe activitatea pastorală folositoare sufletului, ca mărturisitor cu jertfă de sine, ce a continuat vreme de aproape jumătate de veac. După ce a slujit vreme de doi ani ca protosinghel al Mitropoliei din Sliven, Părintele Serafim a fost ridicat în cinul de arhimandrit în Ianuarie 1947 şi mutat în funcţia de responsabil al secţiei culturale şi de educaţie din cadrul Sfântului Sinod de la Sofia. În această perioadă grea pentru Biserică, Arhimandritul Serafim a apărat nu o dată cu vitejie credinţa ortodoxă. În noua funcţie, a desfăşurat o activitate neobosită ca organizator de instructive cursuri pastorale pentru preoţi, ca insuflat propovăduitor prin predicile sale, pe care le rostea adeseori, şi ca autor al multor articole şi lucrări mai largi, dintre care cele mai însemnate sânt: „Credinţa noastră” (Catehism), „Nădejdea noastră” (Omilii despre Fericiri), şi „Dragostea noastră” (Omilii asupra celor 10 porunci dumnezeieşti), precum şi cărticele pe teme duhovnicesc-morale: „Mândrie şi smerenie,” „Vrajbă şi împăcare,” „Înţelesul suferinţei,” „Judecătorii de sine numiţi,” „Mistică bolnavă şi mistică sănătoasă,” „Leacul uitat” şi altele. Arhimandritul Serafim era înzestrat, de asemenea, cu un dar poetic rar, pe care l-a exprimat în multe poezii şi poeme, publicate în ediţii bisericeşti, precum şi în două culegeri de versuri: „Străvederi” şi „Cântece despre viaţă şi moarte.” Această întreagă lucrare duhovnicească publicată şi nepublicată aşteaptă mai întâi să fie cercetată şi apreciată. În anul 1960, Arhimandritul Serafim a fost numit profesor la catedra de Theologie Dogmatică al Academiei Duhovniceşti „Sfântul Climent al Ohridei” din Sofia şi în scurt timp a fost confirmat ca doctor docent pentru lucrarea sa apologetică în care combătea învăţătura romano-catolică privind imaculata concepţie a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După o activitate didactică de 10 ani în cadrul Academiei Duhovniceşti, Arhimandritul Serafim s'a văzut silit să se retragă în anul 1969, nefiind de acord din punct de vedere theologic cu introducerea noului stil calendaristic în Biserica Ortodoxă Bulgară şi îndeobşte cu orientarea ecumenică a politicii bisericeşti de la noi (din Bulgaria), în urma participării Bisericii Ortodoxe Bulgare ca membru în Consiliul Mondial al „Bisericilor” (abia în 1998, Patriarhia Bulgară s'a retras din CMB). Părintele Serafim şi-a continuat şi în afara Academiei activitatea creatoare mult folositoare. În anii ce au urmat, a scris o serie de cărţi cu conţinut dogmatic şi duhovnicesc-moral. Cele mai însemnate dintre ele sânt: „O vedere ortodoxă a noului şi vechiului stil al Calendarului,” (1972) „Credinţa noastră,” „Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în lumina învăţăturii Sfinţilor Părinţi,” „Viaţa după viaţă,” „Stareţii de la Optina” şi altele. Arhimandritul Serafim a închinat în ultimii săi ani de viaţă atenţie şi eforturi deosebite unei critici profunde a ecumenismului, ca fiind o erezie potrivnică lui Dumnezeu şi pierzătoare de suflet, ce macină Biserica Ortodoxă a lui Hristos în zilele noastre şi pregăteşte calea venirii lui antihrist. Ultima lucrare-testament a Arhimandritului Serafim „Ortodoxia şi Ecumenismul” (Sofia, 1992) a ieşit de sub tipar cu numai trei săptămâni înainte de moartea sa, care a survenit la 13/26 Ianuarie 1993. Cu această lucrare, Arhimandritul Serafim şi-a încununat bogata sa activitate duhovnicesc-scriitoricească, care îi înalţă numele la o înălţime de invidiat printre lucrătorii ortodocşi şi semănătorii ţarinii lui Dumnezeu ce au plinit cuvintele de legământ ale Domnului Iisus Hristos: „Iar cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor.” (Mat. 5:19)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu