Carte apărută la editura Lucman cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian Chira al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului
Site-ul www.sfintii-inchisorilor.ro/ (adresa o gasiti in blog-roll-ul meu) va ofera gratuit volumul.
Cartea se va gasi in librarii- in special la libraria Sophia- incepand cu a doua jumatate a saptamanii viitoare la pretul de 15 lei.
Iată câteva fragmente din carte.
Cateva minuni savarsite de Parintele Ilie Lacatusu
„Mă refer la părintele Ilie Lăcătuşu cu titulatura de sfânt”
Eram în anul III, în 1999, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, când profesorul nostru îndrumător, preotul Cojoc Marin, pe atunci asistent la catedra de Bizantinologie, ne-a anunţat că au fost descoperite moaştele unui părinte, pe nume Ilie Lăcătuşu, în cimitirul din apropierea stadionului Giuleşti şi că într-o anumită zi putem merge, cine vrea, ca să ne închinăm. Am fost cu el, vreo 10 colegi, şi am rămas foarte impresionaţi de ce am văzut. Am săvârşit slujba parastasului şi ne-am rugat sfântului ca să ne ocrotească în misiunea noastră viitoare, preoţească.
În vremea aceea locuiam, împreună cu soţia mea, Ioana, în căminul Tranzit, din apropierea staţiei de metrou Izvor. Ea nu a putut veni să se închine la moaştele Sfântului Ilie, din motive de sănătate. Într-o duminică, însă, în vreme ce eu am fost chemat să slujesc ca diacon undeva în Bucureşti, pentru că ea avea probleme cu un picior, a zis că mai bine rămâne la cămin şi va merge la Sfânta Liturghie la biserica din apropiere (a Mănăstirii Mihai-Vodă). Însă, când să intre pe poartă, a auzit o voce: „mergi la slujbă vizavi” (adică la biserica Sapienţiei). Această voce s-a auzit de trei ori şi, în final, a ascultat-o. Ajunsă la uşa bisericii, a înţeles imediat de ce fusese îndrumată acolo: pe uşă era pus un anunţ, conform căruia după Sfânta Liturghie, în acea zi de duminică, se mergea la moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu. Cu toată durerea de genunchi pe care o avea, s-a dus să se închine şi s-a bucurat nespus de mult.
Probabil se observă faptul că mă refer la părintele Ilie Lăcătuşu cu titulatura de sfânt. Din cele pe care le-am trăit, cu rugăciunile acestui mare sfânt şi mărturisitor al neamului românesc, s-a născut convingerea fermă a sfinţeniei sale, dincolo de ceea ce ochii pot să vadă atunci când privesc trupul lui cel plin de har şi de mireasmă.
Am început să mergem tot mai des la micuţa cameră unde este depus trupul sfântului şi ne-am împrietenit foarte tare cu fiica lui, Maria. În decembrie 2000, înainte de a merge acasă, la Sfântu-Gheorghe, în judeţul Covasna, pentru sărbătorirea Naşterii Domnului, am trecut să luăm binecuvântare de la Sfântul Ilie. Era în data de 23 decembrie. Ca de obicei, am vorbit înainte cu doamna Maria ca să vină să deschidă uşa, iar împreună cu dânsa au mai venit vreo 15 închinători. Am intrat cu doamna Maria înăuntru şi ea l-a rugat pe tatăl ei - sfântul - să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru ca soţia mea şi cu mine să avem un copil, căci toate strădaniile noastre de până atunci în acest sens fuseseră fără succes. După câteva clipe ne-a spus (aici vreau să spun că la început mi s-a părut foarte straniu cum această femeie vorbea cu tatăl ei cel adormit, exista între ei o comunicare vie, nevăzută, directă; la început am crezut că minte sau că are probleme psihice, dar apoi, cu timpul, am văzut că era ceva adevărat, pe care nimeni nu îl vedea, însă se petrece, cu mila lui Dumnezeu): „Data viitoare când veţi veni să vă închinaţi, veţi fi de mână cu copilul vostru.”
Apoi ne-a spus: „Tata vrea să vă facă un dar de Crăciun”. Şi doamna Maria a luat un buchet de flori (trei garoafe, pe care le adusese o femeie atunci şi care au stat la picioarele Sfântului Ilie circa 10 minute) şi ni l-a dat. Am plecat plini de bucurie şi acasă am pus florile la loc de cinste. Minunea a fost că au stat înflorite - noi doar le schimbam apa - până la Paştile anului următor, adică în luna aprilie.
După terminarea facultăţii (în 2001) ne-am întors acasă, iar după câţiva ani (în 2004) am plecat la studii de doctorat în Grecia, unde am stat până în august 2010, când ne-am întors acasă, la Sfântul Gheorghe. De multe ori am mai trecut prin Bucureşti şi am vrut să mergem la Sfântul Ilie - întotdeauna îl salutam şi i ne închinam de departe - însă niciodată nu am putut ajunge efectiv: ori era oră târzie, ori nu o găseam pe doamna Maria la telefon, apoi ea a trecut la Domnul şi nu am mai ştiut cum să luăm legătura cu familia etc.
În primăvara anului 2010, de mână cu fiica noastră, Maria (de 3 ani), am ajuns din nou la Sfântul Ilie, după ce vorbisem în prealabil cu ginerele lui, soţul răposatei doamne Maria. Şi iată cum, după atâţia ani, s-a împlinit ceea ce ne spusese atunci, în toiul iernii, fiica Sfântului Ilie Lăcătuşu.
De asemenea, am văzut, când am mers primele dăţi la Sfântul Ilie, o doamnă care lucra pe atunci la Parlament - nu ştiu în ce funcţie, iar ea avea un mare necaz: avuseseră un accident de maşină, în urma căruia fiica ei, în vârstă de 18 ani, nu păţise fizic nimic, dar sperietura a fost aşa de puternică încât apoi i-a căzut tot părul, chiar şi genele şi sprâncenele. Au venit de 40 de ori, zilnic, la Sfântul Ilie Lăcătuşu - eu le-am cunoscut după cam a 25-a zi, iar minunea deja era clară - fata avea deja păr pe cap în lungime de aproape 2 cm.
De asemenea, la biserica Sapienţiei, unde am slujit des ca diacon, atunci când nu făceam naveta acasă la sfârşit de săptămână (am fost hirotonit de Preasfinţitul Ioan Selejan ca diacon în 25 decembrie 1999 şi am slujit ca diacon vreme de 5 ani), am cunoscut un om bătrân, paraclisier, pe care Sfântul Ilie l-a vindecat de cancer la trahee. Părintele Cojoc poate da mai multe detalii despre el. Pe mine m-a impresionat faptul că stătea în altarul acela micuţ al bisericii, în partea stângă, în genunchi tot timpul slujbei şi tăia prescură şi plângea tot timpul, în linişte. L-am întrebat pe părintele ce e cu el şi mi-a spus că îl vindecase de cancer Sfântul Ilie şi acum privea fiecare zi a vieţii lui pământeşti ca pe un mare dar, pentru care mulţumea cu recunoştinţă şi cu lacrimi lui Dumnezeu şi Sfântului Ilie Lăcătuşu.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!
20 noiembrie 2010
(Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, consilier cultural al Episcopiei Covasnei şi Harghitei)
„Eu o consider o minune..”
Sună vag cele ce vă voi povesti, însă eu o consider o minune a părintelui.
Data întâmplării nu o mai ştiu exact. Prin anul 2002-2003 auzisem de la cineva că s-au descoperit nişte moaşte în cimitirul Giuleşti. Am fost şi eu, o dată, mai mult din curiozitate.
Apoi am mai mers deoarece vedeam că trupul părintelui era uscat, se slujiseră de către un arhiereu cele 40 de Liturghii de dezlegare, însă trupul nu putrezea, ba din contră, rămâneau uscate, galben-maronii, răspândeau bună mireasmă şi unii oameni spuneau că s-au vindecat minunat.
Într-una din zile, o duminică, am prins deschis la capelă, fiica părintelui Ilie Lăcătuşu, doamna Sabina fiind de faţă. Era o zi senină de vară, caniculară chiar. Dintr-o dată, doamna Sabina ne anunţă să ne pregătim să plecăm deoarece părintele (Ilie Lăcătuşu) a anunţat-o că va veni o ploaie torenţială rece cam într-o jumătate de oră. Ne-am uitat pe cer, niciun nor. Ne îndoiam de cele auzite, însă, ne-am pregătit să plecăm pentru că doamna Sabina închidea capela oricum şi pleca. Am plecat împreună. Am prins un tramvai până la podul Grant. Nu am apucat să cobor din tramvai bine că a şi început o ploaie torenţială rece, şi abia m-am putut adăposti sub pod. A plouat toren¬ţial cam 20-30 minute, timp în care apa începuse să curgă în şuvoaie pe stradă şi m-am udat la picioare şi am zis că ar trebui să alerg în staţia tramvaiului 41, pentru că oricum mă udase ploaia. Am alergat până la 41, rugându-l pe părintele Ilie Lăcătuşu să mă ferească de ploaia aceea rece, aveam doar un tricou pe mine şi se putea lăsa cu o răceală la plămâni. În sfârşit, am ajuns acasă şi, în timp ce urcam scările, vedeam cu surprindere că hainele şi încălţămintea îmi erau uscate, deşi intrasem cu picioarele în apă până aproape de genunchi, sub podul Grant.
Poate sună cam ciudat, dar eu o consider o minune. Dacă veţi considera că poate fi publicată într-un fel, că nu pare ciudată, şi vă este de folos, eu v-o trimit cu drag. Doamne ajută!
(Daniel Ilie)
„Sfinţii sunt vii, mai vii ca noi!”
Doresc să vă transmit o minune pe care am trăit-o la părintele Ilie Lăcătuşu acum mai bine de 8 ani.
Am mers cu un grup de creştini de la biserică, într-o duminică după-amiază, la mormântul părintelui. Ştiam că în acea zi venea fiica părintelui şi deschidea cavoul. După ce am stat la rând vreo 20 de minute, am intrat şi m-am apropiat de sicriul părintelui. M-am uitat la faţa lui şi avea ochii deschişi. Uimită, am observat că părintele mă urmărea cu privirea. Fiica părintelui mi-a spus: „Ia uite, te priveşte!”. M-am apropiat şi i-am sărutat mâna şi am pus mâna mea pe cea a părintelui. Altă uimire - părintele avea mâna mai caldă ca a mea... Am ieşit emoţionată şi i-am spus unei prietene care aştepta şi ea să intre „K., părintele mişcă ochii!”, ea mi-a răspuns „ei, poate la tine...”. Când a intrat ea s-a uitat special la ochii părintelui şi a văzut că avea ochii închişi, după ce i-a sărutat mâna s-a uitat iar şi acum părintele avea ochii larg deschişi. Am mers la multe moaşte de sfinţi, dar aşa ceva eu nu am mai întâlnit! Dar nu e de mirare, căci sfinţii sunt vii, mai vii ca noi!
(Florentina Iordache)
„Dumnezeu a lucrat minunat prin sfântul Său”
Vreau să vă relatez o minune săvârşită de Sfântul Ilie Lăcătuşu. În anul 2008, mai exact în luna septembrie, am mers cu soţia pentru a face un set de analize (ea este bolnavă de hepatită cronică, cu virus B şi D). Rezultatele au fost devastatoare: GPT avea valoare 540, iar limitele normale se situează între 20 şi 70. Menţionez că analizele le-am făcut în trei locuri şi toate arătau aceeaşi valoare. Deci am exclus posibilitatea unei greşeli. Acest GPT arăta starea ficatului. După câteva zile am mers în Bucureşti să ne vizităm naşii. Atunci ne-am hotărât să mergem la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns şi a fost o mare binecuvântare. La o zi distanţă de pelerinajul la moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu, soţia mea şi-a repetat analizele. Am rămas muţi de uimire. GPT-ul avea acum valoarea de 110, iar după câteva zile a ajuns în limite normale. Am uitat să menţionez că soţia mea se simţea foarte rău înainte de a ajunge la Sfântul Ilie Lăcătuşu. De a doua zi se simţea foarte bine. Noi credem că aceasta a fost o minune a Sfântului Ilie Lăcătuşu. Dumnezeu a lucrat minunat prin sfântul Său.
(Mihai Adrian)
„Pe mine m-a vindecat Sfântul Ilie Lăcătuşu”
Sunt Emanuela Merluşcă din Ploieşti şi vreau să vă mărturisesc despre ajutorul pe care l-am primit de la Sfântul Ilie Lăcătuşu.
În ianuarie 2008 am fost suspectată de scleroză multiplă. Pentru confirmarea diagnosticului am făcut o puncţie lombară prin care mi s-a recoltat lichid cefalorahidian. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că diagnosticul a fost infirmat. Lichidul cefalorahidian a fost clar, doar că a avut o presiune mai mare la recoltare decât de obicei. Bucuria însă mi-a fost umbrită de urmările acestei puncţii lombare. Am rămas cu dureri de cap severe, pentru care am urmat multe tratamente, fără rezultat. Aveam continuu stări de ameţeală, lipsă de concentrare, de atenţie, de memorare şi stare de somnolenţă. Am făcut RMN, iar medicii (radiologi, neurologi) mi-au spus că aceste dureri pot trece peste 2-4 luni sau chiar în câţiva ani. Ştiinţa medicală este neputincioasă în aceste dureri post-puncţie, pentru că este oarecum afectat metabo¬lismul electroliţilor la nivelul creierului.
După acest verdict am căutat rezolvare la diferite sfinte moaşte, mergând şi pe la părinţi îmbu¬nătăţiţi.
Fac o precizare: atât eu cât şi părinţii mei suntem credincioşi practicanţi, avem părinţi duhovnici, mergem în diverse pelerinaje mai ales în Moldova. Deci mai potrivit ar fi să spun că ne-am continuat rânduiala duhovnicească şi, după această experienţă a mea, cu o intensitate mai mare, însă.
Chiar părintele Justin Pârvu ne-a recomandat să mergem la mai multe mănăstiri, cu rugăciunea în minte şi în inimă, pentru a obţine vindecarea. În acel an, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns în Grecia (la Sfântul Nectarie, Sfântul Spiridon, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Cuvios David, Sfântul Paisie Aghioritul şi la multe alte sfinte moaşte), apoi în Ucraina (Lavra Poceaev, Kiev etc). Starea mea fizică se îmbunătăţea oarecum, dar încă nu scăpasem de acele dureri. Pentru că Dumnezeu rânduise într-un fel să mi cunosc sfinţii ţării mele.
Într-una din zile o colegă de la serviciu îmi povesteşte despre moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu. Trecuse deja un an şi 4 luni de când mă chinuiam cu acele dureri de cap. Am ajuns la sfintele moaşte, dar spre întristarea mea am găsit racla închisă. Între timp însă am citit câte ceva despre viaţa părintelui.
Pe 8 mai 2009 am ajuns din nou, singură, la sfintele moaşte, cu aceeaşi durere de cap. Au trecut apoi una, două, trei zile, iar după o săptămână am realizat că am scăpat de durere, după ce am trecut pe la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Cu multă bucurie şi mulţumire în suflet le-am dat vestea după o lună părinţilor, apoi prietenelor, cunoş¬tinţelor. Apoi părintelui Justin. Nu voi uita niciodată bucuria cerească pe care am văzut o licărind în ochii părintelui Justin când i-am spus: „Părinte, Sfântul Ilie Lăcătuşu m-a vindecat de durerea de cap!!!”
Acum Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că a rânduit să mă tămăduiască un sfânt român. Şi pentru că încet-încet am ajuns apoi la Aiud, unde am găsit alţi sfinţi grabnic ajutători în aceste vremuri grele.
Aceasta a fost minunea pe care am trăit-o eu şi pe care poate că nu am prezentat-o cu un talent scriitoricesc deosebit. Am dorit doar să fac cunoscut ajutorul grabnic pe care ni-l dau sfinţii români cinstiţi de noi.
Chiar dacă forurile pământeşti nu l-au canonizat încă pe părintele Ilie Lăcătuşu, sunt ferm convinsă că Dumnezeu l-a canonizat de mult în împărăţia Sa.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! O zi binecu¬vântată!
(Emanuela Merluşcă)
„Nici nu ştiţi ce binecuvântare este pentru noi că îl avem”
Nu ştiu dacă ceea ce mi s-a întâmplat mie se poate numi o minune.
În urmă cu 2 ani, în 2008, chiar de Sfântul Ilie, am mers la sfintele moaşte ale părintelui Ilie Lăcătuşu. A trebuit să-l aşteptăm pe ginerele părintelui pentru a deschide cavoul. Între timp se formase o coadă destul de mare. În timp ce stăteam la coadă îmi făceam griji că nu voi putea atinge sfintele moaşte; mie mi-au murit doi copii mici, şocul a fost atât de puternic încât de atunci nu mai pot suporta să ating oameni morţi. Îmi construiam fel şi fel de scenarii cum să mă eschivez şi să reuşesc să trec fără să-l ating.
Când am ajuns, nu am avut nicio reţinere, absolut nimic, îmi era aşa de bine, era ca şi cum aş fi fost lângă o persoană foarte dragă... nu aş mai fi plecat de lângă el, cu toate că până atunci nu am avut evlavie deosebită la părintele Ilie Lăcătuşu, iar după ce m-am închinat şi am sărutat crucea, la fel cum a mai spus cineva înaintea mea, am avut impresia că s a uitat la mine; eram cu o prietenă şi i-am spus şi ei, nu fără oarecare reţineri să nu creadă că „am stat prea mult în soare”, dar senzaţia că se uita la mine era atât de puternică încât m-am uitat la ochii lui, ochii îi avea întredeschişi şi chiar şi aşa, când mă uitam, simţeam în continuare că mă priveşte.
Îmi doresc să mai ajung la sfintele moaşte. Cei care nu aţi ajuns, nu mai lăsaţi să treacă timpul, nici nu ştiţi ce binecuvântare este pentru noi că îl avem.
(Valentina Stoian)
„Sfântul Ilie Lăcătuşu face mari minuni”
Este minunat ceea ce simţi atunci când mergi şi îi atingi moaştele. Mâinile lui sunt calde şi ţi se umple sufletul de linişte şi bucurie. Cea mai bună prietenă a mea, care îmi este şi naşă, s-a chinuit timp de zece ani să aibă un copilaş. Medicii nu îi dădeau prea multe şanse, însă, rugându-se la sfântul, a rămas însărcinată. Face mari minuni.
(Teodora)
„Misiunea sa nu s-a terminat”
Oare ce minune ar trebui să se întâmple pentru ca sfântul Ilie Lăcătuşu să fie canonizat şi să fie recunoscut sfânt? Cum oare să le deschidă Dumnezeu ochii şi poarta sufletului celor ce sunt în măsură să decidă acest lucru, când deja fiecare semn este o minune înfăptuită de sfânt, iar toţi cei ce au păşit spre mormântul părintelui, încă din primele clipe, nu-şi pot explica ceea ce simt şi ce se întâmplă cu ei? Nu mai vorbesc de clipa când intri pentru prima oară în lăcaşul sfânt unde se află moaştele părintelui şi de unde izvorăşte o mireasmă dumnezeiască şi sfântă, iar chipul său simţi că-ţi vorbeşte, într-un cuvânt îi simţi prezenţa vie şi ajutorul pe care ţi-l dă necondiţionat, fie că eşti convins sau nu pentru ce te afli acolo. Oameni buni, creştini, cei care sunteţi cu adevărat creştini, chiar dacă sunteţi păcătoşi, căci aşa suntem, nimeni nu poate explica în cuvinte, oricât de dulce ar avea graiul, ce înseamnă pentru cei bolnavi şi trupeşte şi sufleteşte, existenţa moaştelor sfântului Ilie Lăcătuşu. Eu sunt convinsă că misiunea sa nu s-a terminat, iar Dumnezeu l-a hărăzit ca şi după trecerea în rândul celor adormiţi să facă bine, să ajute şi să aibă grijă de toţi aceia care îi cer ajutorul în fiecare clipă.
(Marusia)
„Am văzut o minune”
Încă de când am aflat de modul în care a fost descoperit trupul părintelui Ilie Lăcătuşu, am avut certitudinea că mă aflu în faţa unui sfânt!
Văzând primele fotografii apărute în presă, m am entuziasmat, spunând celor din jur: „Este extraordinar: în zilele noastre, printre noi, având familie şi copii, mai pot apărea sfinţi. Cred că este primul sfânt român descoperit întreg în România!”
Am încercat să găsesc, beneficiind doar de informaţii vagi şi confuze, cimitirul şi respectiv mormân¬tul unde se afla părintele Ilie. Şi am reuşit. Agitaţia febrilă a acestei descoperiri a fost repede înlocuită de o pace adâncă, ce s-a revărsat asupra mea şi asupra celor cu care eram. Entuziasmul zgomotos de la aflarea criptei în care, prin geam, se putea vedea trupul părintelui acoperit cu veşmintele preoţeşti, nu a ţinut multă vreme. Cei prezenţi au fost cuprinşi de o linişte meditativă şi pioasă. Cuvintele rugăciunii au izvorât imediat din inima fiecăruia dintre noi, învăluiţi fiind de mirosul deosebit ce răzbătea dincolo de uşa criptei.
M-am întors de mai multe ori la mormânt, dar abia la parastasul din Sâmbăta Morţilor am putut să intru în criptă - cu acordul şi în prezenţa familiei. Avertizaţi fiind în prealabil (eram cu un prieten, absolvent de Teologie) de fiica părintelui Ilie, care ne-a spus: „Uitaţi-vă, de câte ori intru la el, tata deschide ochii.” Am văzut cât se poate de clar (eu şi prietenul meu) că părintele a deschis ochii larg, părând că ne priveşte. Am văzut o minune!
Sărutându-i de mai multe ori mâinile, nu am avut nicio clipă senzaţia că mă aflu în contact cu trupul unui mort, ci dimpotrivă, trupul unui bătrân slab adormit, cu înfăţişare cucernică. De altfel, la parastasul de un an de la aflarea moaştelor, chiar şi episcopul locului, Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul, după ce a citit rugăciunea arhie¬rească de dezlegare, văzând că părintele a rămas la fel de întreg şi binemirositor, a afirmat: „Părintele Ilie este sfânt. Fără nicio îndoială!”
(Claudiu Dragomirescu, Bucureşti)
„Acum ne veghează din Împărăţia Cerurilor...”
Una dintre cele mai frumoase veşti pe care le-am auzit în viaţa mea a fost descoperirea moaştelor întregi şi binemirositoare ale părintelui Ilie Lăcătuşu, în iulie 1998.
Citisem multe cărţi despre închisorile comuniste, cunoscusem foşti deţinuţi, eram interesat de problema sfinţeniei în închisorile comuniste.
Cum am aflat că moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu au fost descoperite neputrezite, m-am grăbit să mă duc la părintele Justin Pârvu, pentru a-i comunica vestea. Părintele m-a primit cu mare bucurie. I-am luat atunci şi un scurt interviu despre cum ar trebui cinstit părintele Ilie. A spus că putem să ne rugăm părintelui Ilie, chiar dacă nu este canonizat.
După aceea, întors în Bucureşti, am reuşit să ajung la moaştele părintelui Ilie, împreună cu un prieten, Claudiu Dragomirescu. Când am intrat în criptă, primul lucru a fost să mă uit la ochii părintelui. Voiam să văd dacă erau închişi sau deschişi. Ochii erau închişi. Am pus capul pe mâinile părintelui, să mă rog să mă întărească în lucrarea de propovăduire a sfinţeniei noilor mucenici – pe vremea aceea, în toamna lui 1998, subiectul era tabu.
Când am ridicat capul, am rămas surprins. Părintele avea ochii larg deschişi. Nu se uita spre mine, cum am auzit că a făcut cu alţii, dar ochii erau deschişi. Am rămas şocat. I-am spus prietenului meu: „A deschis ochii!” A văzut şi el. Am simţit că Dumnezeu ne dă acest semn pentru a ne spori evlavia faţă de părintele Ilie şi faţă de noii mucenici.
Ulterior, am întocmit un memoriu pentru canonizarea părintelui Ilie Lăcătuşu. Apoi am luat legătura cu câteva asociaţii ortodoxe, şi cu cea a foştilor deţinuţi, şi au sprijinit iniţiativa mea. Memoriul a fost depus la Arhiepiscopia Bucureştilor, care a dat şi un răspuns prompt şi „îmbucurător”.
În urma depunerii memoriului respectiv, am fost primit în audienţă la Preafericitul Patriarh Teoctist, împreună cu părintele Galeriu şi cu un fost deţinut politic.
Au trecut mai mult de zece ani de atunci, şi încă nu am auzit să se pună deschis problema canonizării părintelui Ilie Lăcătuşu. Dar în această perioadă am auzit de multe minuni săvârşite de el. Doctoriţa de familie de care aparţin mi-a spus că ştie două cazuri de vindecări de cancer săvârşite după rugăciuni către părintele Ilie.
Am auzit şi lucruri care mi s-au părut exagerate, dar şi multe lucruri adevărate. Pentru mine nu contează decât modul în care Biserica judecă lucrurile. Dacă părintele ar fi murit în închisoare, ar fi putut fi canonizat imediat, întrucât a murit mărturisind credinţa ortodoxă.
Dar, întrucât a murit după ieşirea din închisoare, Biserica trebuie să cerceteze amănunţit viaţa sa, înainte de a-l canoniza.
Oricum, fie că va fi canonizat mai devreme sau mai târziu, părintele Ilie este sfânt încă de când a părăsit această lume. Iar acum ne veghează din Împărăţia Cerurilor...
(Danion Vasile)
Cat costa cartea?
RăspundețiȘtergere