Cristina Dincă: MINUNEA SFÂNTULUI ANTONIE

După foarte mulţi ani, nevrednica de mine, m-am hotarât să scriu despre marea minune datorată Sfântului Antonie, pe care am trăit-o în familia mea.
Tatăl meu, fiu de preot, este un om bun şi drept, dar nu a fost evlavios. In toamna anului 1993, după mai multe episoade în care s-a înecat cu mâncare şi vocea îi răguşise, a mers la control şi i s-a spus că are o tumoare pe laringe. A fost operat (i s-a scos cu aceasta ocazie şi o parte din tiroidă) de un medic renumit de la clinica ORL a Spitalului Colţea din Bucureşti. În timpul operaţiei, tumoarea părea extinsă şi puţin a lipsit ca medicul să nu-i scoata întreg laringele; astfel l-ar fi lăsat pe tata mut pentru restul vieţii (atunci avea 58 de ani).
Norocul a fost că la examenul macroscopic aspectul indica o tumoare benignă. Medicul i-a scos jumătate din partea dreaptă a laringelui şi ne-a spus că, dacă rezultatele examenului anatomo-patologic vor fi in continuare pozitive, tata va scapa doar cu atât şi va putea vorbi.
Deocamdată, în urma traheotomiei, avea canulă la gât şi era alimentat numai cu lichide printr-un furtun fixat la baza urechii, şi introdus prin nas... E de necrezut câtă voinţă a avut să reziste şi să se facă bine.
Până să ni se dea rezultatul şi apoi tot timpul cât tata a stat la Colţea (aproape două luni) ne-am rugat fierbinte bunului Dumnezeu şi Măicuţei Sale pentru sănătatea lui, atât eu, cât şi mama, fraţii lui şi întreaga familie. Şi.... rezultatul a ieşit BUN!!!! Condrom laringian benign. Ne-am bucurat ca nişte copii, dar greul avea să continue...
Din motive de neînţeles, tata făcea mereu febră, rana de la gât nu i se vindeca, aspectul feţei era livid... Săptămâni la rând, zi de zi, mama făcea drumuri la spital ca să-l hrăneasca, să-l îngrijească, să-i ducă toate cele necesare. Văzând starea lui, medicii i-au prescris antibiotice puternice, pe care un văr mărinimos ni le-a oferit imediat, din străinătate. Până la urmă, tata fiind foarte slăbit din lipsa posibilităţii de a se hrăni mai bine şi de la infecţia urâtă pe care o avea, a fost trimis la un alt spital (Spitalul Universitar) pentru a-i face gastrostomă (orificiu direct in stomac) şi a putea primi astfel hrană mai consistentă. La acel spital a stat 2-3 luni şi s-a mai întremat puţin, dar infecţia continua să-i dea mari bătăi de cap. Tuşea foarte rău, continuu, deranjându-i pe cei din salon...
Într-o luni de dimineaţă, când m-am repezit să-l văd înainte de serviciu şi toţi colegii de salon erau nedormiţi din cauza tusei lui, a mers să i se facă toaleta şi la gât, după o pauză mai lungă (asistentele îi curăţau regulat zona gastrostomei). Când s-a întors în salon, era un ALT OM! Mi-a spus că asistenta care i-a curăţat rana de la gât, văzând un fir care ieşea prin piele, a tras de el şi... a scos afară un intreg pansament plin cu puroi!!!! Cu care stătuse cine ştie de când, uitat acolo de medicii sau asistentele de la Colţea.... De necrezut...
Asta era sursa infecţiei, cu care s-a luptat peste 2 luni. Ce zi credeţi ca era in calendar in acea luni binecuvantată? Ziua Sfântului Antonie cel Mare, 17 ianuarie 1994!!!
Tata e născut într-o zi de marţi, a cărui Patron este Sfântul Antonie, şi, pe parcursul vieţii lui, a mai fost ajutat de acest Sfânt. Lui îi mulţumim din tot sufletul pentru MAREA MINUNE pe care a făcut-o, salvându-ni-l pe tata în condiţiile în care medicii ne pregăteau pentru ce e mai rău.
Nu avusese cancer, dar era să moara de septicemie, din pricina unor omisiuni medicale....
Apoi a început adevărata vindecare, la un alt spital, ORL Panduri, cu medici minunaţi.
Acum tata e bine, sănătos, are 75 de ani şi putere ca la 40. Este stâlpul familiei noastre şi merge regulat la biserică, şi e mereu gata să facă fapte bune, conştient fiind de marele ajutor primit.
Nu gasim cuvinte, nici eu nici mama – adevărată soţie iubitoare şi devotată – să-i mulţumim lui Dumnezeu, Măicuţei Domnului şi Sfântului Antonie, pentru minunea săvârşită cu tata.
Credinţa în Domnul, chiar dacă uneori nu e atât de puternică cum ne-am dori-o - iţi dă o forţă de neînvins. Dumnezeu e atât de bun şi, prin mijlocirea sfinţilor săi grabnic ajutători, se milostiveşte de noi şi ne ascultă rugăciunile spuse din adâncul inimii.
Dumnezeu e numai iubire şi ne iartă păcatele şi ne poartă in braţele sale tocmai când ne e cel mai greu in viaţă. Sfântul Antonie este un mare făcător de minuni şi ne rugăm Lui şi Măicuţei Domnului, Sfântului Nectarie şi celorlalţi sfinţi să mijlocească pentru noi ajutorul lui Dumnezeu, care este mai preţios decât orice în viaţă.
În anii care s-au scurs de atunci am constatat în repetate ori sprijinul divin, aproape întotdeauna când l-am cerut, deşi evident nu l-am meritat...
Îmi pare nespus de rău că atâţia ani am ţinut “lumina sub obroc”, şi poate nici acum n-aş fi scris aceste lucruri dacă nu aş fi citit cărţi publicate despre minunile Sfântului Nectarie şi îndemnul Lui de a face cunoscute pe scară cât mai largă minunile Creatorului.

În încheiere, un învăţământ clar pot afirma cu toată convingerea: Credeţi cu putere, rugaţi-vă, ajutaţi-vă semenii şi veţi primi răsplată cerească încă din această viaţă.
Domnul fie binecuvântat! Puterea Lui este fără margini!

Cristina Dincă - Bucureşti