joi, 9 decembrie 2010

Marturia staretului Manastirii Sfantul Sava despre noii mucenici romani




Scrisoarea părintelui stareţ Evdochim de la Mănăstirea Sfântul Sava din Ţara Sfântă despre buna mireasmă a moaştelor noilor mucenici români de Arhimandritul Evdochim, Sfânta Mănăstire Sf. Sava

În Sfânta Lavră,
Preacuvioase Părinte Stareţ Justin, binecuvântaţi!

Cu multă bucurie vă comunicăm, prin prezenta scrisoare, aducând mărturie, cu evlavie şi din inimă, experienţa noastră deosebită cât priveşte sfinţenia Noilor mucenici ai ţării voastre din timpul abominabilului regim comunist ateu.

Un ieromonah evlavios din România, acum aproximativ patru ani, ne-a oferit o părticică din sfintele moaşte ale unui nou mucenic român necunoscut, care răspândea o mireasmă minunată. Având o oarecare îndoială despre abundenţa miresmei, care se revărsa de multă vreme, am lăsat părticica pentru un timp, neacordându-i mare importanţă. Însă, cu trecerea anilor, am constat că această mireasmă atât de puternică şi rară rămâne aceeaşi, chiar şi de la distanţă. Iar din ziua Tuturor Sfinţilor (17/30 mai 2010 – n. red.), am aşezat-o, împreună şi cu alte Sfinte Moaşte, pe Sfânta Masă, unde răspândeşte în valuri un minunat miros.

Având ca pretext acest ultim fapt, din adâncul inimii vă urez să aveţi întotdeauna cu bogăţie Harul şi binecuvântarea Dumnezeului nostru Celui în Treime şi mijlocirile slăviţilor Sfinţi Noi Mucenici ai ţării voastre, aşa încât să se conducă sfânta voastră luptă pentru recunoaşterea şi proclamarea bisericească oficială a mulţimii de Noi Mucenici români care, prin mărturisirea tare a credinţei şi martiriul sângelui lor, au sfinţit întreg pământul şi au slăvit Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Aşadar, vă urez să aveţi vară binecuvântată şi sfântă, în sănătate şi desfătare duhovnicească. Rugaţi-vă şi pentru noi…

Cu cinste, înflăcărate rugăciuni şi multă iubire de Hristos,

Arhim. Evdochim,

şi cei împreună cu mine fraţi în Hristos

Trad. din limba greacă de asist. univ. Ion Marian Croitoru
(Îi rugăm pe cei care vor să preia textul pe blog-urile şi site-urile lor să menţioneze sursa.)

O întrebare: cum vi se pare faptul că sfintele moaşte ale noilor mucenici sunt cinstite cu atâta evlavie în multe părţi ale lumii, iar în România unii stareţi se tem să le pună la închinare?



Preluat de laSfintii Inchisorilor.

2 comentarii:

  1. Ciprian, mi se pare sau Crucea din bannerul tau este rasturnata?

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga domnule "anonim".
    Crucea nu e rasturnata. E un detaliu dintr-o biserica din Capadocia.
    Sa inteleg ca imi cauti nod in papura, sugerandu-mi ca as fi satanist?
    Daca te deranjeaza schimb fotografia; no problem.

    RăspundețiȘtergere