O noua aparitie la editura Predania: INTRE DUMNEZEU ŞI ROCK`N` ROLL - Arsenie Monahul

Nota: Recomand cu caldura cartea tuturor celor pasionati de literatura convertirii la Hristos. Grafica volumului e deosebita si ilustreaza magistral calatoria sufletului adolescentin spre Adevar si Viata. (CV) Ce-i muzica? O trăire a sufletului? O creaţie artistică? Un mod de viaţă? Asta-i prima întrebare pe care-o ridicăm înainte de-a începe povestea lungă şi dramatică a Rock’n’roll-ului. Căci numai răspunsul la întrebarea asta ne va da cheia înţelegerii neobişnuitulului experiment spiritual numit Rock’n’roll. Fără îndoială, muzica este trăire. Şi una din cele mai fine trăiri ţâşnite din sufletul omenesc. Ne gândim, spunând acestea, atât la procesul de creaţie al compozitorilor, cât şi la receptarea muzicii de către ascultători. Muzica vine din adâncurile fiinţei omeneşti şi se întoarce în ele. [...] Un lucru este sigur. În faţa muzicii, nu putem rămâne indiferenţi. Nimeni nu poate spune vreodată despre vreo creaţie muzicală că ar fi neutră din punct de vedere al emoţiilor transmise. Căci orice melodie aduce cu sine lumea spirituală a creatorului ei, mişcările lăuntrice ale cugetului său şi trăirile inimii sale. Şi iată cum muzica ajunge să modeleze duhul unui întreg popor. Cu toţii sântem muzica pe care-o ascultăm: îi respirăm duhul, tindem către idealurile pe care ni le oferă şi vibrăm la trăirile ascunse în ea. Dar o muzică născută pe alte meleaguri, nu aduce ea ceva străin cu sine? De bună seamă, căci nu vine singură, ci poartă ca-ntr’un căuş întreaga-i cultură de provenienţă, asemenea şi ritmurile sufleteşti ale creatorilor ei. Cu toţii ştim că muzica naţională este o importantă caracteristică a identităţii fiecărui popor. Să nu uităm, aşadar, că unul din cei mai mari poeţi Sârbi ai secolului XX, Momcilo Nastasievici, vorbea despre însemnătatea muzicii ca despre un stâlp de temelie al identităţii naţionale şi, în eseurile sale, descoperea existenţa „melodicităţii materne.” Muzica la care-ţi saltă inima, aceea-i patria ta. Şi inima generaţiilor noastre de astăzi la ce muzică saltă acum? Boşko Obradovici

Sfantul Nectarie si ceilalti sfinti - mijlocitorii rugaciunilor noastre

Doamne ajuta! Am un baietel cu probleme si numai Bunul Dumnezeu ne-a ajutat pana acum, Bunul Dumnezeu, Iisus Hristos, Maica Domnului si toti sfintii care sunt grabnic ajutatori si mijlocitori ai rugaciunilor noatstre. Incercam sa-mi amintesc cum am aflat de Sfantul Nectarie, nu mai stiu exact... dar ceea ce ni s-a intamplat saptamana trecuta mi-a confirmat ca Sfantul ne-a ascultat rugaciunile. Si desi la inceput nu-l consideram, as spune, aproape de sufletul meu, pentru ca nu citisem decat acatistul, ne-a demonstrat ca a fost mereu alaturi de noi. De cand s-a nascut Andrei am avut parte de nenumarate momente in care Dumnezeu ne-a aratat ca rugaciunile noastre au fost ascultate, insa ceea ce ni s-a intamplat la sfarsitul lunii mai 2011 a fost cu adevarat o mare minune. Am fost crescuta sa cred in Dumnezeu, mergeam din cand in cand la biserica... pe Andrei il duceam sa-l impartasesc cand gaseam timp... insa acum il impartasesc in fiecare duminica. O sa va trimit in attach si externarea din iunie. Desi a facut de 8 ori septicemie, zeci de acidoze, desi pana atunci ne spusesera de 7 ori ca nu o sa traiasca pana dimineata si de fiecare data bunul Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunile si isi revenea, in 29 mai 2011 mi-a fost foarte frica pentru ca incepusem si eu sa cred ca o sa-l pierdem. In duminica aceea, dupa ce l-au denudat in chirurgie l-au luat pe ATI; pe la ora 12.30 m-au chemat sa-mi spuna: "Conform analizelor e mort!" A fost groaznic; doctorita noastra era plecata la un simpozion in strainatate. Bantuiam prin curtea spitalului, singura si ma rugam sa fie salvat. Seara, au sosit si sotul si cu mama mea, dar ce folos ca eu nu puteam sa-l strang in brate pe Andrei... Desi are 3 ani si 6 luni, am stat internati doar noi doi... mai bine de 2 ani (efectiv zilele de internare). Luni dimineata a venit si doctorita noastra, fusese sa-l vada pe Andrei in ATI dar nu-i placea deloc de el... nu mai stia ce sa ne spuna, decat sa asteptam si sa ne rugam... In acea seara am ajuns la Manastirea Baldana si cand eram in fata manastirii au sunat din ATI sa ma duc de urgenta pentru ca Andrei facuse blocaj hepato-renal si hemoragie digestiva. Cei din ATI te suna sa mergi sa-i mai prinzi in ultimele momente (desi ne mai spusesera ca nu o sa traiasca, niciodata nu ne-au sunat, a fost prima data si ma rog sa fi fost si singura data cand am primit un astfel de telefon). Le-am spus ca nu pot ajunge in acel moment pentru ca nu sunt in curtea spitalului, sunt la o manastire si o sa ma duc in cel mai scurt timp posibil. Desi sunasera, am vrut neaparat sa stau de vorba cu Parintele Vicentiu si am aflat ca acea manastire a fost sfintita chiar in data in care s-a nascut Andrei 8 octombrie. Atunci mi-am spus ca probabil trebuia sa ajung acolo. Ni s-a spus ca ne astepta, desi nimeni nu-l anuntase, ca Andrei "o sa fie bine" sa am mare incredere in Dumnezeu si sa ma rog din suflet la icoana Maicii Domnului din manastire pentru ca numai eu cu rugaciunile mele il pot salva. Ne-a dat numarul de telefon al Parintelui Lucian sa-l sunam si sa tinem in continuare legatura cu el, pentru ca el se roaga pentru copii si pentu oamenii bolnavi. Pana sa ajungem la spital am vorbit la telefon si cu celalalt preot si printre altele mi-a spus ca Andrei este un copil puternic, sa am mare incredere in ceea ce mi-a spus Parintele Vicentiu si ca "joi, de Inaltare, cum s-a inaltat Domnul Nostru Iisus la ceruri, asa se va ridica si Andrei din patul de boala" si "pana se termina convorbirea noastra o sa apara semne ca starea lui s-a imbunatatit". Am ajuns la spital, m-au lasat sa intru la el si Andrei si-a revenit din coma; i-am spus sa fie puternic; mami si cu tati au fost la o manastire si parintele de acolo si un alt parinte se roaga pentru el, l-am inchinat cu iconitele pe care i le dusesem... nici nu mai stiu ce i-am spus... iar cand am plecat doctoritele mi-au spus ca rinichii lui au inceput sa functioneze si daca nu o sa primim nici un telefon in noaptea aceea, o sa fie bine. Ceea ce ni s-a intamplat in acea seara depasea logica omeneasca, puterea noastra de intelegere, insa speram din toata inima ca bunul Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Hristos, Maica Domnului sa ne asculte rugaciunile si sa-l salveze pe puiul nostru scump si drag. Cuvintele nu pot exprima ceea ce am trait atunci, ceea ce am simtit, dar exact in ziua de Inaltare ni l-au dat pe Andrei de pe ATI pe pediatrie. Tinem in continuare legatura cu acei preoti, precum si cu altii carora le-am povestit ce ni s-a intamplat, rugandu-i totodata sa-l pomeneasca si pe Andrei in rugaciunile lor. Dupa ce ne-am externat am fost si cu Andrei la Manastirea Baldana; de atunci daca il intrebi ce se face cand e mare spune "poiot la taia" = preot la tara. Urmam in continuare tratamentul si dieta specifice bolii lui, dar cu ajutorul lui Dumnezeu n-am mai fost internati; desi a fost racit, i-am facut tratamentul acasa. Aceasta este pe scurt povestea minunii din 30 mai 2011. Nimic nu e intamplator si Dumnezeu aranjeaza in asa fel lucrurile ca tot ceea ce ni se intampla sa fie spre folosul nostru. Suntem atat de prinsi de gasirea logicii acestei vieti, incat nu mai vedem ca in jurul nostru se intampla atatea minuni. Eu am crezut cu tarie in tot ce-am trait in acea zi de 30 mai si nu mai incerc sa gasesc explicatii logice pentu tot ceea ce ni se intampla, asa cum a spus si dna doctor, "crede si nu cerceta!" Dupa aceasta minune, am primit confirmarea ca si Sfantul Nectarie a fost grabnic mijlocitor al rugaciunilor noastre. Am fost sfatuita sa incerc sa trimit pe cineva, o hainuta de-a lui Andrei la Manastirea Radu Voda la moastele Sfantului, dar am reusit sa ajungem acolo chiar cu Andrei. Eram internati cu o otita destul de urata, ii curgea urechea de vreo 2 saptamani; dupa ce am fost cu Andrei la moastele Sfantului Nectarie, de a doua zi nu i-a mai curs urechea. Intre timp am reusit sa citesc si cartea cu viata Sfantului pe care am imprumutat-o de la biserica din curtea Spitalului Grigore Alexandrescu. Noua nu ni se spune decat dimineata ca "astazi plecati acasa", deoarece, de cate ori ni s-a spus cu o zi inainte ca "maine plecati acasa", in noaptea respectiva Andrei facea febra si nu ne mai puteau externa. Am reusit sa citesc acea carte; am terminat lectura ei undeva in jurul orei 3 noaptea si, dimineata, cand doamna doctor a venit la vizita, ne-a spus ca ne vom externa. Aveam emotii, ca poate nu apuc s-o citesc, dar Sfantul a facut in asa fel ca sa o pot citi si nici lui Andrei nu i-a mai curs urechea. Saptamana trecuta, de Izvorul Tamaduirii am fost la Baldana la hramul bisericii; in drum spre Bucuresti m-am gandit ca ar fi bine sa trecem si pe la Manastirea Radu Voda, iar ceea ce ni s-a intamplat a fost o alta minune. Am primit in dar cartea "Sfantul Nectarie- Minuni in Romania" si niste oameni deosebiti, carora "Dumnezeu le-a dat un gand bun" (asa cum au spus chiar ei) s-au oferit sa suporte cheltuielile pentru a merge cu Andrei la mormantul Sfantului Nectarie in Insula Eghina. Sfantul Nectarie a intrat in casa noastra in data de 15.09.2011 printr-o iconita pe care am cumparat-o pentru ca era de aceeasi marime cu a Sfintei Parascheva (Andrei a fost operat pe 14.10.2008) si stiam ca este tamaduitor de boli. Inca nu-mi vine sa cred, ca in bunatatea nesfarsita, Sfantul Nectarie ne-a chemat la el, asa cum ne-a spus un preot "Sfantul Nectarie v-a chemat la el, sa va duceti cu Andrei si dupa ce veti ajunge cu Andrei la mormatul Sfantului, Andrei se va vindeca de tot!" Asteptam cu nerabdare si ne rugam ca bunul Dumnezeu sa ne ingaduie sa ajungem cu bine la mormantul Sfantului Nectarie sa-i multumim pentru mijlocirea rugaciunilor noastre si sa ne rugam sa-l ocroteasca in continuare pe Andrei. Trecand prin tot ceea ce Dumnezeu (sunt convinsa ca El ne-a dat pentru mantuirea noastra) a oranduit sa ni se intample, au fost nenumarate momentele de disperare si de neputinta, de zbucium sufletesc, de cautare a Lui, etape pe care trebuia sa le parcurgem pentru a capata un dram de credinta, ca El poate face intr-adevar minuni daca avem incredere deplina. De multe ori ma gandesc ca nu suntem vrednici de mila, bunatatea si iubirea lui Dumnezeu si ma rog in fiecare seara ca Bunul Dumnezeu sa ne dea ajutor in lupta duhovniceasca, tarie in credinta, nadajduire si dragoste. Persoanele care il cunosc pe Andrei de cand s-a nascut si stiu prin ce am trecut mi-au spus ca de cand tin legatura cu preotii, Andrei e parca alt copil. Rabdare si credinta sunt cele doua lucruri pe care, daca le ai, poti fi convins ca "nimic nu este cu neputinta celor ce cred cu tarie ca Facatorul cerului si al pamantului degraba plineste rugaciunile lor". Fara ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este cu putinta! Iti multumim Doamne pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat pana acum! Slava Tie, Preacuratei Maicii Tale si tuturor sfintilor Tai! Daniela Bilauschi

Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor

Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimţirii noastre

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 30 martie 2012

Cititi interviul integral in ultimul numar al revistei Atitudini.





- Părinte, cum vă explicaţi faptul că încă mai sunt azi duhovnici, preoţi care susţin că nu cunosc problema cipurilor şi ca atare nu găsesc răspunsul potrivit pentru ucenicii lor? Sub pretextul că nu e treaba lor să cerceteze ce conţin aceste cipuri dau un răspuns evaziv celor ce îi întreabă cum să procedeze cu aceste acte biometrice.

- Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viaţa noastră? E preotul. Preoţii, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. În ce constă această răspundere? În propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viaţă: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din seminar, apoi în facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoţi? Cum să conştientizeze ei că asistăm la o satanizare a lumii prin implantarea acestor cipuri? Şi, în afară de asta, sunt şi oameni, Dumnezeu să ne ierte, interesaţi. Le place să fie audiaţi de public în conferinţe şi din slavă deşartă tac şi fac pe plac mulţimii. Nu vedeţi că ei (conducătorii) vin cu o melodie aşa de plăcută pentru noi, creştinii, încât să primim cipul ca pe o mare realizare utilă umanităţii?
Au început de la animale – cipuri în urechi, le-au pus peceţile acestea, nişte clame agăţate de urechea animalului. M-am gândit îndată: dacă cipul acesta e aşezat la vaca asta care dă laptele din care mâine se hrănesc copiii de toate vârstele, bătrânii, oamenii, nu cumva drăcovenia asta are efect şi asupra hranei, a circulaţiei sângelui, prin laptele, pe care apoi îl mănâncă omul? Apoi au evoluat cu cipul la om şi au zis că trebuie să aibă copilul mic cip ca nu cumva să fie furat… Aşa că îi pui cip acolo şi îl găseşti îndată. Şi astfel, ani la rândul, obişnuiesc poporul cu aceste cipuri care au, chipurile, efecte benefice. Ei bine, toate drăcoveniile acestea au cu totul un alt scop. În niciun caz unul bun. Pentru că noi am trăit de atâtea amar de veacuri pe aici şi n-am avut nevoie de cipuri. A trebuit să apară aceşti tovarăşi gentili care au grijă să nu ne pierdem şi să ne ofere ei această pază. De ce păzesc populaţia prin cipuri şi nu vin să vadă unde sunt tinerii noştri care au plecat de la casele lor din ţară şi s-au dus argaţi în Occident? Unde sunt aceşti tovarăşi care să poarte de grijă de nenorociţii copii care sunt aruncaţi pe străzile oraşului şi stau în tuneluri şi sub poduri şi dorm acolo, săracii, fără adăpost? Iar ca să înfiezi un copil din acesta amărât, e atâta lege şi atâtea rânduieli încât trebuie să faci un proces de trei, patru ani să-l poţi avea în braţele tale.
Dar nu cipurile vin în ajutorul nostru. Acolo vine satana să ajute, pentru că omul acesta devine o cifră, un număr. A transferat cifra aceasta în satanizarea lui. I-l pui pe frunte, i-l pui pe mână, i-l pui unde vrei şi unde nu vrei. Oare de asta are nevoie ţara noastră? Noi avem de format caractere, avem de făcut educaţie spirituală pentru a realiza omul liniştii, omul păcii, al dragostei, al unităţii, omul bunătăţii, pentru a avea o societate sănătoasă bazată pe jertfă şi dăruirea creştină. Cu cipurile nu realizăm nimic decât să ne îmbolnăvim şi noi. Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îţi stăpânească fiinţa, ca spirit, ca suflet. Te perverteşte încât nu mai gândeşti. E ca şi cum cineva te-ar pune la curent electric, te aşezi pe scaun şi te aruncă de vreo trei, patru ori în sus şi în jos şi în felul acesta devii un om care ţi-ai pierdut şi memorie şi cap; nu mai ai nimic.
În 1949–1950 era o metodă venită din Răsărit, folosită la anchetele care se făceau în puşcării, căl punea pe scaunul electric pe deţinut şi acolo te trezeai că începeai fără să vrei să declari pe placul lor. Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comunişti. Acesta este scopul cipului: desfiinţarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.

- Sunt unii care încă vă mai acuză că aţi fi zis că acest cip este pecetea finală şi urmează să vină Apocalipsa.

- Aceştia sunt doar nişte agitatori şi dezbinatori. Cine are bunăvoinţă să înţeleagă ce am spus eu, va înţelege. Scopul acestui cip este implantarea, ce va aduce cu ea şi pecetea Fiarei. Dar numai Dumnezeu ştie când va fi aceasta.


- Oamenii sunt necăjiți, părinte, au ieşit în stradă şi au protestat împotriva acestor măsuri de exploatare a gazului de şist. Dar nu au nicio susținere din partea statului român. La cine să strige?

- Parlamentarii noştri nu au cum să îi susţină pe bieţii oameni, pentru că sunt plătiţi să tacă, să mușamalizeze adevărul de orice natură, morală, religioasă, economică, politică. Ei nu au voie să vorbească decât ce li se dictează. Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Aceste manifestări ale oamenilor nici nu le iau în seamă, pentru că noi pentru ei reprezentăm prostimea, mulțimea, rasa inferioară. Dar totuşi nu vor să rămână în istorie drept prigonitori, ci vor să fie populari şi iubiţi ca nişte zei de popor. De aceea s-ar putea să ajute la ceva protestele şi glasurile bieților oameni. Atunci când nu există glas care să mai strige, ei domină în linişte, înseamnă pentru ei că au dreptatea de partea lor. Ei vor să figureze ca binefăcătorii noștri, şi nu ca prigonitori şi ucigaşi.
La ora actuală avem nevoie de o preoţime de elită, oameni de sacrificiu, care într-adevăr își pun viaţa pentru ucenicii lor. Dar atâta vreme cât nu vom avea păstori care să înveţe drept cuvântul Domnului vom veni într-o rătăcire şi pierzare a neamului nostru. Se vede din greutățile cu care ne confruntăm azi că nu este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor, nu este nici binecuvântare peste roadele pământului, nu este nici saţiu. Dar dacă tu vinerea şi în post vii cu fripturi la grătar şi te pui cu tot dinadinsul împotriva rânduielii lui Dumnezeu, cât crezi că va mai îngădui Dumnezeu? De aceea şi cad oamenii în boli foarte grele azi. Oamenii s-au abătut de la rânduielile lui Dumnezeu, făcându-şi voile lor. Nici bunurile pământului nu mai sunt după rânduială. Dumnezeu ne pedepseşte şi îngăduie aceste exploatări otrăvitoare, zăcăminte, care apar la suprafaţă. Ca şi pe vremea lui Noe, când nu ne vom aștepta, va veni mânia lui Dumnezeu peste noi. „De aceea privegheați că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

- Ierarhii Bisericii Greciei însă, sunt mult mai implicaţi în viaţa poporului şi iau atitudine alături de popor atunci când sunt asupriţi de conducătorii lor. Însuşi poporul grec e mult mai informat şi luptător pentru nişte adevăruri, atât ale neamului lor, cât şi ale Bisericii. Ei veghează. La noi de ce nu se mai întâmplă acest lucru?

- Domnule, grecii au o energie deosebită, pentru că au şi o origine foarte bună, un popor înzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, dar şi cercat. Aceste greutăţi şi valorile morale şi spirituale pe care le-au avut, i-au făcut mai bătăioşi. Şi noi am trecut prin încercări şi războaie de apărare, după cum ştiţi, dar, dragii mei, la noi este o boală în popor, ascultarea asta prostească. Să nu cumva să tulburăm. Dar ce să tulburăm când situaţia deja e tulbure? Astăzi a nu tulbura înseamnă de fapt a nu limpezi. Pune într-un pahar de apă tulbure o picătură de var şi ai să vezi cum tulburarea se lasă la fund şi poţi bea paharul cu apă curată. Ei, bine, acesta este Creştinismul. Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă nu este decât picătura de sânge a martirilor noştri. Ce este sângele martirilor? Sămânţa creştinismului. Şi eroii noştri, martirii Bisericii şi neamului nostru care zac necanonizaţi, din puşcăriile Aiudului, Gherlei, Piteştiului – aceştia trebuie să fie modelul şi ajutorul nostru.
Creștinii noştri să ia aminte la episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, şi să le urmeze faptele şi sfaturile. Dacă Dumnezeu mai grăieşte prin acei ierarhi de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem dreptul să spunem că nu ştim, doar că nu am vrut să ştim! Când există azi atâtea mijloace de informare… Dacă te minţi pe tine însuţi, atunci şi supuşii tăi devin nişte oameni pervertiţi. Acesta este şi scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul Greciei. Românul se subestimează: „a, păi eu nu pot”. Dar bulgarul cum poate, măi? Alţii cum pot, măi, să își exploateze singuri bunurile pământului în care locuiesc, să îşi păstreze Biserica ortodoxă, curată şi invincibilă?
Trăim vremuri anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui pentru că Duhul Sfânt pluteşte încă deasupra acestui pământ românesc. Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o înţelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creştinul nostru nu este informat, nu este impulsionat. Şcoala nu-i spune, Biserica nu-i spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru, pentru că ei n-au curajul să vorbească.

- Părinte, cunoaşteţi minunea de la Iași, unde patru ani consecutiv sfintele moaşte ale martirilor de la Aiud şi din alte temniţe comuniste au izvorât mir abundent, cu o mireasmă cerească. În afara faptului că nimeni nu ia în considerare, la nivel înalt, aceste minuni, care credeți că este mesajul pe care vor să îl transmită aceşti martiri ai noştri?

- Sfinţii nu au nevoie de noi, de preamărirea noastră. Ei sunt sfinţi oriunde şi oricând. Ei au nevoie de noi numai în măsura în care le cerem ajutorul. Dacă le cerem ajutorul, vin şi ei în ajutorul nostru, iar dacă noi nu le cerem, ne lasă singuri. Dar unde ajungem noi fără ajutorul lor? Să ne rugăm către sfinţi! Acesta este mesajul lor. Sfinţii vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puţin îi chemăm. Aceşti sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Acesta este de fapt un al mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea. Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşităţii şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinţilor închisorilor comuniste. Hristos a înviat!

Gheorghe Stănică despre reeducarea de la Pitesti

Ne-a parasit si Gheorghe Stanica

Preluat de la fenomenulpitesti.ro.

Cu multă durere vă aducem o veste tristă primită de noi chiar astăzi, de praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos: Dumnezeu l-a chemat la El în Vinerea Mare pe fostul deţinut politic Gheorghe Stănică (1922-2012), un om de mare credinţă, profunzime şi sensibilitate.

Născut la Giurgiu pe 23 aprilie 1922, a urmat Liceul „Ion Maiorescu”, în cadrul căruia s-a apropiat de Frăţiile de Cruce începând cu toamna lui 1940. A fost condamnat la 1 an de închisoare după rebeliunea din ianuarie 1941. În 1943 s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti şi a fost nevoit să se întreţină singur, ceea ce i-a îngreunat activitatea de student. A păstrat legătura cu mai mulţi tineri legionari, astfel că a aflat de arestările din mai 1948 şi a hotărât să se ascundă vreme de peste un an de zile.

A fost arestat pe 17 august 1949 şi considerat şef al unui lot de cunoscuţi din judeţul său de origine, deşi singura activitate pe care au întreţinut-o era aceea de a se întâlni între ei. În plus, Stănică l-a găzduit timp de o săptămână pe Ion „Nonu” Sasu, fugar la acea vreme. A fost anchetat de Direcţia Securităţii Capitalei la Ministerul de Interne şi trimis în judecată, unde a fost condamnat la 4 ani de închisoare corecţională.

Imediat după pronunţarea sentinţei a fost trimis la Piteşti, unde a fost torturat chiar în camera 4-spital la începutul lui 1950, inclusiv de către Eugen Ţurcanu. Cu unul dintre cei chinuiţi în aceeaşi serie cu el, Adrian Băcilă, avea să rămână prieten multă vreme după eliberarea din închisoare. Despre experienţa sa în Piteşti spunea că „Nu ştiai ce să mai crezi. Totul se prăbuşea, ca un joc din ăla de cărţi. Nu ştiai ce să mai crezi, în cine să mai crezi. Eu am avut un noroc mare de tot: am crezut neţărmurit în Dumnezeu. Neţărmurit.”

În toamnă a fost transferat la Canal şi a fost repartizat într-o brigadă în care a avut din nou de-a face cu agresori trimişi din Piteşti. Cu toate acestea, comportamentul său pe perioada detenţiei i-a atras o prelungire a pedepsei sale iniţiale cu alte 12 luni de internare administrativă. A fost eliberat la 27 mai 1954 şi a lucrat ca inginer până la ieşirea la pensie.

Gheorghe Stănică a fost unul dintre deţinuţii de mare profunzime morală, în contrast evident cu discreţia totală în care a trăit. Vorbea puţin, dar întotdeauna limpede şi cu folos. Structura sa sufletească, suferinţa şi experienţa de viaţă l-au determinat să considere că cea mai înaltă concepţie despre viaţă este iubirea aproapelui: „Un singur lucru regret: că am fumat. Restul, nu regret nimic! Nici chiar 4-spital nu-l regret. Cel mai mare lucru, după mine, în viaţă e să ştii să ierţi... Şi-al doilea e să te încrezi în aproapele tău. Fără astea două lucruri nu va ieşi nimic.”

Un interviu cu Gheorghe Stănică, unul dintre personajele filmului „Demascarea”, va apărea anul acesta în volumul VI al seriei „Experienţe carcerale în România comunistă”.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

(Articol adăugat la 15 aprilie, ora 23:58)

O noua marturie despre minunile Sfantului Nectarie

As dori si eu sa povestesc o intamplare din viata mea, in care Sfantul Nectarie si-a pus amprenta in vindecarea trupului, in urma citirii acatistului inchinat lui.
Era o zi de iarna, mai precis 5 februarie, cand ne indreptam eu si inca o doamna cu masina ei personala pe un drum relativ bun tinand cont ca zapada era asternuta destul de bine peste intreaga natura. Soseaua acceptabila, nu ne dadea de inteles ca ne va paste un stupid accident in curand, accident care ma va afecta doar pe mine mai grav. La un moment dat, masina in care ne aflam s-a rasucit de doua ori opridu-se parca o clipa perpendicular pe axa lui, eu atat am apucat sa spun DOAMNE (si ma gandeam sa nu o ia masina cumva in vale sa ne rasturnam) dupa care s-a izbit cu spatele de un damb din partea stanga a drumului, masina incalecand efectiv canalul de scurgere o apei. Masina era efectiv cu rotile din fata pe o latura a canalului, iar rotile din spate pe cealalta parte a canalului. Eu eram in spate, fara sa port centura de siguranta, poate daca stateam pe scaunul din fata – dreapta si aveam centura, nu s-ar fi intamplat nimic rau, dar asa a fost sa fie.

Din cauza impactului puternic, am fost impinsa in fata si in spate de la mijlocul coloanei vertebrale, lucru care a facut sa mi se taie respiratia, pentru cateva momente simtind o durere puternica de mijloc.Nu mi-am inchipuit nicio clipa ca am ceva la coloana vertebrala, eu spuneam ca ma doare mijlocul si atat.

Investigatiile de a doua zi mi-au dat vestea trista ca am vertebra L1 fracturata si tasata. Durerile erau foarte mari, atunci cand ma miscam. Dupa o saptamana de spitalizare a trebuit sa merg acasa si sa stau intr-un corset 2 luni de zile, fara sa ma dau jos din pat.
Cand am ajuns acasa si m-am mai linistit m-am gandit la Sfantul Nectarie, eu avand deja o carte despre viata lui, pe care o citisem cu ceva ani in urma. A doua zi am primit de la o prietena o alta carte, o alta versiune fata de a mea, dar tot despre viata sfantului si m-am bucurat foarte tare, a fost un raspuns la gandul meu. Dupa ce am citit cartea care mi-a alinat sufletul, am inceput sa citesc acatistul sau timp de 40 de zile si ma rugam pentru sanatatea mea si multumeam totodata lui Dumnezeu ca nu a fost mai rau.In timpul sederii, am mai avut diverse probleme casnice, pe care sfantul mi le-a rezolvat, una dintre ele fiind redeschiderea laptopului la care lucram niste materiale. Icoana sfantului o pusesem de cand m-am accidentat, deasupra patului, si cand simteam nevoia, ma uitam la ea si ma rugam cum stiam eu, cu cuvintele mele. Cand laptopul nu a mai vrut sa se deschida, m-am rugat sfantului sa ma ajute, sa nu pierd materialele la care lucrasem vreo 3 saptamani continuu, si care erau foarte importante si pe care in ultima faza nu le salvasem si pe altceva. Dupa ce am intors laptopul pe toate partile incercand sa-i dau drumul, verificand cablurile, butoanele (nu ma pricep la electrotehnice, electrice) intr-un final a inceput sa se deschida si i-am multumit sfantului pentru ajutor.

Dar sa revenim la problema care m-a tintuit la pat si anume coloana vertebrala.Dupa 40 de zile dupa ce am citit acatistul, timp in care ma ungeam si cu mir, am inceput sa ma simt mult mai bine, tot timpul rugandu-ma sa se sudeze coloana. Cand s-au implinit cele 2 luni, am fost la control, mi s-a refacut tomograful si rezultatul a fost bun, coloana sau mai bine-zis vertebra se sudase. Am plans de bucurie si am multumit sfantului, Maicii Domnului si nu in ultimul rand lui Dumnezeu ca m-au ocrotit si m-au ajutat sa trec si peste aceasta incercare.

Acum cativa ani in urma, am fost in Grecia, la manastirile de acolo si imi doream de atunci sa ajung cu alta ocazie si la Eghina, dar nu am reusit. Poate intr-o buna zi sfantul ma va ajuta sa ajung la moastele lui si sa-i MULTUMESC.(Viorica)

A apărut revista ATITUDINI, nr. 22

O puteti comanda aici.

CUPRINS

Viaţa Sfântului Nicolae Velimirovici
Mărturie despre mireasma moaștelor Sfântului Nicolae Velimirovici de Daniil Eșanu
Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor Interviu cu Părintele Justin Pârvu
Despre dictatura politică și eclezială pr. prof. Mihai Valică
PAPISMUL NU ESTE BISERICĂ, NU ESTE NICI BISERICA ROMANO-CATOLICĂ mitropolitul Serafim de Pireu
DESPRE CREȘTINISMUL DE ACUM O MIE DE ANI (I) de Emilia Corbu
Războiului total al Neoimperialismului mondial împotriva suveranităţilor naţionale de Conf. univ. dr. G.D.Iscru
ATROCITĂŢILE BARBARE COMISE DE UNGURI ASUPRA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA de Prof. Dr. Mihai Fătu
„Moaștele sfinţilor închisorilor vorbesc mai mult decât orice discurs” de Danion Vasile
DESPRE ANIHILAREA ȘI ASASINAREA LUI MIHAI EMINESCU de Prof.univ.dr. Aurel V. David
Valeriu Gafencu – Un Tânăr cu suflet frumos de Prof. Marc Mihaela Emilia
De ce bei? de Ciprian Voicilă
TELEVIZIUNEA – „PÂINEA ” NOASTRĂ CEA DE TOATĂ ZIUA? de Lt. Col. (r.) N.M. Popescu
Dr. Ernst Krebs despre o metodă simplă și naturală de vindecare a cancerului
DESPRE HOMEOPATIE (II) de Ioan Vlăducă

Sa ne rugam pentru sanatatea maicii Ecaterina Fermo! Postez aici o conferinta a ei despre ispitele lumii moderne si agresivitatea mass-mediei

Maica Ecaterina Fermo - Ispitele lumii moderne si agresivitatea mass-media - partea 1

Vezi mai multe video din film

Maica Ecaterina Fermo - Ispitele lumii moderne si agresivitatea mass-media - partea 2

Vezi mai multe video din film

Maica Ecaterina Fermo - Ispitele lumii moderne si agresivitatea mass-media - partea 3

Vezi mai multe video din film

Maica Ecaterina Fermo - Ispitele lumii moderne si agresivitatea mass media - partea 4

Vezi mai multe video din film

Maica Ecaterina Fermo - Ispitele lumii moderne si agresivitatea mass media - partea 5

Vezi mai multe video din film

Imagini de la lansarea cartii "Diavolul din pahar. Amintiri din iadul betiei", care a avut loc la libraria Sophia

Lansarea a avut loc pe 23 februarie 2012 la librăria Sophia.

Invitaţi:
Lucia Turcea, pictoriţă de biserici (sora poetului Daniel Turcea)
Marian Maricaru, teolog, profesor de religie
Cătălina Dănilă, purtător de cuvânt al editurii Areopag
Danion Vasile, editor.