Parintele Damaschin Grigoriatul: ΜĂRTURII DESPRE SFÂNTUL BOTEZ

a) Am văzut cu ochii mei un porumbel

Printre preoţii şi lucrătorii Misiunii Apostolice din Kolwezi – în sudul statului Congo, îl întâlnim şi pe părintele Lazăr. Se distinge prin smerenia sa, deschiderea spre ascultare şi sârguinţă. Într o zi m am apropiat de el şi l am întrebat:
Părinte Lazăr, cum ai devenit ortodox?
Eu, părinte, până în 1983 eram nebotezat. Auzisem despre comunitatea protestantă a metodiştilor şi la început am mers la ei. Am urmărit cursurile lor catehetice, dar, când mi au propus să mă botez, am simţit o împotrivire în sufletul meu. Apoi am mers la penticostali, dar şi de acolo am fugit din acelaşi motiv. Într o zi, trecând pe lângă Biserica Ortodoxă a Sfântului Gheorghe din Kolwezi, mi a trecut prin minte să intru. Îndată am simţit o mare bucurie interioară şi o pace sufletească. O voce din mine mă anunţa: aceasta este Biserica pe care o cauţi! Am întrebat de preot. Pe vremea aceea era fericitul părinte Cosma Grigoriatul. Am urmărit apoi lecţiile sale catehetice şi împreună cu familia mea am decis să ne botezăm. Când am ieşit din baptisteriu, am văzut cu ochii mei un porumbel care zbura deasupra capetelor celorlalţi, care se botezau în acel moment. L au văzut şi ceilalţi fraţi. Părintele Cosma ne a explicat că porumbelul simbolizează pogorârea Sfântului Duh, aşa cum s a întâmplat şi la botezul Domnului în râul Iordan.


b) Un mic înger?

Oraşul Louena se află la 300 de kilometri depărtare de Kolwezi. De când a fost numit acolo părintele Ioachim, în parohia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, s a remarcat un progres continuu în viaţa creştinilor din comunitate.
Părintele protoiereu Meletie a mers ultima dată în această enorie în octombrie 2002, în vederea rezolvării mai multor probleme misionare. Dorea să se informeze despre funcţionarea noului gimnaziu ortodox, să vadă ce reparaţii s au executat la şcoala de asistente medicale şi să vorbească cu catehumenii despre botezarea lor. A fost întâmpinat călduros, în chip tradiţional cu flori, cântări şi dansuri locale. Mulţimea credincioşilor l a condus apoi în noua biserică. La sfârşitul vecerniei, părintele i a salutat şi le a vorbit despre programul său. Către sfârşitul cuvântării sale, s a apropiat de el un copil de vreo cinci anişori, în faţa Sfintelor Uşi, care l a apucat de degetul mic al mâinii stângi şi i a pus următoarele întrebări surprinzătoare:
Ai venit, părinte, ca să l aduci pe Hristos în viaţa noastră?
Părintele Meletie a răspuns mecanic, fără să acorde prea mare importanţă micuţului înger:
Da, copilul meu, de aceea am venit.
Astăzi o să ne mărturisiţi şi mâine ne vom boteza?
Da, micuţule, aşa vom face.
Iar după botez Îl vom primi pe Hristos înlăuntrul nostru prin Sfânta Împărtăşanie?
Da, copilul meu, aşa este rânduiala în Biserica noastră.
Şi, după ce ne vom boteza, trebuie să avem grijă să nu mai facem păcate?
Desigur, aşa trebuie să facem!
Bine părinte, vă mulţumim că aţi venit la noi. Vă aşteptam...
Părintele Meletie, aşa cum el însuşi mi a povestit cu emoţie, a fost uimit de întrebările micuţului. A presupus că acesta a participat la cursurile catehetice ale bisericii şi de aceea a pus acele întrebări.
Între timp, copilul se întorsese printre ceilalţi copii din biserică. Părintele a continuat să comunice consiliului parohial şi celor catehizaţi programul de a doua zi. La sfârşit, le a cerut să l aducă din nou în faţa sa pe copilul respectiv. Atunci aceia i au spus că pentru prima oară l au văzut şi ei pe acel copil şi că nu mai este de găsit între copii din parohie. Au căutat pretutindeni, dar nu l au mai găsit. I au întrebat pe copii dacă l cunosc sau dacă l au mai văzut şi altădată, dar şi aceştia nu ştiau nimic. Nici măcar nu văzuseră încotro plecase. Atunci părintele Meletie s a emoţionat şi a zis: „Oare ne a trimis Domnul un înger al Său, pentru a întări lucrarea Bisericii Sale?”


c) Mărturii ale celor botezaţi

Mărturiile care vor urma provin de la un grup de aproximativ 12 băieţi tineri, care anul trecut au terminat şcoala agricolă a Misiunii Apostolice Ortodoxe din Kolwezi. Dirigintele lor, părintele Meletie, vrând să i ajute la studiul în comun, în vederea pregătirii lor pentru apropiatele examene de admitere la Universitatea din Louboubasi, le¬ a oferit o sală în clădirea Misiunii. Ei rămâneau acolo adeseori împreună, pentru a studia. Veneau apoi şi la slujbele de la biserică şi de multe ori cereau să afle mai multe despre credinţa ortodoxă şi despre aspectele ei liturgice. Li s au dat împrumut mai multe cărţi, majoritatea în franceză. Le au studiat şi au mai cerut şi altele. În cele din urmă au cerut să fie botezaţi.
Părintele Meletie a programat ca botezul lor să aibă loc sâmbătă, 13 iulie 2002. Printre alţi candidaţi la botez, care în anul acela ajunseseră la 96, erau şi aceşti 12 tineri, care proveneau din credinţe diferite. I a rugat să scrie fiecare câte ceva despre experienţele spirituale şi binecuvântările pe care le au trăit în acele zile de dinainte şi după botez. Câţiva dintre ei ne au dăruit mărturiile scrise, pe care le am tradus în continuare:

„Mă numesc Chisola Kapenda.
Înainte de a intra în Biserica Ortodoxă aveam o altă percepţie despre aceasta, despre cultul ei, despre rugăciune şi despre învăţătura ei. Începusem să cred că se închină la idoli, aşa cum o acuză mulţi protestanţi, deoarece are icoane ale sfinţilor, la care lumea se închină. Dar, după ce am urmat catehizarea iar apoi m am botezat, am simţit în trupul meu şi în suflet o mare uşurare, în vreme ce, înainte de asta, mă simţeam foarte împovărat. Când am ieşit din baptisteriu, am simţit o bucurie greu de descris în cuvinte. Am primit numele Aristos, iar toate părerile mele preconcepute de dinainte de botez despre Biserica Ortodoxă au dispărut. Dimpotrivă, acum îmi doresc permanent să adaug raţiunii mele şi inimii cât mai multe cunoştinţe despre credinţa ortodoxă. Aşa am înţeles, prin intermediul experienţelor mele, că aceasta este Biserica Apostolească. Nu ascunde nimic faţă de credincioşii săi în ceea ce priveşte învăţătura. Vrea să i unească pe oameni prin credinţa în Sfânta Treime.”

„Mă numesc Senuo Ukaita.
Înainte de a mă boteza aveam anumite îndoieli în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă. Oamenii din afara Bisericii spun că în această Biserică nu există Dumnezeu. Eu, însă, din experienţa pe care am trăit o, am văzut că Dumnezeu există. Când părintele Meletie mi a citit rugăciunea de iertare de după spovedanie, am simţit în sufletul meu o mare bucurie. Aceeaşi bucurie, încă şi mai intensă, am simţit o după ce m am botezat. Aproape că nu i mai vedeam pe oamenii din jurul meu, atât de plin era sufletul meu de bucurie. Am primit numele Evstratie. Pentru toate aceste binecuvântări Îi mulţumesc şi Îl slăvesc pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos.”

„Mă numesc Yav Kasongo.
Înainte de a intra în adevărata Biserică a lui Hristos eram musulman. În religia islamică ne învăţau că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu şi nici Mântuitor al oamenilor. Însă lângă Biserica Ortodoxă am învăţat ce spune Hristos: Cel care M a văzut pe Mine, L a văzut şi pe Tatăl Meu. Astfel m am decis să intru în adevărata Biserică a lui Hristos. În perioada în care urmam cursurile catehetice, simţeam o mare eliberare sufletească, deoarece începusem să trăiesc acel mod de viaţă pe care simţeam că l pierdusem cândva.
Înainte de a mă boteza mi era frică şi ruşine, din cauza mulţimii oamenilor care stăteau în jurul baptisteriului. Când mi a venit rândul să intru în apă, frica şi ruşinea s au risipit. Ieşind din apa sfinţită, am simţit o mare bucurie şi uşurare, ce îmi pătrundeau sufletul şi trupul. Simţeam că am lăsat în urma mea o mare greutate. Am primit numele Dimitrie.
Din ziua în care am fost botezat, trăiesc o viaţă ce mi aş dori să fie mereu condusă de Dumnezeu. Orice gând rău ce îmi dă târcoale, îl alung, pentru că simt că nu mai pot păcătui în faţa lui Dumnezeu, deoarece simt pretutindeni prezenţa Sa.”

„Mă numesc Yav Muzinga. Ziua în care m am botezat, 13 iulie 2002, a fost una dintre cele mai speciale şi mai minunate zile din viaţa mea. Am primit numele Ilie. Cu doar o zi înainte fusesem admis, în urma examenului, la facultatea de agronomie din cadrul universităţii. Când am ieşit din baptisteriu am simţit o mare bucurie lăuntrică, ce mi lumina întreaga existenţă. Am simţit că în mine are loc o transformare profundă. Rugăciunea parcă se înălţa de la sine către Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Doream să I mulţumesc, simţeam nevoia, dacă ar fi fost posibil, să L îmbrăţişez, să plâng în faţa Sa, deoarece simţeam că îmi scosese din suflet toate chinurile, toate supărările şi păcatele.
Îi mulţumesc Domnului, deoarece mi a oferit în dar calea spre mântuire. Îl slăvesc, pentru că m a învrednicit să merg pe drumul Sfinţilor Săi. Mărit să fie mereu Numele Lui. Amin.”

„Mă numesc Rafael Ilunga. Mai înainte de a fi botezat nu aveam pace în sufletul meu. De ce? Încă aveam îndoieli în privinţa credinţei mele în Hristos. Am urmat cursurile catehetice, am citit şi cărţi, dar nu le împărtăşeam colegilor mei de studiu sau prietenilor îndoielile mele. Existau atât de multe biserici în jurul nostru şi nu ştiam dacă şi aceasta pe care o frecventam acum, cea ortodoxă, era cea adevărată.
Până la urmă, după mai multe discuţii cu cei apropiaţi, îndoielile au început să se risipească şi m am hotărât să mă botez. Am primit numele Mihail. Când am ieşit din baptisteriu, mi am simţit sufletul inundat de bucurie şi de multă iubire pentru cei din jurul meu. Atunci m am încredinţat că Duhul Sfânt era înlăuntrul meu, că mă curăţise de toate păcatele şi că mă va conduce către mântuire. Simţeam că trăiesc o viaţă plină de sens şi de adevăr, în această Biserică purtătoare a adevărului. L am simţit pe Hristos prezent în inima mea, cum mă conducea către o viaţă plină de libertate şi de pace.
Îndată după botez eram într o stare extatică. Parcă nu mai vedeam pe nimeni în faţa ochilor, simţindu mă învăluit de Harul Sfântului Duh. Această stare de fericire a ţinut timp de şase zile.
După ce am primit şi Sfânta Împărtăşanie, am simţit şi mai puternic prezenţa şi puterea Sfântului Duh înlăuntrul meu. Simţeam că m am îmbrăcat în Hristos, aşa cum spune şi imnul: «Câţi în Hristos v aţi botezat, în Hristos v aţi şi îmbrăcat, Aliluia!»
Cred aşadar, întru Unul Dumnezeu, întru Una Biserică, în învierea morţilor şi în viaţa veşnică. Amin.”

„Mă numesc Kilolo Kiyambakulu.
Am urmat până acum, împreună cu părinţii mei, bisericii luterane. Cu toate acestea, îmi doream să mă rog fără să aparţin unei anumite biserici. Inima mea s a întors către Biserica Ortodoxă în momentul în care am intrat în căminul studenţesc al absolvenţilor şcolii Misiunii Apostolice. Am început să citesc mai multe cărţi de învăţătură bisericească, pe care ni le a pus la dispoziţie părintele Dionisie. În cele din urmă, m am hotărât să mă botez, împreună cu încă 12 colegi de studiu. Ceea ce am trăit după botez a fost ceva unic în viaţa mea. În primul rând o mare bucurie, aproape inexplicabilă. Orice supărare părăsise inima mea. Abia acum mă simt cu adevărat liber. Am intrat cu adevărat în familia Bisericii lui Hristos. Cer binecuvântarea Lui, să rămână permanent lângă mine şi să mă păzească în toate zilele vieţii mele, ca să pot să lucrez în ogorul Său, al Mântuitorului meu.
Mărturisesc în faţa tuturor tinerilor, cunoscuţi şi prieteni, care sunt în afara Bisericii noastre, ce lucruri minunate am simţit, ca să intre şi ei în familia Adevăratului Dumnezeu, care este în Biserica Ortodoxă.
Am primit numele Dimitrie.”

Ce a simţit creştinul Ioan Sabushimike, după botezul său.
A scris pe o hârtie următoarele cuvinte în limba lui, swahili, şi mi a dat o. O ofer cititorilor mei tradusă:
„Ziua botezului meu, 23 decembrie 2005, este o zi pe care n o voi uita niciodată. De atunci, am putut să cunosc adevărata simţire a vieţii duhovniceşti. Şi spun aceasta deoarece comportamentul meu s a schimbat radical. Mă simt plin de bucurie faţă de darurile şi harismele pe care mi le a oferit Iubitorul de oameni Dumnezeu. Este pentru prima dată în viaţa mea când am trăit astfel de experienţe, mai ales în ziua botezului meu.
Mărturia mea este împărţită în trei aspecte:
1. Am simţit o schimbare în inima mea.
2. Comportamentul meu s a schimbat radical.
3. Întreaga mea viaţă s a schimbat. Din momentul botezului, în inima mea sentimentele au rămas mereu aceleaşi. Mă simt plin de pace. Înainte, pe vremea când eram catolic, această pace nu era prezentă.
În ceea ce priveşte comportamentul meu, m am schimbat foarte mult. Înainte eram un individ foarte puţin sociabil, nu doream să vorbesc cu nimeni, nu mă simţeam confortabil în prezenţa nimănui. Eram uşor iritabil şi foarte posac. În viaţa mea duhovnicească simt o adâncă pace în inimă. Mă rog foarte uşor şi repede, zicând rugăciunea lui Iisus Hristos şi simt multă bucurie înlăuntrul meu. Îi mulţumesc lui Hristos şi părinţilor care m au ajutat să cunosc şi să intru în adevărata Biserică a Lui, prin care nădăjduiesc că mă voi mântui. Acum am puterea de a merge către sfinţenie.

Într o după amiază, a venit în biserica noastră un copil cuviincios şi timid. După vecernie am stat de vorbă. În cele din urmă acest tânăr s a botezat împreună cu Ioan Sabushimike. Şi a scris şi el experienţele pe hârtie şi mi le a dăruit. Iată ce scria:
„Iubiţi Creştini Ortodocşi,
Cu mare bucurie vă scriu astăzi, pentru a vă face cunoscută fericirea pe care am trăit o în ziua botezului meu. Sunt Bourountezos. Mai înainte eram catolic. Părinţii şi fraţii mei sunt în continuare catolici.
Într o zi mergeam prin oraş, pe strada unde se află biserica Adormirii Maicii Domnului, a comunităţii emigranţilor greci. Am auzit clopotul bătând pentru slujbă şi n sufletul meu am simţit chemarea de a intra şi eu în biserică. Şi într adevăr, Duhul Sfânt m a condus efectiv să intru şi m a ajutat să mă rog împreună cu ceilalţi creştini.
Apoi am cerut părintelui D. să mi explice diferenţele dintre ortodocşi şi catolici. Am vorbit îndelung. Mi a dat mai multe cărţi, pe care le am citit, şi, în cele din urmă, am înţeles că, în sfârşit, am găsit adevărata credinţă în Hristos. Acesta este şi motivul pentru care m am decis să mă botez. Ziua botezului a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Sfântul Duh s a pogorât deasupra mea. Mă simţeam atât de inspirat să le vorbesc celor din jurul meu. În inima mea pătrunsese, în chip de neclintit, credinţa că mă aflu în adevărata Biserică a lui Dumnezeu.
Înainte de aceasta, deşi locuiam la doar 500 de metri de fosta mea biserică, nu participam foarte des la liturghia lor. Acum merg pe jos, în fiecare dimineaţă, şase kilometri, ca să ajung la Biserica Ortodoxă. Acum simt înlăuntrul meu o putere atât de mare, care mă ajută să slăvesc Numele Domnului meu şi să săvârşesc faptele Sale.
Adevărat vă spun, fraţilor, că Duhul Sfânt este mereu cu mine. Vă chem, fără nicio ezitare, veniţi şi voi pe acest drum! Veţi trăi aceleaşi experienţe şi L veţi primi pe acelaşi Duh Sfânt în vieţile voastre. Orice lucru săvârşesc, înaintează de la sine, deoarece mă ajută şi mă conduce Duhul Sfânt.
Viaţa pe care o trăiesc acum pare a nu fi de pe acest pământ. Mă simt deja ca fiind în mijlocul slavei lui Dumnezeu şi n Împărăţia Lui, datorită botezului meu. Vreau să termin spunând că simt în mine puterea de a înainta mereu spre sfinţenie, în fiecare zi a vieţii mele. Fratele vostru Toma Manirampa.